►► Ofertele continuă la: eMAG・Fashion Days・Finestore・Dyson・Flip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄
O cifră interesantă: piața de camere foto s-a micșorat de 10 ori în ultimii 10 ani.
Managerii Canon au spus că se pregătesc pentru momentul când piața foto va fi de 10 milioane de unități pe an. Prin comparație, în 2010 au fost vândute 121,5 de milioane de camere cu obiective integrate sau interschimbabile.
Dacă se vând doar 10 milioane de camere pe an și topul este Canon, Sony și Nikon, vă dați seama cât de puține unități vând de fapt companii din restul clasamentului precum Panasonic, Fujitsu, Leica sau Pentax? Devine tot mai clar și de ce Olympus a renunțat cu totul la camere în anul anterior.
Mi se pare un exemplu de predat la școală privind ce înseamnă un disruptor extern pentru o întreagă industrie. Declinul a început odată cu creșterea în popularitate a smartphone-urilor. Apple și apoi HTC, Samsung, Huawei și alții au distrus afacerile Canon, Sony și Nikon.
Se dă frecvent ca exemplu cum Kodak n-a reușit să prevadă și să se adapteze revoluției camerelor digitale, deși ar fi avut banii și timpul necesar pentru asta. În 1975, un inginer Kodak a inventat camerele foto digitale. Compania a avut deci toate oportunitățile necesare pentru a se impune pe această piață.
În cazul scăderii puternice a vânzărilor de camere digitale, însă, ce să mai faci? Canon și Nikon s-au uitat cum altcineva a inventat alte tipuri de dispozitive și au adus o cameră foto suficient de bună în buzunarul tuturor. Iar după câțiva ani le-au dat și obiective ultra-wide și cu zoom optic, răsucind cuțitul în rană.
Toate argumentele de tipul “dar senzorul mai mare face fotografii mult mai bune” n-au fost suficiente pentru a schimba trendul. Majoritatea oamenilor, vreo 90% din cumpărătorii din 2010, de altfel, sunt mulțumiți cu calitatea foto oferită de telefoane.
Voi spune chiar că sunt trei domenii în care telefoanele au excelat:
Putem vorbi, de fapt, de două elemente disruptoare: creșterea calității senzorilor foto de pe telefoane și apoi introducerea de procesoare de imagine performante, care au permis rapid artificiile de mai sus într-o perioadă în care camerele foto normale erau incapabile să proceseze direct în cameră un HDR sau o filmare 4K. Iar după ce au apărut și aplicații de telefon ce făceau editarea video banal de simplă și rapidă, s-a ajuns în situația de acum.
Eu cred că jumătate din cele 10 milioane de camere foto vândute anual se vând pentru că există vlogging și YouTube. Telefoanele te pot ajuta până la un punct în această direcție. Altfel spus, vânzările sunt generate de partea video (precum la Sony ZV-1), nu de cea foto, a unei camere moderne. Partea de fotografiere probabil mai este de interes doar pentru profesioniști și pasionați.
Scăderea aceasta de vânzări se propagă însă mai departe în multe industrii. Nu știu câte obiective mai vând acum Sigma, Tamron și restul, dar probabil de 10 ori mai puține decât acum un deceniu. Carduri de memorie? Probabil la fel. Genți foto, filtre UV, trepiede, blitz-uri? Probabil la fel. Vânzările F64? Probabil la fel. Sunt zeci, poate sute de companii ale căror vânzări au scăzut fără a fi vina lor și fără a putea face ceva în legătură cu asta.
O lecție ar fi să prevezi că un disruptor va avea un astfel de efect peste 5 sau 10 ani și să ieși din timp din acea afacere. Să nu mai faci genți foto, ci genți pentru transportat drone. Sau să vinzi cu totul afacerea și să-ți deschizi o cofetărie.
Zilele trecute am făcut curat și am aruncat multe obiecte inutile de prin casă. Am găsit trei seturi vechi de baterii reîncărcabile AA și tot atâtea încărcătoare “rapide” de priză. Mai știți când se discuta deseori despre astfel de acumulatori, care au capacitate mai mare, cât rezistă șamd? Zilele de altădată!
Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.
Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri
Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.
25 comentarii
26/01/2021 la 7:15 AM
Unii dintre noi, vazand cum telefoanele mobile au omorat playerele mp3, au prezis din 2008 ca urmatoarele pe lista sunt camerele foto.
Ponderea de camere cu obiectiv a crescut tot mai mult, din cauza modelelor mirrorless, alt tren ratat de Nikon si Canon de altfel. Telefoanele mobile au eliminat doar vanzarea de “sapuniere” cand calitatea pozelor facute de acestea a fost egalata si depasita de un dispozitiv mai usor, mai compact si mai ales oricum este tot timpul in buzunar.
Dar factorul de baza nu a fost calitatea pozelor facute de telefoanele mobile, ci comoditatea in aratat poza facuta mai departe. Pentru ca nu faci poza pentru calitate si concurs foto ci ca sa o dai mai departe.
Gaelex(Citează)
26/01/2021 la 2:06 PM
Adevărat…
Cătălin Tănase(Citează)
26/01/2021 la 7:41 AM
Eram in discutii sa imi cumpar un compact Canon pentru a-mi suplimenta setea de fotografie On the Go.
Dupa ce am testat iPhone 12 Pro Max cu Apple ProRaw editand imagini trase pe aici pe acolo este mai mult decat am nevoie !
viorel(Citează)
26/01/2021 la 7:43 AM
Corect. Pozele făcute cu telefonul arată bine doar pe telefon. Daca dai puțin zoom vei plânge….
Bve(Citează)
28/01/2021 la 1:23 PM
Dar nu mai dă nimeni zoom sau îți iei un Ultra cu 10x. Iar dacă vrei să printezi la 40×30 niște fotografii făcute cu telefonul, s-ar putea să ai o surpriză foarte plăcută.
nwradu(Citează)
26/01/2021 la 7:58 AM
Fujifilm, nu Fujitsu.
zetanu(Citează)
26/01/2021 la 8:07 AM
https://youtu.be/EDzzR-cirbg
Mai ai nevoie de cameră? :)
Claudiu(Citează)
26/01/2021 la 8:57 AM
Un alt factor este pretul. Camerele DSLR bune sau mirorlessurile de calitate au in continuare preturi mari, ca sa nu mai orbim de pretul obiectivelor, care a crescut la randul sau.
Mihai(Citează)
26/01/2021 la 9:02 AM
Radu,
Ți-am trimis informația că în România, spre deosebire de alte țări unde la orice precomanda de S21 ultra se primesc automat galaxy buds pro și smart tag, la noi se face extragere prin martie și se dau în limita a 400 bucăți.
Nu e deloc interesant?
Raiiar(Citează)
26/01/2021 la 12:11 PM
Ar fi si mai interesant de stiut care precomenzi de S21 Ultra au fost facute in Romania? Oare depasim 400 de bucati?
PS: conform regulamentului de pe site-ul Samsung Romania primii 400 care fac precomanda si se incriu in campanie primesc castile si tag-ul. Nu scrie nimic de nicio tombola.
Andrei G(Citează)
26/01/2021 la 9:07 AM
La un moment dat ma bătea gândul să-mi iau un mirrorless mai de buget dar tot o gălăgie de bani înseamnă. Am avut unul împrumutat de la o colega într-o ieșire de weekend si m-a impresionat deși am ținut pe auto.
Coco(Citează)
26/01/2021 la 9:42 AM
da, trist
cand eram in facultate imi doream f mult o camera dslr dar nu imi permiteam, asa ca pe prima am mi-am luat-o prin 2006-2007, un canon 350d.
in urmatorii 5 ani am bagat o galagie de bani in obiective, ca ma gandeam ca o sa le am toata viata, urmand sa fac upgrade succesive si la camera …
mi-am luat prin 2011 in canon 60D si din pacate de atunci nu am mai atins camera decat de vreo 2 ori pe an, si asta pentru ca am vrut neaparat, nu ca as fi avut nevoie
am vandut ultimul obiectiv, un 70-200 F/4 L, acum vreo 4-5 ani, era practic nefolosit :-), dar am pastrat 50 mm si 17-40 mm, pe alea o sa le las mostenire
:-)
Marean(Citează)
26/01/2021 la 9:49 AM
Alte victime au fost GPS-urile standalone. Vezi cazul TomTom care nu prea mai exista si Garmin care s-a reinventat.
Silviu(Citează)
26/01/2021 la 10:14 AM
Nici Garmin nu cred ca se simte prea bine, norocul lor e ca Apple face ceasuri doar de “lifestyle” si Google nu reuseste sa miste nimic. Daca Google reuseste sa nu omoare Fitbit cred ca Garmin vor vedea cum le fuge si piata de wearables de sport, ca zona low-end e oricum mancata de chinezi.
Sorin(Citează)
26/01/2021 la 10:09 AM
Culmea e ca acumulatorii aia sunt singurul lucru util ramas de la camerele vechi (daca mai sunt buni). Inca exista destule device-uri, si mai ales jucarii, care folosesc AA, asa ca acumulatorii te scapa de cumparat si aruncat sute de baterii.
Inca mai folosesc incarcatorul Maha luat pe bani grei acum aproape 15 ani cu primul meu aparat foto digital, si de aculatorii de atunci am tras pana acum cativa ani.
Sorin(Citează)
26/01/2021 la 10:45 AM
hah, +1
Pyro(Citează)
26/01/2021 la 10:10 AM
@Radu: Sigma și Tamron o duc bine, au tot scos serii noi de obiective care sunt ceva mai ieftine și aproape la fel de bune ca și Canon sau Nikkor. Aș spune că o duc mai bine ca acum 10 ani când făceau obiective ieftine și proaste (cu mici excepții).
S-a ajuns în situația asta și datorită gamelor dubioase de produse, nu neapărat că nu există o piață pentru camere. Atâția ani au refuzat să dezvolte altceva decât capabilități video mediocre, așa că era normal să le ia fața telefoanele. Au produs n DSLR-uri pentru amatori, care amatori le cumpărat și le foloseau de 2 ori ca mai apoi să constate că nu e pentru ei. Cei ce au avut un astfel de comportament ar fi ales oricum altceva, chiar dacă telefoanele n-aveau camere. În plus, când ai ochelari de cal nu te interesează și comportamentul oamenilor în general: mai există și alte obiecte în afară de camere digitale pe piață, era normal să se redistribuie banii și pasiunile. Să nu mai zic și de piața SH, raiul amatorilor.
Conținutul video practic a explodat, ar fi stupid să spunem că piața e mult mai mică – video-ul de calitate nu se produce cu telefoane – și atunci când se face asta, pentru marketing, rig-ul e de multe ori mai scump decât telefonul.
Nu știu cum vând puține camere Fuji și Panasonic, când primii au probabil cel mai ieftin și bun aparat digital pe format mediu, iar seria GH de la Panasonic a făcut furori pe YT (și nu numai).
dam167(Citează)
26/01/2021 la 10:34 AM
– telefon iPhone 12 Pro Max – min 6500 RON
– aparat foto Canon compact – max 3500 RON
Sigur pe astea ai vrut sa le compari?
vladutz(Citează)
26/01/2021 la 10:42 AM
Ohooo, cum nu mă omor după ditamai bulamacu de cameră, ori ifoane de jdemii de lei, am un Coolpix P6000 care merge și acum și încă foarte bine. Bună și pe manual și pe auto, de buzunar, slot de bliț (prima digitală cu așa ceva) încă dă clasă la multe altele cu toate aceste calități impreună. Doar bateriile au ajuns la a 5-a generație (noroc de unele originale de prin Italia, că la noi e plină piața de chinezărie-de-chinezărie).
marinel(Citează)
26/01/2021 la 12:20 PM
Slot de blit si camera de buzunar nu prea se potrivesc in aceeasi propozitie.
Ideea este ca majoritatea prefera sa se plimbe doar cu telefonul in buzunar, nu sa aiba si o camera pe langa acesta. Chiar daca P6000 are o calitate putin mai buna decat telefoanele midrange, lumea prefera comoditatea de a transporta un singur device.
Andrei G(Citează)
26/01/2021 la 12:40 PM
La ce dă clasă P6000? cum e pe video sau în lumină slabă? Nu dă clasă la aifoane pentru că alea au, pe lângă modele noi de camere, multă procesare. De fapt o variantă nouă de compact dă clasă la orice e mai vechi din aceleași motive, doar că telefoanele sunt nr. 1 la procesarea internă. E destul să te uiți la un cadru la ISO1600 cu P6000 să vezi ce clasă dă.
E încă bun pentru tine? super, dar ce legătură are cu restul lumii? dacă vrei calitate a imaginii mergi pe ceva nou, fie telefon, fie cameră dedicată. La video saltul s-a produs abia în ultimii ani pentru că producătorii s-au gândit că oricum nu le trebuia video oamenilor.
Apropo, am și eu un Smena 8M, merge ca în prima zi, dar asta nu-l face bun pentru ceva.
dam167(Citează)
26/01/2021 la 12:53 PM
Procesarea aia nu e neaparat ceva bun. Adica, bine, pentru Vasilica, “influencerita de instagram” care face reclama la ceai de slabit, procesarea aia de pe telefoane e fabuloasa. Baga un bokeh, tranteste si un filtru super peste fata, sa iasa ca de la muzeul de ceara, si e super pentru onlyfans, dar pentru cunoscatori, prea multa procesare e vizibila. Cateodata mai vrei sa faci o poza la exact ceea ce vezi, nu sa-ti proceseze excesiv poza telefonul si sa iasa ceva care nu prea mai are legatura cu realitatea. Nu trebuie sa ajungi la ISO1600, asta e avantajul camerei. Cu un obiectiv potrivit, iese exact ce trebuie. Nu ma intelege gresit, si eu fac poze cu ifonasu, dar locul camerei ramane. Exista ceva pentru fiecare situatie.
zetanu(Citează)
26/01/2021 la 1:28 PM
Ai dreptate cu locul camerei și da, procesarea aia nu e neapărat un lucru bun – dar uite că pe cei ca Radu i-a cucerit (adică pe cei ce nu vor să care un aparat și sunt entuziasmați de tech în general). Un senzor mare încă nu poate fi compensat din soft.
Influencerița se pozează filmează cu camere scumpe, stai liniștit. Nu urmăresc fete de prin RO, dar alea mai cunoscute internațional țin chiar și cursuri de editări, cam știu ce fac și cu ce se mănâncă echipamentul foto-video.
„Cu un obiectiv potrivit” presupune că ai obiectiv interschimbabil – noul trend cu camere mai mici care să înlocuiască fostul bridge – dar chiar și așa ajungi la ISO1600. Un obiectiv bun cu f/2.8 sau mai mic deja e pe la 1000 de euro și e greu, mai ales zoom-urile. Și de ce? când un aparat bun mai nou de 5 ani scoate o calitate bună la 3200-6400?
Nu e vorba numai de calitatea imaginii, ci și de ergonomie și funcții – astea în general trec pe lângă amatori. Degeaba un aparat e super mic și ușor dacă nu are funcția Bulb (pentru unii) sau ergonomia necesară pentru alții. Sau balans de alb manual, sau sistemul de focalizare bun sau sau…
dam167(Citează)
27/01/2021 la 8:50 AM
Oooh, F64 si conferinta de presa de preluare a lui de… Mos Craciun.
Isi merita soarta.
corny(Citează)
28/01/2021 la 9:38 PM
Scuze, mă refeream la detaliile pozei, dacă o mărești puțin arată nasol, in comparație cu o poză făcută cu un DSLR. Când deschid o poză făcută cu telefonul pe un ecran mare…dacă dau puțin zoom in e trist.
Bve(Citează)