Suntem cu toții într-o amorțeală periculoasă și trebuie să fac mai mult

M-am tot gândit la declarația ministrului sănătății Nelu Tătaru despre cum suntem cu toții vinovați despre situația slabă a sistemului medical din România. A fost o declarație controversată a ministrului, făcută fără mult tact politic, după incendiul de la Piatra Neamț când a fost întrebat cine este vinovat. Tătaru a nuanțat-o apoi spunând că se referea la “toți miniștrii sănătății”, nu la toți românii.

Dar așa este? Oare nu sunt vinovați toți românii? Eu oscilez între “nu are dreptate” și “are dreptate”. Pot găsi argumente bune pentru ambele părți.

De exemplu, eu nu mă consider vinovat pentru incendiul de la Piatra Neamț. N-am lucrat la instalațiile electrice de acolo. N-am lucrat în acel spital ca să văd nereguli și să mă simt indirect vinovat pentru că nu le-am raportat niciodată cuiva mai sus. Nu trăiesc în Piatra Neamț, n-am votat nici un primar de pe acolo care apoi să bage banii în prostii populiste în loc să-i pese de spital.

Există oameni direct răspunzători pentru organizarea acelui spital și funcționarea sa. Există alții care i-au numit în acele funcții deși poate erau incompetenți. Există oameni care au văzut nereguli și nu le-au raportat mai departe. Toți aceștia sunt vinovați direct sau indirect. Este un cerc larg, dar nu foarte larg, de vinovați. L-am putea extinde filosofic la toată România și în trecut până la Decebal și Traian, dar nu facem homeopatie aici, iar dincolo de un anumit grad de legătură cu problema nu merită efortul de a continua vânătoarea vinovaților.

M-am uitat la o emisiune de-ale lui Striblea de la Europa FM pe același subiect și au sunat destui oameni care au spus că nici ei nu se simt vinovați deoarece și-au plătit taxele și impozitele cerute de statul român. Cred că jumătate din emisiune s-a învârtit pe această justificare. Motivarea aceasta mi s-a părut că nu are nici o legătură cu subiectul, ba chiar este o fugă de responsabilitate. “Eu mi-am plătit impozitele, deci țara trebuie să fie perfectă” este o așteptare nerealistă, iar prima afirmație nu are nici legătură de cauzalitate cu a doua.

Lucrurile nu funcționează deloc așa. Chiar este o fugă de responsabilitate pentru că nu-i suficient să-ți plătești taxele, ci trebuie să te asiguri că oamenii care gestionează banii respectivi îi folosesc pentru bunăstarea ta, pentru proiecte bine alese și prioritizate, competent planificate, fără hoție și fără corupție. O metodă simplă și cu bătaie lungă de a te asigura de asta este la vot.

De fapt, aș spune că plata taxelor este doar primul pas, nu sfârșitul datoriei civice. Nu-i suficient să transferi banii la bugetul de stat și să aștepți să apară apoi covrigi în coada câinilor. Din contră, odată ce ai cotizat din banii munciți de tine trebuie să fii și mai vocal în a cere să fie bine folosiți, să vezi ce s-a întâmplat cu ei, să ceri rapid pedepsirea hoției din banul public șamd.

Long story short, eu plătesc anual foarte mulți bani în impozit pe venit, CAS, CASS, TVA și orice altceva îmi cere statul român conform legilor și, cu toate acestea, n-am simțit niciodată că merit vreun premiu pentru că le-am plătit sau că aici mi s-a încheiat datoria de țară și acum doar România îmi datorează mie diverse lucruri.

Este ușor și să spui un generic “să se verifice lucrările după finalizarea lor și dacă ceva nu-i bine, să nu se plătească”, dar fraza folosește un verb impersonal, fără un subiect clar definit. “Să se facă”. Bine… cine să o facă? Câți oameni ar fi necesari pentru a verifica în România toate contractele și lucrările finalizate zilnic în toate județele țării, de unde găsim oameni bine pregătiți pentru această “forță de intervenție”, cum îi plătim și cine îi conduce într-un astfel de scop? Ce garanție avem că o astfel de instituție ar funcționa mai bine decât Poliția, să zicem? Sau decât Curtea de Conturi?

Nu, “să se verifice” este echivalent cu “cineva, dar nu eu, să facă să fie bine”. Ar fi aceeași situație ca și acum, dar cu încă un nivel decizional adăugat în ecuație, cu mai multă birocrație. Avem deja multe niveluri decizionale și de control în statul român. De ce apare această așteptare nerealistă că unul în plus ar putea rezolva ce nu rezolvă celelalte?

Și pentru cei care susțin în continuare ideea (am auzit-o de-a lungul timpului spusă despre aproape tip de lucrare sau serviciu plătit cu bani publici), o întrebare: cum ar fi aleși cei care fac verificările? Cine le numește șeful, prin ce mecanisme și cum putem să ne asigurăm că nu cade sub aceeași umbrelă ca restul instituțiilor neperformante din țară? Îi aleg eu personal pe toți? Tu? Iohannis? Papa Francisc?

Acum să punem cealaltă pălărie și să ajungem la partea cu “Tătaru are dreptate”. Am auzit pe altcineva spunând că românii de rând n-au făcut niciodată suficiente pentru a cere autorităților țara aceea mai bună în care speră să trăiască. Mi s-a părut că domnul respectiv are dreptate în această afirmație.

Am spus că marea majoritate dintre noi n-au nici măcar o legătură indirectă cu factorii de decizie din Piatra Neamț. Să ne închipuim însă că un astfel de incendiu ar avea loc în București. Și da, știu că nu trebuie să ne închipuim, că deja au fost incendii mortale la Maternitatea Giulești și la Colectiv, dar să luăm situația de acum.

Dacă ar fi fost acel incendiu în București, aș fi putut spune că eu sunt împăcat cu ideea că am făcut destule? N-am votat cu Firea și nici cu restul hoților din PSD, dar oare i-am înjurat destul după ce n-au respectat promisiunile campaniei din 2016? Am protestat suficient, am urlat pe unde am putut când Firea a promis un mare spital în București și la final de mandat ne-a arătat doar macheta lui, de parcă ar fi zornăit o jucărie strălucitoare pentru a distrage atenția?

Dar când Dragnea a pus în programul de guvernare că se vor construi vreo 8 spitale regionale și nu s-a făcut niciunul? De câte ori le-am cerut socoteală pentru asta? De câte ori am scris, de câte ori am înjurat, am aruncat cu ouă sau am protestat pașnic când încă un parlamentar, încă un primar sau consilier sau director de ceva este prins furând? Sau de câte ori am protestat când am văzut reportajele despre corupție sau când am auzit de Hexipharma, de Malaxa, de Floreasca, de bani cheltuiți pe catedrală și târguri de crăciun unde să cânte prietenii politici ai primarului, nu pe ceva mult mai util societății românești, vieții în sine? De câte ori am scris parlamentarilor cerându-le să-și facă datoria?

De puține ori, când trag linie și calculez, deși probabil am fost mai activ decât alții din jurul meu în astfel de privințe. Și nu doar eu, ci probabil și voi sunteți în aceeași situație ca și mine.

Problema este că societatea modernă este atât de amplă și complexă încât fiecare om nu poate fi direct implicat în organizarea și derularea lucrurilor. Oamenii sunt ocupați cu multe lucruri ziua, cu munca lor, cu crescut copii, cu stat în trafic, cu dezvoltarea personală șamd.

Noi am externalizat organizarea și conducerea țării, de la mic la mare, către un grup restrâns de oameni. De asta alegem parlamentari care să ne reprezinte, de asta există administrație locală și națională, de asta angajații puterilor legislative, executive și judecătorești sunt plătiți din bani publici — noi i-am angajat ca să muncească pentru binele tuturor. Sunt manageri, de fapt, în diverse funcții, și trebuie să avem pretenția să facă și treabă bună, nu doar să-i punem în acea poziție și să nu-i mai întrebăm niciodată de mersul lucrurilor în timp ce ei doar își împart beneficii și pensii speciale.

Ați auzit că în Primăria Municipiului București există spor pentru utilizarea computerului, la valoarea maximă de 15% din salariu? Că în anul 2020 angajații de acolo s-au premiat între ei pentru că utilizează PC-ul în muncă? Și ați auzit și că există spor de praf? Adică în loc să șteargă praful și să facă o curățenie prin birouri, se încasează bani în plus pentru că e praf? Dar nu oricum, ci un director ia 2.300 de lei pe lună, în timp ce un muncitor necalificat ia 300 de lei pe lună pentru că stă în același praf.

Unde a fost exprimată public indignarea pentru o astfel de hoție? Unde au fost marșurile și înjurăturile și cererile de demisie și de schimbare a sistemului? Că un share la respectiva știre și o înjurătură spusă în gând nu-i deloc suficientă, nu în condițiile de acum.

Cunosc câțiva oameni care sunt activiști. Militează pentru tot felul de cauze, se aliază cu diverse ONG-uri din domeniu, lansează petiții, depun plângeri pe la instituții sau DNA și fac mult mai multe decât mine. Am toată stima pentru ei, mai ales că fac asta în timpul lor liber, după muncă; e pasiune lor, așa cum a altora este să se relaxeze seara la un joc. Mie, în schimb, îmi este greu să ies dintr-o amorțeală legată de aceste aspecte, deși primul pas este totuși să o conștientizez și să realizez că aș putea face mai multe.

Și aici ajungem ușurel spre concluzia mea. Societatea a intrat într-o etapă de amorțeală după ce părea că s-a trezit și că nu mai acceptă hoția, incompetența și nepăsarea unor autorități. Țin minte multe proteste după Colectiv și și mai multe proteste după ordonanța 13 despre justiție. Luni întregi de proteste, dar după 10 august 2018 s-a cam terminat cu ele.

Societatea a trecut mai departe. Avem acum:

• oameni cărora nu le pasă de corupție și de nepăsarea autorităților pentru viața lor. Nu pentru calitatea vieții lor, ci chiar pentru viața lor, pentru supraviețuirea lor. Autorităților nu le pasă dacă mori sau nu.
• oameni care și-au setat un prag și consideră că, atingându-l, și-au făcut total datoria. Uneori pragul este arbitrar sau ilogic sau nesemnificativ.
• oameni care ar protesta și cere mai multe, dar așteaptă întâi să o facă alții.
• oameni care ar protesta și cere mai multe, dar nu cred că va avea vreun efect așa că nici măcar nu încearcă.

Și multe alte tipuri, de fapt.

Sunt tot mai convins că lucrurile nu se pot schimba în bine doar prin investiții și creștere economică și salarii mai mari. Bunăstare mai mare în țară înseamnă doar că sunt și mai mulți bani ce pot fi furați de cei cărora li se permite să facă asta.

Țara se poate schimba doar dacă tot mai mulți oameni obișnuiți cer ca lucrurile să fie făcute mai bine, dacă protestează imediat, în număr mare, împotriva corupției și hoției, dacă taxează imediat orice derapaj, dacă-i înjură fără milă pe parlamentarii care încep să se creadă un fel de clasă nobiliară a țării, intangibili de omul de rând. Dacă vreți un citat deștept în loc de cuvintele mele, “The only thing necessary for the triumph of evil is for good men to do nothing” – atribuit lui Edmund Burke, politician și filosof irlandez. Sau altul: “Constant vigilence” – Alastor Moody, profesor la Hogwarts.

Primul pas este la vot, desigur, că așa este democratic. Vine unul în curând. Nu știu când este, dar voi merge la urne și dacă pun secția de votare în mijlocul spitalului de covid. Dar o astfel de acțiune la fiecare 4 ani nu este suficientă, nu când la vot se duc și alți oameni care nu-și doresc o țară mai bună, ci doar un mărunțiș în plus pentru ei.

Trebuie ieșit din amorțeală. Nu știu cum se poate face asta, ci doar că trebuie o atenție mai mare din partea cetățenilor la ce fac cei din funcțiile de conducere, că au scăpat de mulți ani lucrurile de sub control și singure nu vor reveni niciodată pe un traseu bun.

Taxarea la vot, la fiecare 4 ani, este pentru vremuri bune, când lucrurile merg deja bine și sunt necesare doar ajustări mici, făcute din când în când. Este ca mersul pe autostradă, cu minim efort de corecție a traiectoriei din când în când.

România este ca o mașină ce merge cu viteză în noapte pe un drum cu gropi, nesemnalizat și plin de curbe, iar cei puși să fie șoferi sunt ușor beți. Este cazul să ținem cu toții de volan, că doar printr-un efort serios și comun ne ferim de a cădea de tot în prăpastie.

Photo by Tom Keighley on Unsplash