un blog de Radu Dumitru

asus s5507

►► Ofertele continuă la: eMAGFashion DaysFinestoreDysonFlip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄

asus s5507

NVIDIA lansează GPU-uri dedicate pentru mining de Ethereum

18 Feb 2021  ·

TEHNOLOGIE  ·

6 comentarii

Un articol de pe blogul NVIDIA anunță două treburi importante. Întâi, că NVIDIA va limita hash rate-ul plăcilor RTX 3060 la 50% pentru ca acestea să nu mai fie atractive pentru mining de Ethereum și poate și alte criptomonede.

Urmând să fie lansate la un preț bun pe piață pe 25 februarie, este de așteptat ca minerii să cumpere RTX 3060 în cantități mari, iar stocurile oricum sunt limitate. NVIDIA face bani din vânzare lor, dar clienții lor tradiționali sunt gamerii și mi se pare normal că nu doresc să-i supere pe cei care le cumpără plăcile video generație după generație.

Al doilea anunț este legat de lansarea procesoarelor grafice CMP, Cryptocurrency Mining Processor, o linie specială de produse pentru mining sau minerit sau cum vreți să-i spuneți. CMP-urile nu pot randa grafică, nu au ieșiri video și sunt optimizate pentru răcire mai bună. Se vând tot prin parteneri precum Asus, MSI, Gigabyte șamd. Vor apărea în martie, preț încă neprecizat.

O să spun că NVIDIA a găsit o metodă și mai bună de a face bani. În practică, însă, sper că lansarea CMP să nu mai ducă la dispariția stocurilor de plăci video RTX 3060, 3070 și 3080.

Între timp, Ethereum a depășit chiar în aceste momente valoarea de 1.600 de euro sau 1.940 de dolari. Mă aștept să crească în continuare după acest anunț. Practic NVIDIA spune că Ethereum are viitor și îi acordă atenție.

asus s5507

    6 comentarii

  1. Consuma prea mult cele dedicate. Prin comparatie scot 100 MH cu un 3080 la 240W.
    Iar la 3060-uri m-ar mira sa nu se gaseasca un workaround.

      (Citează)

  2. Prea puțin, prea târziu. Și oricum nu le va lua nimeni întreg la cap, valoarea de revanzare este 0.

    De notat ipocrizia nvidia care nu zice nimic despre redis din driver hash rate pentru plăcile video 3070, 3080, 3090.

      (Citează)

  3. Galex iti dai seama ca e frectie; stai pe un driver vechi si minezi fericit in continuare.

      (Citează)

  4. Mi se pare ciudat sa anunti acum placi dedicate minarii de Ethereum, in conditiile in care Ethereum trece la proof-of-stake pt Eth 2.0 (tii niste multi ethereumi blocati in “staking” si castigi un fel de dobanda). Si daca le iese probabil vor face si alte monede la fel, s-au cam prins ca nu e ok sa lasi tot profitul fermelor de mineri din tarile cu curent ieftin.

    Bine, hashrate-ul de Eth e dat doar ca exemplu, banuiesc ca poti sa minezi ce vrei tu. Chiar si gridcoin, daca iti plateste altcineva curentul :)

      (Citează)

  5. Sunt convins ca baietii desptepti vor gasi imediat o rezolvare ptr drivere.
    Si una peste alta, ce mai conteaza. A ajuns sa coste 4500 lei o placa la nivel de 2070 super care costa acum un an exact jumatate de pret. (sau mai putin de atata)
    Gamingul este ptr cei cu bani, asta e sigur. Sunt curios cat vor costa jocurile in continuare….

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus