un blog de Radu Dumitru

asus s5507

►► Ofertele continuă la: eMAGFashion DaysFinestorePC GarageFlipSecomAltex. 📺YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄

asus s5507

Burger King a adus în România burgerul vegetarian din “carne”

9 Apr 2021  ·

FOOD & LIFESTYLE  ·

27 comentarii

That was fast. Burger King a anunțat acum câteva minute că au introdus în ofertă whopperul și nuggets plant-based. Este vorba de o chiftea făcută din plante, dar un amestec și o textură care imită foarte bine gustul original al cărnii. Ar putea fi un burger pentru vegetarieni cu gustul burgerului cu carne.

Mesajul din Facebook spune că este disponibil în toate restaurantele și pe Glovo, Bolt Food, Tazz și Foodpanda.

Nu știu cum este, dar îl voi încerca și eu. Am mâncat în SUA, însă, la Burger King un astfel de burger și a fost neașteptat de bun sau, mai bine zis, de asemănător cu carnea. Textură, gust, aspect, totul este cum trebuie.

Nu garantez același lucru pentru BK România, desigur. “Carnea” din SUA era de la Impossible Foods, o companie mare din domeniu. Cea de la noi este produs de The Vegetarian Butcher. Din ce văd pe site-ul lor, însă, ingredientele din chiftea sunt cam aceleași: soia, amidon de cartofi, diverse uleiuri și condimente care, odată puse în anumite proporții, dau textura și gustul cărnii. Faptul că este apoi gătit pe grătar contribuie suplimentar la senzația de chiftea de carne prin faptul că prinde o ușoară crustă.

Poate-i bun. O să văd.

Nu știu cum să-i spun acestui tip de “carne”, apropo. Adică momentan sunt în dezvoltare două tipuri mari de produse:

  • carne vegetariană: adică ce avem aici, un amestec vegetal care se apropie ca textură și gust de carnea reală. Mărci foarte cunoscute sunt Beyond Meat, care a anunțat deja colaborări cu McDonald’s, Taco Bell, KFC și Pepsico, plus că se găsește de obicei și direct în congelatoare prin hipermarketuri (Kaufland), Impossible Foods, care colaborează cu alte lanțuri prin străinătate, și chiar și alte mărci.
  • carnea artificială: care este carne, dar nu vine dintr-un animal mort și tranșat, ci este crescută artificial în laborator. Asta încă nu a apărut la liber pe piață.

Cred, însă, că astfel de produse au viitor pe piață. Le permit vegetarienilor să renunțe mai ușor la carnea reală, că din când în când se pot bucura de câte un burger cu gust aproape de cel clasic. Reduc și amploarea industriei cărnii și cresc consumul de plante.

Între timp, iată clipul cu mine mâncând un Impossible Whopper în New York:

Iată și ceva văzut în Lidl recent, adică mici vegetarieni, chiar vegani. Nu știu însă dacă sunt la nivelul Beyond Meat sau Impossible Foods, care chiar au ajuns să imite foarte bine carnea, sau doar la modul “ceva total diferit ca gust, dar cu aspect de mititei”.

asus s5507

    27 comentarii

  1. Beyond Meat nu mi se pare ca imita foarte bine carnea. Toate produsele lor sunt foarte, foarte sarate

      (Citează)

  2. daca esti vegetarian, de ce sa cauti alimente care imita carnea?

      (Citează)

    • Pai poate nu esti vegetarian, dar incerci sa mai reduci carnea din dieta. Nu vad nimic rau la asta.

      Singura problema pe care o vad e ca e mai scump. 28 lei pt. un meniu whopper plant based vs 22 lei pt. unul normal.

        (Citează)

    • Poate vrei să devii vegetarian, dar vrei ca din când în când să ai posibilitatea unui preparat ca din carne.

        (Citează)

    • aha, un fel de tigara electronica, mai nociva ca aia clasica, dar care sa nu-ti dea mustrari la ”naturel”!

        (Citează)

  3. Nu cred ca sunt numai pentru vegetarieni. Eu, de exemplu, nu pot sa mananc burgeri normali decat foarte rar. Chifteaua aia imi face sila de cele mai multe ori. La fel si cu mezelurile: putine sunt curate. Problema principala cu produsele vegane este ca au niste preturi de te sperie: in Lidl baga frecvent in ultima vreme produse vegane, insa sunt foarte scumpe.
    Am luat o data feliile vegetale – mi-au placut, dar uitati-va cat costa per kg!
    https://imgur.com/qr72zbr
    La fel si chiftelele vegetale, sunt mult mai scumpe decat cele din carne.
    https://imgur.com/dsA90de

      (Citează)

    • Ce intelegi tu prin “nu sunt curate”?

        (Citează)

    • etk:
      Ce intelegi tu prin “nu sunt curate”?

      Probabil se referă la faptul că 99% conțin nitrați și nitriți, substanțe cancerigene și chiar otrăvitoare peste un anumit gramaj.

      Sunt câteva mezeluri în piață care nu conțin așa ceva, dar puține și scumpe.

        (Citează)

  4. Am uitat vremurile cand Ceausescu se mandrea cu salamul de soia ca mare realizare. Umblam acum de buna voie dupa mizerii facute din plante ca sa coafam pe aia care n-au fost in stare sa iasa din pestera sa vaneze.

      (Citează)

    • Plângeau ca le da inlocuitor de carne în salam și l-au împușcat dar acum se bat hipsterii salvatori ai planetei pe carne fake mai scumpa decât aia reală. Asta înseamă sa fii… smecher? …

        (Citează)

    • Nu, asta înseamnă să o faci bună la gust.

        (Citează)

    • @Pmk, cred ca ai ceva cunostinte care sa aiba in peste 50 de ani. Poate ii intrebi pe ei de ce plangeau si de ce l-au impuscat pe Ceausescu.
      Ca oricat te agiti pe aici, hisperii astia care cauta carne fake nu au nicio legatura cu aia care l-au impuscat pe tatucul tau.

      Citind comentariile tale ma gandesc cat de adevarat este textul asta:
      Hard times create strong men.
      Strong men create good times.
      Good times create weak men.
      Weak men create hard times.

      Ai trait o viata buna, mult mai buna decat a parintilor nostri, si acum nu doar ca nu stii cat de greu a fost in Romania in perioada comunista, dar nici macar nu concepi ca ar putea exista ceva mai rau decat acum.
      Pur si simplu nu faci legaturile logice care sa te ajute sa constientizezi ce inseamna sa duci o viata grea.

        (Citează)

  5. Eu mananc in post astfel de chestii. Am mancat doar ce e la Lidl si sunt OK au gust destul de bun. Mici nu am luat inca.
    Am luat si ceva alternativa le feta, facuta din migdale si cocos, foarte OK.

      (Citează)

  6. Am vazut ca au aparut si in Carrefour produse din astea din “carne” vegetariana.
    Doar ca mi se pare ca nu sunt deloc sanatoase in comparatie cu carnea. De exemplu burgerii vegetali aveau parca 16% din compozitie ulei de palmier.

      (Citează)

  7. Cum ar veni, mancare de post, de sezon.

      (Citează)

  8. Eu am testat din Lidl ceva de la firma Aivia si-mi par mai valabili decat alte produse de post
    pentru cine vrea alte gusturi :
    https://aivia.ro/acasa/23-carnati-afumati-simpli-6427177000017.html

      (Citează)

  9. Am încercat micii ăia de la Lidl, se apropie oarecum de micii originali însă tot simți o diferență de gust și textură. Par a fi mici făcuți dintr-o carne căreia i-a cam trecut termenul de expirare.

    Am încercat și Next Level Burger tot de la Lidl – ăla se apropie surprinzător de mult de carneareală.

      (Citează)

  10. South Park – S23E04 – let’em eat goo…
    e perfect pentru situatia asta.

      (Citează)

  11. Pentru ca articolul asta m-a prins chiar inainte de masa, am incercat un plant whopper + o portie de 6 nuggets.

    Whopper a fost excelent, adica probabil daca as avea si unul normal langa sa il incerc as face diferenta dar asa singur, daca nu avea alt ambalaj, nu cred ca as fi stiut ca e din plante.
    Nuggets nu mi-au placut in mod special, dar nu imi placa nici nuggets normale de la BK. Mi s-au parut oricum foarte apropiate ca gust.

    Per total a fost ok si as mai cumpara. Sper doar sa ofere si alti burgeri in varianta vegetala, nu doar whopper simplu.

      (Citează)

  12. Vad ca multi vorbesc despre post. Well… postul inseamna autocontrol si infranare, calitati care te pot ajuta in viata si e bine sa le cultivi. Explicatia cu “n-ai voie sa manaci produse animale” e o simplificare pentru minti… simple.
    Dupa mine, daca zici ca tii post, dar bagi ca sparul aftel de produse, care in curand vor fi identice ca gust si placere cu cele originale, nu ai facut decat sa te prostesti pe tine.

      (Citează)

  13. Micii aia nu sunt chiar mici. Sunt cevapcici – niste mici mai densi si condimentati aparte.
    Nu mi-au placut pentru ca ma asteptam la gustul de mici, dar nici cevapcici nu mi-au placut prea mult, asa ca pentru cine nu se asteapta la mici poate sunt buni.

    Burgerul vegetarian din Lidl pot spune ca a iesi chiar mai bine decat cel din carne. Parca e mai dens si se prajeste mai uniform.

      (Citează)

  14. Pe mine ma enerveaza ca nu au un site functional. Nu am cum sa aflu informatiile nutritionale si nu mi se pare in regula, chestia asta. Pacat, pentru ca Burger King sunt preferatii mei. Mi se pare cam ilegal, sa nu poti accesa o baza de date cu toate ingredientele, gramaje, alergeni, ce contine fiecare produs, cate calorii are, etc.

    Ca sa nu mai zic, ca nu scrie ce contin noile produse. Apar sortimente noi, dar nu stii ce chestii sunt acolo, trebuie sa te uiti atent la poza si sa incerci sa te prinzi (de exemplu, Anrgy Beef Wrap, pot doar sa il comand prin aplicatii si sa il testez, ca nu scrie ce contine).

    Daca mergi pe orice site, gen McDonalds sau Kfc, au pagina cu informatii nutritionale, sau informatii despre noutati si ce ingrediente contine fiecare produs, Burger King nu.

    Exemplu Mcdonalds: https://mcdonalds.ro/produse/peste/filet-o-fishtm

    Nu inteleg cum de nu s-a sesizat nimeni pana acum, nici macar vreo autoritate, ceva? Cum stiu ce comand si ce bag in gura? Ma uit pe site-urile din alte tari, dar ingredientele si gramajele difera de la tara la tara.
    Chiar eram curioasa sa vad absolut toate ingredientele din burgerul asta vegan, sa vad exact ce contine chifteaua aia. Din fericire n-am alergii si pot sa comand orice, dar cineva cu intolerante alimentare poate avea probleme grave.

      (Citează)

  15. Vegetarianismul nu ar trebui sa insemne “vreau sa mananc ceva care seamana cu carnea dar sa nu fie carne”. Daca vrei carne, mananaca carne, e simplu, natura ne-a lasat omnivori. sau mananci peste.
    Daca vrei preparate vegetariene, sunt foarte multe optiuni reale si gustoase. Sa aruncam un ochi in bucataria popoarelor asiatice, ei au foarte multe feluri bazate pe plante care sunt foarte gustoase si satioase.

      (Citează)

  16. Andrei G:
    @Pmk, cred ca ai ceva cunostinte care sa aiba in peste 50 de ani. Poate ii intrebi pe ei de ce plangeau si de ce l-au impuscat pe Ceausescu.
    Ca oricat te agiti pe aici, hisperii astia care cauta carne fake nu au nicio legatura cu aia care l-au impuscat pe tatucul tau.

    Citind comentariile tale ma gandesc cat de adevarat este textul asta:
    Hard times create strong men.
    Strong men create good times.
    Good times create weak men.
    Weak men create hard times.

    Ai trait o viata buna, mult mai buna decat a parintilor nostri, si acum nu doar ca nu stii cat de greu a fost in Romania in perioada comunista, dar nici macar nu concepi ca ar putea exista ceva mai rau decat acum.
    Pur si simplu nu faci legaturile logice care sa te ajute sa constientizezi ce inseamna sa duci o viata grea.

    Habar nu ai cum am trăit. Și am o varsta care îmi permite sa îmi amintesc corect cum trăiam eu sau părinții mei.
    Dar încă odata nu prinzi ideea. Ideea ipocriziei de a vorbi urât despre salamul cu soia și a-l considera simbol al sărăciei și alimentației stabilite de stat vs a ridica în slavi fix aceleiași lucru acum.
    Eu și ai mei nu am murit de foame în anii 80. Întreaga tara era mai relaxata pe vremea lu ceașcă. Și mai scutiți-ma cu clișeul ca nu era mâncare. Nu știați voi sa o găsiți, eu aveam inclusiv banane. Dar poate ai mei au muncit mai eficient decât ai voștrii.

      (Citează)

  17. Pmk: Habar nu ai cum am trăit. Și am o varsta care îmi permite sa îmi amintesc corect cum trăiam eu sau părinții mei.
    Dar încă odata nu prinzi ideea. Ideea ipocriziei de a vorbi urât despre salamul cu soia și a-l considera simbol al sărăciei și alimentației stabilite de stat vs a ridica în slavi fix aceleiași lucru acum.
    Eu și ai mei nu am murit de foame în anii 80. Întreaga tara era mai relaxata pe vremea lu ceașcă. Și mai scutiți-ma cu clișeul ca nu era mâncare. Nu știați voi sa o găsiți, eu aveam inclusiv banane. Dar poate ai mei au muncit mai eficient decât ai voștrii.

    @Pmk, vezi că faci exces de i-uri și am impresia că e din ignoranță, nu e typo. Mai scutește-ne cu textul ăsta despre lucrurile bune de pe vremea comuniștilor și cât munceau de eficient părinții tăi (față de ai altora). Pe bune?
    Multă lume știe ce presupunea să “te descurci” pe vremea aia. Da, erau și unele lucruri bune pe atunci dar nu era deloc meritul regimului. Existau atât de multe abuzuri, îngrădiri de drepturi și de libertăți încât eclipsau tot ce era rezonabil (da, intră aici inclusiv băgatul pe gât al salamului cu soia, în loc de carne).
    Iar “relaxarea” din acea perioadă era specifică acelori vremuri, se întâmpla în toată lumea, nu doar la noi (nu era meritul comuniștilor). Evident, cu excepțiile de rigoare.

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus