un blog de Radu Dumitru

asus s5507

►► Ofertele continuă la: eMAGFashion DaysFinestoreDysonFlip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄

asus s5507

S-a vaccinat și Matilda

1 Apr 2021  ·

GÂNDURI  ·

48 comentarii

Matilda s-a vaccinat ieri. A făcut-o la fel ca mine, la Palatul Copiilor, pe doze rămase seara.

Avantajul ei (vorba vine) este că are ceva la tiroidă și asta intră la boli cronice. Nu era în baza de date a statului, în ciuda unui diagnostic de minim un an, așa că nu s-a programat în etapa 2. A durat ceva vreme să ajungem la medicul de familie și la endocrinolog pentru a obține niște acte pe hârtie apropo de asta, cu 7 ștampile și 3 parafe și timbru atașat, cu care am mers în mână la vaccinare.

(Și tot nu este în baza de date, deși medicul de familie a spus că a introdus-o acolo acum vreo două săptămâni. Nu știu când și cum se actualizează acestea.)

Am mers într-o seară la Palatul Copiilor. V-am spus deja cum este acolo. La finalul zilei, la 19:30 fix, personalul medical le spune oamenilor strânși în fața ușilor câte doze au rămas neconsumate. Din cei care așteaptă acolo, iau întâi persoanele de peste 65 de ani, apoi pe cei cu boli cronice și acte la ei care să le dovedească și, dacă tot mai sunt doze, fac o tragere la sorți între cei rămași.

Eu am câștigat la o astfel de tragere la sorți.

În prima seară când am fost cu Matilda erau 5 doze rămase și 6 bătrâni la coadă. Au intrat doar cei 6 pentru o tragere la sorți, iar restul de vreo 30 de persoane au plecat acasă.

A doua seară au fost 13 doze. 7 persoane de peste 65 de ani au fost trimise direct la vaccinare. Au mai fost trei persoane cu boli cronice, Matilda printre ei, așa că s-a dus la vaccinare. Pentru celelalte trei doze s-a făcut tragere la sorți.

Am fost cu ea acolo și am stat de vorbă cu medicii din centru. Cred că la un moment dat vor apărea probleme în procesul de vaccinare pentru că sigur va apărea un burnout în rândul personalului medical din centru.

La Palat se lucrează 12 ore, de la 8 la 20, și în ritm alert, fac vreo 450 de vaccinări în fiecare zi. De câte ori am fost eu acolo erau aceiași oameni. Cel mai probabil sunt aceiași de la deschiderea centrului, cândva prin februarie.

Sau alt exemplu: există un singur om care bagă în calculator datele persoanei ce urmează să fie vaccinată. La 450 pe zi, înseamnă câte un om la fiecare 90 de secunde, mai puțin dacă-i dăm respectivului asistent medical o oră de pauză de masă. Cam la fel durează și vaccinarea în sine, cu tot cu “bună ziua”, dezbrăcat, o glumiță, o injecție, un pansament, îmbrăcat la loc și plecat.

Mă uitam apoi că personalul medical răspunde non-stop la aceleași întrebări, puse aproape de toți cei ce sunt vaccinați:

-Peste câte zile vin la rapel?
-Peste 21 de zile, veți primi SMS și email mâine!
-Puteți să-mi faceți totuși calculul și să-mi ziceți dvs ziua?

-Ce vaccin faceți aici?

-Ați spus că faceți Pfizer, de ce scrie Comirnaty în prospectul primit?!??!
-Acesta este numele oficial dat de Pfizer-BioNTech-Fosun Pharma propriului vaccin, chiar dacă toată lumea îi spune colocvial “Pfizer”.

-Ce fac dacă apar efecte adverse?

-Cât trebuie să stau aici după vaccinare?
-15 minute!

În locul lor aș fi pus postere cu FAQ pe pereți, dar în același timp știu că n-ar fi contat prea mult. În astfel de privințe, oamenii vor să întrebe și să audă chiar ei răspunsul, nu să-l citească undeva.

Te termină 12 ore de așa ceva, sute de întrebări, aceleași, în fiecare zi. Sigur va apărea un burnout în rândul personalului medical din toate centrele din țară. În acest timp lipsesc din spitalele unde lucrau de obicei, iar o știre din 15 martie 2021 spune că sunt neplătiți de două luni.

Vaccinarea abia începe, de fapt. Sunt un milion de oameni pe listele de așteptare, vaccinuri pentru toți lipsesc astfel încât lucrurile să meargă în ritm alert. Dar când începe acest ritm alert și trebuie menținut câteva luni, sper că autoritățile au un plan de backup, de rotit personalul medical cu altul fresh și poate de asigurat condiții de lucru ceva mai bune în aceste centre. Voiculescu nu are mulți fani în rândul medicilor pentru că s-a poziționat de prea multe ori pe o poziție de adversitate cu aceștia, dar poate le mai rezolvă acum din probleme.

În ce ne privește, sunt fericit să raportez că stăm mult mai liniștiți acum. Eu mă apropii de rapel. Matilda peste vreo 3 săptâmăni. Părinții mei s-au vaccinat de mult. Socrii mei se vaccinează chiar astăzi. Majoritatea prietenilor au făcut și ei prima doză sau sunt programați pentru zilele următoarea. Bula în care trăiesc eu a ales calea aceasta, ca să stăm relaxați când ne vom vedea la o terasă sau când jucăm Rocket League pe net.

Vă doresc tuturor același noroc în vaccinare, dacă v-o doriți. Iar dacă vă bate gândul să mergeți seara la Palatul Copiilor pentru tombolă, mergeți. Sunt printre puținele centre din București care nu au listă de așteptare pe hârtie, ci organizează total transparent, cu cei prezenți acolo seara, repartiția dozelor rămase.

asus s5507

    48 comentarii

  1. Amuzant ca Radu, care acum un an spunea ca Virusul Covid-19 este doar o Gripa si ca ne panicăm inutil, a ajuns sa stea la rând, ca in comunism, sa se vaccineze. Suntem pe drumul cel bun

      (Citează)

    • e smecher Radu, se baga in fata ca sa bea Aperol la turci cat mai repede.

        (Citează)

    • Internetul nu uita :)))))
      Pe langa ce-a zis Anda mie mi s-a intiparit pe creier review-ul la filtrul de aer Philips care filtreaza particule sub nu stiu cati microni deci teoretic si Covid. Gretos gretos gretos. Noroc de alte articole bune si documentate.

        (Citează)

    • Haha, da. Cand incepeau sa moara 100 pe zi in Italia, avea bilete la city break si i se rupea de virusache (am citat din memorie). Acum poate sa mearga, in sfarsit.

        (Citează)

    • Da, să ridice mâna ăia care din prima zi au intuit amploarea pandemiei ce urma să vină, că se dau premii pentru asta la ghișeul doi.

        (Citează)

    • @radu – nu am spus-o cu rautate, chiar ma bucur ca te-ai vaccinat si ii incurajezi si pe altii, doar asa scapam de restrictii si de pandemie

        (Citează)

    • Cum ati asteptat voi un an de zile ca sa-i scoateti ochii acum….. E genial cum nu poate lumea sa traiasca de grija altuia….

        (Citează)

    • Bai, gata, a gresit omu’ si ii scoateti pe nas. Bine ca nu ii explicati ca la 2 ani nu a nimerit olita…

        (Citează)

  2. Mai greșește și Radu ca nu e mama omidă, ii dam un șut în fund și îl iertam ca e și el muritor de rand.

      (Citează)

  3. Au primit cutia de bomboane?

      (Citează)

  4. florin:
    Amuzant ca Radu, care acum un an spunea ca Virusul Covid-19 este doar o Gripa si ca ne panicăm inutil, a ajuns sa stea la rând, ca in comunism, sa se vaccineze. Suntem pe drumul cel bun

    Atata timp cat sistemul permite sa faci asta, de ce nu?
    Sistemul e gandit de altii mai “destepti” ca noi, noi doar ne adaptam situatiei.

      (Citează)

  5. La centrul de vaccinare de la Circ se lucrează în cel puțin 2 schimburi. Am ajuns acolo chiar la schimbarea de tura, și fiind printre primele zile, cei din prima tură explicau celor care au venit cum merge treaba.

      (Citează)

  6. Nu pot sa cred…. Nu intreaba nimeni ”am voie să beau?”

      (Citează)

  7. Acele “baze de date” de care vorbesti tu, sunt o porcarie sinistra tipica statului roman. Mama e medic si in mod constant trebuie sa o asist in interactiunea cu “sistemul/softul” infect pus la dispozitia lor de casa de sanatate.
    Nu exista posibilitatea sa emiti o reteta (care e incadrata foarte clar la acut/cronic) fara a o inregistra in sistem – deci, teoretic, in orice secunda (ma rog, depinde daca merge “sistemul”) ai putea sti cine si de ce sufera in tara asta (excludem pe cei care se trateaza 100% la privat). Atentie, orice interactiune cu pacientul e inregistrata in aplicatie – conditia principala ca aceasta interactiune sa fie remunerata.
    Cu toate ca, teoretic, orice statistica ar fi la distanta de cateva clickuri, la intervale NEregulate de timp ( o data la un an, doi, depinde cum se trezesc cei de la centru) li se cer tot felul de statistici in tabelase, cateodata si pe calculator si pe hartie, cateodata DOAR pe HARTIE!!!!. Atentie: statisticile se trimit la cererea casei de sanatate, nu la initiativa medicului. Lista cu bolnavi cronici este o astfel de “statistica”, ceruta si oferita ultima oara acum un an, un an si ceva.
    Stiind toate astea, mi se pare evident de ce sunt atatia bolnavi cronici care nu apar in “baza de date” folosita la vaccinare. Totodata imi e clar ca sistemul informatic e atat de prost facut, disfunctional si “manuit” de o majoritate de incompetenti incat chiar si functionalitatea de baza e sub semnul intrebarii. Ce sa mai vorbim de statistici si alte “minuni” de nivel de clasa a 9-a la un liceu de informatica. Ultima oara cand efectiv nu puteam instala mizeria lor de aplicatie pe un laptop, “expertul” IT de la casa de sanatate mi-a dat un verdict care m-a pus in cur: “nu merge pentru ca aveti SSD” – evident ca era o tampenie si ca problema era legata de dependintele care nu mai erau compatibile cu versiunea noua de soft. Dar imi e clar ca intreg sistemul e plin de mameluci de genul asta, angajati ca experti, pe salarii grase si care habar nu cum ii cheama in domeniul IT.
    Ma rog…nu mai continui ca mi se ridica tensiunea.

      (Citează)

  8. @Radu >> Pot veni si oameni din alte cartiere la acel centru?

    Sau mai sunt si alte centre unde se procedeaza la fel?

    Sper sa nu par cazut din pod cu intrebarile astea, dar nu mai sunt la curent cu detaliile si as vrea sa ma vaccinez.

      (Citează)

    • Nu te întreabă nimeni nici măcar din ce oraș ești.

      La Romexpo se mai procedează la fel, din câte știu, dar cred că se strâng și mulți oameni acolo seara.

        (Citează)

  9. Vaccinat vinerea trecuta cu Astra la centrul de pe Metalurgiei… am intrat fluierând (cu programare). Mă gandesc ca si acolo rămân doze in cursul sapramanii. (sambata, sotia a asteptat o ora la rând, cu programarea în mână). Da na, fudulii nu cor cu AZ, ca dacă le crapă capul.

    În afara de o ușoara durere l-a locul injecției, n-am avut deloc efecte adverse. Soția, în schimb, frisoane dureri de cap si febră 39.5 in prima noapte, 38.5 ziua 2, 37+ ziua 3. Acum suntem bine amandoi. Dar am rămas cu îndoială, oare n-a funcționat vaccinul în cazul meu?

      (Citează)

    • Noi în oraș avem 5G, voi nici nu aveți nevoie.

        (Citează)

    • Cred ca am mai scris pe aici, m-as fi vaccinat pe 15 martie cu AZ daca ar fi fost diponibil pe loc si nu aveam acces la altceva. Asa, cu lista de asteptare, am stat 1-2 saptamani in plus pentru prima doza de Pfizer, dar castig o luna din viata cu rapelul mult mai devreme.
      Si e o luna importanta, pentru ca va fi exact perioada de Paste si dupa, cand toti se vor foi in toate partile si si virusul odata cu ei.

        (Citează)

    • @Relu, este cel putin amuzant comentariul tau.
      – “oamenii nu vor sa se vaciineze cu Astra Zeneca de frica sa nu le crape capul”
      Apoi tot tu:
      – “sotia a avut frisoane, dureri de cap si febra foarte mare timp de 3 zile”

        (Citează)

  10. Felicitari, Matilda si Radu. (oare o exista o urare specifica de vaccin? Gen: Vant din pupa? Fir intins? Ac subtire? Febra sub 38? Semnal 5G full?)

    E bine ca ati avut aceasta posibilitate, nu la toate centrele exista flexibilitate. Am trecut mai devreme din intamplare pe langa centrul de la mine din cartier, o doamna mai avea putin si plangea in timp ce paznicul de acolo ii explica ca trebuia sa vina la timp, ca avea programare de la 11 si ajunsese la 11:15.
    La 10:45 cand trecusem prima oara pe acolo era o imbulzeala de vreo 30-40 de oameni la intrare. Probabil la 11 fix i-au bagat pe toti inauntru si au inchis poarta.

      (Citează)

    • “Efecte adverse reduse!”

      Eu nici nu credeam că mai contează ora din programare. Câtă vreme ești programat în acea zi, te vaccinează. Sigur, ar fi bine să se respecte orele ca să nu se facă niște cozi, dar nu-i obligatoriu.

      Pare un caz de paznic care se crede șef.

      Îmi povestea Mariciu că unde s-a vaccinat el nu deschideau flaconul până când nu se adunau destui oameni ca să folosească tot flaconul deodată. Așa că… țara este mare și cu multe ciudățenii prin ea.

        (Citează)

  11. Mai există și centrul de la City Mall, lângă Eroii Revoluției. Noi am prins doze, cu noroc, seara după 19.30, la 3 zile după ce s-a deschis.

      (Citează)

  12. nu stiu ce date in calculator ai vazut tu, eu am fost la vaccin si se fooseau tabletele de la STS – cele de la alegeri- cu ajutorul carora scanau buletinul oamenilor.

      (Citează)

    • Au și aici o tabletă din aceea, dar nu am văzut-o funcționând. Cel puțin pentru dozele de seară, cum am fost eu, ne-am dus în altă parte unde la un laptop ne-a băgat cineva manual în sistem numele, CNP, telefon și restul.

      Poate tableta este pentru cei cu programare?

        (Citează)

  13. Meanwhile în Franța, pe unde sunt eu, in 15 zile încep să îi vaccineze pe cei din grupa de 60-65 iar 28-29 de abia în Iunie.
    Și nu, nu ai opțiunea să stai la coada dacă rămâne ceva, pt că nu prea rămâne nimic.

    Oameni de vârsta mea sau a lui Radu vaccinați nu prea există pe aici, in afară de medici.

    Așa că ziceți mersi că România are politica asta de vaccinare super relax, în alte țări se concentrează în primul rând pe cei din grupele de risc important, unde mortalitatea e mare.

      (Citează)

    • * 18-49 de abia în iunie

        (Citează)

    • Diferenta e ca in Franta oamenii de 65 de ani poate chiar vor sa se vaccineze. La noi se pare ca s-au terminat rapid cei care vor. S-au vaccinat 2 milioane de oameni, mai sunt sub 1 milion pe liste, poate mai sunt 1-2 milioane care poate ar vrea pe liste si nu stiu cum sa procedeze (multi medici de familie si-au bagat picioarele pana acum)

      In rest, indiferent pe cine intreb daca are nevoie de ajutor cu inscrierea, primesc, daca nu refuz direct, ridicari din umeri si raspunsuri evazive. Mai vedem, mai asteptam, oricum am facut acum x luni covid si n-a fost asa rau. Am in familie oameni care aveau posibilitatea sa se vaccineze de prin ianuarie si au refuzat, si inca refuza.

        (Citează)

    • Și în Germania este cam ciudat. România chiar s-a organizat bine ca etape. Cu numărul de doritori și doze efectuate nu stă așa bine, dacă ne raportăm la ritmul din UK sau Italia.

        (Citează)

    • România mai stă si cu cooroo pe un milion de doze de vaccin pe care le tine pentru rapeluri. Atat timp ccat la 3 saptamani de la prima doza Pfizer ofera 80% protectie, adica mai mult decat AZ, mi se pare o tampenie stocul asta. Chiar si in cazul in care ar intarzia niste livrari, tot ai avea cu un milion mai multi oameni vaccinati.

        (Citează)

    • Dar tu esti cetatean roman. Poti sa vii in Romania sa iti faci vaccinul.

        (Citează)

  14. Felicitari pentru vaccin. Pentru cei interesati si pentru care locatia nu este prea departe, am vazut ca in Gorj, la Bumbesti-Jiu si inca intr-o locatie erau locuri neocupate. Probabil pentru ca vaccinau cu Astra Zeneca

      (Citează)

  15. Romania e tara unde batranii stau nevancinnati si omeni de 30-40 de ani se vaccineaza fara probleme, nu e vorba doar de voi doi, mai stiu o gramanda de lume, tocmai pentru ca statul Roman desi pe hartie arata ca vaccineaza bine, vaccineaza prost, vaccineaza tocmai oamenii care chiar daca fac boala nu vor ajunge la spital, in schimb batranii (>60) de prin toate satele si chiar si orasele romaniei stau nevaccinati pentru ca nici nu au auzit de platforma de vaccinare si nici nu stiu cum.

    Marele succes se va vedea la spital cand saloanele tot pline vor fii de batranii uitati.
    Nu cred ca vor aparea in statistici pentru ca oricum sunt batrani, aveau ei vreo boala si s-au dus.
    Statistica de covid in Romania e oricum bataie de joc, nu se fac teste, nu se raporteaza fara contract tracing etc.

    Nu zic ca daca poti sa te vaccinezi sa nu o faci, asta e sistemul in Romania, insa din punctul meu de vedere a fost implementat gresit si asta ii va costa pe unuii foarte mult, tu esti bine, ti-ai vaccinat parintii, insa sunt multi parinti care nu au norocul sa aibe cine sa ii programeze si aici e unde a gresit statul.

    Irlanda va termnina de vaccinat toti peste > 65 + angajatii din sanatate + casele de batrani etc , la final de aprilile, totul s-a facut prin medicul de familie iar vaccinarea in cateva centre cu programare facuta de ministerul sanatatii iar la inceput de mai se va da drumu la platforma online unde restul se vor programa intrucat marea majoritate vor stii sa o faca iar cei ce nu stiu o va face medicul de familie pentru ei.
    Cu lockdown maxim de la Craciun, cu o populatie educata si consecventa in marea majoritate s-a ajuns la 2-3 morti si o plaja de 500 de cazuri pe zi, aici se se testeaza orice persoane care are simptome, nu mai scad numerele, lumea a obosit.
    Ai zice ca Romania o duce mai bine daca te uiti la numarul de cazuri, totusi Romania nu are lockdown, lumea e la carciuma, la sala , se viziteaza, viata e normala intre timp saloane pline si oamenii mor pe acasa, vai de aia de mor acasa ai nimanui.

      (Citează)

    • Vezi că nu ne-am vaccinat “fără probleme”, ci pe doze care altfel ar fi fost aruncate la gunoi. Fără probleme ar fi fost dacă intram și primeam vaccin oricând, oriunde.

      Mai mult, dacă ar fi fost bătrâni la acea coadă, s-ar fi vaccinat exclusiv aceștia. De n-au fost? Că nu este la sat, e un cartier de top din București. Am scris eu pe blog de 3-4 ori despre vaccinarea seara și cum orice bătrân din țară se poate vaccina la Palatul Copiilor aproape garantat seara, dacă se duce acolo. Se duc 6 pe seară și vorbim de un centru Pfizer, nu AZN.

      Soluția ta care ar fi? Să meargă “statul” din sat în sat cu vaccinurile, pentru că atunci sigur acei bătrâni se vor înghesui să le facă? Se va ajunge și la asta, vedem atunci câți se înghesuie.

      De asemenea, unde sunt mai multe focare, la sate sau la orașe?

      Există un sistem în prezent exact ca în Irlanda: medicul de familie te înscrie în platformă, nu trebuie să știe fiecare om să o folosească. Au fost chiar două luni de prioritate pentru așa ceva.

      L!nuX: tu esti bine, ti-ai vaccinat parintii, insa sunt multi parinti care nu au norocul sa aibe cine sa ii programeze si aici e unde a gresit statul.

      Statul face ce poate. Nu poate asigura șanse egale pentru orice aspect al vieții. A dat prioritate la vaccinare, a stat 2 luni doar cu Etapa 2. După cum se vede din numărul mic de oameni de pe liste și faptul că unele centre stau cu vaccinuri neconsumate, poate că nu a fost cererea pe care o crezi tu în rândul acelor categorii de persoane. Ar fi interesant un sondaj în rândul bătrânilor: câți au vrut să se vaccineze și nu au reușit?

      România nu e Irlanda. Irlanda nu e Noua Zeelandă. Ce rost are să comparăm, când oamenii sunt diferiți? Poate că în Irlanda oamenii au încredere în medicul de familie, poate că au încredere în vaccinuri, poate că n-au avut-o pe Olivia Steer sau nu li s-a cerut șpagă pentru a li se da atenție cu alte ocazii șamd.

        (Citează)

    • Habar nu are radu cum e la țară, vorbește si el din închipuite si isi justifică vaccinarea devreme prefacandu se ca toți din tara asta, atât smecheri cu blog din București cat si bunicii uitați pe la țară au avut acelasi acces la inscriere etc. Toti au stat cu f5 apasat sa se dea drumul la inscrieri pe platforma, de pe aceleași telefoane smart si calculatoare folosite de elevii din mediul rural pentru scoala online. Se știe ca orice taran are iPhone net calculator si știe sa le foloseasca, toți medicii de familie de la tara sunt f la curent cu tot si interesati sa își faca treaba, etc.
      Dacă Radu a putut, pot toți. Dacă copiii voștri pot face scoala online, pot toti.

      Probabil in cateva zile bunica sotiei de la tara, de pe langa Braila, va muri de covid. O sa postez aici povestea ei, cum a ajuns la spital de urgență si nici rugati aia nu i-au facut test de covid, i-au dat medicamentație de infectie la rinichi si i-au zis sa nu își mai ia pastilele de inimă, ca 2 zile mai tz sa fie pe moarte sa ajungă la același spital unde in sfarsit se milosteste zeul in halat de ea si o testează sa vada cum e cu covidul. Ce crezi, era covid, ii fusese dat prost tratamentul pentru infecție la rinichi, ca ea avea covid nu infectie dar si mai rău, i s-a zis sa nu mai ia pastilele de inima si asta a făcut si mai rau. Acum e pe ventilator se gândesc zeii in halat sa ii oprească asistarea ca vb aia, e bătrână si oricum moare.
      Deci țineți minte, nu i a facut test si a trimis o acasa, ca sa mai dea covid si altora si ei la rândul lor prin sat, era scump probabil un test si vb aia nu trebuie sa testam prea mult ca ies multe cazuri si nu sunt cifrele cum trebuie.

        (Citează)

    • Pmk aici vorbim de sistemul medical de gunoi nu de altceva.
      Ala pentru care cotizam toti lunar degeaba.

      Sanatate bunicii, poate scapa, si nu va lasati convinsi sa opriti aparatele.
      Niste gunoaie umane!

        (Citează)

    • daca lui pmk ii pasa cat de cat de bunica-sa, o programa pentru vaccinare acum doua luni si ii asigura transportul.

        (Citează)

  16. Ce rost are sa mai comentezi daca intrii la moderare si pana apare comentariul tau se pierde orice engagement si subiectul e mort ?

      (Citează)

  17. Also ca tot vad ineptia asta perpetuată cand se vorbește de numărul paturilor la ati. Toti justifică într-un fel faptul ca sunt mai puține ca anul trecut sau ca nu s-au adaugat mai multe cu ” da dar trebuie sa fie si medici in plus, nu sunt medici”. De parcă la fiecare pat nou trebuie un medic specialist, zici ca vorbim de operații nu de observare si dat schema de tratament. Cum credeți voi ca funcționează treaba acolo, fiecare pat are medicul lui si ala stă cu pacientul si ii citeste povesti toata ziua?
    Da ok, poate trebuie mai multe infirmiere, asistente, da în nici caz nu trebuie 1000 de medici în plus pentru 1000 de paturi. Nu pot sa cred ca există justificarea asta. De 20 miliarde euro se puteau face mii de paturi, de spitale de campanie ati auzit? La razboi stiti cum se organizeaza un spital? Tot asa, un medic pe ventilator? Cu 1 milion de euro cumperi imprimante 3d si faci mii de ventilatoare într-o lună. Este 300$ o imprimanta, ce credeți, face într-o luna piesele pentru un ventilator?
    Treziți-vă bă la realitate!!!
    Statul este imbecil, copy paste la fel ca si modul in care si-au obținut diplomele si posturile cei din el. In spitale acum oare or mai fi nosocomiale?

      (Citează)

    • In toate periferiile de municipii saracutze au AstraZeneca sau Vaxvazia pe care nu o vrea nimeni, in vest au interzis-o la cei sub 60 ani.
      Invers de cum se recomanda initial, batranii fiind feriti de reactiile adverse periculoase, cheaguri etc.

      Cu toate astea in Roma de exemplu s-ar vaccina lumea oricand si cu AZ decat deloc..

      Sansa sa faci tromboza cervicala e mai mare decat sa castigi la loto sau sa te loveasca traznetul..

      Sunt curios cati au avut curaj in cunostinta de cauza sa rupa cozile seara pentru AstraZeneca..

      Pfizerul se da oricum si pe sub mana la cei alesi, directiile de sanatate judetene organizand in weekend pe la sate campanii de vaccinare pentru izolatii nedeplasabili sau pilosi..

      Curiozitatea zilei era daca lasai nevasta sa faca vaccinul englezesc..

        (Citează)

  18. Andrei G:
    @Relu, este cel putin amuzant comentariul tau.
    – “oamenii nu vor sa se vaciineze cu Astra Zeneca de frica sa nu le crape capul”
    Apoi tot tu:
    – “sotia a avut frisoane, dureri de cap si febra foarte mare timp de 3 zile”

    Și mai amuzant e comentariul tău care arată ca nu înțelegi conceptul de efecte secundare la doi indivizi diferiți.

    Hohoho am râs

      (Citează)

    • @Nico, haide sa ne intelegem…
      Relu a spus ca oamenii se feresc de Astra Zeneca fiindca le este frica de efectele secundare. Un fel de: “ce fraieri, ca efectele secundare nu prea exista sau sunt usoare”. Si apoi tot el a zis ca sotia lui s-a simtit foarte rau timp de 3 zile de la acest vaccin.
      Da, eu daca as sti ca timp de 3 zile am febra 38-39, as evita Astra Zeneca.

      Acum, ca efectele nu apare la toata lumea, este alta discutie. Dar este clar ca apar mai des decat la cei vaccinati cu Pfizer si in plus este si mai putin eficient.

        (Citează)

  19. Hai sa va povestesc si experienta mea cu vaccinul. M-am aflat printre privilegiatii din categoria 2, deci m-am vaccinat din timp. Primele 2-3 zile au fost cu simptome clasice, putine frisoane, dureri de cap, stare generala proasta. Pe urma, alte 2-3 zile mi-a trecut orice reactie si am zis gata, asta a fost. Dar de unde, au urmat 10-12 zile groaznice: mi s-au infalamat ganglionii limfatici axilari (dureau atat de tare incat nu puteam tine mainile lipite de corp), faceam febra 38-39 in fiecare noapte, m-am umplut de bubite (urticarie) pe tot corpul, ma mancau foarte tare, mi s-a uscat pielea pe tot corpul si se decojea, vederea mi-a fost alterata la modul ca nu puteam privi intr-un punct fix mai mult de 20-30 de secunde, practic nu am mai putut sa lucrez ca nu vedeam, chiar daca m-as fi simtit bine. Habar nu aveam ce sa fac, pentru ca nu credeam ca e de la vaccin, deoarece autoritatile noastre mint, inclusiv prospectul vaccinului minte. Intr-una dintre seri, cand m-am simtit f rau, am sunat la 112. Le-am descris tot, insa au refuzat sa trimita ambulanta, mi-au zis sa ma duc la medicul de familie, ca nu e de la vaccin si sa imi fac analize. Asa am facut… mi-am facut toate analizele, erau anumite puncte dereglate, pe urma le-am repetat cand au trecut majoritatea simptomelor, si si-au revenit. Concluzia medicilor? Dermatolog, alergolog si de familie? De la vaccin, desi alergologul nu mi-a gasit nicio alergie la medicamente. Ce ma enerveaza? Ca nu exista o comunicare transparenta, suntem mintiti ca nu exista astfel de situatii din cauza unor persoane anti vaccinare, cand de fapt toti medicii mi-au spus ca nu sunt primul caz. Momentan, pielea mea inca nu si-a revenit iar dermatologul se fereste sa puna un diagnostic… habar n-am. Sunt pro vaccinare, chiar cred ca e solutia la pandemie, mi se pare normal sa credem profesionistii in medicina, dar totusi, ce facem cu autoriatile mincinoase si cu medicii care accepta campaniile mincinoase ale autoritatilor?! BTW: m-am si raportat, nu m-a intrebat nimeni de sanatate…

      (Citează)

  20. florin:
    Amuzant ca Radu, care acum un an spunea ca Virusul Covid-19 este doar o Gripa si ca ne panicăm inutil, a ajuns sa stea la rând, ca in comunism, sa se vaccineze. Suntem pe drumul cel bun

    Cu informatiile de atunci si specialistii din RO si din afara spuneau la fel. Si eu in nestiinta mea (si a multor altora) spuneam la fel… Apoi au aparut mai multe informatii si ne-am schimbat parerea… Se intampla mereu, in orice alt “domeniu”.

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus