►► Ofertele continuă la: eMAG・Fashion Days・Finestore・Dyson・Flip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄
Am condus vreo patru modele, de fapt, că zilele trecute a avut evoMAG o conferință/porți deschise și am condus patru scutere electrice și vreo zece trotinete electrice.
Marfă rău un astfel de scuter! Cam toate au autonomie de peste 100 km și viteză maximă 45 km/h. Mi s-au părut neașteptat de confortabile, scaunul lor era foarte moale și țineam confortabil picioarele în fața mea, că-i scuter, nu motocicletă. Ai desigur toate cele necesare mersului pe șosea (lumini, semnalizare etc), iar unele modele au boxă bluetooth integrată și chiar cameră video în bot.
Mai interesantă mi s-a părut situația bateriilor. Majoritatea au o baterie și se mai poate monta încă una pentru autonomie dublă. Autonomia oricum mi se pare mare, că astea sunt scutere de fâțâit prin oraș și împrejurimi, nu pleci la mare cu ele. Așa că mai mișto este că, dacă îți iei o baterie suplimentară, poți face swap când se descarcă prima. Pe prima o duci în casă la încărcat la priză, că oricum durează vreo 8-10 ore asta, iar pe a doua o pui în scuter și gata, pleci mai departe.
Vedeți aici toate scuterele electrice. Eu am condus Sunra Hawk, care-i cel mai ieftin din ofertă și na… arată ca un scuter. Doar 65 km autonomie la 8.000 lei.
Am dat apoi o tură cu Super SOCO CUx, care mi-a plăcut pentru că părea mai micuț decât celelalte, dar arată foarte bine. Design plăcut, rotunjit, șa confortabilă, suspensie foarte plăcută (era un speed bump acolo și am trecut cu toate peste el), stopuri LED de zici că-i Peugeot.
Horwin EK1 este un alt model care arată bine, avea o vopsea albastru mat care arăta foarte bine pe un scuter. Pe acesta se puteau monta două baterii, la o adică.
Modelul Efun Pusa a fost însă cel mai tare. Motor de 3.000 W față de restul, care aveau cam 1.800 W, ceea ce înseamnă o accelerație de sărea de sub tine dacă nu erai atent. Era să mă înfig într-un gard când am plecat de pe loc, noroc că eram pregătit cu frâna. Acesta este genul de scuter cu care nu te claxonează nimeni la semafor, că pleci primul. 80-100 km autonomie, max 60 km/h scrie în specificații, culoare albastru metalizat ce mi-a amintit de Vespa.
Era acolo și un Super SOCO TC cu aspect de motocicletă, nu de scuter. Sunt și astfel de modele pe piață.
Îmi pare rău că nu suntem oraș “cu scutere” ca să prindă si la noi în număr mare așa ceva. Mă aștept însă ca prin Spania sau Italia să se umple de scutere electrice în următorii ani, ca să nu mai zic de orașe asiatice. Încărcarea te costă chiar mai puțin decât benzina, motorul electric este mult mai simplu și deci nu prea se defectează. Poți dubla autonomia cu o baterie suplimentară sau poți face șmecheria cu schimbatul ei cu una de rezervă, dar în general 100 km autonomie sunt suficienți pentru orice oraș și câteva zile de deplasare prin el.
M-am dat și cu câteva trotinete electrice. evoMAG este, în funcție de metoda de raportare, primul sau al doilea vânzător de trotinete din România, s-au dus tare pe asta încă de acum câțiva ani, au și service propriu, s-au apucat și să importe diverse mărci ceva mai fiabile cu care au dotat unele servicii de trotinetă-sharing din București.
Zero este o marcă adusă de ei. M-am urcat direct pe cea mai mare, Zero 11x. 160 km autonomie, 110 km/h viteza maximă, două motoare de 1.600 W fiecare, suspensii hidraulice. Este mare și, la 60 kilograme greutate, nu-i ceva de luat în brațe ca să urci scări sau cu liftul cu ea.
Este pentru aplicații speciale, aș zice eu, că faci și naveta din orașele din împrejurimi cu ea sau poate e de mers printr-o zonă mare de parc sau platformă industrială. Aș zice că e bună de Glovo/Tazz/etc, dar la banii aceștia (14.000 lei) iei o mașinuță SH și mergi fără probleme și iarna cu ea.
Am mers cu ea. Este puternică și confortabilă, suspensiile sunt foarte plăcute, la fel și platforma extra-lată. Nu este însă un model cu care să cotești rapid, să te strecori pe lângă o groapă sau să virezi foarte din scurt. E mai degrabă genul la care nu virezi prin înclinare, ci rotind ghidonul aproape ca la un triciclu. Interesantă senzația oricum, nu cred că voi mai avea altădată ocazia să merg cu așa ceva.
Gama Zero include însă și alte modele mai normale. Zero 8 costă 2.300 lei, are 40 km autonomie, 40 km/h viteză maximă, 17 kg greutate proprie. Părea bine făcută. Este chiar și o versiune mai ieftină, cu autonomie de 30 km.
Am mers și cu un E-TWOW GT 2020 SE de 50 km autonomie și 40 km/h viteză maximă, plăcută și ea. Avea frână regenerativă și frână cu manetă pentru roata spate, ghidon îngust pentru strecurat și virat mai ușor.
Ce m-a dat pe spate, la propriu, a fost un model Speedxman 10. Motor de 800 W și suspensii hidraulice pe față, ceea ce a fost ciudat la început, că mă tot balansam sus-jos cu ghidonul ei. Mie de asta nu prea îmi plac nici bicicletele cu suspensie pe față. La un moment dat am accelerat atât de tare încât din cauza suspensiei s-a ridicat roata față în aer și era să fugă trotineta de sub mine, dar noroc că nu-s începător în astea și am oprit-o imediat. Puternică mașinuța, bagă 60 km autonomie și o viteză maximă de 45 km/h.
Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.
Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri
Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.
12 comentarii
13/07/2021 la 6:54 AM
Din ce am inteles eu trotinetele cu viteze peste 24 km/h sunt ilegale in UE. Valabil si pentru scuterele cu viteza peste 45 km/h.
Acum cativa ani au implementat tot felul de restrictii si mi se pare ca la orice fel de scuter trebuie acum un fel de curs sau permis.
Gaelex(Citează)
13/07/2021 la 10:22 AM
In DE viteza maxima permisa a trotinetelor este de 25km/h pentru a fi omologate, poti sa le conduci in regim de bicicleta adica doar pe piste si pe sosea, obligatoriu trebuie sa le inscrii in circulatie – le faci RCA si primesti un numar de inmatriculare. Daca nu sunt omologate, nu le poti inscrie, sunt ilegale si nu ai voie nicaieri cu ele in afara curtii proprii. O trotineta care sa mearga cu 110km/h este o dementa, posibila doar in ro.
Scuterele nu sunt limitate la nicio viteza, pt scutere mai puternice/rapide iti trebuie permis de motocicleta, atat, cum sa fie ilegale cele care merg mai mult de 45km/h?
Ion(Citează)
13/07/2021 la 1:32 PM
Acest text se contrazice pe sine insusi.
Daca te prinde conducand un scuter ce prinde mai mult de 45-50km/h esti in culpa daca nu ai permis de motocicleta. In plus, nu imi dau seama cum e in Germania, dar in Romania trebuie si inmatriculat ca motocicleta.
nashu_mare(Citează)
13/07/2021 la 7:32 AM
Acu’ sper sa nu te vad si pe tine cu ciudații aia din tineretului. Trotinete cat casa, lumini ca-n pomu’ de Crăciun, muzica la maxim in boxe, viteza peste orice limita.
Coco(Citează)
13/07/2021 la 10:16 AM
Cu parul in vant :D
Matilda(Citează)
13/07/2021 la 8:08 AM
Scuterele alea electrice sint excelente ptr oras. Ce bine ar fi sa se orienteze cat mai multi catre asa ceva. Motoreta horwin cr6 sau ceva gen am vazut prin buc. Foarte faina. Dar si scumpa la aproape 7000 euro. In banii aia iei deja suzuki sv650 sau yamaha mt07, noi.
Trotinetele mi se par in schimb o prostie. Greu de controlat la viteze mai mari, frane de 2 lei cu rotile alea mici,nu poti sa eviti rapid obstacole. De plimbat in parc asa usor sint ok, dar sa iesi in trafic cu ele, cam riscant.
Blackskull(Citează)
13/07/2021 la 8:39 AM
daca nu partaie sa vibreze tot cartierul zi si noapte n-au valoare pentru inutili!
daddy(Citează)
13/07/2021 la 10:56 AM
De plimbat in parc sa si le bage-n c#r, chiar recent a fost un vițel cu trotineta care a dat peste o femeie si i-a spart capul, de s-a lasat cu politie si mers la spital.
Dpmdv nu au ce cauta decat pe strada.
Pyro(Citează)
13/07/2021 la 11:16 AM
Daddy, io vb de motorete noi, nemodificate. Care nu fac mai mult zgomot decat o masina.
Asa si masini sint destule cu modificari si fac ca toti dracii.
Romanu e oricum fudul si n-o sa aleaga-n veci 2 roti ptr frecusu prin oras.
Blackskull(Citează)
13/07/2021 la 9:49 AM
Apropo de EvoMag, de mentionat codurile de reducere permanente de 3% pentru trotinete – waevehicule – si 5% pentru accesorii – waeaccesorii.
alunelu(Citează)
13/07/2021 la 11:12 AM
De când am văzut review-ul lui Marius pe YouTube ,la Horwin ek1 ,mă gândesc serios sa îmi cumpăr unul just for fun. In Franța vine cu luminile laterale de sub șea deconectate pentru că nu corespund legislației. Aici versiunea cu baterie de 40ah ajunge la 3200€ din care se pot scădea cam 720€ prima verde și magazinul online îți oferă gratuit echipament in valoare de 150€ : casca + mănuși.
kllaus(Citează)
13/07/2021 la 12:30 PM
(P)
Louis(Citează)