un blog de Radu Dumitru

asus s5507

►► Ofertele continuă la: eMAGFashion DaysFinestoreDysonFlip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄

asus s5507

Review: trackerul Samsung SmartTag cu detecție prin crowdsourcing

5 Mar 2021  ·

TEHNOLOGIE  ·

30 comentarii

Noile SmartTag-uri de la Samsung funcționează exact cum mă așteptam să funcționeze, ba chiar par foarte bine gândite.

Șmecheria lor este că, dacă pierzi cheile sau obiectul de care atașezi un astfel de SmartTag, orice alt dispozitiv Samsung Galaxy l-ar putea detecta și ți-ar putea spune unde se află pentru a te duce acolo ca să-l recuperezi. Diferența față de alte soluții este că există foarte multe telefoane Samsung în România și deci o astfel de rețea crowdsourcing de detecție, anonimă și transparentă, are șanse să funcționeze.

La mine a funcționat. Am lăsat tag-ul în afara zonei mele de acoperire și telefonul altcuiva mi l-a detectat după un timp. Am arătat mai jos ce și cum.

Specificații Samsung SmartTag:

  • conectivitate Bluetooth 5.0, rază 120 metri
  • baterie CR2032 cu autonomie maxim 300 zile
  • 13 grame, 39.1 x 39.1 x 10.4 mm
  • buton configurabil
  • difuzor intern
  • mai multe detalii pe site-ul Samsung

Preț: 165 lei la eMAG, evoMAG, Orange.

VIDEO

Mai scurt și mai rapid de urmărit, că vedeți exact cum funcționează totul:

Susține-mă cu un Subscribe:

CUM ARATĂ

SmartTag este mic și ușor. La 13 grame, nu se simte dacă-l atașezi la chei sau alt obiect.

În interior are o baterie standard CR2032. Pe una dintre fețe există un buton mare ce poate fi configurat pentru apăsare, apăsat și ținut apăsat, apăsare dublă în soft-ul SmartThings din telefon.

Mi-ar fi plăcut ca inelul de prindere să fie ceva mai subțire, ca să intre mai ușor pe diverse ineluri de chei. Nu-i însă o problemă, am putut atașa tag-ul la tot ce-am vrut.

CUM FUNCȚIONEAZĂ

Aici sunt multe aspecte. Primul este legat de detecția obiectelor la care este atașat. De ce-ai vrea să dai 169 de lei ca să găsești un obiect în caz că-l pierzi? Păi depinde de valorea obiectului. O cheie auto costă mult mai mult, n-aș vrea să o pierd. N-aș vrea să pierd nici cheile de la casă, că și asta mă costă mult.

Poate vrei să pui un astfel de tag în troller, ca în caz că se pierde prin câteva zboruri să mai poți spera la o detecție. Sau la zgarda câinelui, deși într-un astfel de caz funcționează lent detecția prin crowdsourcing.

Bun. Detecție. SmartTag are bluetooth. Dacă-l conectezi la telefonul tău, poți face tag-ul să sune cu o comandă trimisă de telefon. Tag-ul are un difuzor neașteptat de puternic, iar ringtone-ul poate fi ales din câteva variante foarte sonore.

 

Raza bluetooth este mare, 120 de metri în specificații, adică SmartTag-ul poate fi detectat cam oriunde în casă, apartament sau curte folosind un telefon mobil.

Partea mișto este legată de detecția cu alte dispozitive. Dacă pierzi SmartTag-ul într-o zonă necunoscută, să zicem  undeva în parc, și pleci de tot de acolo, dispozitivul începe să emită un semnal bluetooth scurt la fiecare 30 de minute. Telefoanele Samsung ce prind acest semnal îl vor raporta automat serverelor Samsung într-un mod transparent (adică proprietarii acelor telefoane nu știu că au făcut asta) și anonim (adică tu nu știi cine ți-a detectat telefonul).

După această detecție, ești anunțat în telefon că un alt dispozitiv ți-a găsit SmartTag-ul. Primești zona aproximativă a detecției. În cazul meu, mai multe detecții au fost cam la 20 de metri în jurul poziției reale a tag-ului, că-l lăsasem în mașină câteva zile.

Treaba asta te poate ajuta foarte mult să găsești din nou dispozitivul. Dacă vezi că-i undeva pe o alee în parc, te duci acolo cu propriul telefon și faci SmartTag-ul să sune. Cu o acoperire de peste 100 de metri pe bluetooth și sonerie puternică, ai șanse să-l găsești. Sau poate vezi că este într-un mall și te poți duce să întrebi acolo ce și cum.

Eu am lăsat SmartTag-ul în mașină și am primit notificări că a fost detectat de altcineva. Nu știu de cine. Bănuiala mea este că de fapt de vreun vecin care stă mai aproape de mașina mea, dar nu contează. Important este că sistemul a funcționat și, după cum spuneam aici, acesta este avantajul trackerelor Samsung și în viitor și Apple: o bază mare de utilizatori ce pot participa anonim, transparent și fără a face vreo setare specială la a te ajuta să găsești un tag.

Beacon-ul acesta este emis de SmartTag la fiecare 30 de minute, motiv pentru care nu devine foarte util pentru atașat la animale sau oameni, că aceștia se mișcă mult în 30 de minute.

Asta până acum a fost partea de detecție a tag-ului în caz că-l pierzi. Acum începe partea legată de ce poți face cu tag-ul dacă îl ai în mână.

Are pe el un buton cu care poți da trei comenzi:

  • apăsare
  • apăsare și ținut apăsat
  • apăsare dublă

Ultima este default pusă pe Find My Phone, dar o poți elibera. Mie mi s-a părut bună ideea de Find My Phone, că poate nu-l găsești pe acela. Apeși de două ori pe un tag și telefonul începe să sune puternic după vreo două secunde.

Pe celelalte două comenzi poți adăuga diverse funcții. Aplicația SmartThings de la Samsung este un fel de Google Home, poți asocia în ea produse smart home de la tot felul de producători de renume, mulți la număr.

Asta înseamnă că poți configura tag-ul să facă vreo funcție smart home. De exemplu, să aprindă niște becuri Philips Hue sau alt brand suportat în Smartthings când apeși butonul. Să zicem că ai tag-ul pus pe cheile de la casă. Poți apăsa butonul în timp ce descui ușa ca să găsești lumina aprinsă în casă imediat ce intri.

Poate îl ai pe cheile de la mașină și controlezi din butonul tag-ului deschiderea porții de la curte. Sunt multe posibilități la mijloc.

Și cam acesta este SmartTag-ul. Singurul dezavantaj este prețul, care mi se pare foarte mare. Eu l-aș fi vândut mult mai ieftin deoarece un astfel de dispozitiv este legat de telefoane Samsung și deci ține clienții în sistemul Samsung de dispozitive.

Fiind 165 de lei, însă, tag-ul devine util de atașat doar de acele obiecte a căror înlocuire este foarte costisitoare din diverse puncte de vedere, precum cheile de la mașină.

CE E BINE

CE E RĂU

  • Mic, util, bine gândit.
  • Detecția cu ajutorul altor dispozitive Samsung este foarte utilă.
  • Scump.

CONCLUZIE

SmartTag este bine gândit. Îmi place ideea acelui buton, care-i adaugă noi funcții smart. Îmi place că există multe dispozitive Samsung în România și deci ai șanse să găsești tag-ul în caz că habar n-ai unde l-ai pierdut cândva. Este scump și deci util doar pentru a proteja alte obiecte mult mai scumpe, dar sper că în viitor va avea discount serios în diverse campanii de reducere, caz în care aș cumpăra câteva pentru cheile de la casă.

Preț: 165 lei la eMAG, evoMAG, Orange.

asus s5507

    30 comentarii

  1. Draguta ideea, daca mai si functioneaza cum trebuie, atunci pare un winner.

    Singura problema ar fi ca daca nu prinde la public (si la pretul asta, e posibil sa nu prinda), Samsung va renunta le el in cativa ani… asa au facut cu ecosistemul Smartthings, care in ultima jumatate de an s-a degradat vizibil dpdv performanta (merge prost, unele lucruri nu mai merg deloc etc) si acum se pare ca au renuntat la el in sensul ca nu o sa mai produca hardware si nu e clar cat o sa mai sustina software.

      (Citează)

    • A si ar fi intersant de stiut daca merge si cu alte telefoane (daca ai smartthings pe ele ofcors).

        (Citează)

    • 160 lei??!!
      Loool ba băiatu…
      Preț real 10 lei, restul e marketing cu “ciorisourcing”

        (Citează)

    • Pret real? Vad ca te pricepi. Ma intreb cum de nu ti-a iesit si tie la 10 lei pret real.

        (Citează)

    • Ba boss, am zis ca un tracker simplu e 10 lei. Restul pana la 169.69 e Samsung
      Ce nu înțelegi, vrei desen??

      nashu_mare:
      Da, si comunica cu toate telefoanele Samsung pe care le detecteaza singur in jur. Sigur.

        (Citează)

    • Restul de bani e un sistem global de comunicație M2M bidirecțională cu sute de milioane de dispozitive active si niște servere securizate garantate de o companie importantă.

      E fix același lucru ca ce primești de pe aliexpress. Bă, da’ fix!

        (Citează)

  2. Radu, ai vazut vreo solutie pentru marcarea cheilor pentru a le deosebi intre ele atunci cand ai multe chei in buzunar?

      (Citează)

  3. Poti seta o zona ca fiind “casa” astfel in cat sa nu ma anunte mereu ca plec fara cheile de la masina daca ele raman in “casa”?

    Bluetoothul ala, nu prea cred ca conteza ce scrie in specificatii, probabil merge ca o… un bluetooth. Ma trezesc cu notificari ca s-a deconenctat de la telefon pentru ca telefonul e in baie si cheile pe hol? sau nu am inteles eu bine cum functioneaza.
    Eu l-as pune pe portofel, pentru ca timpul in romania pentru a iti reface actele este undeva intre 2-3k euro lejer. De nervi nu mai vorbesc.

      (Citează)

    • Cătălin Tănase

      05/03/2021 la 10:38 AM

      Nu e necesar să fie conectate permanent la telefon. Pe scurt, sunt două feluri de conexiune:

      1.Când tag-ul se afla în proximitate, caz în care vezi că e conectat la telefonul tău și dai acea comandă prin care îl faci să sune

      2.Când a ieșit din proximitate, de exemplu când ai pierdut cheile în parc, caz în care semnalul trimis periodic de tag este recepționat de alte telefoane care se întâmplă să se afle prin zonă (tu fiind deja plecat de acolo), trimis de acele telefoane pe serverul Samsung, de unde ulterior primești o notificare pe telefon (via internet, nu bluetooth) prin care vezi unde sunt cheile

        (Citează)

    • Multumesc pentru raspuns.

      Intrebarea mea era pentru cazul 2:

      De unde stie ca am iesit din proximitate? Nu prin faptul ca se deconecteaza de la bluetooth? Deci nu orice deconectare la la bluetooh declanseaza acele notificari?

      In acest caz (avand in vedere ca exista multe cazuri valide in care nu am nevoie sa am cheile la mine), cum pot evita sa primesc acea notificare.

      Sau schimbatul intre cele doua cazuri pe care le mentionezi tu se face “de mana” din aplicatie, adica dau eu click in aplciatie ca vreau sa gaseasca cheile si daca sunt in zona de bluetooth le face sa sune, daca nu le cauta prin reteaua samsung? (in cazul asta inseamna ca ele emit becon mereu, nu doar cand sunt deconenctate de la telefonul meu, pentru ca logic nu le mai pot da semnal sa inceapa sa emita beacon daca deja le-am pierdut)

        (Citează)

    • Cătălin Tănase

      05/03/2021 la 2:56 PM

      Nu l-am încercat, dar cred că localizarea, indiferent de metodă ar trebui să se facă de catre utilizator, indiferent de notificări

        (Citează)

    • @Boris: îl “declari” tu pierdut în aplicație. Abia după ce faci asta vei începe să primești notificări că ți l-a găsit cineva.

        (Citează)

  4. Mie nu mi se pare scump, cu atât mai mult dacă zici de valoarea obiectelor de care îl legi (pe tag-ul ăla) – doar un ghizdan cât de cât costă mai mult, gol, cu atât mai mult o cheie de mașină cu chip (care e peste 1000 de lei). Cine consideră că n-are nevoie de așa ceva n-ar trebui să cumpere nici cu 50 de lei, scopul nu e să adunci porcării la preț de dumping de care oricum n-ai nevoie.

    Dar strict comparat cu valoarea altor obiecte nu e scump. Un pix ca lumea e 100 de lei, un caiet de schițe e 100 de lei, un adaptor de PC e aproape 100 de lei.

      (Citează)

    • Cătălin Tănase

      05/03/2021 la 10:40 AM

      De acord.

      Sper doar să devină disponibil și pentru alte telefoane decât Samsung, caz în care mi-aș pune și eu unul pe cheia de la mașină

        (Citează)

    • nu functioneaza cu alte telefoane nici macar ca sa il vezi in Smartthings?
      ca nu inteleg de pe net si nu am timp acum
      deci inteleg ca nu poti face pairing cu el daca ai alt telefon
      dar daca ai ST pe alt telefon ar trebui sa se vada, cred si sper

      altfel ar fi complet idiot

      L

        (Citează)

    • Not sure. Trebuie SmartThings pe mobil și SmartThings Find activat, ca să fie pe recepție pentru semnale. Nu știu dacă merge cu alte dispozitive. O să văd dacă-l pot conecta la alt telefon de test.

      If you report your device as lost via SmartThings Find, any nearby Galaxy smartphone or tablet that has opted into helping find misplaced devices can alert the Samsung server about its location, which will in turn notify you. All SmartThings Find user data is encrypted and securely protected, ensuring that the device’s location is not revealed to anyone except its owner.

        (Citează)

  5. Se numește Ali express boss.
    Unde costa 2$

    nashu_mare:
    Pret real? Vad ca te pricepi. Ma intreb cum de nu ti-a iesit si tie la 10 lei pret real.

      (Citează)

  6. Nu inteleg pana la urma cat de des emite semnal.
    O data spui “dispozitivul începe să emită un semnal bluetooth scurt la fiecare 30 de secunde”, apoi “Beacon-ul acesta este emis de SmartTag la fiecare 30 de minute”

      (Citează)

  7. Am comandat de la cel.ro. m-au sunat dupa aproape DOUA saptamani sa imi zici ca *cough* nu e la furnizor. Feriti-va de cel.ro ca sunt niste amatori! O tot spune si zoso si are dreptate. La ei era 136 pretul si am zis sa incerc ca oricum nu ma grabeam.

      (Citează)

  8. nwradu:
    La ce te referi? Dacă ai mai multe trackere sau pur și simplu între chei?

    Nu ma refer neaparat la un device smart, ma refer la ceva cover sau sistem de a colora cheile pentru a le deosebi usor intre ele cand ai 6-7 chei.

      (Citează)

  9. ba bosilor, voi chiar va faceti ca nu intelegeti.
    daca pierzi geanta ta din piele ecologica, la care pui un tag de jumatate valorii gentii, poate si smart tagul lui dumnezeu sa il aveti, bunul ala e pierdut.

    uitati cazul telefoanelor, ai localizare pe ele, te duci la politie ca stii ca e la casa x si acolo suna. ce face politia? nimic bossulake. NIMIC
    ca nu poate. tu ce faci? la fel la.ba, nimic.
    asa ca pierzi bunul, plus tag-ul. care daca era 10 lei, no big deal. dar la 160 lei, e ceva sa il pierzi si pe ala.

    mai are rost sa continui?

      (Citează)

  10. Contact tracing deghizat în find my shit.

      (Citează)

  11. Atunci fi bogat și prost, și mai bine.

    Costin:
    Nu toți suntem săraci și proști ca tine.

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus