►► Ofertele continuă la: eMAG・Fashion Days・Finestore・Dyson・Flip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄
M-am jucat un pic cu un Acer Predator Helios 300, care-i un laptop de gaming aflat undeva la punctul Lagrange între accesibil și performant. Și prin accesibil vreau să zic în jur de 1.500 de euro, că așa este în gaming.
Specificațiile modelului testat (cod PH315-53-70HR):
Prețuri: gama Helios 300 începe pe la 6.000 de lei la eMAG și PC Garage. Modelul testat de mine probabil costă în jur de 8.500 de lei. E prea nou ca să fie deja în magazine.
Per total este un laptop bine făcut. Carcasa este neagră, are liniile uzual game-y (niște muchii fațetate, design specific pentru zona de evacuare a aerului de pe spate), pare bine închegat cu o senzație generală de computer robust. S-a folosit o combinație de aluminiu și plastic, metalul fiind găsit pe exteriorul monitorului și pe lângă tastatură.
Am impresia că, față de generația anterioară, conectorul de alimentare a fost mutat pe spate, deci nu mai încurcă una dintre laterale. Gurile de ventilație de pe lateral fac oricum ca porturile sistemului să fie cam prea înghesuite pentru gustul meu, dar asta e cel mult un inconvenient minor, nu ceva ce l-ar face de neutilizat.
Porturile sunt împărțite pe stânga și dreapta, are și două ieșiri video prin HDMI și miniDisplayPort. Helios 300 nu include cititor de carduri, care poate ar fi util pentru cei ce mai fac și alte treburi pe un astfel de laptop performant.
Tastatura este neagră cu caractere albe, ușor de văzut, și există și iluminare de fundal. Zona de sub taste flambează un pic, dar doar la apăsări puternice. În utilizare normală nu a fost o problemă observabilă. Cursa tastelor și feedback-ul la apăsare sunt bune, sunt cele uzuale pentru un model de gaming din gama sa.
Touchpad-ul pare mai bine integrat decât pe unele modele Acer văzut de mine până în prezent, dar colțul din dreapta-jos tot pare cumva lăsat în aer, iar apăsarea acolo are un feedback ușor mai simplu.
Ecranul testat de mine este unul de 15,6 inchi. Are în continuare bezel-uri un pic mai mari decât mi-ar plăcea să văd.
Trăgând linie, Helios 300 este bine făcut, fără nimic cu adevărat deranjant în partea de construcție. Arată a laptop robust, cu un design normal și ușoare note de gaming pe părțile exterioare.
Are hardware-ul de sweetspot în acest moment, adică un procesor Core i7-10750H și o placă video NVIDIA RTX 2070 Max-Q, combinație care permite rularea oricărui joc modern și probabil viitor în rezoluția Full HD a ecranului.
Ecranul de 240 Hz mi se pare overkill. Jocurile moderne nu vor ajunge niciodată la un astfel de frame rate, așa că în afara cazului în care știți că aveți nevoie de un astfel de refresh, alegeți varianta cu 144 Hz dacă este disponibilă în piață.
Am testat în septembrie un Acer Triton 300 cu aceeași configurație și aproape același aspect. Helios 300 de acum este un pic mai rapid în teste de benchmark, de exemplu:
În jocuri, am folosit benchmark-urile din Shadow of the Tomb Raider și din noul Watch Dogs Legion și am obținut așa:
Să joci Watch Dogs Legion în 43 fps cu toate, toate, toate detaliile la maxim-maxim eu zic că-i bine (-bine). FPS minim a fost 26 în acest test, 0,1% low FPS la 30, deci jucabil bine în fiecare moment.
Ecranul mi s-a părut bun, e suficient de luminos pentru toate tipurile de scene, iar culorile sunt vii.
Singura problemă este cea uzuală: procesorul Intel și restul hardware-ului necesită răcire puternică, așa că Helios 300 are ventilatoare Aeroblade 4 care se turează. Mi s-a părut mai mic zgomotul decât pe alte laptopuri Acer testate de mine, poate și din cauză că au mai optimizat sistemul de răcire și deasupra tastaturii sunt niște fante mai bune de ventilație, dar zgomotul există oricum. Te joci cu căști ca să nu-l auzi, iar dacă apeși butonul Turbo probabil că-l vei auzi chiar și așa. N-ai ce-i face.
În caz că nu vrei căști, apropo, sunetul din difuzoare este puternic și destul de plăcut, deși parcă nu-ți priește când auzi și sistemul de răcire ce intră în funcțiune imediat ce deschizi un joc. Software-ul care controlează ventilatoarele este mai bine construit decât pe alte modele, măcar, iar ventilatoarele pornesc doar în joc și se opresc imediat ce nu mai este nevoie de ele. Am văzut și alte laptopuri, inclusiv Acer, la care ventilatoarele porneau inclusiv când deschideai un program prin Windows doar pentru că procesorul avea un spike de încărcare.
Temperatura pe suprafața carcasei nu devine deranjantă. Se încălzește zona de deasupra tastelor, unde sunt acele fante suplimentare de ventilație, dar tastele în sine se încălzesc mult mai puțin și nu le-am mai măsurat temperatura din moment ce nu mi s-au părut problematice.
CE E BINE |
CE E RĂU |
|
|
Am impresia că, în lumea laptopurilor de gaming, potențialii clienți știu deja la ce să se aștepte doar citind specificațiile hardware, iar teama este că ar putea fi ceva în neregulă cu modul în care un laptop sau altul este construit. Ei bine, cu Acer Helios 300 nu-i nimic în neregulă.
Are performanța pe care o așteptați de la acest hardware, e bine făcut, nu te deranjează nimic prea tare. Ventilatoarele sunt zgomotoase, dar încă n-am întâlnit un laptop de aceste dimensiuni care să fie miraculos de silențios. Dacă vă doriți un laptop de gaming și-l găsiți pe Helios 300 la un preț bun, go for it.
Prețuri: gama Helios 300 începe pe la 6.000 de lei. Modelul testat de mine probabil costă în jur de 8.500 de lei. E prea nou ca să fie deja în magazine.
Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.
Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri
Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.
2 comentarii
27/11/2020 la 6:11 PM
Laptopul e destul de puternic si observ ca s-au preocupat putin si de racire, bineinteles ca Radu nu a postat si temperaturile, dar oricum cine joaca watch dogs cu motion blur activat.
La 6000lei e cel cu i5 si 2060, eu zic ca nu se merita diferenta.
Radu(Citează)
02/12/2020 la 10:12 AM
Suntem la final de 2020 , si lumea inca mai construieste PC-uri bazate pe Intel si le pretuieste cu mii de EUR . Asta inseamna sa fii mafiot :)))
Iei un ROG G14 pentru 500EUR mai putin cu RTX2060, dar care face mult mai mult pe termen mediu . In opinia mea .
Liviu(Citează)