►► Ofertele continuă la: eMAG・Fashion Days・Finestore・Dyson・Flip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄
Insta360 își continuă poziționarea ca un concurent de amploare pentru GoPro și chiar mi se pare că-i prinde masiv în ofsaid cu noua cameră Insta360 GO 2, care are specificații bune, idei mișto pentru forma ei și un mare avantaj: doar 5 cm lungime.
Mai exact, un GO 2 are 52,9 x 23,6 x 20,7 mm și cântărește 26,5 grame. Culmea este că a crescut cu 4 mm față de prima generație, dar are atâtea funcții îmbunătățite încât nu contează.
Insta360 și GoPro deja se băteau în segmentul camerelor video de acțiune semi-pro, să zicem, și al camerelor 360 de grade (review Insta360 One X). Pe zona aceasta de camere de foarte mici dimensiuni, însă, GoPro rămâne descoperit, iar mie mi se pare că în acest segment există potențial de dezvoltare.
Ce face Insta360 GO 2? Filmează maxim 2.560 x 1.440 px la 50 sau 30 fps, cu tot cu o stabilizare numită FlowState de ei și care este destul de bună. Face HDR la 25 fps, timelapse și timeshift, iar pentru slow motion există Full HD la 120 fps. Are bluetooth, wifi și USB-C, o stocare internă de 32 GB, rezistă direct la 4 metri adâncime în apă.
Ziceam însă de idei bune de design. Acestea sunt multe la număr.
În primul rând, în cutie primești un fel de medalion magnetic pe care ți-l pui la gât și camera se prinde magnetic de acesta. Poți ține medalionul pe sub tricou, iar camera peste aceasta.
O altă prindere este un fel de clips foarte plat ce poate fi agățat de șapcă sau alte locuri. Există și o prindere stil ventuză orientabilă, plus altele compatibile cu șurub foto sau sisteme GoPro.
Poți pune peste lentilă un fel de protecții din sticlă mai rezistentă, ba chiar există și filtre ND în același sistem.
Camera se încarcă într-o carcasă, care din nou vine cu idei bune. Include șurub foto, așa că o poți prinde direct pe un selfie stick sau trepied, iar singură poate deveni un fel de trepied ce ține camera dreaptă în caz că vrei să te filmezi.
Poți comanda camera în diverse skin-uri disponibile pe site sau poți desena chiar tu unul. Există inclusiv o ediție specială ce arată ca un Minion. Personal nu-mi pasă de astea, dar nu-i rea ideea.
Mă uitam pe site-ul de prezentare la niște imagini first-person POV dintr-un meci de fotbal și mi-am dat seama că televiziunile au ratat până acum acest trend. Niște camere suficient de mici ar putea fi montate pe jucător pentru niște imagini din perspectiva acestuia, ceea ce ar face multe sporturi mult mai mișto de văzut.
Sigur că o cameră precum GO 2 ar putea avea diverse hibe ce pot fi văzute doar la un review, precum senzor slab, obiectiv cu efecte optice nedorite sau cine știe ce probleme de autonomie (oficial este de 2,5 ore). Astea rămân de văzut, o să mă uit la review-uri. Mai este și problema stocării, 32 GB țin probabil maxim o oră de înregistrări. Până atunci, însă, camera pare mișto pentru amatorii care vor o cameră ieftină și simplă, ușor de purtat și de montat oriunde.
Medalionul magnetic, însă, mi se pare o super idee câtă vreme se va dovedi suficient de puternic. Dimensiunea extrem de redusă a camerei, doar 53 mm, rămâne însă principalul avantaj. După cum zice chiar site-ul oficial, o poți atașa la pisică, o poți pune deasupra ta pentru unboxinguri sau clipuri de gătit, o poți prinde de o chitară sau de skateboard.
320 de euro costă la noi, adică vreo 1.600 lei.
Influencerii uzuali de foto-video au primit-o deja, uitați mai jos un clip de la Cinecom. Mai găsiți și la Peter McKinnon, Matti Happoja, Potato Jet și CNET.
Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.
Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri
Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.
4 comentarii
09/03/2021 la 7:51 PM
“first-person POV”
MotoGP: este un deliciu de spectacol vizual!
VR(Citează)
09/03/2021 la 9:07 PM
Pare o camera utila, din multe puncte de vedere, nu neaparat pentru vloggeri.
Ar fi utila in multe situatii, in care ai vrea sa vii si cu varianta ta, asupra unei intamplari. Stiu ca se poate filma cu telefonul, dar cine vrea sa faca o magarie, e mai reticent daca te vede cu el in mana.
Astept sa intre un preot cu asa ceva, in camera aia de la Ierusalim, sa ne arate cum se aprinde singura lumina de paste. De doua ori, chiar. O data pentru ortodocsi, o data pentru catolici.
Jupaneasa(Citează)
09/03/2021 la 9:45 PM
mai există și Akaso Keychain la 99$; pare foarte ok.
mesterul(Citează)
10/03/2021 la 3:55 PM
Toti influencerii enumerati mai sus nu au, adunati impreuna, vizulalizari cat Unbox therapy (800.000) sau Mrwhostheboss (peste un milion)
Florian(Citează)