Poarta aceasta din Herăstrău arată cum privesc autoritățile mentenanța periodică

Poarta de mai jos este în parcul Herăstrău, pe aleea principală, destul de aproape de intrarea de la Aviatorilor. Mie mi se pare un exemplu perfect despre cum privesc primarii, muncitorii și tot lanțul de autorități estetica orașului, strategia de a-l face să arate tot mai bine, mentenanța periodică și tot ce ține de aceste direcții.

Bănuiesc că cineva a avut o idee bună: să monteze o poartă tradițională în parc, pe o alee care duce spre o zonă de joacă. Nimic în neregulă cu asta.

Felul în care arată acum exemplifică însă tot ce-i în neregulă cu un sistem interesat doar de “să se facă”, nu și de calitatea muncii prestate, de finisaje, de mentenanță și, în general vorbind, de a obține tot ce este posibil pentru banul public cheltuit acolo.

N-a mai pus nimeni dale de piatră sub poartă, după ce aceasta a fost montată, așa că acolo este noroiul cel mai mare. “Treci prin această poartă românească pășind, la propriu, prin noroi!”.

Acoperișul este rupt, o mulțime de lemne au căzut și au dispărut de acolo.

Stinghia aceea verticală, de care te lovești cu capul dacă treci prin poartă, este strâmbă pentru că abia se mai ține pe poziție. E ruptă în partea stângă, iar acel X din lemne nu se mai sprijină pe ea în acea parte. Nu știu de ce s-a rupt, poate s-a agățat cineva de ea sau s-a mâncat lemnul.

O mână de vopsea sau o lăcuire nu cred că a văzut vreodată poarta respectivă.  Se încearcă o patinare naturală. Eco.

A fost pusă acolo și apoi nu i-a mai păsat nimeni de ea.

Știți care-i partea și mai românească? Pe suportul din centru, cu vopsea galbenă, a fost trecut numărul de inventar al porții. Că probabil este pe inventarul cuiva.