un blog de Radu Dumitru

asus s5507

►► Ofertele continuă la: eMAGFashion DaysFinestoreDysonFlip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄

asus s5507

Review Matebook X Pro, ultrabook premium

7 Jun 2021  ·

TEHNOLOGIE  ·

23 comentarii

Matebook X Pro de la Huawei ar putea fi cel mai frumos laptop văzut de mine până acum. Este ca o bijuterie, în special pe culoarea verde, cum a fost cel testat de mine.

Laptopul este un model premium cu specificații maximale pentru acest moment și, desigur, preț pe măsură. Hardware bun, însă, au multe modele. La Matebook X Pro chiar iese în evidență designul.

Despre ce vorbim

Matebook X Pro este un laptop cu ecran de 13,9 inchi, tactil, rezoluție 3000 x 2000 pixeli și 100% sRGB. Carcasa este metalică, groasă de 14,6 mm. Greutatea totală este 1,3 kg.

Ca hardware, are cel mai rapid procesor Intel din acest moment, un Core i7-1165G7. Modelul testat de mine are și 16 GB RAM și un SSD Samsung de 1 TB pe PCI-Express 4.0. Pe laterale sunt două porturi USB-C (cu ieșire DisplayPort) și unul USB-A, plus un jack audio combo. Tastatura este iluminată și butonul on/off include senzor de amprente.

Încărcarea se face prin USB-C. Mi-a plăcut și încărcătorul, este puțin mai mare decât unul de telefon.

Preț: 9.268 lei la eMAG fix modelul testat de mine, 8.699 lei pe Huawei Store.

Ce mi-a plăcut

În primul rând aspectul. Culoarea este superbă, un verde sau vernil sau smarald închis (ei ii spun Emerald Green) foarte reușit ca aspect pentru un laptop. Chiar nu înțeleg de ce ar prefera cineva variantele gri sau argintii ale acestui laptop. Știu că fotografiile nu-l surprind la adevărata valoare, trebuie să-l vedeți cu ochii și în lumină puternică pentru a aprecia nuanța și apele pe care le face.

Designul include și niște finisaje plăcute pe la muchii, unde este un verde strălucitor ce complementează foarte bine restul carcasei.

Îmi place și că au mers all-in cu designul. Butonul on/off (care este și senzor de amprente) este tot verde, la fel și touchpad-ul. Singura care nu este verde este rama ecranului, dar este atât de subțire (91% raport ecran-carcasă) încât nu contează.

Dimensiunile mi se par bune. 14,6 mm și 1,3 kg sună bine pentru un laptop de 13,9 inchi (să zicem 14). Se putea un pic mai ușor, dar carcasa metalică și sticla ecranului tactil atârnă și ele pe cântar.

Tastele sunt mărișoare și plăcute la apăsare. Am scris rapid la tastatura sa și m-am adaptat rapid ei. Touchpad-ul este și el de dimensiuni mai mari decât pe multe alte laptopuri, bine fixat în toate punctele, precis în detecția atingerii. Laptopul nu mi-a lăsat senzația că ar flamba la apăsări puternice.

Altfel spus, arată și se simte ca un ultrabook premium. Designul este aproape același cu al unui MacBook Pro, considerat un exemplu de model premium, deci nici Matebook X Pro nu avea cum să pară altfel. Și știu că sunt modele ultra premium și pe la HP Spectre sau Asus, dar pentru mine culoarea aceasta verde cântărește greu. Chiar cred că laptopurile colorate ar trebui să aibă un marketshare mai mare, mai ales ca acesta ce îmbină aspectul plăcut cu minimalismul.

Trecând la hardware, lucrurile stau bine. Ecranul are luminozitatea uzuală a unor laptopuri cu touch (adică în soare puternic ți-ai dori să fie mai mare), dar rezoluția 3K face ca totul să arate foarte plăcut.

Sunetul este un alt punct foarte, cele patru difuzoare de pe Matebook X Pro sunt printre cele mai bune de pe un laptop. Sunt melodioase și puternice, oferă sunet de bună calitate în muzică și voce, mă îndoiesc că cineva va fi nemulțumit de ele.

Procesorul este un model de top acum, Core i7-1165G7. Aș vrea să spun că este și el de top, dar este de top doar în gama Intel. Știți situația procesoarelor Intel, chiar și cele actuale intră în throttling și se încălzesc imediat ce le supui unui load intens. Același laptop cu AMD Ryzen ar fi mai bun, dar asta e situația.

Am avut rezultate bune în toate celelalte privințe, dar nu este de mirare pe un ultrabook premium. Are SSD rapid, WiFi 6, încărcare prin USB-C la 65W șamd. Nimic de reproșat, cum de altfel te și aștepți la acest preț.

Ce nu mi-a plăcut

Cred că sunt mai degrabă preferințe personale decât chestiuni care ar deranja pe toată lumea. De exemplu, mie mi-ar fi plăcut să aibă și un cititor de carduri microSD undeva pe lateral. Știu că ar fi arătat urât un astfel de laptop cu o fantă deschisă pe lateral, dar poate ar fi putut fi făcut sub formă de tray/sertar cu deschidere la apăsare.

Nu-mi place nici webcam-ul clasic Huawei plasat ca o tastă falsă în primul rând al tastaturii. Te filmează mereu de jos. Dacă mai și tastezi în mijlocul unui call, ceilalți îți vad degetele ca de pianist.

Dincolo de asta, cred că prețul ar fi o problemă. Sunt multe laptopuri pe piață, însă, pentru toate bugetele.

Concluzie

Matebook X Pro arată în primul rând bine. Segmentul din care face parte îl obligă și să vină cu hardware performant și a făcut și acest lucru.

Eu nu mi l-aș permite, dar cei cu astfel de buget sau pentru care plătește firma vor avea un laptop care cu siguranță va atrage privirile și îi va face pe cei din jur să ceară detalii despre el.

Preț: 9.268 lei la eMAG fix modelul testat de mine, 8.699 lei pe Huawei Store.

asus s5507

    23 comentarii

  1. Cu siguranță cei care au acest buget n-ar cumpăra un laptop Huawei. :)

    MacBook-ul nu are competiție în acest segment de preț.

      (Citează)

    • Noul Macbook Air porneste de la 4500 Lei, iar la capitolul autonomie (ce ar trebui sa te intereseze la un ultrabook) nu are rival.
      In plus, sunt utilizator Windows (De la Windows XP, 7 si 10, toate sunt inca in uz la birou, unde sunt peste 160 de desktop-uri).

      Stabilitatea oferita de Macos nu ti-o poate da Windows, oricate tweak-uri i-ai face. Ultima ora mi-a crapat sistemul pentru ca am incercat sa instalez Epson Scan pentru un scanner. Scanner-ul porneste doar dupa ce dau un restart la sistem. Nu recunoaste USB-ul. Fara motiv.

      Daca vreau ceva batai de cap, aleg Mac. Totusi, 9000+ Lei pentru un Huawei, mi se pare extrem de mult. Eu nu as cumpara, cu acel buget, acel laptop.

        (Citează)

    • Și dacă ai nevoie de Windows, tot MacBook iei?

      Cât despre acest Huawei, deși prețul este unul premium, îi lipsesc multe funcții așa-zise premium: cameră compatibilă Windows Hello (folosită la autentificare), trackpoint pt cei obișnuiți cu așa ceva (fiind uzual în mediul business), modem date mobile (4G/5G), suport pt docking station și altele…

        (Citează)

    • @dumy: fix asta e fain la X ăsta, că n-are chestii inutile. Nu știu dacă ai folosit Windows Hello, dar nu e chiar ca pe YT – ca să nu mai zic că oamenii în general au fost tot timpul împotriva curentului, au vrut deblocare facială fix până s-au scos cititoarele de amprentă. Câte laptopuri au trackpoint și câți folosesc pe bune așa ceva? Modemul mănâncă baterie, parcă nici așa nu suntem mulțumiți de autonomie, dar mai cu un modem în plus? Iar cu docking-ul, cred că încercăm să scăpăm de practicile alea.

        (Citează)

    • @Mihai, pe ce versiune de Windows ai incercat sa instalezi Epson Scan? Pe Windows 10 sau pe arhaicul Windows XP?
      Si o alta dilema ar fi daca pe Mac OS a functionat aplicatia Epson Scan?

      In rest, ai dreptate, este foarte scump acest model de la Huawei.

        (Citează)

    • @Mihai: bine spus pornește. Un MacBook Air cu 1 TB stocare și 16 GB RAM costă însă 8800 de lei. Practic aceeași sumă. În funcție de ce ai nevoie (gen, Windows musai) deja nu mai contează.

        (Citează)

    • @dam167 folosesc Windows Hello Face zilnic, ba chiar mă simt dependent de funcția asta, deoarece în zilele noastre în mediul corporate, parolele sunt lungi și complexe și sunt utilizate în mai toate serviciile interne ale companiei. Iar Hello chiar îți face viața mai ușoară. Deci nu aș numi-o chiar deloc a fi o chestie inutilă.
      Cât despre trackpoint, mai toți producătorii vechi, cu experiență pe piața laptop-urilor corporate (subliniez aici piața business) îl folosesc: Lenovo, Dell, HP.
      Modemul GSM nu consumă bateria atâta timp cât nu e folosit. Se numește power management. Iar dacă e nevoie să fie folosit, atunci cu siguranță i-ai duce lipsa dacă nu l-ai avea. Prețul peste medie a acestor modele de laptopuri este justificat ȘI de aceste detalii care pt unii fac diferența, iar pt alții sunt numite inutile :)

        (Citează)

  2. Cine kkt da 9000 lei pa laptopu asta?
    O fi mijto, da’ gasesti mai performante la putin peste juma din pretu astuia. Tot usoare la 1.5 kg maxim, tot cu wifi 6, ryzen 7 sau 9, ssd….

      (Citează)

  3. macul are asa ceva? Nu e un Think Pad.

    dumy:
    Și dacă ai nevoie de Windows, tot MacBook iei?

    Cât despre acest Huawei, deși prețul este unul premium, îi lipsesc multe funcții așa-zise premium: cameră compatibilă Windows Hello (folosită la autentificare), trackpoint pt cei obișnuiți cu așa ceva (fiind uzual în mediul business), modem date mobile (4G/5G), suport pt docking station și altele…

      (Citează)

  4. Matebook X Pro e premium doar pentru chinezi. Restul folosesc orice altceva. :D

      (Citează)

  5. Ce vad eu ca si minus uri
    1 pretul foarte mare tinand cont ca e Huawei
    2 performantele sunt slabe – comparatie apple m1
    3 eventaulalele problemele legate de securitatea datelor (cine il cumpara nu vrea sa i se dea datele la chinezi)
    4 durata mai mica a bateriei -comparatie apple m1

    Nu l-am vazut in mana dar asta sunt la prima vedere. Orice laptop la aceasta suma are un anumit target in minte si in acest moment matebook ul e mult prea scump pentru ceea ce ofera.

      (Citează)

  6. Pare sortit sa mearga pe un drum deja parcurs de telefoane: cand scoteau ultra telefoane la pret sub cel al producatorilor mari se vindeau in volume, in momentul in care au ajuns sa pleateasca design si inovatie (a se citi marketing si margin) si au adus preturile la nivel cu piata lumea alege la acelasi pret sa mearga pe producatori cunoscuti. Ofera un voucer de 9500 de lei si spune-le ca de valoarea lui trebuie sa-si cumpere un laptop (orice laptop isi doresc in pretul ala) apoi noteaza cati il vorcumpara pe cel verde.
    Daca laptopul verde ar costa 5-6000 lei probabil ar ajunge sa se vanda in volume mai mari. La ora asta mi se pare ca Huawei s-a trezit prea sus prea repede, ca sa nu amintesc de celalalt elefant din incapere pentru care nu mi-as cumpara un produs Huawei si as refuza sa lucrez cu ei.

      (Citează)

    • Laptopurile din gama superioară de preț (premium, cum se zice acum) n-o să se vândă în volume mari niciodată. Un laptop de 9 mii de lei nu-l poți vinde la 6 mii, că acolo sunt deja altele unde s-au făcut compromisuri. Nu toată lumea e dispusă să dea bani în plus pe o carcasă de aluminiu, iar laptopul ăsta nu e pentru ei. Sunt destui în schimb care ar da, iar pentru ei n-au prea fost produse similare cu Windows. Acei producători cunoscuți vând (și) tot felul de porcării și nu neapărat ieftin, așa că ăia care n-au o afinitate pentru HP sau Asus sunt dispuși să încerce Huawei sau Xiaomi dacă produsul pare că e ce-și doresc ei – bun, design plăcut, ecran bun, portabil. De altfel design-ul per ansamblu (construcție, materiale, finisaje, ergonomie) e probabil mai important decât performanța, mai ales la 13” sau 14”.

      Fac o paralelă cu Apple, că au mai puține modele și e mai ușor de exemplificat. Modelul de volum e MacBook Air, Pro-ul n-o să se vândă niciodată în volume mari, dar unii nu se vor uita decât acolo când cumpără ceva.

        (Citează)

  7. Nimic despre autonomie și throttling (adicâ când și cum, că e important)? La fel luminozitatea ecranului, nits sau o comparație cu alte modele ar fi utile. De fapt ceea ce se numește real world performance contează pentru cei ce vor un astfel de laptop.

    Am ajuns la momentul ăla când încep să apară laptopuri bune din toate punctele de vedere pe piață și cred că vor avea succes. Până acum toți comparau macurile cu porcării din plastic și urlau că sunt scumpe, dar în viitor se va mai echilibra balanța.

      (Citează)

    • Pe langa ce spui tu mai erau si cei care comparau modele de la Apple de 2000 de euro cu modele de la alti producatori de 500-600 de euro si ajungeau la concluzia ca Apple sunt mult mai buni si fac modele mult mai stabile si rezistente in timp.

      Comparatia corecta se face intre modele cu preturi similare (daca vrei sa vezi care model este mai performant si ofera mai multe beneficii) sau intre modele similare ca performanta/aspect (daca vrei sa vezi care model este mai ieftin).

        (Citează)

  8. Ai variante corecte mult mai bune decat chinezaria – chiar e pacat de culoarea aia . Plus de asta , intotdeauna o sa stai pe ganduri sa vezi daca “suna acasa la mother China” din cand in cand .
    9000lei :))) Stai ca intra LG Gram de luna viitoare si da cu ei de pamant . Mai ai XPS , Thinkpad Carbon X1 costa banii aia . Si da … sa nu uitam ca trebuie sa fii praf sa iei Huawei cu 9k cand poti sa iei doua MacBook Air . 2X – D0O . (si nu sunt fan si nici nu am Apple) .

      (Citează)

  9. Cat de mult au evoluat lucrurile. Cand spui chinezarie ieftina in mod clar nu te gandeai la un laptop de 9000 lei.

    Verdele ala arata bine nu am ce zice. Dar presupun ca intr-un mediu office sunt alte criterii mai “practice” de care vor tine cont.

      (Citează)

  10. E putin aiurea cand faci un review in vid, nu o fi ce vrea sa auda clientul da e review.

    In primul rand mentioneaz ca e un produs DOA, cat de misto ar fi el.
    Pentru windows ai XPS si elefantul din camera e M1. Adica plm in gama asta doar M1 il face DOA pentru ca nu exista usecase de “imi trebuie neaparat plaforma x” la ultra.

      (Citează)

  11. Mihai:
    Noul Macbook Air porneste de la 4500 Lei, iar la capitolul autonomie (ce ar trebui sa te intereseze la un ultrabook) nu are rival.
    In plus, sunt utilizator Windows (De la Windows XP, 7 si 10, toate sunt inca in uz la birou, unde sunt peste 160 de desktop-uri).

    Stabilitatea oferita de Macos nu ti-o poate da Windows, oricate tweak-uri i-ai face. Ultima ora mi-a crapat sistemul pentru ca am incercat sa instalez Epson Scan pentru un scanner. Scanner-ul porneste doar dupa ce dau un restart la sistem. Nu recunoaste USB-ul. Fara motiv.

    Daca vreau ceva batai de cap, aleg Mac. Totusi, 9000+ Lei pentru un Huawei, mi se pare extrem de mult. Eu nu as cumpara, cu acel buget, acel laptop.

    Exact problema ta in oglinda am avut-o eu cu Mac-ul M1 din dotare. Multifunctionala Samsung, instalat primul driver de scanat pentru Mac, chin, incercari, meh, nu a mers. Instalat unul mai recent, lupta surda, am reusit sa-l fac dupa ceva chin.

    Aceeasi multifunctionala a mers instant in 5 secunde pe Windows 10, fara sa fie nevoie de drivere sau alte balarii. Cablu conectat, scanat, pac. 5 secunde.

    Va vad pe multi super extaziati la comentarii de M1. Si eu sunt, dar nu chiar in halul asta. Si eu am luat un Mac recent, in special pentru M1 si sincer imi place. Imi place in special ca e tacut si nu il simti deloc. In place ca e mai tot timpul (nu mereu) rece. Nu incalzesc o camera cu el la fel cum fac cu desktop-ul cu i9 si asta e intr-adevar viitorul, dar Windows 10, pentru use case-ul meu, e superior Mac OS. Repet, pentru ce folosesc eu zi de zi.

    Cat despre throttling si altele, sunt curios la cel folositi voi un ULTRAbook ca sa-l duceti in usage 100% incat sa intre throttling-ul. Eu unul nu codez filme si nu fac streaming 4K de pe ultrabook-ul cu Intel/Windows, nu asta e scopul lui. Scopul lui e sa-l arunci in geanta lui si sa-l iei repede cu tine, sa te tina bateria la un browsing web/office work rapid si cam atat. Nu randare, nu codare video, nu streaming, nu alte nebunii care iti usuca i7-le ala cu 4 core-uri si HT.

      (Citează)

    • În funcție cum e făcut laptopul throttling-ul ăla apare mai devreme sau mai târziu. Procesorul e același, curbele ventilatoarelor, disipatoarele de căldură sau alimentarea diferă, de asta i7 nu înseamnă același lucru peste tot.

      Scopul lui e să facă de toate până la un anumit punct – pot fi jocuri, editare foto/video, CAD, Office, remote work, programare etc. Dacă nu pot face toate astea, chiar că nu-și merită banii – dacă făceam chestiile alea în 2015 pe un i5 dual core eu zic că ar trebui să le pot face și în 2021 cu un i7 4 core. Nu zic de cazul extrem, că nu produce nimeni filme pe un ultrabook, dar dacă merg și eu cu bicicleta prin pădure ar trebui să-mi pot edita un clip de pe GoPro.

        (Citează)

  12. dam167:
    Laptopurile din gama superioară de preț (premium, cum se zice acum) n-o să se vândă în volume mari niciodată. Un laptop de 9 mii de lei nu-l poți vinde la 6 mii, că acolo sunt deja altele unde s-au făcut compromisuri. Nu toată lumea e dispusă să dea bani în plus pe o carcasă de aluminiu, iar laptopul ăsta nu e pentru ei. Sunt destui în schimb care ar da, iar pentru ei n-au prea fost produse similare cu Windows. Acei producători cunoscuți vând (și) tot felul de porcării și nu neapărat ieftin, așa că ăia care n-au o afinitate pentru HP sau Asus sunt dispuși să încerce Huawei sau Xiaomi dacă produsul pare că e ce-și doresc ei – bun, design plăcut, ecran bun, portabil. De altfel design-ul per ansamblu (construcție, materiale, finisaje, ergonomie) e probabil mai important decât performanța, mai ales la 13” sau 14”.

    Fac o paralelă cu Apple, că au mai puține modele și e mai ușor de exemplificat. Modelul de volum e MacBook Air, Pro-ul n-o să se vândă niciodată în volume mari, dar unii nu se vor uita decât acolo când cumpără ceva.

    Te înșeli amarnic. Volumul de Pro vândute depășește pe cel al modelului Air. Exemplu la o simplă căutare pe Google: https://www.macworld.co.uk/news/macbook-pro-majority-mac-sales-2020-3797465/

      (Citează)

    • Vezi că aia e doar pe 2020 și, pe lângă fericirea adusă de pandemie și nevoia de laptopuri mai puternice, cu MacBook Air au fost probleme înainte de M1. Eu vorbesc per ansamblu, iar MacBook Air era „the Apple laptop to get” sau „the default laptop”.

      Își răspund aici și la ălălalt comentariu. Dacă ai cititor de amprentă nu introduci parola – la Apple nu introduci nici pentru login, de altfel. Stai, acolo ai și deblocare cu Apple Watch chiar.

      Cei cu bisnisul și corporate ar trebui să se mai gândească și că drumul pe care circulă sau curentul de la priză vine de la oameni fără docking, badge la pantaloni sau tracking point și care care folosesc tot PC-uri. Dacă de la acei producători vechi n-ar cumpăra alții în volume mari li s-ar cam clătina diviziile de laptopuri pentru că nu s-au adaptat la piață și n-au vrut să schimbe lucrurile în bine după nevoile utilizatorilor – nici măcar un trackpad decent n-au reușit să facă în atâția ani. Cât despre bisnis în general, e și la scriitori, artiști și… multe alte domenii, nu doar la corporații.

      Problema pe internet e că minoritatea extrapolează pentru majoritatea utilizatorilor. E destul să întrebi în stânga și în dreapta, dar în alte domenii, pentru câți oameni face diferența un trackpoint, de exemplu, sau chiar un modem 4G.

        (Citează)

    • Eu vorbesc aici de situatia reala, cum e piata in acest moment, nu parerile unuia sau altuia relativ la ce-si doreste fiecare…

        (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus