►► Ofertele continuă la: eMAG・Fashion Days・Finestore・Dyson・Flip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄
« Știri despre tehnologie – 14 mai 2021
Xiaomi aduce televizoarele din seria P1 cu Android TV și Dolby Vision »
Spaniolii au făcut un experiment interesant în luna martie. 5.000 de spectatori au participat la un concert rock, în interiorul unei săli. Scopul a fost să studieze în ce măsură se pot organiza astfel de evenimente, câtă vreme pentru acces se iau minime măsuri de screening pentru covid.
Mai exact, participanților li s-a făcut un test rapid la intrare, iar la concert au purtat cu toții mască. Testele acelea rapide dau și rezultate false și bineînțeles că au fost mai interesați de cele fals negative, ca să vadă ce se întâmplă dacă, din greșeală, intră câțiva oameni bolnavi de covid la un astfel de eveniment. Cât de mulți alții pot îmbolnăvi? Cât de mult se poate propaga virusul după aceea? Eram curios să aflu rezultatele și am tot supravegheat știrile după ele.
O lună mai târziu, rezultatele experimentului sunt foarte bune. Toți participanții au fost testat RT-PCR la 2 săptămâni după concert. Au fost găsite 6 cazuri de covid. Autoritățile spun că în 4 din cele 6 cazuri sunt sigure că respectivi de fapt nu s-au îmbolnăvit la concert.
Rămân alte două cazuri despre care cei ce-au făcut experimentul spun că există o probabilitate foarte mare ca infectările să fi avut loc tot în afara concertului. Adică, bănuiesc eu, cei doi infectați au zis ei “da, probabil am luat de la sor-mea, că a avut săptămâna trecută covid”, dar nu se poate spune 100% sigur că nu a luat de la concert.
Cei care au făcut experimentul se declară deci foarte mulțumiți, concluzionând că o testare rapidă la intrare, plus mască și spațiu ventilat ar trebui să fie suficiente pentru a nu transforma evenimentul într-un focar, ba chiar poate nici nu apare vreun caz acolo.
Vestea pare a fi bună pentru viitorul unor concerte de mică amploare în spații închise, dar și al unor festivaluri care în plus se desfășoară în aer liber. La noi, Untold, Electric Castle, Neversea, Saga și Summer Well au în plan să se desfășoare în 2021, dacă autoritățile ridică limitările. Și nu-i vorba doar de concerte, aceleași principii se pot aplica și meciurilor Euro 2020, Olimpiadei de la Tokyo șamd.
Practic, testarea rapidă la intrare (durează 15 minute să primești rezultatul testului antigen) interzice accesul celor bolnavi. Se pot strecura câțiva prin teste fals negative, dar într-o mulțime în care mulți alții sunt și vaccinați (să presupunem asta), virusul nu va fi transmis multor oameni sau nu va găsi suficiente gazde în care să se dezvolte. Vaccinuri ftw!
Problema pe care o văd imediat sunt că toți cei implicați în experiment au purtat mască la acel concert, că aceasta a fost condiția pentru a participa. La un festival real te poți aștepta ca 90% să stea cu ea sub barbă.
A doua problemă este că experimentul a fost organizat de o fundație din domeniul sănătății cu sprijinul autorităților locale din Barcelona, dar nu pare ceva pe baza căruia autoritățile din alte țări (de ex România) să ia decizii și măsuri noi de organizare a festivalurilor.
În plus, o astfel de testare nu trebuie făcută de organizatorii festivalului. Interesul lor este să intre cât mai mulți oameni și să cheltuie bani. Dacă x% se îmbolnăvesc acolo… e problema familiilor lor și a spitalelor din localitățile din care provin, vreo 5 zile mai târziu, mult după finalizarea festivalului. Un astfel de punct de testare trebuie pus în funcțiune de autorități.
La spanioli a cântat formația Love of Lesbian, care ar putea fi unul dintre cele mai bune nume de formații ever. Îi găsiți pe Spotify.
« Știri despre tehnologie – 14 mai 2021
Xiaomi aduce televizoarele din seria P1 cu Android TV și Dolby Vision »
Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.
Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri
Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.
7 comentarii
14/05/2021 la 9:52 AM
la Untold erau oameni fara tricou, de exmeplu. oare astia o sa poarte masca?
ideea e buna, dar mai conteaza si contextul sau oamenii cu care vrei sa faci ceva.
Teniescu(Citează)
14/05/2021 la 10:15 AM
Sigur, la un concert controlat, nu se intampla nimic. La un concert real insa, cum ai zis si tu, multi vor sta cu masca sub nas. In plus, chiar si cei care vor purta masca corect tot si-o vor da jos in jumatate din timp, sa bea o bere. Si asta la un concert de 3 ore, la un festival, pfff… Pai daca stai toata ziua in incinta e clar ca o sa vrei sa si mananci in timpul asta, plus ca in general poate o sa stea lumea 2-3 ore cu masca, dar apoi o sa se sature si o vor da jos. Si da, e in aer liber, dar la festival stai nas in nas, om langa om, deci daca unul din participanti e pozitiv, o sa raspandeasca virusul in jur intr-o veselie. Din punctul meu de vedere, singura varianta sa fie sigura participarea ar fi daca ar testa pe loc pe toata lumea: nu conteaza daca ai avut virusul, daca esti vaccinat, daca ai facut un test acum 2 zile, ca e posibil sa fi contractat intre timp, iar cei vaccinati s-a dovedit ca pot sa fie purtatori.Eventual sa ai o combinatie, poti sa participi doar daca esti vaccinat sau ai avut virusul in ultimele 3 luni SI iesi negativ la testarea rapida, pe loc, la intrarea in festival/ concert. Sau, si mai simplu, concert in aer liber cu stat la masa, cum s-au mai tot organizat si a fost safe.
A.(Citează)
14/05/2021 la 11:58 AM
Și la noi se fac eveniment de test. https://www.news.ro/cultura-media/evenimentele-pilot-de-la-bucuresti-si-cluj-napoca-salile-vor-fi-ocupate-in-proportie-de-75-si-publicul-va-fi-obligat-sa-poarte-masca-1922402413002021051520184376
anonim(Citează)
14/05/2021 la 4:01 PM
Daca porti masca oare mai poti sa tragi “rinofug” la Neversea / Untold / Whatever festival? :)))
Noi am avut probleme in a purta masca fara sa mergem la vreun eveniment / concert…
Cheia este vaccinarea, IMO.
Vaccin FTW!
Andrei(Citează)
14/05/2021 la 4:58 PM
O întrebare ar fi dacă e cineva dispus să plătească 2-3 zile de cazare (la prețuri exorbitante) în Cluj, plus 800-1000 de lei un abonament de Untold (sau cât or costa) ca să se trezească la poarta festivalului că e pozitiv și nu poate intra.
cata(Citează)
15/05/2021 la 5:49 PM
Sunt convins ca vor fi foarte multi dispusi sa plateasca. In general oamenii merg pe ideea ca nu li se va intampla lor, ca nu vor fi ei cei ghinionisti care se vor imbolnavi.
Andrei G(Citează)
14/05/2021 la 7:19 PM
Par un fel de Die Toten Hosen
Dorin(Citează)