un blog de Radu Dumitru

asus s5507

►► Ofertele continuă la: eMAGFashion DaysFinestoreDysonFlip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄

asus s5507

Setea și teama de informație a României într-un bloc

18 Dec 2020  ·

FOOD & LIFESTYLE  ·

49 comentarii

Un reportaj de la Digi24 a ieșit deosebit de amuzant și reprezentativ pentru viața la bloc în România.

Subiectul este simplu: Autoritatea pentru Protecția Datelor Personale a recomandat ca numele persoanelor să nu mai fie afișate la lista de întreținere pusă la parterul blocului, că nu este necesară acea informație și deci încalcă GDPR-ul. Ceea ce este normal, de altfel, și aplicat deja probabil de majoritatea blocurilor.

Eh, un reporter întreprinzător a făcut un reportaj despre asta în Târgu Jiu, unde “Măsura […] îi nemulțumește pe unii dintre locatari, obișnuiți să îi vadă subliniați cu roșu pe vecinii lor cu datorii mari la întreținere”.

Reportajul este fascinant, trebuie să-l vedeți pe video pentru exprimări, aspectul oamenilor, interviuri cu masca sub nas și alte asemenea mici detalii ce-l fac delicios.

Apar imediat cele două extreme:

„Sunt una, două, trei apartamente care sunt închiriate, da? Uite ce datorii au: de 5, de 4, uite! La etajul 6 îs 500 și ceva. Dar de ce să nu știu eu cine e ăsta?” – spune revoltat un locatar.

De ce vrea să știe numele restanțierului? De ce i-ar păsa că are datorii cineva numit Marian Popescu sau poate Andrei Ionescu? Nu știu, nu are nici o logică, dar așa sunt unii români, vor să știe și numele caprei care-i moare vecinului și de asta este hazlie situația.

Uitați-vă la omul respectiv, știți deja că-i genul care citește toată lista de la întreținere, se uită cât are fiecare de plată, poate câți metri de apă consumă, câte persoane sunt trecute acolo șamd.

Și apoi apare alt vecin:

„E foarte bine, e ok. Da, pentru că aveau idee, intrau tot felul de oameni vedeau adresa nu știu care, se interesa pe unde stau”, explică el.

Intrau unii care se interesau pe unde stă respectivul bătrân din Târgu Jiu, vă dați seama?

Cum spuneam, trebuie să vedeți clipul, e ca o mică piesă de Caragiale acolo:

asus s5507

    49 comentarii

  1. Mircea cel vechi

    18/12/2020 la 4:11 PM

    Cred ca orice bloc din Romania are minim un securist de genul ( min 0:22 ) .

      (Citează)

  2. De ce sa nu vada cine e restantier? Ca sa nu ii bata obrazul? Ca sa nu poata zice la adunarea de locatari cine fura/minte la consumul de apa? Ca sa nu poata face reclamatie la primarie ca X face mizerie sau darama in casa sau are porc in balcon?

    NU, asta cu scos numele este o tampenie si incurajeaza lipsa de responsabilitate.

      (Citează)

    • Ia da-ne si tu numele ca sa stim cine e desteptul din spatele numelui Gaelex.

        (Citează)

    • De ce, am restante la intretinere?

        (Citează)

    • Nu are nici o relevanta numele de pe lista. Scrie numarul apartamentului si numarul de persoane, cata apa consuma si toate celelalte info utile pentru a determina suma finala.
      Ganditi-va ca pe lista scrie numele proprietarului, dar in apartament sta copilul lui sau are chiriasi. Cu ce ar ajuta un nume oarecare?
      Seminte ramase inradacinate din alta epoca…

        (Citează)

    • Daca esti vecin cu restantierul chiar daca nu stii cum il cheama, tot stii din vedere cine sta la ap X ( cu restante ) .. si-i poti bate obrazul.
      Poti chiar sa-i bati la usa si sa-l intrebi frumos “vecine, vad ca ai probleme financiare, cum as putea sa te ajut ?” /s

        (Citează)

    • Daca stii numele restantierului si nu stii cum arata nu te ajuta cu nimic. Nu ai cui sa ii bati obrazul.
      In schimb daca stii ca ala “blond si mic de inaltime” sau ala “brunet si slab” sta la apartamentul X si are datorii la intretinere, poti sa ii bati fara probleme obrazul fara sa ii cunosti si numele.

      Oricum asta nu este o problema, fiindca eu nu am mai vazut de multa vreme numele locatarilor trecute pe lista de intretinere (doar apartamentul).

        (Citează)

    • Alex:
      Dacă ii tai firele de la camere te cam încadrezi ușor la infracțiunea de distrugere. Zic și eu.

      dar sa ii lipesti un carton in fata lentilei parca nu mai suna asa de grav, nu?

        (Citează)

  3. Seminte ramase inradacinate din alta epoca…

    Numele nu are de ce sa fie pe liste. Nu ajuta la nimeni. Un cap de tabel corect trebuie sa contina informatiile care ajuta la calcularea sumei finale, nu toate informatiile inutile.
    Oricum, sunt scrise numerele apartamentelor si nr. de persoane care locuiesc acolo. daca cineva vrea sa conteste cate persoane stau in apartament deoarece nu sunt declarate corect, are unde verifica.

    Cum ziceam… unele idei mor greu.

      (Citează)

  4. In blocul in care locuiesc eu, proprietarul tuturor aparatementelor (3) aflate la parter a montat camere video pe holul de la intratre, poate fi filmata orice persoana care intra sau iese din bloc. Nu are acordul nimanui, dar nimeni nu se agita in acest sens. Am pus o intrebare la Autoritatea Nationala de Supraveghere a Prelucrarii Datelor cu Caracter Personal si am primit un raspuns stupid gen “trebuie sa luati legatura cu firma care a montat camerele”
    Misto de tot, avand in vedere ca nu stim cine le-a pus iar domnul proprietar sta in USA si nu ne raspunde la telefon.
    De altfel la parter functioneaza si un salon de manichiura clandestin, la fel fara nici un acord scris din partea locatarilor.

      (Citează)

    • Taie-i firele de la camere.

      Reclamatie la primarie. Reclamatie la DGSV sau cum se mai numeste acum SANEPID.

        (Citează)

    • @Mihai, si administratorul blocului ce spune de situatia asta? S-a implicat in vreun fel sa verifice?

        (Citează)

    • Sunt sigur ca domnul sta toată ziua sa se uite cum va scobiți in nas in timp ce așteptați liftul. WTF. Ar trb sa va bucurați de acele camere. In caz ca cineva va agresează copii, prietena sau soția o sa plângeți după ele…

        (Citează)

    • Dacă ii tai firele de la camere te cam încadrezi ușor la infracțiunea de distrugere. Zic și eu.

        (Citează)

    • Am facut reclamatii peste tot, nu se implica nimeni
      Primaria sectorului 1 o arunca la politie, politia spune ca exista casa de marcat si atat.
      ANAF tace, DSP tace – dupa nu stiu cate sesizari facute.
      Administratorul a facut si el plangeri, degeaba. Parterul “desigur” nu plateste decat ulitatile proprii (apa, gaz etc) dar nu plateste admin, curent electric scara si femeia de serviciu. Pentru ca tupeu maxim.

      Blocul este construit in 2015 si sunt putini locatari.
      Ideea este ca se implica f putine persoane iar de la stat nu primim ajutor.
      Camere sunt montate ilegal, mi se pare de bun simt sa ceri acordul vecinilor inainte sa te inhami la asa ceva.

        (Citează)

    • Daniel:
      Sunt sigur ca domnul sta toată ziua sa se uite cum va scobiți in nas in timp ce așteptați liftul. WTF. Ar trb sa va bucurați de acele camere. In caz ca cineva va agresează copii, prietena sau soția o sa plângeți după ele…

      Tu nu pricepi ca ala e in SUA si nu raspunde la telefon? Cu ce sunt alea utile, daca n-ai acces la ele oricum?
      Si n-auzi ca nu vrea sa plateasca utilitati si altele? Adica, oricum il doare la banana ca te agreseaza pe tine cineva.

      Nu, eu nu m-as bucura. Daca se pun camere de supraveghere in spatiul comun al blocului, e normal sa aiba toti acces la ele.
      Plus ca e ilegal, oricum, daca ceilalti nu-s de acord.

        (Citează)

  5. Radu, credeam ca vei scrie despre legea ca Asociațiile de Proprietari sunt obligate sa afișeze contul bancar unde poți plati Întreținerea dar multe Asociatii nu respecta legea si trebuie sa mergi cu bani cash sa o plătești intr-o coșmelie comunista dupa ce stai la rând cu alți 10 pensionari.

      (Citează)

    • Pentru asta faci reclamatie la primaria de sector de care tii. Succes.

        (Citează)

    • Eu am intrebat de ce nu își fac cont bancar sa le virez întreținerea și au zis ca sunt in proces cu CET și momentan trb sa plătească despăgubiri de 30k euro(sunt multe blocuri). Dacă deschid cont bancar le va pune sechestru…

        (Citează)

    • george:
      Radu, credeam ca vei scrie despre legea ca Asociațiile de Proprietari sunt obligate sa afișeze contul bancar unde poți plati Întreținerea dar multe Asociatii nu respecta legea si trebuie sa mergi cu bani cash sa o plătești intr-o coșmelie comunista dupa ce stai la rând cu alți 10 pensionari.

      După ce a fost publicată legea, am făcut un text, l-am tipărit în mai multe exemplare și l-am lipit în 2-3 locuri din bloc. Cam 3-4 săptămâni pentru că dispărea dupa 1-2 zile. Acum am mai mult de 2 ani de când plătesc întreținerea prin transfer bancar. În primele luni tipăream extrasul cu plata și îl puneam în cutia administrației … dar de câteva luni am căzut de acord cu administratorul și îi trimit pe mail dovada plății.

        (Citează)

    • Si cu ce proba dovedeste ca tu esti cel care a taiat firele? Cu filmarea de pe camerele montate ilegal, care nu poate fi acceptata?

      “Onorata instanta, va rugam dispuneti prezentarea dovezii montarii mijlocului de inregistrare si a dovezii omologarii si certificarii aceluiasi mijloc pentru a stabili validitatea probelor depuse de onoratul coleg”

      “Onorata instanta, dorim sa facem cauza disjunsa si in urma acestor dovezi depuse de onoratul coleg sa incepem actiune civila pentru incalcarea dreptului la viata privata, instalarea si utilizarea de echipamente de inregistrare fara autorizate, prelucrarea datelor personale fara drept si autorizatie, prelucrarea datelor personale fara acordul locatarilor”

      Mai vrei? Si eu nu sunt avocat, doar am mai auzit, vazut si patit una alta.

        (Citează)

  6. Sigur numele nu ajuta, bine ca l-au scos, dar asta cu de ce imi pasa mie ca vecinii au restante e cu doua fete.
    Pentru ca s-ar putea sa te trezesti fara apa, lumina pe scara, femeie de serviciu, etc. pentru ca diversi n-au chef sa isi plateasca intretinerea. Sigur exista asocitatie de proprietari, comitet, penalizari, etc. , dar de multe ori cu astia o injuratura de mama sau o bataie buna (unde nu bate camera) merge mult mai bine.

      (Citează)

  7. Dar numele parintilor si seria de buletin nu sunt necesare, ca in toate formularele de la stat? :)

    Nu credeam ca exista aviziere de intretinere unde se trece numele proprietarului… m-am inselat!

      (Citează)

  8. nu am urmarit reportajul dar pariez ca nici unul din cei intervievati nu spune ceva de genul “asta e legea deci nu mai e nimic de comentat”, ca la noi in Romania nu exista acest concept de a respecta legea, toata lumea considera ca aplicarea ei e negociabila

    am dreptate?

      (Citează)

    • Nici eu nu am urmarit reportajul, dar sunt sigur ca ai dreptate

        (Citează)

    • @Marean, @Sorin, daca faci un reportaj intr-un bloc in care oamenii nu au nimic de comentat, nu mai are farmec reportajul.
      Asa ca televiziunile ii cauta pe aia 5-10% care comenteaza pentru a avea subiecte. Majoritatea inteleg si respecta legea (mai ales pe un subiect superficial cum este acesta).

        (Citează)

    • @AndreiG, inteleg ce spui – zici de sampling bias.

      Insa uite cum incepe Radu articolul

      “Un reportaj de la Digi24 a ieșit deosebit de amuzant și reprezentativ pentru viața la bloc în România.”

      Practic ce zici tu e ca reportajul NU e reprezentativ.

      Intre timp l-am vazut si eu si, asa la feeling, as zice ca este.

      Plus ca mai e o chestie, eu am zis ca nu e nici macar unul care sa zica ca nu are ce comenta. Adica am pus bara foarte jos cum se zice, ca normal e ca majoritatea sa zica asa. Si cred ca daca ar fi existat macar unul, astia de la Digi l-ar fi bagat in reportaj, fie si numai pentru ca era o a treia opinie in afara de pro/contra. Dar se pare ca nu a fost nici macar unul.

        (Citează)

  9. Ce ti-e si cu GDPR-ul asta!
    In Belgia e obligatoriu sa iti pui numele la intrare (pe casuta postala). Altfel suna politia sa vada cine sta acolo.
    In Suedia declaratiile de venit sunt publice. Poti vedea cat castiga vecinii tai si muri de ciuda.

      (Citează)

  10. La blocul unde stau (în Oradea) de când mă știu n-a fost afișat niciodată numele. Doar apartamentele și atât.

    La toate blocurile la care le știu, n-am văzut niciodată lista cu numele, doar cu apartamentele.

    E interesant, eu nici n-am știut până acuma că este unde se pune cu numele, nu văd logica, doar știi care-i apartamentul dacă vrei să-i bați obrazul cu responsabilitatea…

      (Citează)

  11. Pentru asta putem mulțumi băncilor comuniste românești care încasează comision de încasare.

    Mie mi-a zis de la asociație că fiecare încasare e comisionată și dă peste cap toate calculele. Cum are sute de apartamente, dacă toți plătesc cu transfer, se adună comisioanele care trebuiesc justificate cumva și iar o ia de la zero.

    Din ce am înțeles la Banca Transilvania e așa. Sunt multe asociații comuniste dar și ca bancă să faci așa ceva trebuie să fi next level hrăpăreț…

    george:
    Radu, credeam ca vei scrie despre legea ca Asociațiile de Proprietari sunt obligate sa afișeze contul bancar unde poți plati Întreținerea dar multe Asociatii nu respecta legea si trebuie sa mergi cu bani cash sa o plătești intr-o coșmelie comunista dupa ce stai la rând cu alți 10 pensionari.

      (Citează)

    • Si daca se aduna comisioanele ce? Pot fi trecute la cheltuieli si distribuite la intretinerea urmatoare, vor iesi cativa bani in plus/apartament (pentru ca 90% din oameni vor prefera in continuare cash-ul daca au de ales).
      La mine in bloc s-a renuntat complet la plata cash, doar POS la administrator si OP. Au plans cateva luni, apoi au gasit solutii, cativa mai batrani apeleaza la copii sau la un vecin sa le plateasca, ceilalti au descoperit brusc ca au card de salariu.

        (Citează)

    • @Sorin, aici cred ca ajungem in cealalta extrema. Nu stiu daca este legal sa obligi locatarii sa plateasca numai prin OP sau la POS.

        (Citează)

    • Pentru fiecare tranzacție se plătește comision. Insa și pentru plata cash, când mergi la casierie, plătești. Plătești chitantierul, pixul. Oricum, toate aceste plăti sunt distribuite pe lista.
      Este important sa fie o alternativa pentru toată lumea.
      Dacă administratorul are o problema la calculul comisioanelor, înseamnă că nu prea are experiență sau nu prea știe cum sa folosească programul de administrare pe care îl folosește.

        (Citează)

    • Schimbi banca, sau costul comisionului se include în întreținere (pentru că este o cheltuială a asociației). Da, e destulă bătaie de cap, dar la noi așa s-a făcut.

        (Citează)

  12. Una este ap. 7 are restanta 10.000 de lei, alta este tu Ion Popescu ai restanta 10.000 de lei la bloc. Nu mai e asa usor de ignorat, oricat de nesimtit ai fi.

      (Citează)

    • Adica tu daca te duci la vecinul de la apartamentul X sa ii bati obrazul ca nu a platit te adresezi asa?
      – “Salut, Popescu Ion Vasile, vad ca ai restante la intretinere. Plateste te rog mai repede, ca vom fi deconectati de la apa in curand.”

      Sau i te adresezi:
      – “Salut, vad ca ai restante la intretinere. Plateste te rog mai repede, ca vom fi deconectati de la apa in curand.”

        (Citează)

  13. Daniel:
    Sunt sigur ca domnul sta toată ziua sa se uite cum va scobiți in nas in timp ce așteptați liftul. WTF. Ar trb sa va bucurați de acele camere. In caz ca cineva va agresează copii, prietena sau soția o sa plângeți după ele…

    Un răspuns epic, tipic românesc.
    Spune omul că pe scara lor s-au montat camere video la parter, nu știe cine a pus camerele, proprietarul apartamentelor de la parter locuiește în USA și nu răspunde la telefon – ce-i spune Daniel ? – vezi de treabă, e bine că sunt camere, dacă ai o problemă iei înregistrarea – DE LA CINE CERI ÎNREGISTRAREA dacă nu știi cine le-a pus și proprietarul de la parter nu răspunde la telefon ????

      (Citează)

  14. Daniel:
    Eu am intrebat de ce nu își fac cont bancar sa le virez întreținerea și au zis ca sunt in proces cu CET și momentan trb sa plătească despăgubiri de 30k euro(sunt multe blocuri). Dacă deschid cont bancar le va pune sechestru…

    tu iti imaginezi ca nu au cont bancar. similar, iti imaginezi ca atunci cand asociatia trebuie sa plateasca o factura, vine un gigel cu o geanta de bani si plateste 50000 cash factura la apa nova pt 4 scari de 10 etaje… Nu exista asociatie de proprietari fara cont bancar, oricat ti s-ar parea de ciudat.

      (Citează)

  15. Chiar sunt curios cat va mai dura toata faza cu plata restantelor. Romania e printre ultimele tari din Europa in care treaba asta inca mai exista, nu ai sa auzi de restante in alte tari. Nu platesti luna asta trebuie sa suni, poti amana 1 luna si dupa adio curent/apa/gaz etc. Toata treaba asta comunista cu utilitatile la comun pe scara trebuie sa inceteze, fiecare apartament sa fie racordat separat cu contor de gaz apa si curent. De ce trebuie sa existe repercursiuni pentru 40 de parsoane daca un idiot nu e in stare sa-si plateasca intretinerea. Nu reusesti? Nasol, te muti intr-un apartament mai mic, stai cu chirie, faci un imprumut etc.

      (Citează)

  16. Pe ecranele din sala de asteptare din spital sunt afisate primele 3 litere din nume si prenume . In Romania cum e ?

      (Citează)

  17. Starbucks încalcă GDPR-ul? ca doar iti scrie numele pe pahar.

      (Citează)

    • Sturbucks scrie ce îi zici tu. Dacă ii zici sa scrie Rață roz, asta o sa scrie. Nu îți cere CI sau alt document cu date personale.

        (Citează)

  18. Eu nu inteleg de ce va mirati.
    Cand era Covid la inceput si dadeau aia mai multe date despre infectati si decedati, au fost voci (inclusiv la mine in sat, sau pe aici) care au cerut “sa le dea cu nume si prenume, sa stim si noi”. Cum e si un domn justitiar mai sus care explica ceva de injurat si mama de bataie si inca nu i-a dat nimeni una virtuala peste nas sa ii explice ca e cucu pe campii si ce scrie el are niste incadrari juridice, pasibile de amenda. Si in plus i s-a aprobat si comentariul

      (Citează)

  19. Pe vremea cand inca se trecea si numele, in Bucuresti, uneori dupa vanzarea unui apartament ramanea pe liste numele vechi ani de zile.

      (Citează)

  20. Fac eu un sumar al comentariilor de mai sus

    -Baiete, ești idiot!
    -Ba nu, domnule.

      (Citează)

  21. Intretinerea ar trebui sa fie platita doar prin transfer bancar sau cu cardul la POS. Costa ceva in plus dar are si avantaje: verificarea si procesarea platilor in cadrul asociatiei se face mult mai usor, poate chiar automat daca se doreste acest lucru. In acest fel n-ar exista bani care sa stea fizic intr-un seif (ceva) in acel bloc pana cand suma poate fi depusa in banca. Orice cheltuiala se vede pe extras bancar, nimeni nu poate sa acuze ca s-au furat bani sau au fost facute plati aiurea catre diversi.

      (Citează)

  22. Daniel:
    Eu am intrebat de ce nu își fac cont bancar sa le virez întreținerea și au zis ca sunt in proces cu CET și momentan trb sa plătească despăgubiri de 30k euro(sunt multe blocuri). Dacă deschid cont bancar le va pune sechestru…

    Asociația nu are cum sa fie în proces cu CET, nu există să aibă asociație contract cu CET. Centrala produce căldura, dar NU o livrează, de asta se ocupa urmașul RADET. Deci nu poate exista contract între părți care nu au legătură.

      (Citează)

  23. Ok, nu e normal sa vada orice vizitator care intra pe casa scarii numele tuturor proprietarilor, dar totusi vorbim de o ASOCIATIE care reprezinta o persoana juridica. Cred ca a putea lua cunostinta de numele oricarui proprietar din ASOCIATIA al carui membru sunt si eu nu este ilegal, nu incalca nici un GDPR. Daca solicit presedintelui de asociatie numele vecinilor mei acesta trebuie sa mi-i comunice.

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus