►► Ofertele continuă la: eMAG・Fashion Days・Finestore・Dyson・Flip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄
Asus ROG Strix Scar este cel mai bun laptop de gaming testat de mine până acum. Nu-i vorba strict de hardware, care desigur că este foarte bun (AMD Ryzen 5900HX, NVIDIA RTX 3080, 32 GB RAM, ecran 17 inchi și 300 Hz), ci de faptul că regimul termic al noului procesor AMD Ryzen 9 în combinație cu sistemul de răcire al laptopului duc la o experiență foarte plăcută de utilizare.
În alte review-uri ale unor laptopuri de gaming spuneam că eu nu m-aș putea adapta la răcirea mult prea agresivă și zgomotoasă făcută necesară de procesoarele Intel, care se încălzesc foarte mult și foarte repede. Am testat laptopuri la care ventilatoarele se turează gata de decolare în Windows, când deschizi un browser. Procesorul AMD Ryzen 9 din acest Asus este însă suficient de performant din toate punctele de vedere încât sistemul de răcirea să fie ținut la un nivel de zgomot decent, nederanjant, deși procesorul stă în turbo boost pentru sarcini de durată.
Specificații Asus ROG Strix Scar G733Q:
Preț: 14.000 de lei la eMAG și PC Garage.
ROG Strix Scar este foarte reușit ca design. Are două culori pe el, cu o bucată gri ce continuă cu o diagonală peste taste, iar bucata superioară astfel delimitată este semi-transparentă. În practică doar intuiești niște forme de circuite pe sub ea, acolo unde se poate, dar faptul că au introdus aceste elemente de design îmi arată deja o grijă pentru aspect și orientare spre zona premium.
Ecranul are bezeluri foarte mici, deși este de reținut că nu integrează un webcam. Sigla Asus de pe spate este multicoloră. Există o bandă luminoasă sub laptop, discretă și care nu te deranjează la ochi, dar care dă un contur colorat pe masă.
Tastatura este foarte bună. Are iluminare RGB pentru fiecare tastă, tastele sunt bine spațiale, există și un bloc numeric în partea dreaptă. Touchpad-ul este mare și bine fixat în carcasă, deși pe un laptop de gaming chiar nu cred că va fi foarte utilizat.
Porturile sunt bine așezate. Câteva sunt pe stânga, majoritatea însă au fost plasate în spate, unde este cea mai bună poziție pentru ele, în special pentru HDMI și DisplayPort și alimentare și rețea Ethernet. Good job cu treaba asta!
Pe dreapta, lângă taste, rămâne în continuare un port numit Keystone de către Asus. Keystone trebuie gândit ca un dongle USB care se potrivește acolo și care vine cu câteva funcții, cele mai importante fiind salvarea unor setări și crearea unui fel de Secure Folder în unitatea de stocare, folder care apar doar când acel keystone este introdus în laptop.
Arată bine, e clar un element geeky, dar total inutil. Un stick USB (securizat, dacă e musai) ar fi fost mult mai bun, iar spațiul respectiv aș fi preferat să fie utilizat pentru un cititor de carduri SD. O să pun Keystone-ul chiar la puncte negative din acest motiv.
Per total, însă, nota 10 pentru aspect. Este SF sau măcar modern/high-tech exact cât trebuie, ecranul de mari dimensiuni se potrivește foarte bine cu acele margini foarte subțiri, porturile sunt bine așezate, tastatura este foarte plăcută ca feedback.
Am zis deja în introducere că procesorul AMD Ryzen 5900HX schimbă foarte mult în bine un astfel de laptop și îi permite să fie performant, dar păstrând zgomotul produs de sistemul de ventilație la un nivel acceptabil. Așa că voi începe cu procesorul.
Ryzen 9 5900HX pe numele său complet, este un model cu 8 nuclee fizice și 16 virtuale, iar frecvența maximă este de 3.300 MHz. În boost poate urca la 4.600 MHz. Este construit în tehnologie de 7 nm și are un TDP de 45W, dar în boost poate urca la 80 W. Oficial temperatura maximă este de 105 grade Celsius, dar în laptopul de astăzi nu l-am văzut trecând de 90 de grade!
În seria de procesoare de laptop Ryzen, acesta este al doilea cel mai performant, după Ryzen 9 5980HX. Diferența este în boost, unde modelul testat de mine urcă la 4,6 GHz față de 4,8 GHz pe 5980HX. Mai există și variantele 5980HS și 5900HS, care au TDP-ul ceva mai mic, la 35 W, și cred că asta va însemna și că intră în throttling termic ceva mai repede.
5900HX în sine m-a surprins plăcut în primul rând prin cât de bine este ținut sub control termic fără a-i scădea performanța. Testul Cinebench R23 este de randare grafică și folosește în primul rând procesorul. Durează 10 minute și efectuează cât mai multe teste în acea perioadă. Ei bine, uitați cum arată graficul generat de mine pe baza datelor de la senzori (hwinfo64) în acel timp:
Cu portocaliu este temperatura procesorului, care nu trece de 87 grade Celsius deși procesorul funcționează întreg testul la 4.000 MHz, adică peste frecvența sa nominală de 3.300 MHz. Am pus pe grafic și puterea, se vede că se duce în vreo 75W în medie, adică stă întreg testul aproape de maximul boost-ului, fără vreun moment de throttling impus de disiparea căldurii.
Asta este uimitor pentru că majoritatea laptopurilor cu Intel văzute de mine în ultimele luni stau foarte puțin timp în zona lor de maxim și apoi își reduc puterea chiar sub valoarea nominală, că altfel iau foc.
Genul acesta de comportament al procesorului Ryzen 5900HX poate fi observat în orice benchmark sau joc încercat de mine. Pur și simplu bagă la maxim inclusiv pe termen lung și este ajutat să facă asta de un sistem de răcire Asus care este bine gândit.
Sistemul acesta de răcire este similar de performant și cu placa grafică. Iată un test 3DMark Time Spy Stress Test, adică testul clasic repetat de 20 de ori la rând:
Aici procesorul nu are multe de făcut, așa că stă pe la 67 de grade. Placa video, în schimb, se duce la 80 de grade și 130W, ceea ce este maximul ei pentru modul Dynamic Boost, dar nu se vede niciodată vreun moment de throttling, de scădere a frecvențelor sau puterii pentru că sistemul nu mai face față.
Și partea cea mai bună a acestei perechi AMD Ryzen 5900HX cu RTX 3080 cu un sistem compus din 4 ventilatoare cu foarte multe pale, heatpipes și evacuarea aerului cald în lateral și în spate este că zgomotul total produs de laptop mult mai redus decât tot ce-am văzut până acum.
În trecut, nivelul de zgomot prea ridicat al răcirii a fost principalul meu reproș pentru laptopuri de gaming. Pur și simplu sunt prea zgomotoase și pot fi utilizate confortabil doar cu căști ce asigură o izolare bună, dar restul persoanelor din cameră vor fi foarte deranjate. Matilda, de exemplu, n-a vrut să stea în cameră cu mine când am testat anteriorul laptop de gaming/muncă. Chiar și eu, după vreo oră de teste fără căști, că nu mă jucam pentru clasamente, m-am ridicat obosit de la birou cu acea ocazie.
Cu Asus ROG Strix Scar, ventilatoarele bineînțeles că se aud în continuare, dar nu cât să te deranjeze cu adevărat. M-am uitat și la televizor în timp ce laptopul râșnea(și toate testele le-am făcut în modul Turbo, când sistemul se overclockează singur pe cât posibil), dar fără a-l da mai tare, am stat alături de Matilda, am avut conversații normale. Acesta este primul laptop pe care l-aș putea utiliza zi de zi fără să fiu deranjat de zgomotul său.
Camera mea de termoviziune zice că singura zonă care se încălzește este deasupra tastelor centrale, unde carcasa ajunge pe la 41-42 grade Celsius, ceea ce la mână se simte ca fiind “ușor călduț” și nederanjant.
Am înțeles cu propria mână, ca să zic așa, avantajele unui procesor în 7 nm și de ce AMD a crescut atât de mult în ultimii ani. Știu că Intel dă mulți bani producătorilor de laptopuri pentru a folosi procesoarele lor și mai ales pentru a le promova, dar dacă le-ați vedea unul lângă altul, cred că oricine ar alege Ryzen pentru laptop.
Ce alte rezultate mai scoate combinația dintre RTX 3080 cu 16 GB memorie video, procesorul AMD Ryzen și sistemul de răcire pus la punct de Asus?
Hardware-ul performant continuă cu ecranul, despre care vă spuneam că are 17 inchi și 300 Hz. That’s overkill, sunt doar câteva jocuri vechi în care ai putea ajunge la un astfel de frame rate. Același model de laptop se vinde și cu ecran 1440p și 165 Hz refresh și eu această variantă aș prefera-o, că e combinația perfectă de rezoluție și refresh.
Ecranul mi s-a părut și luminos și fără o deviație a nuanțelor dacă-l privești din unghiuri extreme.
Portul HDMI din spate poate scoate 4K la 60 fps, deci te poți juca pe orice televizor de mari dimensiuni. Placa video duce această rezoluție în orice joc modern.
Tastatura este opto-mecanică. Apăsarea tastei întrerupe o rază de lumină și un mic senzor detectează asta. Sunt niște avantaje aici. Micro-contactele utilizate în tastaturi sau mouși clasici au o perioadă mai mare de “revenire” pe poziție, un delay de stabilizare a semnalului electric. Sistemul optic este mai rapid și mai bun.
Iluminarea RGB pentru fiecare tastă permite tot felul de jocuri de lumini și reliefarea tastelor utile într-un joc. Astfel de setări legate de iluminarea Aura se reglează din software-ul Armoury Crate, de unde poți umbla și la profiluri de overcloacking și alte setări.
Laptopul testat de mine include 32 GB RAM DDR4 și un SSD de 1 TB conectat pe PCI-Express 4x, foarte rapid:
Ar mai fi de menționat că portul USB-C include power delivery și, la o adică, poți încărca laptopul pe acolo. Nu duce alimentarea necesară pentru gaming, că încărcătorul original are 240 W, dar în caz de nevoie și task-uri stil office, poți încărca laptopul și cu un încărcător de telefon.
Singurul dezavantaj real este lipsa unui webcam. În anul pandemiei, pare chiar ciudată lipsa unuia, chiar dacă aduce bezel-uri subțiri. Sigur că un streamer va prefera oricum o cameră separată, dar sunt și momente (cursuri prin Zoom) când nu-ți trebuie calitate, ci doar să nu cari încă un accesoriu cu tine în geantă.
CE E BINE |
CE E RĂU |
|
|
Asus ROG Strix Scar este noul meu laptop preferat de gaming. AMD Ryzen și NVIDIA RTX 3080 fac o pereche foarte bună, iar întreg sistemul este bine dotat și realizat de la cap la coadă. Nu are webcam și costă foarte mult, dar dacă ar fi să aleg un laptop performant acum, acesta ar fi cel pe care l-aș vrea.
Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.
Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri
Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.
8 comentarii
09/03/2021 la 7:28 AM
AMD chiar a facut treaba buna cu procesoarele Ryzen, performante, usor de racit, autonomie mare pentru baterie.
Altfel nu e de mirare ca cel mai nou laptop de gaming este cel mai bun laptop de gaming, asta era si scopul fiind cel mai nou.
Gaelex(Citează)
09/03/2021 la 7:38 AM
Iar ai băut de dimineață?
Bogdan(Citează)
09/03/2021 la 1:26 PM
Da, o cafea Tchibo chiar buna. In fiecare dimineata ma bucur de varianta mea de test negativ.
Gaelex(Citează)
09/03/2021 la 8:11 AM
Părerea mea este că deși acest laptop este numit “de gaming” trebuie privit doar ca.un laptop foarte performant, eventual pentru editare foto-video, proiectare sau alte aplicații similare.
Adică, de ex., pentru jocuri tip FPS (first person shooter) care, in general, necesita cele mai performante procesoare/placi video etc. cel mai bine merge cu mouse și tastatură separata. Dacă ai mouse și tastatură separata deja stai la o masă/birou. Daca stai la masa poți sa îți iei desktop, pentru că în banii ăștia in mod cert va fi mai performant decât laptopul.
Pentru editare foto-video ar putea fi însă extrem de util. De ex., fotografiezi într-o locație și seara la hotel deja poți edita fotografiile, nu este nevoie sa ajungi acasă pentru asta.
Mirel(Citează)
09/03/2021 la 9:45 AM
Eh, poti juca orice cu un gamepad acum, chiar si FPS-urile care vand un numar mult mai mare de unitati pe console, deci sunt gandite cu acea schema de control.
Sol(Citează)
09/03/2021 la 10:27 AM
E prea mare și prea greu pentru foto-video on location (exceptând cazurile extreme de producție). Plus că laptopurile de gaming nu au ecrane calibrate pentru așa ceva, multe dintre ele chiar trebuie calibrate periodic. Pentru fotografie și editare video la hotel rar ai nevoie de așa hardware, e suficient și ceva mai puțin performant.
Dar da, a fost o vreme când cei ce aveau nevoie de laptopuri performante s-au uitat la astea de gaming.
dam167(Citează)
09/03/2021 la 10:22 AM
Eu l-as numit un system bun la toate: autocad, matlab, visual studio, premier, gaming.
Initial pretul de 2900e mi s-a parut mare, dar un PC de specificatii asemanatoare tot ajunge la 2500e, de exemplu placa video costa intre 6500 si 8000lei, iar procesorul intre 4000 si 5000 lei, mai pui o placa de baza si o sursa solida, ajungi tot pe acolo.
Laptop vs PC sunt avantaje de ambele parti, dar laptopul se preteaza mai bine studentilor, angajatilor, vlogerilor.
Lipsa camerei si microfonului mi se pare un avantaj, pentru ca nu imi mai fac griji ca ma spioneaza cortana, compania, sau orice program destept.
Radu(Citează)
09/03/2021 la 10:41 AM
@Radu (autorul): un stress test de 10 min nu zice mare lucru, ar trebui să fie de măcar 1 hr. Pune Blender și rulează un test de render pe CPU, acolo ai să vezi cum se comportă în timp, nu în 10 min. Nu e rău nici dacă stă pe la 3.5 GHz la un test de 1-2 hr.
Jocurile nu solicită la maxim un procesor puternic, aveam și eu un i7 Kaby (parcă) care stătea în jocuri sub 80 de grade, dar mult peste 90 la o randare mai lungă.
dam167(Citează)