►► Ofertele continuă la: eMAG・Fashion Days・Finestore・Dyson・Flip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄
2 Oct 2021 ·
GÂNDURI ·
Am început să simt așa o furie de câte ori aud de oameni nevinovați care mor din cauza incompetenței, nepăsării și corupției din România. Tot aștept momentul când oamenii se vor satura de așa ceva și vor ieși în stradă, cu proverbialele furci și topoare, nu ca să dea cu lanternele spre cer, ci ca să dea o mamă de bătaie tuturor celor din sistem.
Situația de la Spitalul din Constanța:
Managerul spitalului a declarat: “Totul funcționa conform legii, toate defecțiunile au fost remediate, dar s-a întâmplat un necaz. Toate actele sunt în regulă, nu era nimic în neregulă.”
Totul era bine, doar au murit niște oameni din motive inexplicabile…
Vor fi pedepse date cuiva pentru incompetență și lipsă de implicare? Probabil că nu. Cîțu a demis un USRist ce conducea Autoritatea Națională pentru Managementul Calității în Sănătate, numit în luna mai, și solicită primarului din Constanța să demită managerul spitalului. Nu m-ar mira ca peste câteva luni să aflăm că a fost numită în alt post călduț, ceva pe la DSP, pe la vreun alt spital etc.
De fapt, singurul caz în care pare că se iau măsuri este Colectiv. Acolo procesele durează de atât de mulți ani încât m-ar mira ca cineva să mai aibă sentimentul că s-a făcut dreptate, la finalul lor.
Știu pe cineva care lucrează într-un spital de stat în departamentul administrativ. Treaba acelei persoane este să facă proceduri de lucru. Proceduri, ca în orice companie. Cine face X, când, cum, pe cine informează, cine aprobă etc.
Persoana respectivă nu înțelege de ce i se pun bețe în roate de la toate nivelurile spitalului, de la management la colegi. Adică a fost angajată ca să facă proceduri, dar de fapt toți o împiedică să le definească și se tot amână finalizarea lor, aprobarea și implementarea.
Mie mi se pare că răspunsul este simplu. Odată făcute procedurile, este foarte ușor de identificat cine nu și-a făcut treaba în caz de probleme. Câtă vreme nu există proceduri, vina pentru o problemă se difuzează într-un nor de incertitudine în care toată lumea spune chestii de genul “eu?”, “nu mi s-a spus”, “nu scrie în fișa postului”, “am crezut că celălalt”, “așteptam să-mi dea în scris”, “nu era o regulă” și altele asemenea.
La mai bine de nouă luni de la incendiul care a mistuit Secția de terapie intensivă a Spitalului Județean din Piatra Neamț și în urma căruia și-au pierdut viața 15 oameni, ancheta Parchetului General nu are niciun rezultat, fiind încă “în curs administrarea unui probatoriu complex”, conform răspunsului transmis HotNews.ro de către Parchet.
14 noiembrie 2020: 10 oameni mor la Spitalul Județean Piatra Neamț într-un incendiu la secția de terapie intensivă covid. Ulterior, încă 5 dintre cei afectați de incendiu și transferați decedează.
29 ianuarie 2021: 5 oameni mor la Matei Balș din București, într-un incendiu în salonul de covid. Numărul deceselor în rândul pacienților afectați de incendiu și evacuați ajunge ulterior la 15.
1 octombrie 2021: 7 morți la Constanța, la terapie intensivă Covid. Cu puțin noroc, aici nu va crește numărul decedaților în zilele următoare.
De ce apar aceste incendii? Pentru că în secțiile respective se folosește oxigen, care întreține arderea. O scânteie este suficientă pentru a declanșa un incendiu de amploare, în condițiile în care instalațiile electrice pot avea probleme sau există reșouri pentru încălzire sau alte asemenea probleme. Teoretic oxigenul trebuie să intre în plămânii bolnavilor de covid, dar în practică se creează o atmosferă bogată în oxigen în întreaga cameră.
Știu pe cineva care, după incendiul de la Matei Balș, a fost chemat ca specialist în diverse spitale pentru a discuta despre senzori ce măsoară concentrația de oxigen în aer. Din ce mi-a povestit apoi, eu am rămas cu impresia că majoritatea spitalelor voiau astfel de senzori ca să se cheme că s-a făcut ceva, s-a luat o măsură de prevenție.
La întrebarea “dar cum veți evacua aerul bogat în oxigen din camera respectivă”, parcă doar un spital voia și sistem automat de circulare a aerului, activat de senzorii de oxigen. Restul spitalelor voiau să aplice metoda, citez, “vine o asistentă și deschide fereastra, dacă e cazul”.
Ceea ce nu-i o metodă rea, că nu trebuie reinventată roata de fiecare dată. Atâta doar că te bazezi că o asistentă va verifica senzorii și va lua această măsură fără a spune “hai că a mers și până acum fără probleme”. Apoi, mult noroc cu deschisul ferestrelor pentru aerisire într-o secție de terapie intensivă, unde de obicei sunt internați oameni cărora le este frig și pe timp de vară, fără să aibă covid, că-i trage curentul.
Uneori mă întreb dacă vreodată poporul român va zice în cor “gata, de astăzi nu mai acceptăm mizeria asta“. “De astăzi faceți treabă bună sau vă ardem pe rug la prima greșeală, pentru că am tolerat prea multe până acum.” Sau, ca și la vaccinare, ca și la vot, doar vreo 30% dintre români simt nevoia aceasta de a nu mai fi tratați cu nepăsare și incompetență, iar pe restul îi doare în fund.
Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.
Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri
Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.
38 comentarii
02/10/2021 la 7:20 AM
Mergi pe strada in orice oraș mai mare și vezi câte mașini sunt parcate în locuri interzise, inclusiv în intersecție, exact langa trecerea de pietoni, pe trotuar de trebuie să meargă oamenii pe stradă etc.
Mașinile alea sunt mari, vizibile, există o legislație care sancționează parcarea interzisă, ar fi foarte simplu sa fie date legi de ridicare a acestora – totuși lucrurile rămân așa – iar majoritatea oamenilor sunt mulțumiți că au unde sa parcheze, chiar daca încalcă legea.
Mentalitatea asta se transpune în multe alte domenii din Romania și din punctul meu de vedere ideea generală că merge și așa stă la baza situației generale din tara.
Intrebarea este foarte simpla – dacă nu reușim să facem oamenii să respecte niste reguli de parcare clare, cu consecinte vizibile, cum sa putem sa facem chestii mai complexe ???
Mirel(Citează)
03/10/2021 la 10:10 AM
Asta cu mașinile e tricky. Majoritatea chiar aprobă parcările alea pe trotuar pentru că gândul colectiv este că mașina e scumpă, trebuie protejată de zgârieturi și riscuri.
nwradu(Citează)
02/10/2021 la 7:35 AM
Citeam acum 20 de ani despre ce a facut HP acum si mai multe zeci de ani in privinta eliminarii defectelor in imprimantele lor. Aveau niste rapoarte cum ca exista x defecte la y produse vandute si ceva director s-a plictisit de atatea reclamatii.
Decizia lor a fost ca numarul defectelor trebuie sa scada nu cu 10% ci sa ajunga la 10% din cate erau. S-au pus pe treaba, verificari, studii, proceduri si au reusit scaderea de 10x a numarului de defecte.
Compania care face cele mai ieftine si proaste imprimante din lume si nici laptopurile lor nu sunt prea stralucite a reusit sa isi sanitizeze produsele. SI nimeni nu a murit vreodata de la o imprimanta.
Statul roman nu e in stare sa faca asta in domeniul intr-un domeniu in care chiar conteaza. Cineva , adica toti cei care prin semnatura au permis functionarea salonului respectiv, trebuie sa isi primeasca o coada de lopata in cap pentru vietile pierdute.
Gaelex(Citează)
03/10/2021 la 10:13 AM
Trebuie să zic că nu mă așteptam la paralela cu imprimantele :))
Dar ai zis chiar tu cauza pentru care statul nu face nimic: nu există “directori” care să fie evaluați pentru performanța lor, care să fie trași la răspundere pentru numărul de probleme.
Sistemul medical din România nu măsoară indicatori de performanță. Nu contează câți pacienți mor. Nu contează dacă cei vindecați au plecat satisfăcuți sau nu de serviciile medicale. Șefii de spitale tot acolo sunt, bugetul este același, posturile în continuare sunt garantate, ba chiar se obțin mărire de salariu după o mică grevă.
nwradu(Citează)
02/10/2021 la 7:53 AM
Mai a fost un incendiu intr-un tir, nu?! Tot de curand!
Si daca enumeram incendii eu zic ca trebuie sa incepem cu cel de la maternitatea Giulesti!
nano(Citează)
03/10/2021 la 10:14 AM
Giulești ar fi primul, da.
nwradu(Citează)
02/10/2021 la 8:41 AM
Managerul demis o sa dea statul în judecata ca a fost demis pe nedrept. ȘI O SA CÂȘTIGE
Primește salarii compensatorii și funcția înapoi
Cine plătește? Chitu care a dat o in presă că moama moama ce a luat el masuri urgente? Nu cred
Managerul sta cuminte acum, e în telefoane cu avocați și se bucura de o pauza, banii vin mai târziu
Sa va puneți reminder peste câteva luni cu asta, nu dati cu hate ca asta se va întâmpla
mircea(Citează)
02/10/2021 la 11:42 AM
Adevărat,o să-i ia boii de la bicicletă individei de la Constanța.Legea bugetarului român e făcută în așa fel să nu pot fi dați afară pentru orice ar face.
Doc(Citează)
03/10/2021 la 4:43 PM
coșuri de gunoi de 3000 lei bucata în Ct (total 1,2 m. lei), în loc de proiecte urgente(și anulate)
da-i un ggl sa vezi cat de informat ești…
theSame(Citează)
02/10/2021 la 8:42 AM
…in aceeasi nota pesimista
https://www.hotnews.ro/stiri-esential-24422852-romania-sunt-judete-care-niciun-spital-nu-are-autorizatie-securitate-incendiu.htm
Ktalin(Citează)
03/10/2021 la 10:15 AM
Nu știu dacă este realist să aștepți autorizație de la orice unitate medicală. Unele sunt construite după norme prea vechi. Dar cred că e ok să te aștepți să aibă detecție de incendiu, evacuări marcate, personal pregătit cu stingătoare șamd.
nwradu(Citează)
02/10/2021 la 8:47 AM
Asistenta aia care n-a deschis geamu’ o sa fie scoasa ca singura vinovata. Caz inchis.
Atat timp cat toti sint corupti, pornind de la varf, de la prostanu ala care spune ca statu a esuat in a-si proteja cetatenii, pana la ultimu sefuleț (numit politic sau pe pile) dintr-un spital , ce sperante sa ai? Pestele de la cap se impute.
Blackskull(Citează)
02/10/2021 la 8:50 AM
Păi cum să ieșim în stradă pe pandemie, suntem iresponsabili ??
Vali(Citează)
02/10/2021 la 9:32 AM
Hantold s a putut face cu 80k pe zi, fără masca niciunu
Protest nu ai voie mai mult de 100 sau cat era
mircea(Citează)
02/10/2021 la 9:02 AM
Cum zice ungurul râzând pe sub mustăți: Ione, mămălighe nu explodeaze.
Declicul trebuia să apară după prima mineriadă, iar Iliescu spânzurat împreună cu cei care au organizat mineriada, iar participanții gazați.
Acum este prea târziu. Leprele din servicii s-au instalat bine ș-au văzut că poporul tace mâlc la fiecare penis vârât în dos, așa că ei își continuă nestingheriți vârârea tot mai abitir.
John Temple(Citează)
02/10/2021 la 9:31 AM
Sunt clădiri vechi nu le poți face la standardul de astăzi. Sunt secții făcute pentru 5 paturi în care ei baga 12 paturi cu 15 butelii de oxigen și alte chestii inflamabile. Bașca prelungitoare și alte inadele ca să alimenteze zecile de aparate și monitoare. Mai bine îți faci în pl-m un vaccin și scapi de incendii sau infecții nosocomiale.
Coco(Citează)
02/10/2021 la 10:04 AM
Ai 12 ani sau crezi ca inainte de corona spitalele stateau goale?
Robert(Citează)
02/10/2021 la 12:28 PM
@Robert
Nu cred ca au existat in Romania situatii similare la nivel de ATI. De genul 1600 de bolnavi care au nevoie simultan de ATI pe perioada lunga (2-3 saptamani minim). Si ce vine o sa fie chiar mai rau, cele 10.000 de cazuri de azi vor dat 300 de bolnavi ce au nevoie de ATI peste doua saptamani. Adica necesarul de paturi va sari rapid spre 2000. Mie mi se pare enorm, mult peste ce poate sustine ATI-ul din Romania. Doctorii care lucreaza acolo o confirma aproape in intregime, e de departe cea mai grea perioada din cariera lor. Eu pot sa o confirm indirect. Nu am auzit niciodata in cei 20 de ani de trai in Bucuresti atatea ambulante care trec pe bulevardul langa care stau. La fiecare 5 minute trece o salvare care merge clare spre spital, camera de garda, posibil ATI.
Dar poate ca ma insel. Daca ai date exacte privind incarcarea medie a ATI-ului in ultimii 10 ani, te rog sa ni le spui si noua.
silicon_v(Citează)
02/10/2021 la 9:34 AM
Niciodată. Mă uit în jur și observ că nu există nicio șansă de mai bine. Calitatea oamenilor e din ce in ce mai proastă. Atât profesional, cât și civic.
Cipper(Citează)
03/10/2021 la 10:16 AM
Da, poate și asta.
nwradu(Citează)
03/10/2021 la 10:21 AM
Asta s-a perpetuat din comunism, unde calitatea umană era de doi bani.
Doc(Citează)
02/10/2021 la 10:09 AM
@robert, niciodată secțiile ATI nu au fost asa de aglomerate, acolo se produc aceste nenorociri. Vorbind de speta asta. Spitalele sunt nesigure oricum, jegoase și pline de angajați jegoși.
Ps. Mi-aș dori sa mai am 12 ani…
Coco(Citează)
02/10/2021 la 10:15 AM
Cea mai mare prostie pe care am facut-o: Dupa ce s-a nascut copilul in 2010 am avut o oferta de munca in Dublin. Deoarece o vreme urma sa traim dintr-un singur venit nu ne-a iesit prea bine. Asa ca am renuntat. Evenimentele urmatoare mi-au aratat cat de mult am gresit. Chiar daca trageam mai mult ii deschideam drumul spre o educatie ok si o societate civilizata. Sunt pesimist ca in Romania se va schimba ceva in bine asa ca eforturile noastre vor fi sa ne expediem progeniturile inainte sa fie corupti de sistem…
DVA(Citează)
02/10/2021 la 1:11 PM
da, ai fost prost.
mircea(Citează)
03/10/2021 la 9:50 AM
@DVA, trei mentiuni:
1. Nu exista cea mai mare prostie. Exista decizii luate in acel moment cu variabilele pe care le aveai pe masa. Cu totii luam decizii, daca ne uitam in urma poate am schimba ceva dar in acel moment, pentru situatia data, cu variabilele de atunci, unde eram noi atunci, era decizia corecta pentru noi. Daca as fi luat alte decizii poate eram mai bine sau era mai rau dar nu are importanta treaba asta. Nu te poti uita inapoi, te uiti doar inainte.
2. Exista situatii care poate nu dau rezultatul dorit atunci dar nu s-a sfarsit lumea. Exemplu: acum 14 si 15 ani dat 2 interviuri la Microsoft, ambele le-am picat la diferenta de 1 an. Daca le-as fi luat atunci, s-ar fi schimbat ceva? Posibil dar nu inseamna ca intri in depresie. Iti asumi rezultatul si reevaluezi optiunile (incerci din nou sau te orientezi spre altceva)
3. Intotdeauna iti poti crea oportunitati. Nu s-a sfarsit lumea. Am avut oportunitati sa plec in Germania insa salariul era foarte mic, a trebuit sa refuz, insa am plecat in alta parte. Am vrut sa fac un master in 2006 dar nu am intrat la buget si atunci nu puteam sa plec din oras. In 2008 am incercat iar, l-am luat si m-am mutat. Am dat un interviu in 2015 pentru jobul si locatia care era visul vietii noastre. Am fost respis, am pastrat legatura cu recrutorul, s-au schimbat niste variabile la mine si in 2017 Noiembrie si 2018 februarie am avut iar o serie de interviuri si l-am luat si ne-am mutat. Comentariul asta nu e despre mine, nu e o lauda, e pentru tine, e sa intelegi ca faptul ca iti poti crea oportunitati oportunitati oricand. Ai refuzat atunci Dublin, nu inseamna ca s-a sfarsit viata. E si vorba de timing. N-ai investit la timp in Tesla sau Bitcoin (atentie e un exemplu, nu sfat financiar, nici nu ma pricep) nu inseamna ca nu apar iar oportunitati. E vorba sa intelegi ca oricand apar oportunitati.
Cristi(Citează)
03/10/2021 la 10:18 AM
@DVA: Cristi are dreptate, poți profita de oportunitățile de acum, dacă vreo o astfel de schimbare.
nwradu(Citează)
02/10/2021 la 11:41 AM
Nepasarea si incompetenta ce s-a asternut pe multe din institutiile statului se tot intampla de 30 si ceva de ani. Nu uita ca prin ultimii ani de comunism cand supravietuirea era la ordinea zilei toti mandrii cetateni furau statul. Practica s-a raspandit si in anii tranzitiei unde unii au facut din asta o arta si s-au imbogatit peste noaptea si continua pana in zilele noastre.
Peste toata astea adauga birocratia romaneasca ce inca este la nivelul de dosar cu sina in multe locuri. Birocratie care in esenta protejeaza oamenii din sistem in caz de rahaturi. La mai toate incediile de vina a fost o priza montata prost sau instalatia ce nu a mai facut fata. Si cam in toata situatia asta de vina a fost un fraier care ori a montat priza sau care a pus mai multi consumatori pe o priza. In acte totul este conform si toti mari decidenti sunt curati ca lacrima. Nu uita ca la Giulesti asistenta si electricianul erau vinovati si nu cineva din conducere. Cazul asta il poti extinde la toate incendiile din spital si vei realiza ca nimic nu se poate schimba.
Cam din aceste motive orice idee de a face proceduri si a mai elimina din ambiguitate nu sunt acceptate de oamenii din sistem. Pentru ca orice ambiguitate birocratica dublata de o hartie pe ii protejeaza. Mai mult si daca ar fi acceptate aceste imbunatatiri din oamenii ce compun esaloanele inferioare, conducerea va fi reticenta pentru ca nu este acoperita in caz de rahaturi. Conducere care de cele mai multe ori este numita politic.
Ca ceva sa se intample rapid ar fi nevoie de un moment Colectiv, dar in care victimele sa fie oamenii din clasa sociala superioara ce are putere de decizie:parlamentari,politicieni, diversi oameni din structuri de informatii. Poate asa realizeaza ca si ei traiesc in Romania, insa am mari dubii ca ar sti.
Asdad2005(Citează)
03/10/2021 la 10:21 AM
Pot accepta că vinovat este cel care a pus prea multe lucruri în priză, câtă vreme există o procedură clară ce spune “prizele astea sunt doar pentru aparatele x, y și z”.
Sistemul de stat se pricepe însă bine de tot la ascuns vina, iar uneori doar găsește un țap ispășitor. Nu că n-ar fi vinovat, dar trebuie pedepsit tot lanțul ierarhic care a permis acea lipsă de implicare sau atenție.
nwradu(Citează)
02/10/2021 la 11:46 AM
Nu o să se schimbe nimic cu mentalități ca, Las-o că merge și așa, ,Mi se rupe, Nu mă interesează, m-am descurcat,
Doc(Citează)
02/10/2021 la 12:36 PM
Muistul Arahat împreună cu leprele pesede promiteau în 2008 8 spitale regionale cu 1000 paturi fiecare și catralioane de ambulanțe și elicoptere. Acum 13 ani, paștele mă-sii! Și dacă făceau unul într-un an jumate și tot terminau 6 până-n 2019.
FMM stat român.
John Temple(Citează)
02/10/2021 la 1:02 PM
Nu prea sunt sanse sa iesim prea curand. De ce ? pentru ca multi nu se duc la vot, multi au plecat din tara iar la parlamentare prezenta e si mai slaba pentru ca multi au buletiul in alt judet. Cunosc multe persoane cu venituri peste medie, cu un nivel de educatie ridicat, doar ca in ziua votului ai ales sa faca altceva. Am rude in italia, vin in august si incep sa se planga.. cand ii intreb daca au fost la vot imi spun ca politicienii nu au facut nimic pentru ei, dar ei se plang..
Adrian(Citează)
02/10/2021 la 1:11 PM
termina cu mersul tau la vot.
ai votat, ai pnl la putere, acelasi rahatescu.
dumnezeul tau chitu a fost ocupat 3 luni cu alegerile din partid
mircea(Citează)
03/10/2021 la 10:23 AM
@Adrian: da, oamenii nu simt că politicienii le influențează direct viața. Oamenii cred că ziua merg la corporație și, în funcție de ce fac acolo, câștigă mai bine sau mai rău, apoi merg acasă și se uită la netflix.
Sau nu la corporație, la fabrica de pavele, dar tot nu simt că politicianul le schimbă cu ceva viața.
Până au nevoie de un spital sau de școli sau de drumuri mai bune. Atunci simt, dar de obicei nu știu pe cine să înjure. Majoritatea din București sunt convinși că Nicușor Dan ar putea rezolva orice, dar uită că există 6 primari de sector care de fapt au majoritatea atribuțiunilor. Majoritatea cred că președintele poate face și desface, când de fapt are un rol limitat în stat.
nwradu(Citează)
02/10/2021 la 10:26 PM
Sedeti blanzi, intr-un stat esuat incompetenta si coruptia endemica se vor plati mereu cu vietile cetatenilor.
Deja in RO incarcatura emotionala a unor astfel de stiri e depasita copios de stirile nefaste de la rubrica meteo, gen: ok, inteleg ca au mai murit 10-15-30 insi incinerati in timp ce se aflau in ingrijirea statului, treaba e, daca weekendul viitor o sa ploua si ne fwte sejurul la mamaia, e nasulie mare! Concediul e doar o data pe an, dar de murit or sa mai moara oricum trimestrial cate 10-20 arsi, no biggie!
Iar Mitzu si gashka condusa de A Ratat continua sa o dea de gard cu masurile antipandemie fara sa se gandeasca ca in strada nu pasa nimanui de elucubratiile lor. Chiar vreau sa vad cum si cu cine vor face verificare si enforcement la aceste masuri.
Chiar azi vreo 4-500 de daci mononeuronali si liberi au mictionat in public pe guvern, A Ratat si pe masurile lor.
Nu am vazut jandarmeria sa amendeze, sa puna la pamant cu catuse, sa dea cu gaze, jeturi de apa si gloante de cauciuc sau sa puna batele pe cei care incalcau flagrant legea.
Doar o mizerie de jandarm a zis ca da, parca, parca depasesc 100 de persoane si da, o sa reflecteze la oportunitatea de a imparti amenzi.
Asa ca stati pe pace, romanii condusi de romani vor continua sa moara in Romania.
Ce dreaq cauta natia asta in UE, beats me! Locul nostru e alaturi de India, Pakistan, Bangladesh.
Tom(Citează)
03/10/2021 la 12:03 AM
sefu, daca jandarmeria facea figuri ca in august, de data asta nu cred ca mai statea boborul cu flori in mana sa fie gazati. cred ca reactionau, si iesea urat.
lumea nu a uitat ce au facut atunci jandarmii, trebuie doar o scanteie si lucrurile or sa degenereze instant.
mircea(Citează)
03/10/2021 la 10:25 AM
@mircea: n-aș paria pe asta. Bucureștiul este majoritar vaccinat, nu cred că atitudinea anti-vaccin este ușor tolerată aici.
nwradu(Citează)
02/10/2021 la 10:36 PM
maxim :(
DVA(Citează)
03/10/2021 la 11:54 AM
Adevărat Bucureștiul e peste medie la vaccinare.Să vedeți la țară , în comune și sate e ocnă , doar câțiva sunt vaccinați și aceia sunt cei care fac naveta la oraș.
Doc(Citează)