un blog de Radu Dumitru

asus s5507

►► Ofertele continuă la: eMAGFashion DaysFinestoreDysonFlip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄

asus s5507

Cam multe păsări în București, nu?

30 Jul 2021  ·

FOOD & LIFESTYLE  ·

42 comentarii

La mine în cartier este plin de porumbei, ciori și pescăruși.

Le observ cel mai bine efectul  pe mașină, care este mereu murdară de găinaț deși nu parchez sub copaci sau cabluri. Cumva păsările se lansează de pe niște cabluri din vecinătate și aruncă bombele peste mașina mea și peste celelalte. Poate mă urăsc.

E plin de ciori. Pe aici prin cartier e plin și de pescăruși, care poate trăiau cândva pe la Dâmbovița sau pe lacul Văcărești, dar acum s-au mutat pe blocurile din cartier și fac o hărmălaie de nedescris. Îi văd cum li se contractă întreg gâtul atunci când urlă ceva. Momentele când se bate un pescăruș cu vreo cioară seamănă cu Game of Thrones.

E mizerie mare. La Șincai la intersecție e chiar periculos, că oamenii așteaptă semaforul verde de pietoni sub cabluri pe care stau zeci de porumbei unul lângă altul, “precum notele pe un portativ”. Minim o persoană este bombardată la fiecare semafor. E cu schepsis acolo, trebuie să aștepți cu 5 pași mai în spate.

Știu că orașul are probleme cu țânțarii de West Nile și cu șobolani și cu corupția din administrație, dar acestor păsări nu degeaba li se spune șobolani zburători. Sunt culoare de găinaț prin cartier, pe sub cablurile de alimentare. În parcuri sau prin locurile de joacă, unde mereu se găsește o persoană care să le hrănească cu boabe, e chiar un covor de găinaț pe jos. Aproape că nici o bancă nu e curată.

Și nu-i doar la mine. Uitați-vă pe Magheru ce oribil arată zona aia vizavi de Scala, unde-i un strat de găinaț peste beton, iar prin parcuri sunt stoluri mari de ciori.

Se poate face ceva? Este măcar vreo soluție? Că în unele zone se mai împușcă astfel de păsări pentru a le controla populația, dar într-un oraș nu știu cum ar fi posibil. Tragi un foc, dobori o cioară, alte 58 fug de acolo. Nu le poți împușca în zbor, că nu vrei să pice pe mașini și oameni.

Pe termen lung, însă, pare că șobolanii înaripați aici rămân.

asus s5507

    42 comentarii

  1. Robu a propus în Timișoara acum câțiva ani “anticoncepționale pentru ciori”…probabil îl trolase cineva pe facebook și el a luat-o de bună.

    Ontopic: nu am o soluție, dar o să urmăresc cu interes comentariile. La mine au devenit un mini-laitmotiv postările cu hate la adresa porumbeilor pe fb, de am început să mă întreb dacă fie mă țintesc doar pe mine, fie numai pe mine mă deranjează fenomenul. Nu mai spun că prietenii mă tag-uiesc deja cum prind ocazia, prin te-miri-ce postări funny despre subiect.
    Well, oarecum mă bucur să văd că nu sunt singurul :D

      (Citează)

  2. Ma indoiesc ca se poate face ceva. Vezi cazul ursilor.

      (Citează)

    • Urșii nu s-au înmulțit necontrolat, doar ies unde e mâncare mai multă. Iar aia că mai atacă ursul câte un sătean mi se pare ceva uzual, așa e viața la sat.

        (Citează)

    • Asta este din categoria: “dacă nu mă afectează pe mine, nu este o problemă”.

        (Citează)

  3. Ce zboara pe deasupra Bucurestiului sunt albatrosi.

      (Citează)

  4. In zona Lacul Tei au taiat foarte mult din coroanele copacilor din parcuri, drept care pasarile s-au mutat masiv in copacii de langa blocuri :(

      (Citează)

  5. In afara sa aducem soimi alte solutii nu sunt.

    Dar poate ar fi timpul sa discutam despre performanta lui Nicusor Dan la primarie, ca eu am acelasi sentiment de dezastru iminent in legatura cu orasul ca pe vremea firutei. Ce-i drept macar nu auzim aberatii gen concursuri cu balcoane sau vouchere pt trotinete, dar in rest la fel, simt ca orasul sta sa cada peste noi.

      (Citează)

    • Da, nu cred că găsim atât de mulți șoimi. Plus că și aia vânează când e nevoie. Dacă le dai mâncare în parc și la tomberoane, devin și ei tomberonezi.

      Nicușor Dan… e cum mă așteptam. Greu de schimbat ceva oricum în primii 2 ani, după aia vedem dacă se întâmplă ceva amplu în modernizarea orașului. Nici eu nu sunt mulțumit însă pentru că nu face și chestiuni minore, care ar putea fi rezolvate cu un ordin de primar (mașini parcate aiurea, câte un var pe o clădire, afișaje defecte la pasajul Unirii etc).

        (Citează)

    • pe mine nu ma deranjeaza neaparat faptul ca nu se vede nimic, cu asta pot sa traiesc deocamdata, pe mine ma deranjeaza faptul ca nu se aude nimic dinspre Primarie, nimic nimic, tacere asurzitoare.

      ok, ND nu e un comunicator, in regula, fine, dar cat de greu o fi dracului sa pui un om sa se ocupe de partea asta, care e atat de importanta incat mi se pare complet idiot sa o neglijezi ?

      Nu-l vad bine pe ND la urmatoarele alegeri, sincer, poate doar daca Bucurestiul se va transforma vizibil, ceea ce e putin probabil, altfel pierde chiar si daca o sa faca lucruri bune fix din cauza ca tace ca mortu-n papusoi.

        (Citează)

  6. Sint zone unde pute a gainat de te rupe la nas.
    In targoviste era aceiasi problema cu ciorile acu ceva ani. In special pe bdul castanilor. Care blvd era plin de castani si castanii erau plini de ciori. Toaletat castanii si impuscat ciorile. Fara gluma. Problem solved.
    In bucale daca ar exista o minima organizare, porumbeii ar putea manca tantarii, pescarusii decimeaza sobolanii apoi trec la porumbei. Si mai raman doar ciorile.

      (Citează)

  7. exista anticonceptionale pt porumbei, s-a testat cu succes prin belgia, am citit pe la inceputul anului, si poate si prin alte parti, ca la un simplu google search apare imediat metoda contraceptiva in rezultate; as vrea ca toti oamenii care hranesc porumbei sa i ia acasa daca se poate, pe langa faptul ca lasa mizerie, la 0530 am alarma de la ei in fiecare dimineata… si este horror cum pot face

      (Citează)

  8. Înainte de revoluție erau niște programe derulate de primarie, prin care la vânători li se dădeau gratuit cartușe (cu alice) și autorizații pentru a ucide respectivele păsări. De regula, respectivii preferau să “le vâneze” în spații nepopulate, precum lacul Văcărești, câmpurile de la periferie, chiar și unele cimitire. Nu cred că era foarte eficientă metoda și poate era și cam riscantă pentru populație, dar era mai mult decât nimic și arăta o oarecare preocupare pentru subiect, ceea ce acum pare că a dispărut. Cred ca ciorile pot fi mai usor eliminate, pentru că populează majoritar groapa de gunoi de la Glina. PS: nu sunt vreun nostalgic sau ceva, doar că mi-am adus aminte din povestirile unora mai bătrâni.

      (Citează)

  9. Ciorile sunt pasari protejate lege si nu pot fi impuscate sau omorate in niciun fel. Singura solutie din cate tin minte era sa le strice cuiburile

      (Citează)

  10. Anumiti pensionari folosesc bobite de paine cu otrava in ele pentru a scapa de ciori si de porumbei.

      (Citează)

    • Pensionarii de la mine din bloc au grijă să îi hrănească zilnic în fața blocului, chiar dacă la Timișoara e interzisă prin hotărâre de CL hrănirea păsărilor în locurile publice. Și nu, nu cu otravă din păcate…

        (Citează)

    • Da, dar apoi au murit odată cu ultimii naziști. Mi se pare că trăim într-un oraș civilizat dacă se adoptă de către specialiști o soluție (care poate fi simplă precum ascunderea gunoaielor), nu fiecare își face “dreptate” pe cont propriu ca-n Baltagul.

        (Citează)

  11. Octav:
    Albatrosul are anvergura aripilor de cativa metri.

    Da, my bad. Sunt pescarusi.

      (Citează)

  12. Radu de ce mi ai sters comentariul??

      (Citează)

  13. nwradu: Iar aia că mai atacă ursul câte un sătean mi se pare ceva uzual, așa e viața la sat.

    Așa-i că-i uzual, câtă vreme săteanul ăla nu ești tu, sau o rudă apropiată?
    Mentalitatea asta de „după mine, potopul“ și „dacă nu mă afectează direct, nici în spadă nu mă doare“ pare a fi caracteristica de bază în societatea actuală. Apoi ne plângem că lucrurile nu sunt cum trebuie, că e mizerie, că sunt gropi… Păi poate că astea nu-i afectează direct pe cei care ar trebui să rezolve respectivele probleme, că ei stau în cartier de lux și au jeep-uri cât tancul; în plus posedă aceeași mentalitate.
    Poate și ei, în loc să schimbe ceva, se gândesc că e uzual, așa e viața în România.

      (Citează)

  14. am fost acum cateva zile prin Cismigiu, voiam o plimbare linistita.
    doar ca la un moment dat m-am simtit ca in filmul lui Hitchcock.. atat de multe ciori erau pe acolo, incat m a luat asa cu anxietate :))) si a trebuit sa gasesc cea mai apropiata iesire.

    era groaznic, miros oribil, gainat pe jos, zgomot… o agitatie nervoasa in aer..

      (Citează)

  15. Solutia simpla e sa nu mai aiba access la mancare suficienta, adica fara gunoaie accesibile. Si in timp se vor inmulti mult mai putin, eventual se vor muta in locuri cu mai multa mancare.

      (Citează)

  16. Toti cei care zic de lacul Vacaresti habar n-au care e realitatea. Vacaresti este o mlastina, da? Cel mult o balta, cand ploua mai mult. O simpla plimbare in zona este edificatoare. Iar aberatiile cu rezervatia naturala sunt demontate imediat:
    – doar o firma de imobiliare care are blocuri construite cam dubios de mari in zona ii pedaleaza pe rezervatia natuarala Vacaresti ca sa isi vanda apartamentele
    – nu mai este nimic natural la originea acelei zone, a fost betonata de Ceausescu pentru ca avea planuri de canal Dambovita – Dunare – Marea Neagra sau sat olimpic pentru canotori
    – este focar de infectie, sobolani, tantari inmultindu-se acolo necontrolat

    Sunt cam multe zburatoare in Bucuresti, pescarusi, ciori, porumbei care s-au inmultit poate mult prea mult. Nu prea mai vezi vrabiute ca in alti ani, dar te trezesti dimineata ca la mare in scandal facut de pescarusi. Banuiesc ca au gasit lacuri cu pesti in Bucuresti si s-au aclimatizat aici venind de la mare.

    De obicei solutia naturala pentru pasari sunt serpii, dar nu cred ca ar functiona in Bucuresti. Intai pentru ca serpii s-ar harni cu sobolanii de care e plin orasul si de abia dupa ce s-au inmultit si ei prea mult ar trece la ouale pasarilor.

    Ar trebui sa se poata inchide parcurile o zi pe saptamana, sa poata vanatorii sa exerseze tirul pe pescarusi, eventual si ciori. La 10 pasari din astea sa aiba voie sa traga o data si in rate, ca sa le iasa si vanatorilor ceva.

      (Citează)

  17. Locuiesc la mansarda unei case în centrul Bucureștiului. De departe, cele mai mari probleme le am cu porumbeii. Cauza principală a înmulțirii lor este hrana pe care o primesc de la oameni, voluntar, și gunoaiele de pe străzi de unde se hrănesc. Nu cred că există alte soluții în afara eliminării tendinței oamenilor de a-i hrăni, curățenia de pe străzi și, în ultimă instanță, respingerea lor din zonele în care își construiesc cuiburi (plase speciale, țepi anti-porumbei, etc). În fiecare dimineață, în giratoriul de la Rosetti, vine o idioată care hrănește cu sacoșele sute/mii de porumbei. Cineva să facă un serviciu acestui oraș și să o ducă la balamuc 😊(mii de scuze). În lipsa unei strategii a administrațiilor locale, porumbeii se vor înmulți în neștire. Din păcate, dacă iei o decizie în sensul ăsta, vei suporta furia idioată a oamenilor care nu pricep că aceste păsări sunt dăunătoare. Vezi cazul de la Timișoara care a născut dispute nesfârșite. Lipsa educației va perpetua astfel de situații. Și nu mă refer doar la porumbei. Una dintre soluții e cea indicată de alex. Nu trebuie să redescoperim chestii. Trebuie doar să vedem ce fac alții mai deștepti decât noi.

      (Citează)

  18. Și la Milano erau mii de porumbei, dar aia, ai naibii ei, pe lângă păsările astea, aveau și servicii de salubritate adevărate. Nu stătea niciunde găinațul în straturi cum vezi pe la noi. Și Italia nu e chiar un model de eficiență în ceea ce privește curățenia stradală.

      (Citează)

  19. S-a umplut de ciori si partea aia, si intradevar daca tragi intr-una fug restul, dar se intorc cu toata familia si e riscant.

      (Citează)

  20. Marean:
    pe mine nu ma deranjeaza neaparat faptul ca nu se vede nimic, cu asta pot sa traiesc deocamdata, pe mine ma deranjeaza faptul ca nu se aude nimic dinspre Primarie, nimic nimic, tacere asurzitoare.

    ok, ND nu e un comunicator, in regula, fine, dar cat de greu o fi dracului sa pui un om sa se ocupe de partea asta, care e atat de importanta incat mi se pare complet idiot sa o neglijezi ?

    Nu-l vad bine pe ND la urmatoarele alegeri, sincer, poate doar daca Bucurestiul se va transforma vizibil, ceea ce e putin probabil, altfel pierde chiar si daca o sa faca lucruri bune fix din cauza ca tace ca mortu-n papusoi.

    ND e in silenzio stampa de aproape 1 an.
    Jegul actual din Bucuresti e incredibil.
    Mizerie cat cuprinde, jeg si poluare.
    ND tace.
    Sunt zone intregi din Bucuresti care arata absolut dezolant, ti-e jena sa zici ca e capitala europeana.

      (Citează)

  21. Ar cam trebui sa existe solutii.
    Aia prin Vest, cum fac?

      (Citează)

  22. In italia am vazut in mai multe orase ca fiecare margine de cladire, pervaz de geam, etc are niste tzepi anti pasari,

    pestre.ro/continut/produse/105893/1000/banda2-174536.jpg

    si nu prea am vazut porumbei, plus ca din ce vazusem la TV sunt amendati cei ce ii hranesc.

      (Citează)

  23. Amenzi pt cei care hranesc porumbeii. Dar cum la noi politia doarme pe ea, nu se va intampla prea curand.

      (Citează)

  24. Silviu:
    Și la Milano erau mii de porumbei, dar aia, ai naibii ei, pe lângă păsările astea, aveau și servicii de salubritate adevărate. Nu stătea niciunde găinațul în straturi cum vezi pe la noi. Și Italia nu e chiar un model de eficiență în ceea ce privește curățenia stradală.

    Aveau niste mafiosi mai competenti decat aia din Napoli.

      (Citează)

  25. Ciorile vin in oras pentru ca toti pomii de langa oras au fost taiati. Vin mai ales toamna/iarna in parcuri. Daca ar avea paduri langa ora poate ar sta mai mult acolo.
    Porumbeii mananca in general gunoi pe care tot oamenii il lasa. Mai putin gunoi, mai putini porumbei. Da, sunt oameni care ii hranesc dar nu cred ca sunt asa multi incat sa fie ceva semnificativ. Pescarusii vin la lacuri/ dambovita/ gunoi, nu prea aterizeaza in oras. Sincer imi place ca fac zgomot dimineata,ma simt ca la mare uneori in propria casa.

      (Citează)

  26. nwradu:
    Urșii nu s-au înmulțit necontrolat, doar ies unde e mâncare mai multă.Iar aia că mai atacă ursul câte un sătean mi se pare ceva uzual, așa e viața la sat.

    Mie îmi place muntele, nu marea ca ţie. Cum ar fi să rişti să fii mâncat de urs când te duci la plimbare pe vreo plajă? Şi da, urşii s-au înmulţit necontrolat de când s-a oprit total vânătoarea (nu au nici un prădător natural), asta o spun toate sursele în afară de câţiva environazis.

      (Citează)

  27. Cea mai proasta si previzibila gluma: mai e voie sa zici ciori?

      (Citează)

  28. 1. De omorât nu poți să le omori că sunt prea multe și se miscă prea mult.
    2. Poate și mai greu e să dezveți oamenii să le hrânească.
    3. Pentru o perioadă am crezut că grăunțele cu anticoncepționale sunt soluția. OvoControl P. Dar se pare că sunt costisitoare, nu așa de eficiente și necesită multă muncă. >> https://www.pigeoncontrolresourcecentre.org/html/reviews/ornitrol-ovocontrol-oral-contraceptives-for-pigeons.html
    4. Soluția pentru București pare: țepi pe toate clădirile, stricat cuiburile, amendat oamenii care hrănesc porumbeii, plantat mai mulți copaci.
    5. La Kaufland Basarab în parcare sunt sunete de animale prin difuzoare, mă gândesc că și asta e o soluție având în vedere că nu am văzut vreo pasăre pe acolo.

      (Citează)

  29. Imi pare rau, daca e plin de porumbei si ciori, masina ta e plina de porumbat si ciorat. Gainatul e produs de gaini si nu cred ca se plimba gainile libere pe acolo.

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus