Viața scurtă, dar plină de aventuri, a lui Iuri Gagarin

Acum doi ani, la aniversarea a 50 de ani a misiunii Apollo 11 spre Lună, am scris un articol despre acel program impresionant ca amploare, urgență și reușită. În 9 ani de la nimic la Lună, cu tehnologia anilor 1960? Este un exemplu de ce poate reuși civilizația omenească atunci când pune osul la muncă spre un scop mișto.

Astăzi se împlinesc 60 de ani de când primul om a zburat în spațiul cosmic. Iuri Gagarin, la bordul capsulei Vostok 1, se lansa de la Baikonur la ora 9:07 am a României. Și, chiar dacă 8 ani mai târziu reușita lui Armstrong și Aldrin ducea definitiv cupa cursei spațiale în SUA, reușita lui Gagarin rămâne impresionantă prin felul în care a fost obținută.

Nu știu cât de greu le-a fost rușilor să-l trimită în spațiu, că programul rusesc este încă învăluit în secretomania uzuală și se vorbește doar despre reușitele patriotice. Viața lui Gagarin, care a murit la 34 de ani, este mult mai interesantă în toată povestea aceasta. A trăit în 34 de ani mai mult decât alții în 100.

 

By Arto Jousi / /Suomen valokuvataiteen museo / Alma Media / Uuden Suomen kokoelma; Restored by Adam Cuerden Finnish Museum of Photography, Public Domain, Link

Gagarin avea 1,57 metri înălțime, știați asta? Probabil a fost cel mai scund cosmonaut din istorie.

Iuri Alexeevici Gagarin s-a născut în 1934 în satul Klușino, undeva la vest de Moscova. Localitatea se afla fix în drumul naziștilor spre capitală, așa că în 1941, când Gagarin avea 7 ani, nemții au invadat-o în ofensiva estică. Familia sa a primit permisiunea de a construi un bordei de pământ în curtea propriei case, care fusese ocupată de nemți, și acolo au trăit în anii următori.

Gagarin, la 7-8 ani, a făcut mici sabotaje împotriva nemților și tehnicii militare din satul său, deși îmi închipui că nu se știe cât de mult adevăr este aici sau dacă a fost doar propaganda sovietică ulterioară. Surorile sale mai mari au fost deportate de nemți pentru a lucra la fabrici din Polonia.

La finalul ocupației naziste, în 1944, Gagarin era internat într-un spital. După aceea (și avea 10 ani, da?) a ajutat la deminarea drumurilor în urma nemților, pentru că urma ofensiva sovietică spre Berlin și inclusiv copiii ajutau cum puteau.

În 1946, familia se mută în orașul din apropiere care astăzi îi poartă numele, Gzhatsk pe vremea aceea, Gagarin astăzi. Acolo reîncepe școala, iar unul dintre profesorii de matematică era un fost aviator. Poate și datorită acestuia Gagarin descoperă că-i plac avioanele și zborul.

În 1951, la vârsta de 16 ani, Gagarin se angajează ca turnător la o turnătorie de metale de lângă Moscova, iar în anul următor devine mecanic de tractoare. În paralel muncea la încărcarea și descărcarea navelor de pe râul Volga.

Zece ani mai târziu avea să fie primul om în spațiul cosmic. Pun pariu că nu-și închipuia că va urma asta atunci când repara tractoare, dar făcuse de atunci primii pași în domeniu, oferindu-se ca voluntar la un club de aviație din zonă, unde a zburat pe avioane Yak 18.

 

 

URSS începuse deja eforturi masive în cursa spațială. În 1951, pe când Gagarin lucra la turnătorie, rușii și americanii aveau deja arme atomice de putere mare și investeau semnificativ în rachete cu rază mare de acțiune, că o bombă este utilă doar dacă o poți duce întâi în ograda inamicului.

Tehnologia pentru rachete are multe aplicații. În iulie 1951, URSS trimite o rachetă cu doi câini la o altitudine de 100 km și îi recuperează cu succes de acolo. SUA face un test similar două luni mai târziu.

În 1955, SUA anunță intenția de a lansa un satelit pe orbită. În URSS, Korolev folosește această ocazie pentru a-i convinge pe liderii uniunii că pot face același lucru.

Korolev este o figură interesantă în istoria explorării spațiului. A fost arhitectul, coordonatorul programului spațial și al programului de rachete intercontinentale sovietice și, pentru mulți ani, probabil una dintre persoanele indispensabile din stat.

Specializat în design de avioane, Korolev a fost arestat în 1938, după ce a fost acuzat pe nedrept că a încetinit munca institutului de cercetări în care lucra. A fost torturat și condamnat la moarte, dar apoi trimis la muncă silnică în Siberia, în mine, unde mii de prizonieri mureau în fiecare lună. Korolev a supraviețuit, dar și-a pierdut dinții și a căpătat diverse alte boli.

În 1942, când războiul era în floare și specialiștii erau foarte necesari URSS-ului, Korolev a fost scos din gulag și readus la Moscova, chiar reabilitat după război. I s-a acordat gradul de colonel. În deceniile următoare a lucrat la rachete intercontinentale pentru bombardamente și la programul spațial rusesc. A fost omul care a știut să ia deciziile corecte pentru a asigura supremația URSS în domeniul spațial în acei ani.

A murit în 1966. Avusese deja un atac de cord în 1960. Moartea sa este un mister, oficial a fost cancer, o tumoare masivă descoperită la o operație. Zvonurile vorbesc și de sângerare după o operație de hemoroizi, complicată și de faptul că nu a putut fi bine intubat din cauza problemelor bucale moștenite din gulag. Moartea sa, în 1966, a contribuit la eșecul programului sovietic de a ajunge pe Lună, în timp ce americanii au reușit asta în 1969.

 

 

În 1955, însă, Korolev îl convinge pe Nikita Hrușciov să investească în sateliți. Doi ani mai târziu, pe 4 octombrie 1957, Sputnik 1 face prima orbită a Pământului și rămâne acolo încă 3 săptămâni.

Sputnik (“satelit”) a fost un obiect simplu, o sferă de 58 cm în diametru și cu patru antene atașate. Transmitea un simplu bip-bip-bip ce putea fi recepționat de orice radio-amator pe 20 și 40 MHz. Pentru americani a fost însă o veste proastă, că le-a arătat că URSS poate pune și alte obiecte pe orbită, de la arme până la sateliți de spionaj, iar cursa spațială a devenit mai aprigă.

Dacă sunteți curioși, Sputnik 2, lansat o lună mai târziu, a dus în spațiu un câine, Laika, care a și murit acolo după o defecțiune a sistemului de încălzire. Urma să aibă oricum această soartă, satelitul nu era prevăzut cu un sistem de aterizare. Sputnik 3, în 1958, a avut la bord diverși senzori pentru măsura câmpurile electro-magnetice și atmosfera planetei, ca pregătire pentru alte misiuni.

Nu a existat oficial un Sputnik 4. Dacă vă așteptați la asta pentru că acum avem vaccinul Sputnik V, nu este. Acel V este chiar litera V, de la vaccin, nu 5 scris în cifre romane.

Rușii au devansat calendarul inițial propus de Korolev. Primul zbor spațial orbital cu un om ar fi trebuit să aibă loc în 1964. V-am spus deja că a avut loc în 12 aprilie 1961, cu Iuri Gagarin la bordul capsulei botezată Vostok 1.

Gagarin probabil afla despre toate acestea din ziare și de la radio. În 1955, acesta s-a înscris în școala de aviație, unde învață să zboare cu MiG-15. În 1957 este detașat ca pilot militar în nordul URSS, iar în 1959 se oferă voluntar pentru programul spațial sovietic și este acceptat.

După programul Sputnik, rușii au dezvoltat în paralel două programe spațiale. Primul a fost Vostok, care urma să ducă un cosmonaut pe orbita planetei. Al doilea a fost Luna, un program cu sonde robotice de explorare a Lunii, continuat până în 1976.

Luna 1 a fost prima sondă spațială ce a părăsit orbita Terrei. Luna 2 a fost o sondă de impact. Pe 14 septembrie 1959 a devenit primul obiect produs de mâna omului care a ajuns pe Lună, prăbușindu-se acolo. Luna 3 a făcut un fly-by și a transmis primele fotografii cu partea întunecată a lunii.

Două zile mai târziu după Luna 3, Gagarin se oferă voluntar pentru programul Vostok.

(Luna a continuat, dar cu multe eșecuri. Luna 9, în 1966, a făcut prima aselenizare controlată pe Lună. Luna 16, în 1970, a adus înapoi pe Pământ mostre lunare, dar cursa spațială era deja pierdută de ruși. Armstrong și Aldrin făcuseră deja primii pași pe Lună cu jumătate de an înainte).

 

 

Programul Vostok (“Est”) a început în 1960. Capsula era comună cu una utilizată la sateliți de spionaj Zenit, ceea ce a ținut costurile sub control. Cosmonautul stătea într-un modul sferic de 2,3 metri în diametru și 2,4 tone greutate. Un alt modul similar ca masă și dimensiuni, dar conic ca formă, conținea motorul, combustibilul și ceva instrumente de măsură.

Partea inedită era că pilotul se ejecta pe la 7.000 de metri altitudine deoarece capsula nu avea un sistem foarte bun de aterizare. Pilotul se ejecta și ajungea la sol cu parașuta personală.

Un prototip a fost lansat în 15 mai 1960 și a ajuns pe orbita greșită, rămânând câțiva ani acolo de pomană. A urmat o misiune cu doi câini, Chayka și Lisichka, a căror capsulă a explodat la puțin timp după decolare.

Următoarele misiuni, numite oficial Korabl-Sputnik (“navă satelit”), au utilizat în continuare câini.

KS2: doi câini, Belka și Strelka, care au devenit primele ființe vii ce au ajuns în spațiu și s-au întors pe sol cu bine. Pentru prima oară exista și dovada oficială că întreg procesul putea fi supraviețuit și că spațiul cosmic nu este letal, cel puțin nu imediat, din cine știe ce motive care poate nu ar fi putut fi detectate.

KS3: tot doi câini. O problemă la reintrarea în atmosferă ar fi făcut capsula să aterizeze în afara teritoriului URSS. Pentru a împiedica recuperarea ei de vreo națiune adversă, modulul a fost distrus de la distanță în timpul zborului atmosferic.

Un alt zbor fără nume de cod cunoscut a eșuat în decembrie 1960. Doi câini au fost salvați după ce capsula a reconfigurat traseul spre orbită și a aterizat forțat.

Altfel spus, din 5 misiuni lansate în 1960, doar una a revenit cu succes la sol. Veștile nu erau bune pentru un viitor cosmonaut uman.

În plus, pe 24 octombrie 1960 a avut loc ceea ce este în continuare cea mai mare pierdere de vieți umane în domeniul explorării spațiului. O rachetă prototip numită R-16 și gândită mai degrabă pentru bombardament a explodat pe rampa de lansare de la Baikonur.

Un scurt circuit a determinat aprinderea motorului din etajul 2 al rachetei în timp ce etajul 1 era sub acesta și plin de combustibil, racheta fiind încă în pregătire pentru un viitor test. Întreaga rachetă a explodat, iar cei din jurul ei au fost incinerați pe loc sau otrăviți de gazele toxice detașate. Gardurile din jurul rampei au făcut imposibilă evacuarea zonei în perioada dinaintea exploziei.

În total, au murit între 54 și 300 de persoane, în funcție de pe cine crezi. Ziarele vestice au raportat ce zvonuri au avut la dispoziție, dar rușii au recunoscut oficial incidentul abia în 1989, 29 de ani mai târziu. Cifra oficială a fost de 54 de morți, dar membri ai agenției Rosmosmos au vorbit apoi de 126 de morți sau de “între 60 și 150”. Tipic rusesc să nu spună cifra exactă.

Așa că, la începutul anului 1961, situația nu arăta prea bine pentru Iuri Gagarin și viitorul său zbor.

Capsula ce urma să poarte astronauți în spațiu se numea Vostok 3KA, un design evoluat față de eșecurile din 1960. Primul ei zbor, KS4, a dus în spațiu un câine, un manechin îmbrăcat în costum de cosmonaut și o mulțime de șoareci și porcușori de guineea. Misiunea a fost un succes, inclusiv partea automată de ejectare, câinele revenind cu bine la sol împreună cu manechinul.

KS5, în martie 1961, alt câine și alt manechin, s-au întors de asemenea cu bine la sol. S-a dat go ahead-ul rusesc pentru primul zbor uman în spațiu, perioada de testare considerându-se încheiată.

 

 

Iuri Gagarin intrase în programul spațial la finalul anului 1959. Erau căutați piloți cu vârsta între 25 și 30 de ani, cu greutatea sub 72 de kilograme și o înălțime de maxim 1,7 metri.

154 de piloți au fost propuși de Aviație, 29 au fost aleși de medici, 20 au intrat în etapa finală de selecție. Primii 12 dintre ei, Gagarin inclus, au fost aleși în martie 1960 și alți 8 li s-au alăturat în iunie 1960.

Cu toții au început un regim dur de antrenament în Moscova pentru a avea o condiție fizică excelentă, apoi fiecare a executat până în 50 de salturi cu parașuta de la diverse altitudini.

Gagarin era printre cei mai buni dintre ei. La un fel de evaluare 360 de grade făcută între cosmonauți, doar trei dintre ei nu l-au votat pe Gagarin drept cel care ar trebui să ajungă în spațiu (bănuiesc că nu se puteau vota chiar pe ei, desigur).

Gagarin intră într-un grup special de 6 candidați pentru primul zbor și este supus altor teste, inclusiv depravare de oxigen și izolare în camere anecoice pentru a vedea cum rezistă singurătății unui astfel de zbor. Evaluarea unui medic menționează reflexe excelente, memorie foarte bună, modestie, excelență în matematica și fizica mecanică necesară activității, pregătirea foarte conștiincioasă pentru orice test și activitate.

Pare să fi fost un tip mișto.

Pe 8 aprilie, comitetul din domeniu îl alege pe Gagarin pentru primul zbor. Gherman Titov va fi backup-ul, gata să-i ia locul în caz că se îmbolnăvește, iar Grigori Nelyubov este backup-ul backup-ului.

Pe 23 martie, cu două săptămâni în urmă, unul dintre candidați, Valentin Bondarenko, murise în interiorul unei capsule Vostok într-un incendiu izbucnit în timpul unui test. Nu este clar dacă ceilalți cosmonauți au știut de asta atunci pe loc. Presa nu a știut despre acest deces decât abia în 1986. Americanii au spus după aceea că, dacă acest incendiu provocat de atmosfera prea bogată în oxigen a capsulei ar fi fost comunicat public, probabil că cei trei astronauți de pe Apollo 1 n-ar fi ars în interiorul capsulei lor în 1967, după un accident foarte similar.

În timp ce astronauții americani erau vedetele țării lor, modele de urmat pentru toată lumea chiar și înainte de misiunile efective la care au luat parte, cosmonauții sovietici erau total necunoscuți. Numele lor, chiar și existența programului, era secretă. Reușita misiunii îi făcea vedete. Eșecul era ascuns, urmele lor erau eliminate. Păcat de ei, având în vedere că acești oameni ar fi putut fi modele pentru întreaga societate sovietică a acelor ani.

Bănuiesc că este imposibil ca Gagarin să nu fi știut de moartea lui Bondarenko, că astfel de lucruri se află în cerc restrâns. Cu toate acestea, pe 12 aprilie s-a urcat în capsula Vostok 3KA pentru misiunea numită oficial Vostok 1. Știți deja că s-a terminat cu bine.

 

 

Capsula a fost instalată în vârful unei rachete Vostok-K pe 11 aprilie. Gagarin a intrat în ea la ora 7. Trapa nu s-a sigilat bine, iar tehnicienii au demontat-o și montat-o la loc.

Vostok 1 a decolat la ora 9:07.

By Source, Fair use, Link

Boosterele laterale au fost detașate după 119 secunde. La secunda 300, etajul final al rachetei a fost aprins.  La ora 9:17, etajul final al rachetei se stinge și capsula este detașată, iar Gagarin devine primul om pe orbita planetei.

În minutele următoare, Gagarin a raportat diverși parametri de zbor și a cerut informații despre traiectoria sa, fiind preocupat să afle dacă a ajuns pe o orbită stabilă sau nu. Stațiile de la sol nu i-au putut însă determina parametrii orbitali atât de repede și l-au mai dus cu vorba.

La 30 de minute după lansare, Gagarin deja trecea pe deasupra insulelor Hawaii. La ora 9:48, trecea ecuatorul pe o orbită ce avea să-l ducă la sud de Patagonia și strâmtoarea Magellan. La ora 9:53, a fost informat de la sol că are traiectoria dorită în zborul său orbital. La ora 10, misiunea sa a fost făcută publică de radioul din Moscova. În caz că ateriza în altă țară, asta l-ar fi ferit pe Gagarin de a fi considerat un spion.

La 10:25, capsula s-a repoziționat automat pentru procedura de deorbitare, iar motorul s-a aprins pentru 42 de secunde undeva deasupra Africii.

Modulul cu instrumente a rămas agățat de capsula cosmonautului la reintrarea în atmosferă, ceea ce probabil ar fi dus la eșecul misiunii. Cablurile în care era agățat au fost însă rupte de frecarea atmosferică și zborul s-a reașezat pe traiectoria dorită, deși capsula a căpătat o mișcare de rotație care probabil nouă ne-ar fi dat o amețeală puternică, iar pe Gagarin probabil l-a făcut să ridice deranjat din buză, deși erau supus la forțe de 8g în acele momente.

Gagarin a fost automat ejectat din capsulă la o altitudine de 7 km, conform planului. Capsula a aterizat asistată de parașute, dar prea violent pentru un om. Gagarin și-a deschis parașuta și, la ora 11:05, a aterizat aproape de Engels, un oraș pe Volga, aproape de granița de astăzi cu Kazahstan. S-a dus să găsească un telefon.

 

 

URSS i-a organizat parade de amploare, a devenit erou al uniunii și a fost medaliat și premiat inclusiv de alte state. Cosmonautul și statul sovietic au fost felicitați, de altfel, de întreaga planetă. Pentru mulți ani rușii au mințit privind ejectarea cosmonautului din capsulă pentru că era considerat un semn de prestigiu să îți aterizezi propriul aparat de zbor înapoi pe sol.

A fost un zbor istoric, deși teoretic Gagarin a făcut o singură tură în jurul planetei, incluzând ascensiunea și coborârea înapoi la sol. Timp total de zbor: 1 oră 48 de minute. Este un zbor orbital? Da, câtă vreme se ating parametrii pentru așa ceva. Dacă nu aprindea motorul pentru deorbitare, ar fi rămas acolo, învârtindu-se în jurul Terrei, pentru o vreme mai lungă.

Traiectoria imprimată includea o deorbitare automată după 10 zile, iar Gagarin avea provizii pentru aceeași perioadă de timp. Era o precauție pentru eventuale probleme tehnice. Sunt sigur că avea și o metodă de sinucidere la îndemână în cazul în care, precum la primul zbor al prototipului capsulei, ajungea din greșeală pe o orbită mult mai înaltă fără posibilitatea de revenire la sol.

By Reubenbarton – Public Domain, Link

Vostok 2 a fost lansat pe 6 august 1961 cu Gherman Titov la bord. Deși probabil că puțini au auzit acest nume, Titov s-a distrat și a simțit cu adevărat spațiul cosmic, efectuând 17 orbite într-o misiune ce a durat 1 zi, 1 oră și 18 minute.

Distracție poate este mult spus. Titov a fost primul cosmonaut ce a avut rău de mișcare în spațiu, deși i-a trecut pe la jumătatea misiunii, iar o problemă cu încălzitoarele capsulei i-au ținut temperatura ambientală la 10 grade. Dar na, o zi întreagă în spațiu!

(Am găsit pe net că Titov a fost decorat de statul român cu Ordinul Steaua României, ceea ce mă miră pentru că înțeleg că decorațiunea nu era acordată în perioada comunistă. Nimic despre Gagarin, însă.)

Vostok 3 și Vostok 4 au fost lansate aproape simultan, 11 și 12 august 1962. Cei doi cosmonauți, Nicolaiev și Popovici, au petrecut mai multe zile pe orbită, și-au adus capsulele chiar și la 6 km distanță unul de altul și au și comunicat între ei pe orbită, o altă premieră spațială. Au aterizat la 7 minute distanță unul de altul în Kazahstan.

Vostok 5 și Vostok 6, în iunie 1963, au fost alte misiuni desfășurate simultan. Vostok 5 a stat 4 zile și 23 de ore pe orbită, un record pentru zbor solo. Vostok 6 a dus-o pe orbită pe Valentina Terescova, prima femeie cosmonaut. Lucrătoare într-o fabrică de haine, s-a înscris în Aviație special pentru a deveni cosmonaut și a reușit. Acum este deputat în Rusia, la vârsta de 84 de ani.

Interesantă traiectoria în viață. Îmi aduce aminte de Barbara Morgan, învățătoare în SUA, aleasă ca backup pentru Christa McAuliffe. Ultima misiune Challenger a vrut să ducă în spațiu o învățătoare și mai multe s-au înscris. McAuliffe a murit imediat după lansare. Morgan, ca backup, era la sol în 1986. În 2007, însă, după ce a continuat să facă parte din program, a zburat în spațiu cu Endeavour.

Programul Vostok s-a încheiat după Vostok 6, restul misiunilor planificate fiind anulate. I-a urmat programul Voskhod, cu doi cosmonauți într-o capsulă nouă, în total două misiuni. Remarcabilă a fost misiunea Voskhod 2, când Alexei Leonov a făcut primul spacewalk, iar  umflarea costumului l-au făcut să nu poată reveni în interiorul capsulei decât după ceva improvizații.

 

 

Iuri Gagarin, după misiunea sa, a fost premiat de sovietici și apoi au început tururile prin țară și plin lume, semnările de autografe și conferințele de presă. A vizitat în total peste 30 de țări, inclusiv din spațiul vestic, dar nu și SUA.

(foto via Google Arts & Culture)

În 1962, la 28 de ani, a devenit deputat și a fost reales în 1964. După o pauză lungă în care autoritățile l-au rugat să nu își asume riscuri inutile, a reînceput să zboare.

Din postura de cosmonaut, a devenit backup pentru misiunea Soyuz 1, care făcea parte din programul sovietic de misiuni către Lună. Soyuz a început prost, trei teste inițiale au fost mari eșecuri, dar decizia politică a fost ca misiunea să se desfășoare în continuare. Este ceva asemănător cu Challenger, aveau sute de probleme identificate și toată lumea anticipa un dezastru, dar situația politică i-a obligat să continue.

Soyuz 1 a fost distrus la aterizare, iar pilotul, Vladimir Komarov, a devenit primul pilot spațial decedat în zbor.

Consecința pentru Gagarin a fost eliminarea din programul spațial și i s-a interzis și să piloteze singur avioane. Un astfel de erou național nu se putea expune riscurilor.

 

 

Pe 27 martie 1968, la aproape 7 ani după zborul său istoric, Iuri Gagarin a murit într-un accident aviatic. Zbura într-un MiG-15 alături de un alt instructor de zbor.

Raportul desecretizat ulterior include o multitudine de factori ce ar fi putut contribui la accident. Piloților li s-au comunicat condiții meteo diferite de cele actuale. Rezervoarele externe de combustibil au rămas atașate de avion, deși erau goale. O posibilă depresurizare a cockpit-ului sau un alt avion din vecinătate e posibil să-i fi făcut pe piloți să intre într-o vrie din care nu s-au putut redresa.

Cenușa sa a fost îngropată în zidurile Kremlinului. Avea doar 34 de ani. A fost căsătorit cu Valentina Goriaceva, cu care a avut două fete.

O statuie a sa este ridicată la Royal Greenwich Observatory din Londra. În 2011, ONU a declarat 12 aprilie ca Ziua Internațională a Zborului Spațial.

Pe 21 iulie 1969, în misiunea Apollo 11, Armstrong și Aldrin au lăsat pe Lună insigna misiunii Apollo 1, în onoarea celor trei colegi de-ai lor decedați în ea, și medalii comemorative pentru Gagarin și Komarov. Decesul lui Bondarenko în 1961 nu era făcut public în acel moment.

O placă de aluminiu și o mică sculptură, numită Fallen Astronaut, a fost lăsată pe Lună de misiunea Apollo 15, în 1971. Conține numele a 14 astronauți și cosmonauți decedați până atunci, inclusiv  Gagarin, Iuri A. și Komarov, Vladimir M.

By NASA – Original image at http://history.nasa.gov/alsj/a15/as15-88-11894HR.jpg, Public Domain, Link1,57 metri înălțime. Băgat în spital de naziști în copilărie. La 10 ani ajuta la găsirea minelor pe drumuri după retragerea nemților. Muncitor, mecanic de tractoare, pilot, cosmonaut. Primul om care a văzut planeta din spațiu și a înconjurat-o în mai puțin de două ore, iar numele său va rămâne probabil veșnic înscris pe acea placă comemorativă de pe Lună. Nu-i rău.

Folosiți cele 3 ore rămase din zi pentru a citi despre programul Apollo și de la 0 la Lună în 9 ani.