un blog de Radu Dumitru

asus s5507

►► Ofertele continuă la: eMAGFashion DaysFinestoreDysonFlip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄

asus s5507

Articole interesante de citit astăzi – 12 septembrie 2021

12 Sep 2021  ·

GÂNDURI  ·

9 comentarii

Cum era moda feminină în 1946. Fotografiile sunt din Vogue. Majoritatea ar putea fi purtate fără nici o problemă astăzi.

The Roe Baby. Procesul Roe vs Wade este cel care a permis avorturile în Texas și alte state americane, în 1968. Femeia care a intentat proces a primit în acte numele “anonimizat” de Jane Roe, că în realitate o chema Norma McCorvey. Procesul a durat multă vreme, așa că între timp a dus sarcina la termen și a abandonat copilul într-un orfelinat. Și ce poveste de viață are copilul acum…

10 invenții din Grecia Antică. De acolo vine primul vendomat.

Un candidat al opoziției din Rusia are doi contracandidați care și-au schimbat numele în al său și inclusiv arată similar în poze. Partidul vrea voturile sabotate, că așa se face democrația rusească.

Imagini cu titluri false. Incredibil cum creierul poate fi păcălit despre ceea ce vede câtă vreme îi dai întâi un titlu.

Societatea modernă este a oamenilor furioși. Toți sunt înverșunați pe ceva și de multe ori unul contra altuia.

De ce nu bei, ești bolnav? Public shaming că nu bei alcool. Problema este că în genul acesta de adunări/chefuri/ieșiri, să nu refuzi alcool, ba chiar să te arăți dornic și entuziasmat de prezența sa, este de fapt un fel de a dovedi masculinitatea în fața celorlalți.

O vilă din Beverly Hills:

Cum să-ți dai seama dacă cineva este inteligent. Spoiler: nu există o metodă bună. Toate testele IQ sunt inutile. Trebuie doar să-i dai o șansă omului respectiv să se desfășoare. Introducerea articolului este îngrijorătoare pentru ce înseamnă un test IQ picat.

Ce tatuaje ciudate au făcut cei ce lucrează în domeniu. “8 ball on a guys testicle”

Cel mai recent airstrike american în Afganistan pare un eșec complet. Oamenii probabil cărau apă, nu bombe.

Despre Jean-Paul Belmondo, care a murit în această săptămână.

Richard Branson are un hotel în Kenya. Poate aterizează la safari direct cu naveta spațială.

Fotografii de la SAGA Festival.

La localul care face burgeri din 1898:

Ouă bacon toast.

Timelapse-ul acesta cu construcțiile de la Ground Zero din New York și evoluția lor în ultimii 20 de ani. Mi se pare că lângă One World Trade Center, care-i cea mai înaltă clădire din emisfera vestică, mai fac încă una aproape la fel de înaltă.

Baby Days la eMAG. Oferte la fashion și accesorii.

asus s5507

    9 comentarii

  1. 1 – Clasicul va rămâne întotdeauna la modă. Superbe ținute! Cămașă albă supradimensionată, alături de pantalonii negri, pe care le vedem într-una din poze, reprezintă una din ținutele de bază ale franțuzoaicelor, in ziua de azi. Rochiile, sacourile și bluzele sunt minunate, mi-aș dori sa am așa ceva în garderobă! De aceea clasicul rămâne clasic. Dar trebuie să ajungi la o anumită vârstă ca să le apreciezi.

      (Citează)

    • Deea: Dar trebuie să ajungi la o anumită vârstă ca să le apreciezi.

      Ceea ce este chiar bine, că nu te îmbraci la fel de la adolescență până la bătrânețe.

      Ce mă sperie pe mine sunt oamenii în vârstă care încep să se îmbrace doar în culori pământii și “serioase” pentru că li se pare că așa trebuie să arăți după o anumită vârstă. Parcă le-ar da cineva amendă dacă nu o fac.

        (Citează)

    •   (Citează)

  2. In adolescență mă îmbrăcam cu ce era la modă, că atât mă ducea capul :)) Pantofi din aia grotești cu platformă, tricouri stridente și cu inscripții, blugi mulați cu talie joasă. Pe măsură ce am înaintat în vârstă, gusturile s-au schimbat fundamental. Și acum, la 36 de ani, port ținute clasice, în general, în culori neutre. Nu cred că are legătură cu faptul că “trebuie să fii serios și așa ar trebui să arăți după o anumită vârstă”. Pur și simplu, a fost o schimbare treptată a preferințelor, și de acum încolo cred că așa vor rămâne.

      (Citează)

  3. Nu am purtat niciodată cămăși cambrate sau slim că nu mi-au plăcut. Ci doar clasice și întotdeuna cu maiou. Eventual costum și cravată fără a fi ”sorcovă”, întotdeauna pantofii și pantalonii mai închiși la culoare ca partea superioară. Și barbă nu mi-aș lăsa nici dacă aș ajunge ciung, e semnul mizeriei medievale. Aaa, liceu militar, deh.

      (Citează)

  4. Nu vreau sa înțeleg cum o ard americanii cu never forgotten dar hai sa facem 2 zgârie nori în locul ăla, “doar ce mai contează”
    :))

      (Citează)

    • Daca te-ai uitat la video, se vede clar ca locul celor 2 turnuri a fost transformat in doua cascade, ceva in gen. Foarte frumos au sistematizat toata zona. :)

        (Citează)

  5. e din Hamburg, e din porc?

    atunci nu e primul hamburger.

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus