►► Ofertele continuă la: eMAG・Fashion Days・Finestore・Dyson・Flip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄
Mie îmi plac exercițiile de tipul “tu ce-ai face?”, mi se par un exercițiu bun de imaginație.
Situația este următoarea: ritmul de vaccinare a crescut în România în ultimele zile, dar cred că va urma o plafonare și apoi o scădere. Și sunt curios cum ar putea fi rezolvată, ce măsuri ar putea fi luate pentru a crește în continuare ritmul.
Ultimele zile au marcat o creștere de la 80.000 la 100.000 de doze făcute zilnic în țară. Meritul este al centrelor drive-through și al maratonurilor de vaccinare. Altfel spus, acum s-au dus la vaccinare și acei oameni care n-au vrut sau n-au știut cum să se lupte cu platforma online de programare și cu listele de așteptare.
După acest push, după ce se vaccinează oamenii din această situație, cred că va începe o scădere. Cum ar putea fi amânată? Ce ați face voi dacă ați fi la putere?
Mi se pare că rămân trei categorii de oameni după aceste momente: cei care nu sunt informați despre vaccin, cei care nu pot ajunge la un vaccin și cei care nu vor să se vaccineze din diverse motive.
O campanie de informare i-ar putea face pe primii să meargă la vaccinare, dar cum s-ar putea face o astfel de campanie? Nu cred că ar fi suficiente niște mesaje de informare pe posturile TV, nu când sunt 10 posturi TV și jumătate dintre ele își fac audiență semănând neîncredere și scandal.
O idee auzită des este “trebuie mers la liderii locali, oamenii trebuie convinși personal de primarul sau de medicul lor de familie, de preot și de profesor”. OK. Problema este că 30 de ani post-revoluție au micșorat mult rolul acestor oameni și capacitatea lor de a convinge pe cineva. Încrederea în autorități este mică.
În plus, analfabetismul funcțional este o problemă reală. Am întâlnit oameni care nu înțeleg ce înseamnă “3 reacții adverse la mie” sau “un caz de tromboză la un milion de doze administrate” sau “5 la sută rată de deces”. Nu pot înțelege dacă-i mult sau puțin, cum se compară cu alte vaccinuri sau cu boala în sine. Le spui acestea, care mie mi se par cele mai bune argumente, și vezi cum cifrele trec prin ei.
Cum ați face voi mai bine o astfel de campanie?
Apoi sunt cei la care nu poate ajunge ușor vaccinul. România rurală, o mulțime de sate parcă uitate de lume, o mulțime de bătrâni care nu se pot deplasa în altă parte. Guvernul vrea să-i vaccineze cu caravane mobile, folosind vaccin Johnson, care are o singură doză. Bun planul, doar că în următoarea perioadă vor veni puține doze Johnson, iar în plus lumea se jură pe Pfizer și nu vrea nimic altceva.
Câte caravane să fie? Cât va dura așa ceva? Cum ții vaccinul la minus 80 de grade sau cât trebuie? Ce faci dacă ajunge caravana într-un nou sat și doar un om din zece vine la vaccinare? Cât poate continua un astfel de efort cu astfel de rezultate?
Să vă dau din propria experiență un exemplu de om care nu vrea să se vaccineze. Spune “unii zic că n-ar fi sigur, mai aștept”. Nu o zice cu vrea rea-intenție, nu neagă pandemia sau riscurile ei, ia măsurile uzuale de prevenire a infectării, doar că nu știe dacă vaccinul este sigur.
Problema este că astfel de oameni nu și-au setat un prag de siguranță căutată. Nu s-au gândit ceva de genul “când X va zice că e totul ok, mă voi vaccina”. Și între timp OMS a spus că vaccinul este sigur, Iohannis a zis că este sigur, Papa de la Roma la fel.
Cine trebuie să mai zică “este sigur” pentru a-i convinge și pe ei? Nu știu. Nici ei nu știu. Nu s-au gândit la asta. Probabil așteaptă un miracol divin, așteaptă ca și cei cu fake news și toți anti-vaxerii și dictatorii să se căiască și să spună în cor “băi, ne-am răzgândit, este 100% sigur!”.
Alt exemplu: am fost la niște analize de sânge și făceam small-talk cu asistenta-vampir, că a durat ceva să-mi ia 6 flacoane. Am întrebat cum stau cu vaccinarea. Mi-a spus că foarte mulți din personalul medical nu sunt vaccinați. Erau în primul val și le-a fost teamă.
Altă problemă este că suntem oarecum la mijlocul intervalului de duritate în ceea ce privește măsurile restrictive. Majoritatea măsurilor sunt mai degrabă privite ca inconveniente (purtarea măștii, restaurante la 50%, nu vor fi festivaluri de muzică etc), nu ca motive pentru care oamenii trebuie musai să se vaccineze, astfel încât restricțiile să fie ridicate. Le spui că astfel vor putea merge în siguranță la restaurant sau cinematograf sau festival sau în Turcia și vezi cum ridică din umeri; oricum nu aveau de gând să facă nimic din acestea.
Și atunci ce să faci? Nu poți aplica măsuri mai dure, că omori economia. Nu poți ridica nici total restricțiile, că atunci autoritățile ar transmite mesajul că vaccinarea nu mai este necesară. Măsurile restrictive în sine nu vor ajuta la vaccinare în plus sau în minus, de fapt. Am putea rămâne permanent într-un cerc vicios în care oamenii nu se vaccinează pentru că nu văd multe motive să facă asta, deci vor fi cazuri noi de covid, deci măsurile nu vor fi ridicate, dar nici introduse unele noi.
Obligativitatea vaccinării? Neconstituțional (probabil). Oferirea de incentives, de bonusuri? Poate, dar ar fi un precedent periculos și o cheltuială mare. Statul român ar putea calcula totuși cât pierde per total din cauza pandemiei și să ofere mai degrabă niște bonusuri pentru a convinge lumea să se vaccineze. Mulți s-ar vaccina pentru 200 de lei.
Condiționarea unor beneficii de vaccinare? De exemplu ajutorul de șomaj sau alte forme de asistență socială să fie oferite doar celor vaccinați? Ar fi o altă decizie posibil neconstituțională sau care ar crea alt precedent periculos pentru democrație în general sau care ar fi o idee total neinspirată dpdv politic, așa că nu și-o va asuma nici un partid.
Cel mai bun și mai simplu mod de a convinge pe alții să se vaccineze mi se pare puterea exemplului. Pus și simplu lauda că tu te-ai vaccinat, că n-ai pățit nimic și că acum îți vezi de ale tale. Asta cred că-i poate convinge pe alții mai ușor decât orice campanie de informare pe cei din jurul tău că poate ar fi cazul să se vaccineze și ei. “Hai să mă vaccinez și eu, că uite că X s-a vaccinat acum o lună, n-a pățit nimic de atunci, ba chiar pune pe Facebook poze cu un cocktail de la malul mării.”
România are un sistem de educație neperformant, iar analfabetismul funcțional este o problemă reală. Una mare în restul timpului, dar crucială în pandemie, când duce la faptul că mulți oameni nu înțeleg cu adevărat probabilități, riscuri, beneficiile unui vaccin sau de ce este necesară o masă critică de vaccinați pentru reluarea vieții normale. Aud informația, dar nu o înțeleg cu adevărat.
România este și una dintre țările sărace ale UE. O mulțime de oameni nu simt că au multe de pierdut și nici că ratează multe din cauza pandemiei. Venituri mai mari înseamnă și viață mai bună, iar imediat apoi apare și grija pentru sănătatea ta, că vrei să te bucuri cât mai mult timp de ceea ce ai. De asta oamenii cu bani au grijă la nutriție și merg mai des la medic; sunt conștienți că au multe de pierdut.
Astfel de probleme generaționale, greu de rezolvat, vin și lovesc suplimentar o țară aflată într-o situație de criză. Fatalismul de tipul “eh o să mor și asta-basta!” blochează lucrurile.
Ca să aveți date orientative, România a ajuns în ultimele două săptămâni pe ultimele locuri și sub media UE la doze administrate relativ la populație:
Stă slab și la oameni vaccinați:
Și stă bine la persoane complet vaccinate, cu două doze:
De ce stă mai bine la două doze, deși teoretic ar trebui să fie rezultate proporționale cu cele de mai sus? Probabil datorită startului bun în cursa vaccinări, despre care vă spuneam acum vreo 2-3 săptămâni, și a utilizării vaccinului Pfizer, care are perioadă de rapel mică. Țările care au accelerat însă ritmul în ultima perioadă ne vor depăși în curând și la capitolul “două doze”, că le vine rapelul.
Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.
Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri
Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.
76 comentarii
10/05/2021 la 6:55 AM
Ce masuri sa mai iei Radule…deja marea relaxare a inceput de la 1 Mai, prin parcuri si in general afara foarte multi oameni nu mai respecta nimic, iar la locurile de joaca pentru cei mici peste 70% dintre parinti NU mai poarta masca.
Din punctul meu de vedere ne imbatam cu apa rece, pandemia NU a trecut, iar faptul ca foarte multi oameni nu mai respecta nicio norma de protectie sanitara inseamna ca valul 4 e pe drum.
Culmea ieri in Carrefour Orhideea dimineata la ora 9 erau oameni ce purta masca sub barbie si abia daca au fost “mustrati” de catre cei de la paza…era plin de familii ( 2,3,4 persoane ) desi la statiile radio erau rugati sa NU vina asa, erau parinti cu bebelusi la cumparaturi ..
Din pacate multi nu inteleg esenta vacinarii, NU NE SCAPA DE COVID, ci ne apara de formele GRAVE.
De azi incepe si scoala fizic, o sa fie o nebunie.
Eu unul am obosit, port masca de protectie din februarie 2020 ( atat pentru mine cat si pentru cei din jurul meu ) dar simt o ura cumplita impotriva celor ce NU respecta acest minim de protectie.
Daca fortele de ordine ( politia nationala, politia locala si jandarmeria ) si-ar face cu adevarat treaba si ar face razii in locurile aglomerate, cu amenzi si nu cu vorba buna eram departe acum, dar dupa cum stii prea bine cei din politie sunt un fel de fata morgana.
Repet Radu, am obosit sa atrag atentia celor din jur sa respecte normele de protectie sanitara, am obosit sa le explic ca vaccinarea e solutia impreuna cu normele de protectie…am obosit timp de 3 luni din ianuarie pana in martie explicand angajatorului ca ne incadram in etapa a -2 – a, personal esential dar nu am fost ascultat iar in mai multe locatii datorita faptul ca nu au fost angajatii vaccinati am avut focare de COVID cu omanei la ATI si chiar morti.
Am obosit..bucuria a fost imensa cand la sfarsitul lunii martie am reusit sa fac vaccinul la Romexpo..am plans, am ras, m-am ofticat, m-am linistit..mi-au trecut 1000 de chestii prin cap, dar am reusit si asta a fost cel mai important, m-am vaccinat si astfel ma apar pe mine si pe cei din jurul meu de o forma grava a bolii!
PS. NU, nu renunt la masca in spatiile inchise si deschise aglomerate nici dupa ce se anunta marea relaxare oficiala.
Reno(Citează)
10/05/2021 la 10:24 AM
ce naiba ma, sunt deja luni de zile de cand a aparut vaccinul si tu tot nu ai inteles despre ce e vorba.
vaccinul are o eficienta foarte mare in a preveni infectia si una si mai mare in a preveni formele grave
deci, ne scapa de covid
Marean(Citează)
10/05/2021 la 12:26 PM
pai tocmai ca vaccinul ne scapa de covid.
da, nu functioneaza in 100% din cazuri, dar functioneaza in foarte multe.
da, nu exista garantia ca nu mai poti transmite virusul (intre momentul in care il iei tu si cel in care il omoara anticorpii tai exista riscul asta), dar probabilitatea sa o faci e mult mai mica.
john2381(Citează)
11/05/2021 la 2:52 AM
@Reno. Chiar sunt curios. De ce esti atat de speriat? Ce anume te a facut sa traiesti in asemenea panica incat sa vrei sa porti masca toata viata. Pentru ca daca esti relativ tanar nu esti mult mai in pericol fata de gripa sezoniera. Si asta o spune CDC-u nu eu. Iesi din casa si nu mai trai in frica. Numai bine.
Rami(Citează)
13/05/2021 la 10:35 PM
@Reno: cred că te stresezi prea tare. Înțeleg de ce, și Matilda era la fel la început, a devenit mai chill după o vreme.
Vaccinul chiar ne scapă de covid. Dacă virusul nu mai găsește gazde în care să se înmulțească și transmită, dispare atunci când gazda actuală îl elimină. Nu e ca și cum șansa de a te infecta rămâne la fel de mare, dar boala va fi mai puțin gravă.
Eu nu mai sunt așa stresat de când sunt vaccinat și cei din jurul meu la fel. Mă feresc de oamenii cu masca prost purtată, în interioare chiar îi ocolesc larg, dar asta mai mult ca un protest silențios, că în realitate nu mai sunt speriat de boală, mai ales că eu port masca așa cum trebuie.
Ce spui tu se leagă cu alt articol pe care-l scriu. Cred că mulți oameni vor rămâne cu un fel de PTSD după acest an. Unii vor avea mici atacuri de panică atunci când vor vedea din nou aglomerații de oameni, se vor teme de boală, de tusea altuia șamd. Cred, însă, că e ceva normal, probabil specialiștii se așteaptă la asta.
nwradu(Citează)
10/05/2021 la 7:10 AM
Oricât de dur sună, următoarea afirmație mi se pare obiectivă: la români merge cu constrângerea (banul/amenda) nu ci vorba bună sau logica.
În detaliu: vrei bani de la stat atunci trebuie sa fii vaccinat. Alocații, ajutoare de șomaj, ajutoare de căldură, ajutor de parcare, pensie, angajat la stat…
Dacă vrei sa fii Zorro, anti system, Putinist, AURist, te acceptăm și asa, insa nu te mai susținem financiar.
Facem 1 comisiei medicala per județ unde medicii decid dacă chiar există motiv medical sa nu te poți vaccina și primești derogare. Cat timp ești pe lista de așteptare la evaluare de către comisia asta, îți păstrezi toate drepturile
Ariel(Citează)
10/05/2021 la 8:00 AM
Tocmai ai descris mecanismul de invalidare a propriei idei.
Să facem o comisie ca cea de handicap? Care a dat certificate de nevăzător unui sat întreg. Sau poate ca cea de revoluționar? Care a dat certificate de revoluționar unor oameni fără nicio legătură cu revoluția.
Mai bine nu.
Eu… gen(Citează)
13/05/2021 la 10:36 PM
Eu nu cred ca @Eu…gen că orice comisie va face automat treabă nasoală. Problema este că totuși trebuie găsită o astfel de comisie din oameni cinstiți, iar apoi cei nevaccinați trebuie să treacă pe acolo pentru interviu. Ne apucă 2025.
nwradu(Citează)
10/05/2021 la 7:32 AM
“Le spui că astfel vor putea merge în siguranță la restaurant sau cinematograf”
Asta cu ‘in siguranța’, m-a plictist peste măsura. Când ma gândesc la in siguranța, ma gândesc sa nu cada restaurantul pe mine, sa nu fiu tâlhărit pe drum, etc.
Eu nu ma vaccinez pentru ca nu sunt in grupa de risc. Mi-am convins/rugat/certat/fortat/programat rudele din grupe de risc sa se vaccineze.
Okochea(Citează)
10/05/2021 la 7:40 AM
Doar pentru ca ai riscul mic sa faci forme severe nu te vaccinezi? Am auzit la mai multe persoane “scuza asta.” Nu intelegeti ca fara vaccinarea a cat maimulte persoane nu scapam de asta..
Alin(Citează)
10/05/2021 la 8:32 AM
Asta era valabil în februarie-martie, când nu erau doze pentru cei cu risc mare. Acum nu mai e o scuză. Toată lumea e intr-o anume grupă de risc de îmbolnăvire si în mare grupa de risc de dat mai departe.
nashu_mare(Citează)
13/05/2021 la 10:37 PM
@Okochea: ce vârstă ai? Că am înțeles că o colegă de-a mea de liceu a murit de covid. Nu cred că se încadra nici ea în grupă de risc.
nwradu(Citează)
10/05/2021 la 7:41 AM
Cel mai eficient ar fi sa inceapa sa anunte de acum guvernantii ca incepand cu 1 august sau 1 septembrie (cat sa aiba timp toata lumea sa ajunga la vaccin si vaccinul sa ajunga la toata lumea) costurile medicamentelor pentru covid nu se compenseaza iar spitalizarea nu mai este gratuita. Evident, ar trebui si comunicat cam cat costa o zi de spitalizare pentru covid, functie de forma de spitalizare. De asemenea ar trebui comunicat ca cei care au generat focare de covid (in casa, la serviciu, la scoala, etc) vor suporta costurile si pentru cei carora le-au transmis boala. Asta ca sa se mai linisteasca si cei care “nu sunt in grupa de risc”.
georgel007(Citează)
10/05/2021 la 10:33 AM
Ar fi o idee buna, dar cel mai probabil total neconstitutionala. Poate doar sa se introduca o coplata, asa simbolica, de 100 RON/zi de spitalizare.
SI oricum ar trebui sa se aplice celor care nu au facut vaccin (macar o doza), nu tuturor celor care se imbolnavesc. Ca altfwl nu ai nici o vina ca oricum ai facut boala.
Boris(Citează)
10/05/2021 la 1:31 PM
de ce ar fi neconstitutionala?
statul va asigura tratamentul preventiv gratuit nelimitat, iar celelalte tratamente in limita unui plafon bugetar, cum s-a procedat de regula.
daddy(Citează)
13/05/2021 la 10:38 PM
Tratamentul de urgentă aveam impresia că-i gratuit.
nwradu(Citează)
10/05/2021 la 7:43 AM
Ca si masuri
1 Personalul medical care nu vrea sa se vaccineze in urmatoarea luna cu o doza si in urmatoarele doua cu rapelul nu mai are voie sa profeseze in romania (nu stiu daca li se poate anula si dreptul la pensie pe toata perioada de pana acum)
2 Dublu standard in momentul in care se ating 10-20.000 vaccinari noi pe zi( acum sunt >30.000).
cei vaccinati revin la normal cu tot ce implica
cei nevaccinati nu au voie sa se duca la orice activitate ne esentiala (tunsul nu e o activitate esentiala, si nici vizitarea prietenilor)
Totul se face etapizat pentru ca sa nu apara proteste
3 Preoti, primari, medici vanzatorul de la crasma satului sa anunte cand vine caravana si sa stie pana atunci cati se vaccineaza)
4 Suport de la cantareti de manele ( stiu sa transmita mesaje clare cu de ce e bine sa te vaccinezi)
5 2-4 zile libere pentru toti cei care s-au vaccinat sau urmeaza sa se vaccineze
6 masura temporara prin care agenti economici sa poata face distinctia la preturi si la locatie intre cei vaccinati si cei nevaccinati
Toate de mai sus sunt constitutionale si din ce stiu s-au luat prin diverse state.
nicolae(Citează)
13/05/2021 la 10:40 PM
Crezi că frizerul o să refuze banii persoanei nevaccinate și o să-l trimită acasă?
Eu cred că mai degrabă merge cu bomboana, nu cu bățul. Cum zici tu: zile libere în plus, vouchere eMAG, taxe mai mici un an pentru CNP-urile vaccinate șamd.
nwradu(Citează)
10/05/2021 la 8:01 AM
Fasole cu cârnați gratuit pentru cine se vaccinează plus zi liberă de la serviciu.
Ady90(Citează)
10/05/2021 la 8:01 AM
Orice activitate de discriminare in baza acceptarii/ neacceptarii unui tratament medical va pica cu mult succes la orice instanta.
Eu vad cam asa- daca nu ai facut vaccinul, vino tu la …. (munca, magazin etc) cu test negativ nu mai vechi de 24 de ore (sau 72) facut la o clinica, sa se vada clar numele tau pe el si data. La cat costa astea, or sa ii convinga instant pe sceptici sa se vaccineze gratis.
Iar pentru acces rapid la vaccinare, caravane/ festivaluri de vaccin. Cu mici, manele/ muzica populara/Vama veche cantand la oameni, popa din sat si primarul chemand oamenii din usa in usa. Adica bugetarii de serviciu platiti din banii pentru zilele comunei Poplaca de Padure impreuna cu bugetul alocat pentru Zilele Comunei.
Eu am niste madame antivaxxer pe la munca, o sa fie interesant pentru stapanire sa ne convinga pe noi astia vaccinati sa venim / sa ne explice cum ne vor proteja daca lunaticele alea vor decide ca le cresc pene de la vaccin si ca ele nu il fac. Chiar daca ar fi o forma usoara tot nu vreau sa fac
F.(Citează)
10/05/2021 la 8:05 AM
Faptul ca o “comisie” sau ceva similar nu-si poate desfasura activitatea ok sau ca sunt corupti/incompetenti/etc nu trebuie sa-i excluda pe cei care chiar au nevoie de o decizie de excludere de a fi exclusi dintr-un mecanism.
Ai tu o solutie mai buna?
Ariel(Citează)
10/05/2021 la 8:06 AM
as populariza mesajul lui Arhi de azi printre cei amatori de conspiratii, ca e una mult mai plauzibila. Big Pharma va vrea banii de teste PCR (ai vostri sau ai statului) si de asta vor sa „va mai ganditi” daca sa va vaccinati
o ana(Citează)
10/05/2021 la 8:12 AM
Depinde de la cine ai așteptări.
Sunt entități de stat care tolerează lucrul de acasă pontat ca lucru la birou, deci sporul de condiții vătămătoare se încasează bine mersi. Evident, nici de programarea angajaților la vaccin nu s-au ocupat, situația actuală convine tuturor.
Vali(Citează)
10/05/2021 la 1:34 PM
confirm, putorilor bugetivore le convine programul de pandemie!
daddy(Citează)
10/05/2021 la 8:20 AM
Poate să popularizezi asta?
Covid: Canada authorises Pfizer vaccine for children aged 12 to 15 – BBC News https://www.bbc.com/news/world-us-canada-57000354
Olivian Breda(Citează)
13/05/2021 la 10:55 PM
Stai să fie valabil și la noi.
nwradu(Citează)
10/05/2021 la 9:02 AM
După ce va fi clar că au rămas nevaccinati doar cei care nu vorz impui la locul de muncă regula că fie vii cu dovada vaccinului, fie cu test PCR în fiecare luni. Nu ai, concediu fără plată.
Cipper(Citează)
10/05/2021 la 9:09 AM
You are over engineering this..
1.Ca sa creasca numarul oamenilor ( dincolo de cresterea naturala pana la vreo 5 mil) treabuie sa ajungi la cei ce nu pot ajunge la vaccin( f multi). Nu e musai J&J. Merge si Pfizer. O caravana nu inseamna circuit de 6 judete. Duba si satul. Duba si satul. Mers din poarta in poarta. Si popa si primarul in masina langa duba. Care sunt in continuare mici dumnezei locali, macar 1 dintre ei si tot e o autoritate in 80% din sate. Alegi o zi de weekend si revii peste 3 saptamani. Ok, nu vri avea 100% rapelati, dar majoritatea. Si 1 doza e mai buna decat 0.
2. Dupa ce ai crescut astfel numarul vaccinatilor si i-ai facut majoritari, incepi si pui presiune pe cei mai lenesi, neinteresati (pe antivaxxeri si “asteptatorii” aia care zic sa mai treaca 2-3 ani nu ii convingi.) Adica mentii restrictii pt nevaccinati, tii sus costul PCR test si le ceri mai des, etc. Si peer to peer pressure de genul: renuntam la masca in birou daca toti angajatii sunt vaccinati. Functioneaza in firmele cu pana la 50 de angajati.
Citu are dreptate, 10 mil ne da imunitate de turma, dar nu vad cum putem trece de 7-8 mil pana in oct maxim, cand incepe sa expire imunitatea din iarna-primavara. Chiar si cu o logitica exemplara la caravanele rurale si multe centre drive-thru, etc.
Morrissey(Citează)
13/05/2021 la 10:43 PM
Nu sunt convins ca oamenii pot fi convinși așa de rapid de cineva care le bate la poartă. E nevoie de mai multe zile, să mai discute între ei, să vadă că cel vaccinat n-a murit a doua zi etc.
Mă gândeam și eu la ceva asemănător. S-a vaccinat tot personalul unui restaurant? Atunci permis la 100% ocupare la mese. Teoretic cine vine o face pe propria răspundere, dar angajații nu mai sunt puși în pericol de cei bolnavi.
nwradu(Citează)
10/05/2021 la 9:22 AM
m-am ingrozit acum deschizand un video de pe FB binisor facut, al lui Declic, https://fb.watch/5oy413_zBc/ si citind comentariile. Practic idiotii astia, trolli sau nu, ii anuleaza total munca.
o ana(Citează)
10/05/2021 la 9:35 AM
Mici si bere, deobicei functioneaza.
Pyro(Citează)
10/05/2021 la 11:28 AM
bere si masaj erotic
GabrielG(Citează)
13/05/2021 la 10:44 PM
Plot twist: masaj erotic la braț, în zona vaccinului.
nwradu(Citează)
10/05/2021 la 9:44 AM
Am amanat sa ma vaccinez pt. ca sunt insarcinata si momentan consider ca nu sunt suficiente informatii despre siguranta vaccinarii la femeile insarcinate, iar medicii cu care am vorbit au pareri contradictorii, nici nu stiu pe cine sa ascult. Intre timp, desi nu am iesit decat la cumparaturi in zona si de 2 ori in parc (cu masca mereu, purtata corect; ma dezinfectez constant, etc.) si nu am interactionat decat cu sotul (vaccinat, lucreaza de acasa, nu a luat contact cu altii; lui i-a iesit testul PCR negativ), am facut covid (nici acum nu imi vine sa cred ca e rezultatul pozitiv si chiar nu reusesc sa inteleg cum am putut lua virusul; ma bucur macar ca am avut o forma moderata, raman cu niste anticorpi, iar bebe e ok). Astept sa mai treaca niste timp dupa vindecare si m-am decis sa ma vaccinez cu Pfizer sau Moderna, sa fiu mai linistita inainte de nastere.
Lore(Citează)
13/05/2021 la 10:56 PM
Mă bucur că ai trecut cu bine prin asta!
nwradu(Citează)
10/05/2021 la 9:45 AM
@Radu iata analfabetismul functional de care vorbeai. Oameni incapabili sa inteleaga relatia cauza-efect si incapabili sa inteleaga ca daca nu te vaccinezi ii pui in pericol si pe altii.
bogdan(Citează)
10/05/2021 la 9:46 AM
Eu cred ca oamenii nu se vaccineaza in primul rand din comoditate. Exact la fel cum nu merg la medic si nu isi fac analizele cu anii – de lene.
Prin urmare, ar trebui sa faca vaccinarea cat mai la indemana: centre mobile, drive through, medici de familie, farmacii, dentisti – in principiu orice loc care are o asistenta si un frigider ar trebui sa vaccineze.
Apoi, sa se acorde concediu in ziua vaccinului si a doua zi – doar pe baza adeverintei de vaccinare, fara sa mai fie nevoie de bifa medicului de familie. Cred ca 4 zile de concediu in total ar convinge cativa oameni sa se vaccineze, si oricum cam ai nevoie de ele, ca a doua zi nu prea esti bun de munca iar in ziua aia poate nu poti (sau nu vrei) sa te invoiesti sa te duci la vaccinare.
Constitutional sau nu, orice forma de rasplatire a celor vaccinati mi se pare gresita, pentru ca creaza un precedent periculos, si orice forma de limitare a “libertatilor” celor nevaccinati s-ar las cu linsaj. Asta functioneaza in Israel, unde armata sta la orice colt de strada, dar la noi nu prea merge.
A.(Citează)
10/05/2021 la 10:49 AM
Constitutional sau nu, daca ai copil ai stii ca nu poti sa il inscrii nicaieri (nu ma refer doar la gradinta/cresa) ci orice activitate de la bazin pana la dans fara carnetul de vaccinare cu vaccinurile la zi.
Sigur, poate nici macar asta nu e constitutional, si se gasesc 1 din 1 milion sa faca scandal, dar totusi, prezenta acestei obligativitati ii face pe 90% sa se conformeze.
Si nu, nu e vorba doar de israel, din germania pana in noua zeelanda s-au luat masuri de genul. Nu mai vorbim de evenimente private (concerte, meciuri, party, etc) care se fac mai peste tot in lume (inclusiv in romania cica la finala cupei nu intra doar vaccinatii).
Eu sunt destul de pro tot ce inseamna respectarea privacy (nu sunt de acord cu camere puse prin toate locurile publice/CCTV, schimbul de date privind tranzactiile financiare, etc).
Insa sa ne intelegem, nici zborul cu avionul, nici participatul la un meci de fotbal, nici circulatia intre tari (vezi vize), nu sunt drepturi fundamentale ale omului. Nu te supui unor reguli, nu beneficiezi de ele.
Cum ar fi sa se duca toti cei care nu primesc viza US (fara macar vreo motivare) sa urle ca e discriminare ca nu sunt lasati sa intre in State.
Boris(Citează)
13/05/2021 la 10:44 PM
Excelentă ideea.
nwradu(Citează)
10/05/2021 la 9:47 AM
Masuri aditionale in mediul urban, spre cresterea numarului de persoane vaccinate:
– posibilitatea vaccinarii la medicul de familie
– cat mai multe centre drive through; ar fi misto o automatizare robotica in sensul asta – deschizi geamul, prezinti umarul, te vaccineaza robotul si-ai plecat :)
– discount-uri la HoReCa si hypermarketuri in baza pasaportului de vaccinare (dragostea trece prin stomac!:))
– renuntarea la masca dupa rapel
Nu am absolut nici o idee ce s-ar putea face in mediul rural.
Mihai(Citează)
13/05/2021 la 10:45 PM
Doar 30% din medicii de familie din România au aplicat să facă ei vaccinuri celor lista lor.
nwradu(Citează)
10/05/2021 la 9:54 AM
simplu. Cine nu e vaccinat, nu participa la activitati publice. Mers la restaurant, spectacole, cu trenul, cu avionul, stat la hotel, etc.
CatalinR(Citează)
10/05/2021 la 11:17 AM
eu plusez si spun: cine bea alcoole e exclus si el.
cine fumeaza la fel.
si cine e necasatorit.
si poate cine face s*x. aici ma mai gandesc.. in functie de ce chef am.
ce zici.. facem asa?
john2381(Citează)
10/05/2021 la 1:36 PM
aberezi, nu plusezi!
daddy(Citează)
10/05/2021 la 3:34 PM
bine, reformulez:
cine are ochii verzi are voie la restaurant, cine nu.. sa nu iasa din casa.
john2381(Citează)
13/05/2021 la 10:46 PM
Este foarte posibil ca mulți dintre cei ce nu se vaccinează să nu iasă oricum la restaurant și la festival și la avion. Dau boala în familie sau la muncă, dar nu-i constrângi zicând că nu pot merge la Untold. Oricum nu se duceau.
nwradu(Citează)
10/05/2021 la 10:22 AM
Romanul, si cred ca nu doar el, invata bine cu frica/parul/ars la buzunar.
O solutie, ar fi sa ii obligi pe toti ce care au treba fizica cu instituiile statului si nu doar sa prezinte dovada ca este fie vaccinat, fie negativ in urma unui test efectuat cu cel mult 48 de ore inainte.
Vii la birou, fabrica si ca nu esti vaccinat, demonstreaza la fiecare 2 zile ca esti sanatos si nu reprezinti un pericol pentru ceilalti. Ca si angajat nu am voie sa ma prezint la munca bolnav de gripa, dar de Covid, am voie, nu?
La cat costa un set de teste intr-o luna, versus o vaccinare gratuita.
Iar pentru pensionari, accesul limitat si in piete, supermarket, tot ce se cu acces public. Asemanator cu ce ar trebui sa fie acum cu masca, citit temperatura.
cineva(Citează)
10/05/2021 la 10:23 AM
Horeca, cine nu are 75% din personal vaccinat, nu deschide mai mult de 50%.
Masuri locale punctuale de beneficii pentru cei vaccinati, dar astea trebuie sa vina in primul rand din mediul privat. Intrat la festivaluri, reduceri, etc. Am inteles ca de exemplu la finala cupei nu o sa poata intra decat cei vaccinati.
Daca se aproba certificatul verde (sau cum l-or denumi la nivel european), o sa mai fie o crestere usoara de la cei care vor sa mearga in vacante sau munca. Insa la cum stiu romanul, probabil ca astia s-ar vaccina doar J&J, ca e greu sa planfici ca vrei sa mergi la tzatziki sau capsuni si trebuie sa te vaccinezi cu o luna jumate inainte.
Si cel mai important, pus medicii de familie la munca. Sa prezinte rapoarte cu cati vaccinati au in lista, cine are sub un prag (sa zicem 20%), sa faca dovada ca i-a contactat pe respectivii.
La medicina de familie, as merge mult mai departe, cine nu face dovada ca a interactionat macar o data pe an cu un pacient, sa nu mai primeasca bani pt acel pacient. MAcar pentru analizele alea anuale gratuite, ar trebui sa se zbata mai mult.
Eu de exemplu nu am vazut medicul de familie la fata de 6-7 ani. Singura data cand am mai dat pe acolo e cand mi-a eliberat o adeverinta pentru reinoit permisul de conducere, dar nici macar atunci nu a facut-o ea, ci asistenta.
Boris(Citează)
10/05/2021 la 10:34 AM
De acord cu propunerea privind medicii de familie. Medicul meu, cand i-am scris ca am covid, ca sa ma ia in evidenta, nici nu m-a intrebat cum ma simt sau sa imi spuna schema de tratament, desi fac parte din populatia vulnerabila. Am insistat cu mesajele sa ma inregistreze macar pt. concediul medical. Ma bate gandul de multa vreme sa schimb dr. de familie, insa nu am gasit pe cineva ok care sa aiba cabinet nu asa departe (iar la privat in retelele de clinici sunt listele pline si nu anunta cand se mai elibereaza un loc).
Lore(Citează)
13/05/2021 la 10:47 PM
La ceva așa mă gândeam și eu.
nwradu(Citează)
10/05/2021 la 10:29 AM
In primul rand pentru romani trebuie sa-l faci cu plata . Cand e gratis nu vrea nimeni.
Apoi fiind obisnuiti cu pomenile electorale , daca dai o galeata cu siguranta vei vaccina mai mult .
Cred ca ar fi mai de succes daca ar opri informarile proaste – nefondate – care nu sunt de specialitate . Sa le taxezi cu niste inchisoare ca sa existe o balanta .
Liviu(Citează)
10/05/2021 la 10:29 AM
s-a mai zis si mai sus: intai sa facem asa incat sa nu existe om in tara asta care sa nu aiba posibilitatea de a se vaccina doar prin prezentare la cel mult 5 km de locul in care traieste si dupa aia mai vedem cati sunt de fapt aia care nu vor cu nici un chip sa se vaccineze – eu cred ca sunt putini si se imputineaza pe zi ce trece, ca e dificil sa ramai tare pe pozitiile tale antivaxx in timp ce lumea din jurul tau isi vede de treaba, vaccinata fiind.
principala problema cu vaccinul in momentul asta e accesibilitatea, de aia centrele drive through si maratoanele au succes.
pur si simplu exista multi oameni care fie sunt comozi, fie nu stiu cu programarea, fie nu au acces fizic pt ca locuiesc in zone rurale etc dar care nu au neaparat ceva impotriva sa se vaccineze.
Marean(Citează)
10/05/2021 la 11:18 AM
Da, vaccinul trebuie să fie accesibil și cred că aici se lucrează – dar mai în stil românesc așa, că nu suntem un model al infrastructurii în nici un domeniu. Așa că atunci când va fi trecut caravana pe la toți românii vom vedea de fapt câți vor și câți nu.
Exagerezi cu antivaxx. Toți am făcut, facem și vom face o groază de vaccinuri, multe din ele testate în zeci de ani, nu în câteva luni într-o pandemie în care se comunică prost la nivel mondial. Lumea e derutată și obosită, pe bună dreptate. Adică vin lideri politici și spun că vaccinul e sigur, dar aflăm că o groază de cadre medicale încă n-au încredere? asta cum sună? Trebuie să ne hotărâm dacă vrem să fim o societate deschisă în care respectăm individul și părerile sale sau una opresivă și aia e, stabilesc unii că ceva e bun și toți se conformează forțat. Reticența pentru un vaccin/tratament nu e antivaxx, e reticență, iar dacă stai să faci o analiză ai să vezi că poate avea fundament.
Uită-te la restul comentariilor: statul ar trebui să subvenționeze reduceri la magazine, mai jos cineva ar scoate teorii mincinoase ca să convingă lumea, în timp ce alții ar merge la extrem cu drepturile că cică n-are trebui să-ți vizitezi nici prietenii dacă nu ești vaccinat, deși asta e o treabă între tine și prietenii tăi. Na, gândește-te că ideile astea merg mai departe și la alți oameni, că n-are Radu exclusivitate aici.
dam167(Citează)
10/05/2021 la 11:44 AM
pai intr-un fel asta ziceam si eu, ca eu cred ca aia care sunt intr-adevar antivaxx sunt foarte putini, majoritatea sunt reticenti cum zici tu si numarul lor o sa scada cu timpul pt ca vad ca nu ii creste antene vecinei care s-a vaccinat
am zis intr-adevar “pozitii antivaxx”, din graba
adica poti sa ai o pozitie anti-vaccin Covid fara sa fii antivaxx din ala cum e nevasta lui Moisescu, whatever her name is ca nu-mi vine acum in minte
Marean(Citează)
13/05/2021 la 10:50 PM
Complicat subiectul. Mi se pare că cei reticenți nu se vaccinează și aia e. Eu nu-i înțeleg pe cei care duc o adevărată campanie împotriva vaccinări. Ce-i mână în luptă?
Sunt peste tot în lume, nu doar la noi. Vezi înregistrări cu oameni populari zicând “cei vaccinați vor fi morți într-un an, să vă aduceți aminte de cuvintele mele”. De unde îți vine o astfel de credință, de ce-ai face asta?
nwradu(Citează)
10/05/2021 la 10:30 AM
Ar trebui răspândit un zvon cum că virusul are ca efect micșorarea penisului. Nici măcar nu glumesc. Cu tot cu niște oficiali care să combată, cu juma’ de gură, zvonul ăsta.
Comorbidități, incidență, grupă de risc sunt chestii prea complicate. Scula mică e simplă și cu impact imediat.
Și, în general, statul ar trebui să scoată nasul dintre dosare și să comunice mai aplicat, cam cum ziceam, de exemplu, aici https://painkiller.ro/reclama-la-pandemie-partea-2/.
Painkiller(Citează)
10/05/2021 la 10:51 AM
Ti-ai facut vreodata un Full Body MRI Scan ca sa mai poti sa elimini din probabilitatile sa ai vreo problema medicala nediagnosticata? Teste de sange dincolo de cele uzuale? Nu poti sa stii niciodata daca nu ai o problema poate congenitala si esti totusi la un nivel al riscului mai mare.
Eu de exemplu am o problema congenitala care nu s-a desoperit decat in momentul in care a avut simptome brusti violente. Nici o analiza uzuala dinainte nu a indicat-o. Daca nu aveam acele simptome si nu ar fi fost diagnosticata boala, nu m-as fi incadrat in categoria de risc.
In plus, nu 100% din cei ce au avut forme severe au avut factori de risc. Marea majoritate, dar nu toti. Merita riscul de a ajunge in spital, poate nu cu o forma letala sau foarte grava, si apoi sa iei vreo nozocomiala, Doamne fereste, si sa suferi de pe urma ei?
Tyrion(Citează)
10/05/2021 la 10:59 AM
Cred, si asta fara gluma, ca o găleată cu un kg de făină și o sticlă de ulei,2-3 alte chestii moca, ar face minuni la țară…
Coco Moll(Citează)
10/05/2021 la 11:13 AM
Si eu cred la fel. Cunosc persoane din mediul rural, stiu de vaccin, s-au interesat de platforma, nu s-au inscris (nu se pricepeau), nu au dorit sa ii inscriu eu (le era greu sa mearga in oras), acum stau si asteapta. Ce asteapta, nu stiu…sau de fapt, cred ca stiu. O recompensa, cred ca 100 lei ar fi suficient pentru ei.
Culmea e ca nu sunt persoane foarte sarace, lucreaza cu ziua, au de toate in gospodarie, dar cand e vorba sa se dea ceva in sat, imediat se duc sa primeasca.
Mihaela(Citează)
10/05/2021 la 11:07 AM
Singurele metode care functioneaza sunt: reducerea birocratiei la maxim si deschiderea cat mai multor centre de vaccinare de proximitate, ca sa zic asa. S-a vazut asta la maratoanele de vaccinare recente, lumea vine si se vaccineaza daca NU ESTE OBLIGATA SA TREACA PRIN TOT FELUL DE PROCEDURI INUTILE si nu trebuie sa mearga la spitale sau policlinici. Mi se pare ca au inteles si cei care se ocupa de asta, vazand ce rezultate excelente au astfel.
Kopa_Kopan(Citează)
10/05/2021 la 11:43 AM
Totusi, ce mare procedura inutila ai vazut tu la vaccinare? Ca trebue sa-ti dai CNP-ul si numarul de telefon in platforma, si apoi sa alegi cu mana ta o data si o ora pe care sa le si respecti? Cum poate fi asta mai complicat decat sa te duci sa stai la coada, uneori si cateva ore?
Formularul oricum il completeaza si cei programati, si cei care stau la coada la maratoane.
Sorin(Citează)
13/05/2021 la 10:53 PM
Să știi că e complicat. Pentru mulți oameni, ceea ce noi considerăm uzual într-o interfață (de exemplu mesajele de eroare când n-ai completat câmpurile obligatorii sau “bifează toate fotografiile care conțin tractoare” dintr-un captcha) este de netrecut pentru ei.
Magazinele online nu degeaba zic că le cresc simțitor comenzile imediat ce fac interfața de comandă mai simplă.
nwradu(Citează)
10/05/2021 la 12:18 PM
Șpagă bisericii ortodoxe să își convingă oile. Apoi caravane prin sate.
Giani Mucea(Citează)
10/05/2021 la 12:46 PM
Discutand cu diversi cunoscuti si colegi, am observat ca mai exista alte 2 categorii care s-ar vaccina.
In primul rand sunt cei care nu au timp datorita programului de lucru sau diverselor altor probleme.
Apoi sunt cei comozi (eufemistic vorbind) care s-ar vaccina dar li se pare prea complicat sa se programeze sau sa se deplaseze la cel mai apropiat centru.
Aceste 2 categorii se vor vaccina daca fie se deschid centre permanente in diverse orase (cu orar L-V sau L-D), fie se repeta periodic maratoanele vaccinarii in diverse orase din tara (in special la sfarsit de saptamana cand pot respectivii sa ajunga), iar la aceste centre sa se poata duce pentru vaccinare fara programare.
Daca se indeplinesc aceste conditii, probabil ca cei mai multi se vor vaccina pana la inceputul toamnei.
Evident, orice ai face si oricat ai explica pe intelesul tuturor, vor fi si oameni care nu se vor vaccina deloc din diverse motive, mai mult sau mai putin rationale.
Nu trebuie uitat ca exista si unele categorii de persoane care nu se pot vaccina datorita unor contraindicatii medicale.
Bogdan(Citează)
10/05/2021 la 1:00 PM
Aș scoate restricțiile de timp celor vaccinați, să poată umbla și mai târziu prin oraș
pahomi(Citează)
10/05/2021 la 1:02 PM
Asta e cel mai simplu de facut: adeverinta de vaccinare sa poata tine loc de declaratie pe propria raspundere.
nashu_mare(Citează)
10/05/2021 la 1:51 PM
iar pentru nevaccinati, declaratia sa devina obligatorie oriunde si oricand!
daddy(Citează)
13/05/2021 la 10:53 PM
Eventual să poarte o banderolă galbenă pe braț, să fie ușor de recunoscut :P
nwradu(Citează)
10/05/2021 la 3:28 PM
Cred ca singurul mod in care poti sa motivezi psihicul uman este prin a-i oferi o lista cu ce pierde decat cu ce castiga.
Sunt studii care arata ca aceeasi cantitate pierduta te afecteaza mult mai mult decat acceasi cantitate pierduta.
E.g Pierzi 10 ron vs castigi 10 ron.
Avantajele oferite de vaccin nu sunt pentru toata lumea, mai ales daca nu esti doritor sa pleci in afara tarii. In plus in tara nu ai cu adevarat impusa carantina ( vezi cazult IF. Acolo se intra si se iese in fericire indiferent daca e sa nu carantina )
Ce as face, este in primul rand sa ma asigur ca politia isi face treaba si asta ar fi simplu formulat asa: Numarul de amenzi date pe unitatea de timp de carantina ( 14 zile ) trebuie sa fie corelat cu numarul de cazuri noi in gospodarii noi.
In caz contrat se taie 5-10% din salariul politiei ( locale sau nationale ) care are in grija UAT-ul respectiv.
In al 2-lea, se pastreaza regulile valabile in situatie de urgenta pentru toate UAT-urile care au sub 60% vaccinare pe categorii de varsta ( ca sa avem o medie corecta in functie de dinamica populatiei )
Reguli de genu: Masca purtata corect, orar de libertate de miscare, motivare cu o cerere pentru libertatea de miscare.
Dar noi oricum suntem deja in cursa de populisme… asa ca nu prea avem ce sa facem.
SYAOnline(Citează)
13/05/2021 la 10:59 PM
Așa este. Am mai văzut undeva scris că metoda corectă de a-i convinge pe îndărătnici este să apelezi la sentiment. Argumentele logice nu-i vor convinge, le-au auzit deja, nu au reacționat.
Exemplu: cineva nu vrea să se vaccineze pentru că ARN dubios. În loc să-i explici logic că nu e vreun pericol, că e testat, că s-au vaccinat 1 mld și ceva până acum și e totul bine, mai degrabă îi spui “dacă nu te vaccinezi, nu vom putea să te vizităm de paști sau la vară”.
nwradu(Citează)
10/05/2021 la 4:00 PM
100 lei in tichete de masa pentru fiecare vaccinat ar face minuni, mai ales la tara si in orasele sarace. Ar fi cozi ca la moaste.
vio(Citează)
10/05/2021 la 7:44 PM
Sa ramana gratis vaccinul doar pana pe final de iunie. Din iulie se face 100 lei / doza si creste succesiv cu 50 lei in fiecare luna.
Asa toti astia cu “mai astept, dom’le, ca e treaba complicata” o sa rupa randurile sa se vaccineze primii gratis.
Plus orice interacitune fata-in-fata cu statul se face doar cu prezentarea dovezii de vaccinare sau un test negativ. Vrei o adeverinta si nu esti vaccinat? Scoate banul pentru test. Vrei sa inscrii o masina sau sa te casatoresti? Decarteaza inca de un test, sa demonstrezi ca nu esti pericol in spatiul public.
Asa va fi decizia fiecarui dac-ortodox daca se vaccineaza sau face teste pana se plictiseste…
benea(Citează)
13/05/2021 la 10:54 PM
Ideea este bună, dar o astfel de decizie ar trebui luată de politicieni și nu vor să piardă voturi.
nwradu(Citează)
10/05/2021 la 7:49 PM
Parca am auzit-o pe nevasta-mea. Eu in Finlanda(ca acolo m-a luat covidul) 7 zile de spitalizare aproximativ 7000 de euro.
Numai cate materiale se folosesc…
SW(Citează)
10/05/2021 la 11:06 PM
Cei din mediul rural: vaccin la medicul de familie sau/si centre de vaccinare mobile cu doze Johnson&Jhonson (parca se vorbea de aceasta solutie).
Acum multa lume uita un aspect: conform statisticii din 2019 sunt peste 5.5 milioane de romani ce locuiesc in diaspora. Daca din populatia de 19.127.777 de pe worldmeters.info scazi cele 5.5 milioane si persoanele sub 18 ani raman mai putin de 10 milioane de persoane eligibile pentru vaccin. Indiferent de ce solutii se gasesc pentru cresterea numarului de pesoane vaccinate, in statistica nu prea avem cum sa depasim 50% rata vacinare …. astia sunt oamenii din tara. Si uite asa o sa apara stiri ca lumea nu vrea sa se vaccineze.
Cata(Citează)
11/05/2021 la 3:34 PM
@Radu ne plangem peste tot de analfabetism functional dar cand semnalez o mostra de asa ceva aici pe blog, comentariul nu este aprobat. Nice!
bogdan b(Citează)