Cum aș fi putut merge în Afganistan în 2017

În mai 2017 îmi sună telefonul mobil. Persoana de la celălalt capăt se prezintă drept colonel în MApN, îmi spune că citește cu plăcere blogul și mă întreabă dacă nu vreau să merg în Afganistan, să vizitez o bază militară românească de acolo.

Și m-a blocat cu treaba asta. În mod evident, n-am mers în Afganistan, că altfel aș fi povestit deja pe blog de ce-am văzut până acolo.

Nu mai țin minte multe detalii. Cred că am fost atât de uimit încât nu le-am reținut bine. Pe scurt, aș fi zburat acolo alături probabil cu un avion militar, stăteam câteva zile și apoi veneam înapoi. Oricât aș vrea să-mi amintesc, nu știu în ce zonă a țării ar fi fost treaba asta. Forțe românești au fost staționate în mai multe zone, uneori în baze comune cu ale altor țări.

Nu m-am dus pentru că în acel weekend era o cursă de Formula 1 și nu voiam să o pierd. Glumesc, nu m-am dus pentru că mi-a fost frică.

2017 a fost o perioadă mai calmă pe acolo, dacă țin bine minte, dar tot auzeai despre atacuri cu dispozitive improvizate și alte ambuscade. Țara n-a fost niciodată pacificată, de fapt, dovadă că apoi în septembrie 2017 a murit un militar român în Kandahar și în 2019 un alt militar pe lângă Kabul. Nu mai țin minte în ce zone aș fi putut ajunge eu, dar nu știi niciodată ce-ți rezervă viitorul.

În plus, urma să mă căsătoresc peste 3 săptămâni, așa că totul nu părea de bun augur.

Nu cred că a fost vreun alt blogger în locul meu. Colonelul respectiv mi-a spus că citește două bloguri, al meu și încă unul cu profil militar. Părea dezamăgit de refuzul meu. N-am întrebat de unde are numărul meu de telefon, că nu se întreabă din astea.

Nu zic astea ca să mă laud. M-aș fi lăudat dacă mergeam acolo. Mie mi-a fost frică. Recunosc că m-am întrebat de multe ori însă după aceea cum ar fi fost experiența, cum ar fi fost călătoria cu vreun avion militar, cu o mașină blindată (m-am urcat o dată într-un Renault Sherpa, nu era confortabil), cum ar fi fost deșertul, mâncarea, astea.

Mi-am adus aminte însă de această ocazie privind la televizor retragerea americană de la final de august din Afganistan. Mă uitam pe CNN cum Clarissa Ward, reporter de-al lor, femeie, albă, blondă, transmitea în direct de pe străzile din Kabul, din mijlocul talibanilor care recuceriseră capitala. Le punea întrebări. Stătea în fața unui grup de talibani înarmați și zicea către cameră cum astfel de oameni terorizează acum localnicii, care sunt foarte speriați pentru viitor șamd. Din fața unora care urăsc americanii și care se luptă cu ei de 20 de ani. Femeia aia are ouă adevărate. A plecat din Afganistan cu unul dintre ultimele avioane.

Mai este o fază în documentarul acela Turning Point de pe Netflix. În 2001, când SUA începea războiul din Afganistan, unui reporter AP îi cere agenția să se ducă în nordul Afganistanului, unde niște triburi se opuneau de multă vreme talibanilor. Și s-a dus. A trecut munții din Tadjikistan în Afganistan, a convins pe cineva să-l lase să doarmă într-o colibă dintr-un sat de pe linia frontului, privea luptele și tranșeele și transmitea cum putea de acolo pentru Associated Press.

Unii oameni sunt făcuți pentru meseriile acestea.