un blog de Radu Dumitru

asus s5507

►► Ofertele continuă la: eMAGFashion DaysFinestoreDysonFlip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄

asus s5507

Misterele bursei: scad acțiunile companiilor de armament pentru că oamenii nu se răscoală

16 Nov 2020  ·

GÂNDURI  ·

8 comentarii

Nu știu dacă a mai fost timp de știri amuzante de pe bursă în săptămâna trecută, dar merită menționate două dintre ele. Sunt interesante pentru că arată cât de imprevizibilă este bursa, deși mulți o percep la modul simplist “dacă o companie merge bine, acțiunile cresc”.

Povestea este așa: compania Pfizer a anunțat că viitorul lor vaccin covid-19 are o eficiență de 90% în primele teste clinice, o veste foarte bună. Acțiunile Pfizer au crescut, dar partea tare este următoarea: aproape imediat au scăzut acțiunile Zoom, Netflix și Peloton.

Altfel spus, de bucurie că situația pandemiei s-ar putea rezolva în câteva luni, au scăzut acțiunile unor companii populare pentru stat acasă. Peloton, în caz că nu știați, face niște biciclete de fitness foarte populare în această perioadă.

Graficul acesta de pe qz.com arată scăderea unor companii, deși piața în general a crescut (linia punctată este indicele S&P 500).

Situația are logică, desigur, doar că nu te aștepți la așa o rapidă reacție de tipul “unde dai și unde crapă”. Creșterea economică nu-i un joc cu suma zero, dar e clar că domenii total diferite ale economiei sunt, totuși, corelate între ele.

Uitați una și mai tare: acțiunile unor producători de armament (Smith & Wesson, Sturm Ruger) și ale unui lanț de vânzare de arme și muniții au scăzut în același timp. Motivele identificate de analiști sunt:

  1. lansarea vaccinului Pfizer, deci mai puțini oameni vor merge la vânătoare și outdoor.
  2. lipsa de scandal în societate, huliganism, “civil unrest” după ce Biden a fost ales președinte.

Altfel spus, fanii Trump n-au început să se răscoale împotriva “guvernului din umbră” în SUA și deci altor oameni nu li s-a făcut suficientă frică (sau furie) încât să-și cumpere mai multe arme.

Dar nu că-i uimitor că au existat investitori care, dezamăgiți că nu încep răscoale în SUA și oamenii nu se împușcă suficient de tare pe stradă, au vândut acțiunile deține la companii de armament? Cum o fi fost discuția aia? Cu scârbă în glas s-a zis “hai vinde totul, că ăștia n-au de gând să se omoare între ei cum credeam noi că o vor face…”?

asus s5507

    8 comentarii

  1. Mare parte din miscarile pe termen scurt sau f scurt vin din algorithmic trading. Adica programe, ca sa nu le zic roboti, care iau decizii de vanzare sau cumparare in milisecunde, pe baza pretului si volumelor anterioare.

    Deci nu a decis mai nimeni “ba, hai sa vindem armele ca nu se mai rascoala astia”. Au vandut 2-3 si apoi robotii s-au ocupat sa creeze un bulgare de zapada.

    Miscarile pe termen scurt pe bursa au incetat de cel putin 10 ani sa mai aiba legatura cu sanatatea sau profitabilitatea companiilor. Este doar despre facut profit pe termen extrem de scurt.

      (Citează)

  2. “Altfel spus, fanii Trump n-au început să se răscoale împotriva “guvernului din umbră” în SUA și deci altor oameni nu li s-a făcut suficientă frică (sau furie) încât să-și cumpere mai multe arme.”

    Nu prea merge așa.
    Armele nu le cumpără ceilalți oameni pentru a se apăra împotriva fanilor lui Trump. Armele le cumpără fanii Trump, că le e frică de guvernul de stânga care dă mâine o lege să anuleze amendamentul al doilea și trimite stormtroopers să le smulgă AR-15 din mâini.
    Dacă scad acțiunile producătorilor de armament, o concluzie pe care o poți trage ar fi că fanii lui Trump, cu toată gargara că Biden e socialist (bună gluma), își dau seama că e tot un centrist care nu o să miște nimic când vine vorba de arme, la fel ca musulmanul dinaintea lui.

      (Citează)

  3. Sau poate aia care aveau actiuni sperau ca o sa castige Trump si o sa cumpere albii arme ca le e frica de organizatia terorista BLM. Acum ca a castigat favoritul BLM, o sa o lase mai jos cu rascoale si furt din magazine si o sa fie mai multa pace, stanga a obtinut ce a vrut.

      (Citează)

  4. Sau acțiunile scad din simplul motiv pentru care l-ai zis tu fără să-ți dai seama:

    Biden va veni cu legislație anti-armament și lumea știe că vin vremuri grele pentru producători, așa că au ieșit din piață.

    Poate fi atât de simplu.

    Giani Mucea:
    “Altfel spus, fanii Trump n-au început să se răscoale împotriva “guvernului din umbră” în SUA și deci altor oameni nu li s-a făcut suficientă frică (sau furie) încât să-și cumpere mai multe arme.”

    Nu prea merge așa.
    Armele nu le cumpără ceilalți oameni pentru a se apăra împotriva fanilor lui Trump. Armele le cumpără fanii Trump, că le e frică de guvernul de stânga care dă mâine o lege să anuleze amendamentul al doilea și trimite stormtroopers să le smulgă AR-15 din mâini.
    Dacă scad acțiunile producătorilor de armament, o concluzie pe care o poți trage ar fi că fanii lui Trump, cu toată gargara că Biden e socialist (bună gluma), își dau seama că e tot un centrist care nu o să miște nimic când vine vorba de arme, la fel ca musulmanul dinaintea lui.

      (Citează)

    • În general nu sunt sigur de chestii. Îmi dau seama că nu știu tot, așa că accept destul de ușor faptul că s-ar putea să greșesc.
      În cazul ăsta, în schimb, aș paria orice că producătorii de armament nu se opresc anticipat din a vinde armament de frica legislației unui centrist de 77 de ani, care încearcă să direcționeze sacul de pisici leșinate care se numește partidul democrat și care are cel puțin 100 de probleme de rezolvat înainte să se gândească la pew pew.

      Când vin la putere democrați, vânzările de armament cresc pentru că republicanilor le e frică să nu dispară de pe piață. Dacă nu cresc, nu le e frică.

        (Citează)

  5. un comentator bun nautic poate duce in nas bursa mondială.
    cum se descrie singur:
    “Skilled in HR, Microsoft Excel, Sales Management, Maritime, and Microsoft Office.”

    de altfel, isteț de bubuie, dă lecți la perete, la toț fraeri’

      (Citează)

  6. Altfel spus, fanii democratilor nu mai dau foc la magazine si nu mai impiedica politia sa intre in cartiere.

    Altfel spus, BLM nu mai provoaca un val de crime cu zeci de morti, cum au facut in Chaz.

    Altfel spus, zidul de protectie anti-vandalism ridicat la Casa Alba nu va mai fi necesar fiindca Antifa nu ii va mai da foc.

      (Citează)

  7. Saaaaau nebunul portocaliu incearca sa se razbune pe ultima suta de metri si ameninta ca scoate brusc militarii din Irak si Afganistan, cat inca mai poate.

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus