►► Ofertele continuă la: eMAG・Fashion Days・Finestore・Dyson・Flip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄
3 Dec 2020 ·
Acum câteva luni am filmat un clip cu Hermann de la VEKA despre ferestrele apartamentului, cum le-am ales și de ce. Acesta este clipul:
Practic cei de la VEKA m-au întrebat dacă am ferestre cu profil de-al lor. Am, că asta am pus acum vreo 5 ani când am renovat apartamentul și anul trecut într-unul din balcoane, pe care l-am închis.
Apoi m-au întrebat dacă vreau să vorbesc despre de ce le-am ales și ce-a contat în alegerea ferestrelor cu termopan într-un scurt interviu cu Hermann, ceea ce am și făcut.
Am ales VEKA pentru că sunt profiluri foarte bune. Întărite suplimentar, ceea ce pentru mine a însemnat că vor rezista mult mai bine în timp fără a se deforma, chiar și minor. Am lucrat cândva într-o clădire în care cineva cumpărase cele mai proaste ferestre posibile și la prima iarnă am descoperit cu toții că suflă vântul prin ele. Era deranjant șuieratul și curentul de aer, iar după o vreme aproape toată lumea lipise bandă adezivă pe ferestre pentru a le sigila mai bine, ceea ce arăta deosebit de stupid.
Așa că am cerut firmei montatoare profiluri VEKA și cea mai bună feronerie pentru ele, cu gândul că așa nu voi avea probleme pe termen lung. Ferestrele mi se par ceva ce pui o singură dată în casă, că n-am chef ca după câțiva ani să fiu nevoit să le schimb și să refac glafurile sau să văd condens între plăcile de sticlă. 5 ani mai târziu, încă nu am întâmpinat nici o problemă, mecanismele sunt ca-n ziua întâi, all good.
A doua cerință pe care am avut-o a fost ca toate să se deschidă vertical, inclusiv ușa balconului. Avem pisici și nu lăsăm ferestrele larg deschise când noi nu suntem acasă, că nu vreau să sară de la etaj (și am pus oricum plase bine prinse), dar le lăsăm deschise vertical. E suficient pentru aerisire, iar pisicile noastre nu sunt genul care să se spânzure în acea deschidere triunghiulară.
Am mai vrut și izolare fonică bună, că stau lângă o școală și de trei ori pe zi cred că este ora de urlat sau ceva așa, iar noaptea se miaună niște pisici între ele prin grădina blocului de zici că se pregătesc de o rundă de kickboxing vocal. Am obținut și asta.
Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.
Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri
Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.
16 comentarii
03/12/2020 la 11:29 AM
Genul de reclama de la Dove, dar cu intrebari mai reusite si o conversatie mai naturala (pe cat e posibil).
Nice job.
Catalin(Citează)
03/12/2020 la 7:56 PM
N-a fost nici un scenariu sau ceva, a fost o conversație chiar naturală.
nwradu(Citează)
03/12/2020 la 11:38 AM
Problema cu Veka e ca sunt foarte scumpe produsele lor. Eu m-am speriat vazand diferente dintre el si un mopan obisnuit.
Kopa_Kopan(Citează)
03/12/2020 la 11:52 AM
umbla unu prin cartier strigand: care aveti termopane de la vrka si vreti sa da-ti un interviu?!
mihai(Citează)
03/12/2020 la 12:21 PM
Iti arat orhideea mea? wink/wink
On-topic, reclama e destul de reusita, mai putin una din intrebari care pare trasa de par rau de tot :) Stii care, ca e logica, nu stiu de ce n-a fost logica si pentru producator?
Ciprian(Citează)
03/12/2020 la 7:57 PM
E tăiat clipul ca să fie scurt, că discuția întreagă a fost mai cursivă.
nwradu(Citează)
03/12/2020 la 1:49 PM
>Era deranjant șuieratul și curentul de aer, iar după o vreme aproape toată lumea lipise bandă adezivă pe ferestre pentru a le sigila mai bine, ceea ce arăta deosebit de stupid.
Aia poate avea legatura si cu reglarea termopanului, si daca nu se rezolva cu reglarea, inseamna ca problema e la garnituri. Sora-mea a chemat o echipa care i-a verificat toate geamurile din casa, le-a reglat si a schimbat garniturile (unde era nevoie), termopanele fiind destul de vechi, iar acum nu mai are nici o problema cu suieratul/vantul. Poti sa iei cel mai ieftin termopan, daca e reglat bine e mai bun decat un termopan de calitate reglat insuficient. Ele oricum se lasa/se misca in timp, daca ceva nu merge nu va aruncati sa le schimbati, incercati intai sa le reglati. Clipul asta e foarte explicativ daca nu vrei sa chemi o echipa sa faca asta https://www.youtube.com/watch?v=TssMi031qLA&ab_channel=Wohlfensterfabrik
Irina(Citează)
03/12/2020 la 7:57 PM
Nu era nimic de reglat, s-a rezolvat prin niște concedieri :D
nwradu(Citează)
03/12/2020 la 2:42 PM
Vezi că e riscant să le deschizi rabatat dacă ai pisici. Există o plasă pe care o poți folosi. https://www.vetcarecenter.be/vetcare/?p=1909&lang=en sau https://www.youtube.com/watch?v=aYrR6Lukxt8
pahomi(Citează)
03/12/2020 la 4:18 PM
Cerut oferta de la Veka acum 10 zile… nimeni nimic.
Darius(Citează)
03/12/2020 la 7:58 PM
Eu am cerut oferte de la Astra Roger și am dialogat foarte bine cu ei.
nwradu(Citează)
03/12/2020 la 10:19 PM
Ma aflu în fata unei renovări. Schimb tâmplăria de aluminiu care e praf și nu o recomand nimănui.
Vela are profile foarte bune cu 2 mențiuni:
– salamandre 92 este mai bine gândit
– salamandre 92 in Romania este vândut la preț de dumping și este o fabrică care îl sudeaza extrem de bine.
bughy(Citează)
04/12/2020 la 2:16 AM
Aprope toti producatorii au profile asemnatoare ca si calitate pe modelele de top de la ~76 in sus…Feroneria iti poti alege in functie de buget si e chiar idetinca, maco, roto whatever…Diferenta, de care foarte multi nu tin cont cand cumpara tamplarie este sticla…este cea mai importanta…o sticla de calitate pusa pe o tamplarie mediocra, bate la orice ora o tamplarie premium cu o sticla de proasta calitate…
Si sa nu uitam de montaj! degeaba iti cumperi Ferrari daca gigel care il da jos de pe platforma il tranteste de la 2m inaltime ;)
Daniel(Citează)
04/12/2020 la 2:24 AM
Salamander are profile de calitate foarte buna, doar ca bluevolution 92 care se gaseste in Romania provine in mare parte din Turcia…Asta nu inseamna ca e prost doar ca de aici pretul mai mic..
Daniel(Citează)
04/12/2020 la 10:11 AM
Niste mizerii si mizerabili . Pai nu spune nimeni in Romania si nu monteaza nici Veka nici altii corespunzator decat daca ai casa la rosu si are grija constructorul in caz ca are in cap eficienta energetica .
Pierderile termopanelor la bloc se fac la imbunirea cu placile, si chiar daca nu sunt de specialitate, sunt inginer si stiu sa citesc codul culorilor efectuat cu o camera FLIR.
Deci degeaba sunt ferestre de jdemii de camere , cu tripan – sticla ultratratata si vid , gaz inert sau altfel sau, plm , daca nu au o bariera termica si una de condens pentru montare . Toata lumea crede ca daca pui spuma si o tencuiala de exterior / interior esti safe – pai pierzi pe acolo caldura ca si cum ar fi oscilobatat .
…. din pacate . Asa se face montajul in Bucuresti . Poate or exista alte locuri unde se trateaza mai profesional treaba , dar la Bucuresti se baga dibluri / suruburi in beton, se umple cu spuma si ura si la gara .
Liviu(Citează)
05/12/2020 la 1:55 AM
Confirm, si eu am lucrat cu Astra Roger si sunt f multumit de profile. Am ales Veka Softline 82 cu 4S (exterior) – clar – lowE (interior) – total 4.5 cm de sticla in grosime.
M-au costat ceva dar se inchid formidabil. Fac o mica paranteza aici, sticla conteaza enorm in antifonare, iar ca sa ai liniste perfecta (gen afara rupe unu soseaua cu pickhammeru’ iar tu sa nu auzi nimic) ai nevoie de un strat de cel putin 10 cm de sticla, adica practic ferestre duble.
Singurul minus, chiar cu “M” a fost faptul ca la final au pus un strat extrem de subtire de spuma care mai degraba acoperea decat sa umplea golul dintre toc si perete.
Mihai(Citează)