Cum a fost prima săptămână cu Alice

Astăzi se împlinește o săptămână de când am adus-o pe Alice acasă. A fost o perioadă agitată, dar mult mai bună decât mă așteptam. Practic finalul acestei săptămâni ne găsește pe amândoi veseli și surâzători și un pic obosiți.

Nu știu de ce, dar mă temeam de primul drum cu copilul în mașină. Cei din maternitate au montat-o pe Alice în scoica auto, eu am prins-o în mașină și am purces la drum. După primele viraje mi-am revenit și am condus normal. Apoi am ajuns acasă și în ritm alert a început balul, dansul celor trei mișcări: hrănit, culcat, schimbat de scutece. Cred că va continua o vreme lungă.

Vreau să zic de la început multe mulțumiri tuturor celor care ne-au trimis un gând bun. S-au strâns sute de comentarii aici și pe Facebook. Mi se pare mișto când lumea se oprește un pic din agitația acestor zile pentru un astfel de moment.

Încă nu am întrebat pe nimeni dacă vor să-i fie nași. Nu ne grăbim nici cu asta.

ALICE

Alice este o fetiță simpatică. Până acum nu ne deranjează foarte tare. Țipă când îi este foame sau când vrea să fie schimbată, dar apoi doarme câte 3 ore legat, uneori chiar 4 ore.

Are păr blonduț și ochii albaștri, cam ca orice bebeluș. Până acum nu știm cu cine seamănă și nici nu-mi pasă prea tare.

Este foarte amuzantă când cască. Face o gură mare și întinde mâinile și are exact mimica feței pe care o are și un adult. Sughite după masă. Uneori strănută.

Copiii văd limpede în această perioadă cam până la 10-20 cm. Sunt foarte înduioșătoare momentele când te apropii de față lui Alice și ea dă ochii în toate părțile și la un moment dat intri în raza ei vizuală și te vede și ochii i se opresc pe tine. I se schimbă ușor fața. Se vede o sclipire de inteligență în spatele ochilor, momentul când recunoaște un alt om.

Îi place să fie înfășată. Asta ajută în general bebelușii pentru că momentan își mișcă involuntar mâinile și picioarele. Dacă i le pui într-un sistem de înfășare care să-i limiteze un pic amplitudinea mișcărilor, adoarme mult mai repede.

Are labele picioarelor un pic prea răsucite, că a stat mai compactată în burta mamei. Am dus-o la un kinetoterapeut pentru asta și se va rezolva în curând prin masaj și poate un soi de atelă pe care o va purta câteva ore pentru îndreptare. Ieșirea la kinetoterapeut a fost și prima ei ieșire în oraș. Am tras apoi cu Matilda la un restaurant Stradale pentru a mânca rapid ceva, plus câte o cafea. Copilul era cu noi în scoică. Aia a fost prima ei ieșire. Sper că Chef Foa este fericit.

Când doarme, stă de obicei cu mâinile în sus de parcă s-ar preda cuiva. Îi place apa, mereu stă liniștită când o spălăm ușor. Mănâncă bine. Generatorul de zgomot alb este cel mai de succes gadget cumpărat – se liniștește sau chiar adoarme imediat ce îi pui niște fâșâit sau zgomot de păsărele în pădure pe fundal.

Vineri, la fix o săptămână după naștere, i-a căzut bontul. Pentru cei ce nu știu (eu am aflat acum 2 luni asta), din maternitate iese cu buricul legat cu o clemă, iar zona aceea din cordonul ombilical se usucă și cade. Într-o noapte, pe când o schimbam, părea că lipsește ceva de pe burta ei. L-am recuperat și l-am aruncat la gunoi. Icter, dacă a avut, a fost aproape insesizabil.

La ora la care public acest articol noi suntem la Starea Civilă, o declarăm ca să aibă acte și din astea, să fie cetățean oficial al statului român. Apoi îi facem conturi pe toate rețelele sociale, ca să-i punem desigur toată viața pe Internet.

MATILDA

Sunt foarte bucuros că Matilda se recuperează imediat. Înainte de naștere mă avertiza că vor urma perioade hormonale în care va plânge des, fără a se putea controla. Până acum a plâns o singură dată, când a aflat că sezonul 6 din Lucifer este ultimul. În rest, este mai mereu surâzătoare și veselă și oboseala este sub control.

Recuperarea de după cezariană merge bine. Operația se vindecă așa cum trebuie, a spus medicul care i-a scos firele. O văd că pe zi ce trece îi crește mobilitatea și viteza de dat jos din pat. Ieri am ieșit vreo 2 ore cu ea pe afară și am mers cu viteză normală, fără vreun semn de probleme. Mai sunt multe săptămâni, poate mai mult, până la recuperare totală, dar totul merge bine.

Din cele 9 kg puse în sarcină, a dat deja jos 7 kg. Nu cred că cineva ar ghici că acum 10 zile a născut prin cezariană dacă nu ar vedea-o cu un copil micuț în brațe.

Matilda are și o listă lungă de pofte de făcut, acum că nu mai este gravidă. Sushi, niște prosecco, un burger mărișor în sânge, din astea. Până acum a stat liniștită, cu mâncare dietetică după operație, dar vine și momentul să ne mai bucurăm cu una-alta-trei-patru.

RADU

Simt că începe să se acumuleze oboseala. Noi nu eram pregătiți fizic pentru efortul suplimentar de îngrijire a copilului, în sensul că de 18 luni stăm doar în casă, fără multă mișcare, și ne-am pierdut capacitatea de efort.

De când am adus-o pe Alice acasă am făcut simțitor mai multă treabă. Am preluat eu o mulțime de lucruri pe care le făcea de obicei Matilda (pus la spălat, împăturit haine din uscător, gătit orice, mers solo la cumpărături șamd), pentru că ea are acum altele de făcut și doar ea le poate face (mă refer la alăptat și alte operațiuni legate de tânăra Alice).

În plus, o bună parte a zilei este ocupată acum de îngrijirea copilului. Ne trezim amândoi o dată sau de două ori noaptea. Noaptea de obicei Matilda rămâne în pat și eu spăl și schimb singur copilul. În timpul zilei o facem împreună sau alternăm, după cum este la îndemână.

Eu devin grumpy dacă mă trezesc în toiul nopții și a doua zi sunt mai zombie. După o săptămână de trezit astfel, încep să mă obișnuiesc și să adorm rapid la loc. A doua zi pornesc mai obosit decât pre-Alice, dar cafeaua ajută.

În prima zi simțeam că amândoi ne încurcam în cele necesare copilului. Deja după ziua 3 ne intrasem în mână în ceea ce privește dezbrăcat de haine, schimbat scutece, spălat șamd, mai ales că am învățat din greșeli și ne-am pus la punct niște proceduri clare (de exemplu: “înainte să pleci cu copilul spre masa de înfășat, asigură-te că nu-i o pisică în drum care să-ți pună piedică”). Nu ne-am certat niciodată până acum.

Spre surprinderea mea, am avut însă timp și pentru alte lucruri. Nu de relaxare, încă aștept timpul ca să joc Deathloop sau Flight Simulator, dar am scris în continuare pe blog, am făcut și un video, am văzut și câteva episoade pe Netflix cu coada ochiului șamd. Mă așteptam la mai rău. În două zile am tras chiar și câte un pui de somn.

Astăzi îmi vine iPad Mini-ul comandat. Mă aștept ca de pe el să fac din pat niște chestii pe care altfel le făceam de pe desktop și deci să mai câștig niște momente de odihnă în acest mod. Vom vedea.

Mă bucur că pregătirile noastre de prin casă își au efectul dorit. Am făcut niște mici veioze agățate de pat, cu lumină roșie; sunt foarte utile noaptea, când vrei să te uiți rapid la Alice sau să vezi ceva prin cameră fără să aprinzi lumina puternică. Avem o comodă pusă lângă masa de înfășat. Matilda a organizat-o foarte bine cu niște cutii de la IKEA și totul e bine pus la punct, în câteva secunde scoatem scutece, creme, haine noi, aleze și tot ce este nevoie pentru pit stops și accidente.

Încă nu avem cărucior. Cei de la Erfi o cam freacă. Noi am dat o comandă, acum ne-au spus că lor nu le vine exact ce comandasem noi, dar poate mai ajustăm. În fine… îmi pare rău că trec ultimele zile de vreme bună fără să o scoatem un pic la plimbare, pe soare, dar nu-i capătul lumii.

PISICILE

Cei doi motani au fost cei mai stresați. Nu și-au dat seama că am intrat cu copilul în casă, că Alice dormea. Când a țipat prima oară, însă, au fugit în disperare.

A durat vreo 2 zile să-și facă mai mult curaj și să se apropie de Alice. Asta înseamnă că vin și o miros, atunci când stă liniștită, dar dacă devine vocală se retrag imediat.

În plus, sunt ușor geloase. Dobby era obișnuit să stea 5 ore pe zi pe Matilda. Acum nu mai face asta. În plus, le și certăm mai des, ca au mai multe locuri unde nu au voie acum (patul copilului etc), ceea ce contribuie la stres.

După o săptămână, însă, se vede că și-au îmbunătățit atitudinea și se obișnuiesc cu ce-i nou în casă. Sper că vor fi cu toții prieteni.