un blog de Radu Dumitru

asus s5507

►► Ofertele continuă la: eMAGFashion DaysFinestoreDysonFlip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄

asus s5507

eMAG extinde perioada de testare Genius la 3 luni și acoperă toate reședințele de județ și alte 353 de localități

23 Sep 2021  ·

PUBLICITATE, TEHNOLOGIE  ·

22 comentarii

Vedeți că eMAG a modificat perioada de încercare gratuită pentru serviciul Genius: acum a fost extinsă la 7 comenzi ce se pot efectua într-un interval de 3 luni. Până acum era doar o lună de testare.

Calculul lor este simplu: din 7 comenzi practic recuperezi costul Genius pe un an. Așa că vi le oferă gratis cu această ocazie ca să vedeți cât de rapid ați putea recupera acest cost și apoi să treceți pe profit cu un an întreg de Genius.

Este un moment bun să încercați serviciul, găsiți aici detalii și abonare. Calculul meu este altul. Dacă vă abonați acum, cele 3 luni se vor încheia la final de decembrie. Practic puteți profita de Genius gratuit în perioada dinaintea sărbătorilor, când sigur găsiți mai multe de comandat și e bine să aveți beneficiile Genius. Dacă vă place serviciul, se va activa automat abonamentul după cele 3 luni sau 7 comenzi. Dacă nu vă place, îl puteți dezactiva înainte de a intra în perioada cu plată.

Un abonament de un an costă 99 lei.

Vă pot spune din experiența personală că-și merită banii cu vârf și îndesat. În mod neașteptat, cel mai mare beneficiu pentru mine a devenit livrarea gratuită la easybox-uri pentru o mulțime de comercianți din marketplace-ul eMAG. Am comandat în ultimele luni din marketplace de 3 ori mai mult decât în toți anii anteriori. Numai în ultima lună, numărând în cont, 4 din 11 comenzi au fost către marketplace.

Zilele trecute, de exemplu, tata a vrut o curea de ceas. eMAG nu vinde curele, dar am găsit multe în marketplace. Am comandat una cu livrare gratuită la easybox-ul din cartier. S-a dus chiar tata să o ridice, i-am zis prin telefonul codul de introdus în aparat. În altă zi a vrut un suport auto de telefon (sunt aproape de a-l învăța cu Waze) și cel mai bun preț era tot din marketplace.

Apoi, când naști pe neașteptate, trebuie să comanzi rapid tot felul de lucruri pe care încă nu le luasem. Majoritatea au venit tot din marketplace, tot felul de gadgeturi . La un moment dat am avut două colete diferite de ridicat din același easybox, ambele comenzi sub 100 de lei, trimise acolo gratuit pentru că așa este în Genius.

Am testat o singură dată și livrarea în aceeași zi. Dacă dai comanda până în ora 12:30, eMAG Genius ți-o livrează gratuit în aceeași zi. Curierul a sosit la ușă pe la ora 18.

Începând de lunea trecută, de altfel, cred că ne vom vedea mai des cu curierii decât cu prietenii. Scutece, creme, șervețele, lapte și altele necesare zi de zi în această perioadă vor deveni achizițiile noastre cele mai frecvente. Prima comandă dată după ce a venit Alice acasă a fost de cădiță pliabilă, bureți de bucătărie, mănuși de bebeluși, Domestos, Pronto, spirt. Un mix bun, cum se zice.

Așa că Genius este mai versatil de fapt decât avantajul pentru care este cel mai cunoscut, adică livrări gratuite nelimitate prin curier pentru comenzi de peste 100 de lei. Cei care încearcă Genius acum mai au niște avantaje: trei vouchere de reducere 10% pentru categoriile casă și grădină, fashion și necesare zi de zi.

Genius este disponibil în 42 de orașe, toate reședințele de județ, dar și alte 353 de localități. Dacă sună interesant, găsiți aici detaliile și pagina de abonare.

asus s5507

    22 comentarii

  1. nu stu de unde ai tu informatia cu toate resedintele de judet, ca pe lista lor sunt foarte putine localitati.

      (Citează)

  2. 99 lei este Genius? Nu era mai ieftin?

      (Citează)

  3. La nici lună de la reînnoirea abonamentului, au început problemele:
    – niciodată, dar niciodată nu au reușit să livreze în aceeași zi comanda lansată și plătită dimineața
    – de 2 ori m-au anunțat a doua zi că produsul comandat (mă rog, și plătit, dar asta nu mai era de amintit) nu mai e disponibil. Emailul începea cu regretul că nu am răspuns la telefon, asta e minciună.
    – am avut până acum 4 retururi, însă banii i-am primit înapoi după 6-24 ore de la înapoierea produselor la easybox, nici vorbă de cele 30 minute
    – de 2 zile se străduiesc să bage o comandă într-un easybox, nu au reușit și azi îmi aduc coletul unde vreau eu. În primăvară am comandat un colet compus din 3 astfel de produse și nu au fost probleme.

    Dar nici vorbă să renunț.

      (Citează)

    • Vali, banii ii primești imediat doar daca selectezi opțiunea de voucher. Eu prefer sa primesc voucher, pentru că oricum fac cumpărături dese.

        (Citează)

    • Mulțumesc de info

        (Citează)

    • Poate ei livreaza banii in 30 min dar dureaza un pic si tranferul interbancar poate.
      Ce reclame are McDonalds si ce sandvis primesti in realitate. Same shit si la emag cu cele 30 min.

        (Citează)

    • Eu la fiecare retur, am ales sa primesc banii inapoi si de fiecare data i-am avut in maxim o ora in cont. Asta in conditiile in care am facut toate retururile la easybox. Dar, asa cum scrie si pe site, pentru a putea profita de returnarea asta rapida trebuie sa ai salvat cardul in cont.

      In rest numai de bine. Am vreo 10 luni de genius si am economisit vreo 400 de lei peste pretul lui (deci vreo 500 in total). Cu un copil mic, nici nu iti dai seama de cate ai nevoie de pe o zi pe alta, iar cu pandemia vietii parca nu-mi vine sa ma duc in magazin pentru fiecare rahatis cand am livrare gratuita la un easybox aproape de mine (cateva sute de metri).

      Si nu stau in Bucuresti.

        (Citează)

    • 30 de minute de la depunerea la easybox sau 30 de minute de la receptia si verificarea produsului la depozit???
      Daca tu depui returul la 12 si curierul il ridica la 13, cum sa primesti banii la 12.30?

      Personal, de vreo 2 ori cand nu a incaput pachetul sau nu au avut locker mai voluminos disponibil, am primit gratuit coletul la alta adresa, cel mai tarziu a doua zi.

      Produse cu livrare in aceeasi zi inca nu am incercat, in schimb am primit la 7 dimineata, la easybox, comanda plasata pe la 11 noaptea precedenta.

      Nu sunt fan neconditionat Emag, intotdeauna verific preturile si pe alte site-uri, inclusiv FashionDays-ul lor, nu cumpar de la ei doar de “dragul” Genius si tot am economisit cateva sute de lei din transport si “10% fashion”.

        (Citează)

  4. Eu astept ca emag sa introduca Pixel 5a sau alt telefon decent la un pret bun si atunci o sa testez contul Genius, altfel nu prea se merita. eMag doreste sa te prinda in carlig, daca vei avea Genius o sa ai tendinta sa comanzi doar de la ei fara sa verifici ofertele de la alte magazine si stim bine cum eMag-ul mareste pretul produselor pentru ca mai apoi sa se laude ca este o super promotie.

    In schimb de cand a aparut Genius eMag a devenit magar si te obliga sa platesti orice livrare daca nu ai cont Genius, chiar daca ai cumparat ceva mai scump, alte magazine ofera livrare gratuita

      (Citează)

    • Pixel 5a? De ce s-ar obosi eMAG să importe de pe piața gri un telefon de nișă? eMAG vrea produse de volum mare, nu din astea.

      Also, dacă iți cumperi un telefon care costă mult, mai contează 20 de lei pe transport sau nu?

        (Citează)

  5. corny:
    99 lei este Genius? Nu era mai ieftin?

    Nu.

      (Citează)

    • Ba da, a fost la un moment dat o promoție anul trecut în toamnă, 99 Lei/18 luni față de 99 Lei/12 luni.

        (Citează)

  6. Nu stiu la voi, dar eu anul asta am 3 comenzi, irigator bucal, ps5 si o geanta, care nu au “”incaput”” in easybox, desi aveam optiunea asta cand le-am comandat. La ps5 alte persoane au ridicat de la easybox, la mine nu a mers…sms-ul primit era de forma: coletul este prea voluminos pentru incarcarea comenzii emag….

      (Citează)

    • Mircea cel vechi

      23/09/2021 la 11:34 AM

      Asa am patit si eu cu PS5, am comandat cu livrare la easy box in ideea ca ajunge mai repede. Am primit SMS ca nu a incaput coletul in easy box si dupa s-a reintors in depozit de unde nu puteai sa-l ridici personal pentru ca era depozit de easy box. Rezultatul? Comanda data in Bucuresti sector 1, a durat 1 saptamana pana mi-am primit coletul – PS5 de 2500 lei. Ca raspuns la nemultumirea mea, mi s-a acordat un voucher EMAG de 100 lei, ceea ce mi s-a parut chiar foarte decent.

        (Citează)

  7. Vali:
    La nici lună de la reînnoirea abonamentului, au început problemele:
    – niciodată, dar niciodată nu au reușit să livreze în aceeași zi comanda lansată și plătită dimineața
    – de 2 ori m-au anunțat a doua zi că produsul comandat (mă rog, și plătit, dar asta nu mai era de amintit) nu mai e disponibil. Emailul începea cu regretul că nu am răspuns la telefon, asta e minciună.
    – am avut până acum 4 retururi, însă banii i-am primit înapoi după 6-24 ore de la înapoierea produselor la easybox, nici vorbă de cele 30 minute
    – de 2 zile se străduiesc să bage o comandă într-un easybox, nu au reușit și azi îmi aduc coletul unde vreau eu. În primăvară am comandat un colet compus din 3 astfel de produse și nu au fost probleme.

    Dar nici vorbă să renunț.

    Am facut de mai multe ori retur in easybox si de fiecare data am primit banii in cont in mai putin de o ora. Nu stiu daca are importanta banca, dar am cont la ING.

    Cat despre rapiditatea livrarii, am patit sa ajunga mai greu doar produsele vandute de catre firmele din marketplace. In rest au ajuns in aceeasi zi sau de pe o zi pe alta.

    Da’ poate am fost eu mai norocos pana acum. :)

      (Citează)

    • sunt 2 lucruri diferite: cand se valideaza returul si cat de repede ajung banii din acel moment.

      banii se intorc inapoi instant de cand s-a validat returul daca acea comanda este platita cu cardul online, cardul este romanesc si cardul ramane salvat.

      de asemenea, daca indeplinesti niste reguli, returul se valideaza la plasarea coletului in easybox, inainte sa fie verificat (nu stiu daca atunci cand inchizi usa sau cand vine curierul sa ridice, dar sigur inainte sa fie verificat).

        (Citează)

  8. Nu e corect pt.omul plătitor de genius!!
    Adică asa la 3 luni fac conturi false cu burnere de carduri revolut.

      (Citează)

  9. nwradu:
    Pixel 5a? De ce s-ar obosi eMAG să importe de pe piața gri un telefon de nișă? eMAG vrea produse de volum mare, nu din astea.
    Also, dacă iți cumperi un telefon care costă mult, mai contează 20 de lei pe transport sau nu?

    Telefon de nisa? La fel cum Disney+ nu e disponibil in Romania asa nici Google nu-si vinde telefoanele oficial aici. Inseamna ca sunt produse sau servicii de nisa?

      (Citează)

  10. florin:
    Eu astept ca emag sa introduca Pixel 5a sau alt telefon decent la un pret bun si atunci o sa testez contul Genius, altfel nu prea se merita.

    Trecand peste motivul de a testa Genius, care e ok, daca faci comenzi online dese, de 1 an de zile am vreo 400 de lei care nu i-am dat pe transport.

    Tin sa-ti semnalez posibilitatea de a cumpara direct din Google Store Germania. Nu las link sa nu-l supar pe Radu, dar eu mi-am luat de 2 ori chestii de la ei si daca chiar vrei un Pixel 5a ar trebui probabil sa apara acusi si in Europa.

      (Citează)

  11. De ce de la BestValue e gratis transportul indiferent de cati bani a costat comanda ? De ce Emag ne ia bani pt transport ? Fiindca poate ? Nu e frumos.

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus