►► Ofertele continuă la: eMAG・Fashion Days・Finestore・Dyson・Flip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄
« Trei sonde spațiale ajung la Marte în această lună
Musk a devenit influencerul suprem, făcând 800M dolari cu câteva tweeturi »
Xiaomi a prezentat astăzi noul model Mi 11. Pare un telefon bun, probabil va avea succes pe piață. Eu testez acum Mi 10T Pro și sunt plăcut impresionat de el; Mi 11 continuă pe aceleași principii.
Altceva mi s-a părut notabil. A fost prima prezentare făcută de o companie chinezească ce mi s-a părut profesionist făcută de la cap la coadă. Vorbitorii, asiatici toți, au vorbit într-o engleză foarte bună, de oameni școliți probabil în vest.
Mai mult, Xiaomi este acum locul 3 în topul producătorilor de telefoane și au început prezentarea prin a se poziționa mai bine în acest sens. Au arătat pe scurt că au un sediu mare, au arătat camere de testare a ecranelor, radiației EM și sunetului. Poate că există oameni care cred că telefon chinezesc înseamnă “făcut pe genunchi” și acum Xiaomi lucrează la a-și îmbunătăți imaginea pentru ca telefoanele lor flagship să fie mai bine primite pe piață.
Apoi mi s-a părut că au identificat clar că pentru cumpărătorii lor contează zona video, nu cea foto. Nu mă mir, camerele foto au ajuns atât de bune pe aproape orice telefon mid-range și mai sus încât diferențele trebuie căutate cu lupa și în situații speciale. Pe video se dă acum lupta pentru fanii TikTok și Instagram, iar pentru aceștia Xiaomi Mi 11 a prezentat tot felul de efecte video și opțiuni software de a face stop cadru, filmări slow shutter, oglindiri și alte efecte ce sunt acum la modă în astfel de clipuri.
Ca o paranteză, mă mir că nici un producător de telefoane nu a băgat în aplicație un editor gândit pentru clipurile acelea de le fac toate femeile pe Insta sau TikTok, când pocnesc din degete și, magie!, sunt îmbrăcate dintr-o dată cu altă ținută. E mișto ideea, de asta o repetă 3 milioane de oameni zilnic. Ideea este că s-ar putea face un soft care să automatizeze mult astfel de clipuri și editarea lor.
Revenind la Xiaomi Mi 11, orientarea spre generația video mi s-a părut evidentă. Nu-i vorba doar de social media, au arătat și tot felul de opțiuni de înregistrare ce te pot ajuta să faci clipuri video ceva mai serioase. Nu știu dacă bat Apple sau Samsung în ochii celor interesați să filmeze cât mai bine cu telefon, dar Xiaomi Mi 11 nu joacă în aceeași ligă de preț (costă 749 euro la lansare) și asta înseamnă că aduce posibilitatea de a filma bine în mijlocul unui alt segment de clienți.
Prezentarea n-a fost hibe-free, ca să zic așa. Mult prea lungă. S-au făcut din nou vreo două comparații cu iPhone. Mai este loc de îmbunătățit.
Xiaomi Mi 11 arată similar cu Mi 10, are în continuare o cameră supradimensionată pe spate. Ecranul de 6,81″ rămâne curbat pe laterale, Xiaomi chiar au spus că asta își doresc cumpărătorii. 120 Hz, baterie de 4.600 mAh, încărcător de 55 W inclus în cutie, Gorilla Glass Victus, Qualcomm Snapdragon 888 la bord și 8/128 GB sau 8/256 GB memorie, 5G.
Problema principală? Nu are cameră cu zoom. Are una normală de 108 megapixeli, una ultra-wide de 13 megapixeli și o cameră macro de 5 megapixeli. Problema însă nu-i chiar atât de mare deoarece un algoritm bun poate folosi senzorul de 108 megapixeli pentru zoom digital de calitate bună, dar așa se explică și de ce au scos telefonul la un preț bun pe piață. În rest, pe hârtie nu are alte minusuri.
749 euro pentru 8/128 GB, 799 euro pentru 8/256 GB. Concurentul principal rămâne Samsung S21 Plus, care costă cu 300 de euro mai mult la lansare. Sunt mulți bani la mijloc, iar avantajele Samsung sunt minore și vin mai mult pe partea de branding și imagine și acel OneUI care rămâne, în opinia mea, mult peste MIUI ca user experience.
Specificații Xiaomi Mi 11:
Preț: 749 și 799 euro, în funcție de stocare.
« Trei sonde spațiale ajung la Marte în această lună
Musk a devenit influencerul suprem, făcând 800M dolari cu câteva tweeturi »
Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.
Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri
Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.
27 comentarii
08/02/2021 la 3:22 PM
Sunt numărul 3 global pentru că prețul la care vând ei un telefon este de până-n 250 euro, multe low-cost, 50-150 euro. Am cumpărat și eu un telefon de la ei iar software-ul este oribil…l-am returnat.
N-aș mai cumpăra vreun telefon chinezesc.
Claudiu(Citează)
08/02/2021 la 4:21 PM
Acum câțiva ani am văzut cum se mișcă un Oneplus 3. După o vreme mi-am luat Oneplus 5T. Super-telefon!
Acum am Oneplus 7. Sunt extrem de mulțumit de acest telefon chinezesc la 500 de euro.
motanes(Citează)
08/02/2021 la 4:49 PM
Acum câțiva ani voiam neapărat să scap de iPhone, pentru că plecam de la firma care ne obliga să folosim așa ceva. Am avut de ales între Essential și OnePlus, am luat OnePlus 5T. Super telefon, merge perfect și acum.
Acum am OP7Pro, mi se pare cel mai bun telefon apărut în 2019 și un telefon excelent de cumpărat chiar și în 2021. Software-ul este cea mai bună variantă de Android și peste iOS. Hardware-ul e ireproșabil, faptul că nu a luat nimeni ecranul la pendular sau la bormașină e exact ce trebuie. O să trag de el până moare, dar i-am luat o husă de neam prost, să nu moară prea repede.
N-o să mai cumpăr alt telefon de la ei, pentru că nu mai dau bani firmelor chinezești dacă am de ales. Dar telefonul merită.
Giani Mucea(Citează)
08/02/2021 la 5:15 PM
Tu ai vrut să ”scapi” de iPhone iar co-fondatorul OnePlus, Carl Pei, după ce a părăsit compania anul trecut, și-a schimbat imediat telefonul cu un iPhone.
Claudiu(Citează)
08/02/2021 la 5:19 PM
Îți dai seama, e ca și când oameni diferiți ar avea opțiuni diferite.
Giani Mucea(Citează)
08/02/2021 la 5:45 PM
S-a terminat boieria cu OnePlus. Omul de bază a plecat iar noua direcție e să renunțe la Android-ul cât mai curat și optimizat (ce era un mare avantaj al OnePlus) și să adauge tot ce se poate pe el pentru a mai stoarce omul de bani.
Vedem noile OnePlus din 2021 ce va fi de ele dar toată lumea se așteaptă la ce-i mai rău.
Trist, cred că erau poate singurii care făceau un telefon Android care să poată concura cu Apple cât de cât.
Samsung nu pot pune în ecuație pentru că pe mine personal mă zgârie pe creier touchwiz-ul, băgatul bixby ăla infect pe gât că vrei că nu, sutele de aplicații samsung ce nu se pot dezinstala care sunt doar clone de 2 bani ale acelorași aplicații ce vin de la Google. Plus mai bagă și operatorii aplicații pe ele care nu le poți dezinstala, ca să fie meniul complet. Mereu trebuia stat câteva ore până pui la punct un samsung complet funcțional de la zero. Nu știu cum e acum, eu n-am mai avut de-a face cu ele de 5 ani cel puțin.
manu144x(Citează)
08/02/2021 la 9:43 PM
@Manu, One Ui de la Samsung e relativ clean, mai au cateva aplicatii duplicate, dar nu deranjeaza, telefonul se misca bine, bateria tine bine. Am avut S1, S6 si S9+ si probabil daca pretul nu e prea mare, urmatorul tot Samsung va fi.
Asta fiindca vreau un Android auto care sa functioneze ok, camera buna, ecran bun, design fain. Ce e deranjant la ei ca baga procesoare Exynos in Europa in loc de Snapdragon si asta e mizerabil, mai ales la baterie, dar se pare ca noile S21 au adus bateria la acelasi nivel, mai au de recuperat la camera si procesor.
Andrei M.(Citează)
09/02/2021 la 9:41 AM
749 de euro este considerat un preț bun ? Chiar am luat-o razna cu toții? Se pare că da, atata timp cât unii nu au după ce bea apă dar dau 1200 euro pe un telefon. Nu, sa nu transformați în lei că va ia inima!
Adi(Citează)
09/02/2021 la 9:48 AM
“Trist, cred că erau poate singurii care făceau un telefon Android care să poată concura cu Apple cât de cât.”
Încearcă un Pixel sau un telefon înrolat în AndroidOne
Cătălin Tănase(Citează)
08/02/2021 la 3:25 PM
Nu stiu ce sa zic, mi-am luat Mi10Pro cand a aparut la noi. Dar: freeze, mult bloatware, ingheta cand vroiam sa fac o poza…
Cu S20 nu am asemenea probleme, plus update-urile de securitate care vin lunar… la Xiaomi mai are nevoie deult dev si testare MIUI pana sa se compare cu OneUI.
Bogdan(Citează)
08/02/2021 la 4:14 PM
@bogdan mi-a plăcut asta „Cu S20 nu am asemenea probleme, plus update-urile de securitate care vin lunar…”
Am râs.
ionică(Citează)
08/02/2021 la 4:28 PM
de ce ai ras, Johnica? ah, voiai sa o dai pe aia cu iphone-urile sunt cele mai bune, nu? Nu te-ai saturat?
GabrielG(Citează)
09/02/2021 la 8:41 PM
A reusit sa se abtina de data asta.
Andrei G(Citează)
08/02/2021 la 3:55 PM
799 cu tva sau fara?
cum sa dai boss 799 eur pe un xiaomi?
bogdan(Citează)
08/02/2021 la 4:08 PM
Il iei de la magazine gen Banggood sau Geekbuying cu $650, inclus transport si toate taxele. :D
Louis(Citează)
09/02/2021 la 8:46 PM
@Louis, unde sunt preturile astea de 650 de dolari?
Pe Banggood este undeva pe la 910 dolari, iar pe Geekbuying intre 860 si 920 dolari. Fara sa mai luam in calcul ca nu ai garantie daca le cumperi de pe site-urile astea.
Andrei G(Citează)
08/02/2021 la 4:10 PM
Multa bafta cu procedurile de garantie :D
Alex(Citează)
08/02/2021 la 5:16 PM
Acelasi lucru il poti spune si despre service-urile din Romania. Macar la chinezi daca nu vrei sa il trimiti la ei il repari tu unde vrei in Ro si iti restituie ei banii cheltuiti. ;)
Louis(Citează)
09/02/2021 la 8:48 PM
@Louis, ce? Cum?
Cumperi telefonul de pe Banggood si daca se strica il duci la service in Romania, urmand ca vanzatorul sa iti dea banii pentru reparatie?
Si cum se face asta, cum estimeaza care este valoarea pe care ti-o restituie? Adica ma gandesc ca poti sa ai un prieten cu service de telefoane si sa-ti dea o factura de valoare dubla sau tripla.
Andrei G(Citează)
08/02/2021 la 4:37 PM
Da, dar alea nu vin cu google play…
Adrian(Citează)
08/02/2021 la 5:14 PM
Cum sa nu? Au si ei versiuni globale, nu mai vand de ceva timp versiuni chinezesti. Am Mi10 luat de la Banggood. ;)
Louis(Citează)
08/02/2021 la 4:57 PM
Cum stau la partea de service? La samsung am rezolvat toate problemele aparute in maxim 2 zile.
Alin(Citează)
08/02/2021 la 5:03 PM
Pai de ce? Chiar il am de aproape un an, se misca impecabil. Ref Xiaomi, xand ka aprox 25% din poze iti ingheata… mai bine nu.
bogdan(Citează)
08/02/2021 la 5:16 PM
Dacă te aștepți la informații oneste sau analiză corectă de la talibani, problema s-ar putea să fie la tine.
Giani Mucea(Citează)
09/02/2021 la 8:50 PM
@bogdan, fiindca @ionica este fan infocat Apple.
Din punctul lui de vedere nu exista alt brand de telefoane. Comentariul nu are nicio legatura cu Xiaomi.
Andrei G(Citează)
09/02/2021 la 2:20 PM
Am incercat eu mai multe Nokia cu Android One (Nokia 6.1 si 7.1):
– unul din ele a murit (7.1), s-a facut retur
– 6.1 merge ca un c*r, cu ultimul update
– s10-le meu primea update-urile lunare inaintea celor doua, si inca primeste, pe cand 6.1
– s10e a venit cu android 9, a primit 10, 11 si va primi 12 (3 versiuni majore)
– 6.1 a venit cu 8.1, a primit 9 si 10 (2 versiuni majore) si nu mai primeste update-uri de securitate
La Pixel-uri trebuie sa ai noroc sa nu ai vreo problema hardware. Si Android-ul de pe ele e cam golas, daca esti obisnuit cu ceva gen OneUI.
rdb(Citează)
09/02/2021 la 4:05 PM
Ce să zic, mă bucur să aflu că Samsung a început să livreze actualizări :)
Ăsta era unul dintre motivele pentru care îi evitam
Cătălin Tănase(Citează)