►► Ofertele continuă la: eMAG・Fashion Days・Finestore・Dyson・Flip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄
Acum câțiva ani, majoritatea țărilor din Golful Persic au rupt legăturile cu statul Qatar și l-au boicotat cum au putut. Motivele sunt mai puțin importante pentru noi, țin de politica lor și lupta pentru influență în rândul lumii arabe.
Qatarul n-a cedat în fața blocadei. N-a închis Al-Jazeera, n-a rupt legăturile cu Iranul și altele ce-i erau cerute. O alianță bună cu SUA, care menține o bază în Qatar, i-a ajutat în această privință, că altfel am impresia că se ajungea și pe la acțiuni militare în zonă.
Astăzi țările au anunțat că au semnat o declarație privind redeschiderea relațiilor cu Qatar și drumul spre o împăcare totală. Exact ce s-a negociat și ce-a acceptat fiecare țară, din nou, nu contează pentru noi.
Ce contează însă? Eu aș spune că faptul că Arabia Saudită redeschide spațiul său aerian pentru avioanele qatareze. Qatar Airways este una dintre cele mai mari companii aeriene din lume. Faptul că nu putea străbate spațiul aerian al Arabiei Saudite, care-i o țară foarte mare lipită de Qatar, însemna un ocol mare și timp suplimentar adăugat unei călătorii.
Un zbor București-Doha (în vremurile pre-covid erau 3 astfel de zboruri pe zi) nu o lua în linie dreaptă spre Doha, că nu putea. Situația era și mai ciudată dacă plecai din Doha spre alte destinații, că trebuia ocolită toată peninsula arabică, ceea ce însemna timp în plus în avion.
Cum Doha și Qatar Airways sunt una dintre principalele căi din România spre Asia (eu am zburat prin Doha spre Zanzibar și spre Thailanda), vestea este bună pentru români măcar din punct de vedere turistic, nu doar pentru interesele de business ale diverselor companii. Acum mai trebuie doar să putem zbura.
Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.
Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri
Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.
2 comentarii
06/01/2021 la 7:45 AM
Pe parte de business nu cred ca erau afectate DHL si UPS. Iar alte linii aeriene banui ca puteau zbura peste Arabia Saudita, nu erau certati cu Turkish Airlines sau cu Lufthansa.
Gaelex(Citează)
06/01/2021 la 2:54 PM
Impactul pe transporturi era imens. Sa iti dau un exemplu de la mine de la fabrica mea americana. Pentru Qatar toata productia (din China desigur) trebuia sa zboare/mearga cu trenul pana in Germania si de acolo iar avion pana la Doha.
Asa, revenind la normal, productia pt QA poate fi bine mersi incarcata in containere vaselor pt Dubai si de acolo redirectionata prin Golful Persic catre portul din Qatar. Mult mai economic si chiar si mai rapid.
Cum pentru EMEA singurele centre de distributie sunt in Dubai si in Germania, acest ocol imens era obligatoriu.
Ma gandesc cate multe alte business-uri erau afectate in mod asemanator.
Doar pentru ca s-au cocosit la un moment dat 2 printi arabi ( inteleg ca printul saudit a fost capul rautatilor)
In fine, cea mai buna veste din 2021 si pana acum.
Plus victoria democratilor in Georgia pentru ambele locuri in Senat. 50-50 si tie-break la Kamala acuma. Pam pam :)
Morrissey(Citează)