►► Ofertele continuă la: eMAG・Fashion Days・Finestore・Dyson・Flip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄
Mathaus, care-i magazinul de materiale de construcții al grupului Arabesque și, de altfel, vecinul meu de cartier (adică cel mai apropiat magazin de bricolaje), a făcut un clip video foarte mișto în care joacă Andi Vasluianu și Șerban Pavlu. Sper să îl dea și la TV, că merită ca răspuns la campaniile de acum mulți ani care au introdus termenul Dorel.
Ideea clipului este că nu toți zidarii, electricienii și alți lucrători în ale construcțiilor și amenajărilor sunt niște Dorei. Unii sunt Meșteri. Majoritatea, de fapt, sunt experți în ceea ce fac și ca să ajungi tu la același nivel ar fi nevoie de mulți ani de muncă, așa că e aiurea să fie toți băgați în aceeași oală.
În caz că nu mai știți de unde a pornit vorba cu Dorel, era o reclamă la tărie, prin 2003, care a devenit virală pentru că era amuzantă într-o perioadă de reclame destul de fade. Niște muncitori stăteau și râdeau de singurul din grup care dădea la târnăcop într-o groapă stradală și rupe un cablu electric sau ceva de lasă tot cartierul în beznă.
18 ani mai târziu, nimeni nu mai știe că totul a pornit de la un produs media, dar a rămas ideea colectivă de a lua în derâdere, de a desconsidera, o categorie întreagă de lucrători. În practică, totul ar fi trebuit mai degrabă înțeles ca o satiră la adresa șantierelor fără cap sau coadă.
În fond, toate clădirile mișto, toate vilele construite cu schepsis și design reglat la milimetru, cine le face? Tot de meșteri în construcții și amenajări sunt făcute, doar că având un proiect clar în față.
Știți care-i culmea? Că meseriile respective sunt și vor fi întotdeauna importante. Meșterii din construcții la propriu îți construiesc casa care te ține o viață! Sau renovează apartamentul, ceea ce probabil că faci o dată la foarte mulți ani și asta înseamnă că munca respectivă este cu atât mai importantă.
Sunt cei în care ai încredere că-ți fac sistemul electric prin casă, care are legătură directă cu siguranța ta, dar oamenii se referă la acești lucrători drept “dorei”, deși corect ar fi “meșterul care știe să facă o treabă crucială și care trebuie să mă țină forever”. Să mai zic de țevi și importanța unui instalator bun?
Sigur, nu toți sunt maeștri în ale construcțiilor sau finisajelor. M-am lovit și eu de unii care făceau treaba, dar o făceau să meargă și atât, fără vreun simț al lucrului cu adevărat bine făcut. Asta este însă valabil pentru orice domeniu de activitate și orice tip de lucrători, însă doar meșterii din construcții s-au ales cu 18 ani de generalizare la adresa lor.
Este de remarcat și dublul standard din acest domeniu. Pe de o parte românii se plâng că meșterii sunt greu de găsit, că mulți au emigrat din țară pentru salarii mai mari sau astfel de meserii nu se mai învață ca înainte pentru că nu mai avem școli profesionale sau tineri atrași de astfel de domenii. Pe de altă parte, de 18 ani îi numim la grămadă Dorei pe acești oameni. Asta spune, de fapt, clipul Mathaus și campania lor “cu respect începe totul”.
Eu, în locul profesioniștilor foarte ordonați din acest domeniu de activitate aș fi foarte ofticat. O glumă s-a dus prea departe.
Și știu că există astfel de profesioniști. Cum spuneam, am văzut și uscături, dar în principal am avut norocul să lucrez cu oameni profesioniști despre care n-aș putea gândi niciodată că sunt “Dorel”. Oamenii care ne-am renovat nouă apartamentul erau mai perfecționiști decât mine, avea un simț al frumosului care mi-a plăcut.
Îmi tot arăta mici defecte pe care eu nu le-aș fi observat niciodată, își cerea scuze și punea oamenii la treabă ca să le corecteze fără să-i cer eu asta. La un moment dat a fost el uimit că nu doresc eu îndreptarea unor pereți ușor curbi. Mi-a explicat că nu pare o problemă importantă, dar dacă voi monta cândva spoturi pe tavan ar putea apărea niște umbre nedorite pe perete. L-am asigurat că nu voi dori spoturi.
Într-o zi omul a fost nemulțumit că, din cauza frigului, încă nu se uscase bine un strat de amorsă dat pe pereții dormitorului. În loc să zică “păi, revenim mâine, ca să fie uscat bine!” și să plece, l-a trimis pe un om să-i aducă un tun de căldură de pe unde îl avea depozitat și a încălzit ușor camera ca să usuce pereții. I-am zis că am rămas plăcut surprins de idee. Mi-a răspuns că doar am convenit la un plan, până în weekend trebuie date ambele straturi de glet, șmirghel și poate și văruit, nu e timp de amânări!
Mi-a mai spus o chestie care de obicei identifică un meșter bun. Mi-a zis că are tot interesul să facă treaba rapid, ca să mai ia și alte lucrări după aceea, și să o facă foarte bine, că din recomandările clienților mulțumiți găsește noi lucrări.
Și toată echipa sa era la fel. Toți au făcut treabă excelentă, s-au purtat ca niște profesioniști, n-au vrut niciodată bani în plus și, de altfel, din cele trei oferte pe care le-am avut inițial înainte de a-i alege, a lor a fost cea mai mică. Ei au fost meșteri, n-aș putea spune niciodată că am lucrat cu niște Dorei, nici măcar în glumă.
I-am recomandat după aceea și altora, de câte ori a fost vorba de așa ceva. Din câte știu au acceptat puține lucrări, că probabil au destule, dar toți cărora le-au lucrat în casă au fost mulțumiți.
Și e grea meseria. De câte ori am terminat câte o muncă din aceasta do it yourself, am plecat convins că un meșter ar fi făcut-o de trei ori mai repede și mult mai bine decât mine. N-aș vrea să fiu în locul lor, de fapt, indiferent cât câștigă, pentru că n-aș putea căra zilnic atâția saci de glet, faianță sau moloz, n-aș vrea să stau în praful de la șmirgheluit pereții sau să lucrez mereu cu flexul șamd.
Ghid general de găsit Meșteri: mergeți pe recomandări, dar de la oameni despre care știți că apreciază lucrul bine făcut, nu de la oricine care nu se uită la detalii. Nu vă uitați după oferta cea mai mică, că o dată renovați, și chiar și pentru treburi mărunte (instalații, electrice etc) alegeți o echipă de măcar 2 oameni, că se ajută și completează între ei și ies mult mai bine lucrurile.
Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.
Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri
Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.
23 comentarii
22/03/2021 la 7:04 AM
O meserie grea asta cu peretii,eu am gasit pur si simplu pe Google pe baza recenziilor si zugravi si electricieni,pentru ca atunci cand am mers pe baza de recomandari de la prieteni am luat teapa,stiti pe genul ala:medicul meu e cel mai bun.
Filip(Citează)
22/03/2021 la 8:16 AM
o meserie grea pe care mesterul roman si-o face de zece ori mai grea. ca e o mare rusine ca un fiu de dac sa fie vazut cu masca, ochelari sau casti de protectie cand lucreaza. mai bine sa fii chior si surd si cu plamanii distrusi la 45 de ani.
Anda(Citează)
22/03/2021 la 8:49 AM
Eu sunt spre finele renovării/construcției și echipa recomandată de niste prieteni buni fac treabă bună și punct.
La capitolul discuție, înțelegere sunt 2 x Dorel.
Nu ai cu cine sa te înțelegi, nu le convine nimic dar până la urmă nu au de ales.
Abia aștept să plece și să nu-i mai văd.
Cristian Alexandru(Citează)
22/03/2021 la 9:12 AM
Mda. Depinde și cine este clientul, depinde cine te percepe, depinde și cum vorbești cu el, depinde și cum li se permite clienților să trateze meseriașii.
Eu pe lângă inginerie comercială pe la Reno, mai fac când am chef și este de scos de un cico cu efort mic și rapid chestii pe electrică de rezidential. Am învățat câteva chestii de pe teren despre clienți și dacă meseriașu nu este un fripturist, poate să îi dea peste bot clientului și să refuze cu demnitate, in calitate de specialist și să nu își riște libertatea pentru 50 de lei.
Clientul trebuie ascultat și oferită cea mai bună soluție cost/calitate care îi rezolva problema. Nu trebuie băgată frica in client, ci trebuie explicat de ce e bine să facă așa, altfel pe viitor se întâmplă X și Y.
Întotdeauna evit clienții calici și zgârciți. Anunț de la început că diagnoza costă X lei, in funcție de distanța. O spun de la capul locului, ca să nu mă duc degeaba și să pierd bani și timp. Dacă continuă cu ce soluții îi propun, banii ăia îi scad din manopera finală. Refuz sa mi se impună materialele neconforme, cumpărate în avans de client, fără să fi întrebat înainte de ce anume are nevoie. Dacă vrea să aibă probleme, să le aibă din cauza altora.
Dacă clientu îmi jignește breasla, automat îi dau peste nas, că e vina lui pentru faptul că lucrează și acceptă toți fomiștii și că alege oamenii care lucrează pe bani de semințe.
Nu toți suntem crapatori de semințe, nu toți suntem niste dorei fără dinți, ba chiar avem foarte multă școală, chiar suntem ingineri pe domeniu, nu facem lucrurile de mântuială, dar toate astea vin cu un preț în bani. Și clienții idioți pot fi evitați și să îi descurce alții. Me putem alege clienții, ne putem eschiva și refuza toți pârliții și ciobanii care caută să ne arate ca suntem o șleahtă de idioți.
Consider că meseriașii sunt de vina pentru imaginea asta. Am refuzat și încă refuz oameni cu atitudine de rahat. Altfel nu se poate. În electrică prețul nu dictează regulile și soluțiile propuse. Nu există prețul cel mai mic. Cu curentul și dinamita greșești odată. Nu merită pentru 30 de lei riscul de a-i lua casa foc. Să ardă din cauza proprietarului idiot, nu din cauza improvizației făcute pentru 30 de lei.
Ionut M(Citează)
22/03/2021 la 2:43 PM
Sună bine felul în care lucrezi.
nwradu(Citează)
22/03/2021 la 9:17 AM
N-aș zice neapărat că un meșter face treaba mai bine ca mine, dar în mod sigur o face mai repede. Că eu, mai ales dacă e prima dată când fac lucrul ăla, nu iau în considerare tot workflow-ul, nu planific fiecare pas, uneori trebuie să refac lucruri etc. Dar, la sfârșit, iese bine.
Spre exemplu, nu știu de ce îi trebuie lui nenea ăla șlefuitor de pereți electric. Că eu, când am gletuit podul, am avut nevoie doar de niște șmirghel.
În altă ordine de idei, oamenii sunt inconștienți. Să stai zi de zi în praful ăla și să nu folosești măcar o mască simplă mi se pare nebunie. Echipamentul de protecție a fost prima investiție, nici nu se pune problema să fac ceva fără el.
Giani Mucea(Citează)
22/03/2021 la 2:43 PM
Tu ai făcut doar un pod, ăla face sute de metri pătrați zilnic. Volum mare de muncă = unelte specializate pe asta, că poate în ziua următoare văruiește o clădire de birouri.
Până și eu am șlefuitor electric, doar că nu de acel gen, ci unul care se ține cu mână și mișcă rapid o bucată de șmirghel pusă în el.
nwradu(Citează)
22/03/2021 la 2:58 PM
D’ăla am și eu dar e pentru lemn.
De acord că ei se mișcă mai repede, dar nici la profesioniștii de pe aici nu am văzut unelte de genul ăsta. Ideea e că, dacă lucrezi cum trebuie, suprafața va fi perfectă cu excepția unor linii, un fel de bavuri, care cad la prima mișcare.
Giani Mucea(Citează)
22/03/2021 la 9:32 AM
Da, e o gluma care a tinut prea mult. Nu stiu cine sunt cei mai nesatisfacatori romani, dar sigur nu meseriasii.
mac gregor(Citează)
22/03/2021 la 9:47 AM
Iti dai seama imediat de calitate dupa ce scule au. Daca n-au investit in scule care sa le faca viata usoara si rezultatul mai bun…
Am renovat si eu anul asta o casa si la zugravit am luat o echipa tot asa, pe recomandare. M-au rupt la bani (au castigat mai bine ca mine cat au stat acolo) dar au terminat in 4 zile ditai casa si a iesit bine.
O chestie care ma termina sunt mesterii care lucreaza murdar, nu strang dupa ei si nu le pasa de munca celorlalti.
add(Citează)
22/03/2021 la 9:47 AM
nu-mi dau seama care e idea cu acest articol… adica ce zice el mai precis, ca exista si mesteri buni?!
sau e doar reclama la Mathaus si nu ar trebui sa-mi bat capul prea mult?
da, clipul e simpatic si da, exista si mesteri buni.
dar in general vorbind, calitatea livrata de majoritatea mesterilor din Romania e slaba… de exemplu, in blocul in care locuiesc eu s-a lucrat atat de prost incat desi au trecut 10 ani de cand e finalizat, noi in fiecare an descoperim noi si noi probleme.
Marean(Citează)
22/03/2021 la 9:55 AM
Eu recunosc ca ma iau cu mainile de cap de cate ori am nevoie de un electrician, instalator sau zugrav. Nu am dat pana acum de niciun astfel de mester care chiar sa faca treaba cu simt de raspundere si nici nu cunosc pe nimeni care sa poate sa recomande de cineva. Practic, nici eu nici cunoscutii mei nu am dat de o echipa asa cum povestesti tu in articol. Oamenii astia au invatat ca sunt o specie rara si profita: zugravitul unui apartament (care dureaza max 2-3 zile) costa in jur de 3,000-4,000 de lei, schimbatul unei baterii la chiuveta, 100 -150 lei, montatul unei prize, la fel. Am avut un instalator care a venit sa constate ca imi picura apa de mai sus (no shit, asta stiam si eu) si mi-a cerut 200 lei pentru asta, fara sa repare nimic. Nu mai zic de cat sunt de neseriosi daca ai o lucrare mai de anvergura, spre exemplu la mine a durat o luna jumate sa imi puna gresie si faianta in baie si bucatarie, pentru ca aveau mai multe lucrari in acelasi timp si veneau cand isi aduceau aminte.
Ca sa sumarizez, eu nu neg ca exista si mesteri priceputi, dar din pacate par mai degraba o legenda urbana, stim de ei doar din auzite, insa in realitate ne lovim tot de Dorei nepriceputi si neseriosi.
A.(Citează)
22/03/2021 la 10:27 AM
Bai da, eu sunt foarte de acord cu mesajul campaniei. Mesterii din constructii aduc plus valoare mai amre decat 100 de a(ut)itsti la un loc. Dar ei vor sa darame mitul “Dorel” si o baga p-aia cu “mestere, a venit materialele”?
Boris(Citează)
22/03/2021 la 10:28 AM
Desi am inteles mesajul reclamei , dupa ce s-a terminat m-am enervat pt ca personal am dat din pacate de asa zisi “Dorei” in 90 % din cazuri si nu stiu unde sunt acei mesteri pt ca sansele sunt mai mari sa dau de un om prost pregatit si pus pe jecmaneala decat sa iti rezolve o problema contra-cost. Ap in care stau de ex nu avea nici pereti cand l-am cumparat si am stat pe santier absolut la toate etapele , desi nu asta era scopul dar dupa ce am dus planul electric facut de un electrician sefului de echipa unde sa scoata firele si le-a tras total aiurea, efectiv i-am intors eu planul din maini ca se uita invers mi-am zis ca e clar …la un ap amarat de 3 camere nu un palat ☹ de departe cei mai prost pregatiti si tupeisti sunt instalatorii – am incercat cu review-uri, recomandari , firme cu autorizatie degeaba mi s-a luat , imi schimb singura un record sau daca e ceva mai complicat rog un vecin . Am atatea experiente neplacute incat mi-e groaza daca ajung in punctul sa am nevoie sa chem un meserias si inainte sa spuneti ca ma port urat sau ceva , credeti-ma ca pornesc de la premisa ca nu e un job usor sa stai in frig si mizerie si ca sunt si ei oameni , le luam mereu cafele/ceaiuri , le comandam pranzul daca le era foame , etc. pe scurt eu incercam sa fiu om cu ei si fix degeaba …
Orkideea(Citează)
22/03/2021 la 10:38 AM
De acord cu esenta articolului. Din pacate, mai ales in Bucuresti, multi lasa impresia ca iti fac un favor ca lucreaza pe bani o lucrare. La ultima renovare am adus o echipa din Neamt ca sa mearga treaba.
@Radu, mesterii cu care ai lucrat pentru renovarea apartamentului sunt recomandabili?Daca da, imi poti da te rog contactul lor?
Ciprian Harabagiu(Citează)
22/03/2021 la 2:11 PM
Reclama este la TV, nu stiu sa zic acum pe ce canal dar nu ma uitat decat la Discovery, History si Digi24.
Gaelex(Citează)
22/03/2021 la 2:59 PM
Chiar asa, cine le face si unde le gasesti pe alea? Ca eu le vad mai mult pe cele ne aliniate si nereglate la milimetru, uneori nici la centimetru.
Ia plimbate tu pe strada si fa o medie ochiometrica, pe urma vezi cat e schepsis si cat e aliniere la milimetru din toata meseria asta.
Glorificare sa fie, da cu justificare.
Corect, meseriile sunt importante, chit ca nu te tine casa o viata. Dar sunt importante pentru ca cererea e mare, nu avem momentan mecanisme de “fabricare” viabile si ieftine, mai ales pentru finisaje, putina lume se descurca sa faca meseria onorabil relativ la cerere si mai e si grea ( neplacut sa stai in praf, lucrezi in pozitii incomode, sa car in spate chestii). Cam astea sunt motivele.
Daca meseria asta nu ar fi asa de grea ( incomoda) as face probabil mai multi bani din asta decat din IT. Dar oamenii suntem lenesi si comozi, in general.
Catalinx(Citează)
22/03/2021 la 3:58 PM
Nu îți poti da cu părerea după ce tot ce ai făcut tu este sa zugrăvești 2 apartamente toată viata. Fa o casa inafara orașului și dupa ne poți povesti.
Pmk(Citează)
22/03/2021 la 5:58 PM
O casă în afara orașului? De ce nu un baraj la munte sau un tunel pe sub închisoare? Hai să punem limite arbitrare apropo de valoarea altora, că de ce nu?
nwradu(Citează)
22/03/2021 la 8:15 PM
Pentru ca nu poți compara zugrăvirea unui 2 camere cu construcția unei case de la 0. Și una este în oraș și alta inafara lui. Atunci vei lua piept cu tot ce înseamnă lucrul cu dorei de tot felul. Nu trebuia sa te simți ca nu ai casa, nu asta era intenția. Ci ca e ca la fel cu datul cu parerea despre cum e în pandemie când ai 40 de ani fără copii și îți faci banii din blog vs o familie cu copii unde părinții erau chelneri de ex. Înțelegi?
Pmk(Citează)
22/03/2021 la 8:28 PM
Oddly specific.
Eu pot să vorbesc doar despre mine. Pe toți ceilalți îi încurajez să facă un blog în care să vorbească despre viața lor și ce-au învățat din propriile experiențe.
nwradu(Citează)
23/03/2021 la 5:53 PM
radule, din pacate blogul tau a devenit un fel de discutii la bere.
mai demult intram pe blog sa gasesc cate un review ptr diverse produse, dar acum n-a mai gasit decat reflexii de-ale tale si discutii aiurea. de mult n-am mai gasit un review bun sau un articol bun.
cred ca deja nu mai ai idei si scrii doar ca sa umplii paginile.
speedy.gonzales(Citează)
25/03/2021 la 9:08 AM
vreau si eu datele mesterilor tai. ms
ayu(Citează)