Poveștile voastre din pandemie

Biroul meu este în dormitor, niciodată nu am ajuns așa de prompt la muncă în viața mea :D. Zilele trecute când ploua de zor am avut un moment de apreciere pentru lucratul de acasă în loc să fiu la munca ud și prost dispus.

Dimineața este cu cafea, duș, mișunat prin casă, băgat pisicile in seamă.

Pentru job trec de la pijama la tricou și pantaloni ca să schimb cumva starea de acasă cu una mai profi de birou. Plus ca dacă e cu Skype, trebuie să arăt decent.

Fac pauze în timpul zilei, mai verific pisicile proprii și cele din spatele blocului, mă mișc pentru că atâta stat pe scaun duce la dureri în diverși mușchi.

Am ajuns să vorbesc mai mult la telefon și un headset edifier mă ajută pentru că îmi lasă mâinile libere și pot să îmi notez deja ce e de făcut. Tot nu îmi place vorbitul la telefon, dar măcar e mai comod.

Pentru comfort am investit în niște ochelari noi cu lentile tratate pentru lucrul la PC, nu îmi mai făcusem unii de câțiva ani și ajută. Cu ei albul ecranului este mai aproape de nuanța hârtiei. Anul ăsta am avut cel mai puțin nevoie să folosesc Tobradex ca să îmi calmeze iritațiile ochilor.

– Gaelex

Cu vreo 12 ani în urmă, când trăiam într-o garsonieră, glumeam că am patul nefăcut la birou. Adică am exersat de ceva vreme lucrul de acasă.

Îmi iese destul de bine și în această perioadă. Ba chiar foarte bine. Prezint știrile la un studio local de radio. Când hotelul unde aveam sediul a devenit centru de carantină, prin martie, mi-am luat microfonul și am improvizat un studio de înregistrări acasă, în sufragerie. Știrile mele erau ascultate de zeci de mii de oameni, fără ca ei să aibă habar că vocea aia este în pijamale. :)

Din când în când îi fac câte o vizită în bucătărie soției. Nu, nu e locul gospodinei. Este biroul ei, locul fiind mai spațios decât dormitorul. Ea are nevoie de spațiu mai mare pentru că lucrează pe două monitoare și trebuie să se întindă cu ele.

Merge să tragi și câte un pui de somn la biroul de acasă. Dacă nu mi-ar lipsi interacțiunea cu oamenii, aș decreta lucrul de acasă ca fiind ideal. Dar, totuși, nu. Însă ne descurcăm.

Sper să nu mai revină starea de urgență, dar suntem pregătiți, logistic și sufletește, să facem față unei noi perioade de lockdown. Au trecut ei bunicii noștri prin război, și nu putem noi trece de perioada asta, cu Netflix și scaune ergonomice?!

– Motanes

Din luna martie lucram de acasa. Copilul a facut orele online, de la ora 9 pana la ora 15, uneori munceste mai mult decat mine. Sotia are toata ziua de vorbit, toata ziua: de la 9-10 pana la ora 19, apoi o da pe vorbit personale la telefon! Atata vorbit nu credeam ca poate sa vorbeasca un om!

Eu, cuminte, lucru de la distanta, oricum la birou tot remote lucram, calculatorul era doar punct acces, rareori folosesc resursele locale.Cum a fost? Greu, greu! 2-3 saptamani am fost cu totii agitati, pana ne-am obisnuit cu programul, am instaurat pauza de pranz pentru toata lumea pentru masa. Lucram fiecare in camera lui, avem internet pentru toata lumea in toate camerele.

Cand era starea de urgenta spre sfarsite, am reusit sa punem internet la casa de la tara (fibra optica) si ne-am mutat urmatoarele 2-3 luni acolo: aer curat, plimbari de aprox 30min cu bicicleta in fiecare seara, lapte proaspat de vaca, am cumparat 3 boboci de rata (care acum fac oua deja), am cumparat gaini (mai mult de jumatate au plecat spre scopul lor sau in frigider).

Am castigat timp sa fim impreuna mai mult, nu ne mai irosim resurse, nervi in trafic, am castigat timp pentru munca.

Sincer, nu as dori revenirea la munca de la birou, zilnic.

– RV

Eu am ajuns sa lucrez de acasa din martie si inca o fac. Aveam posibilitatea asta si inainte insa nu eram mare fan, am preferat tot timpul atmosfera de la birou celei de acasa.

Ca si rutina, ma trezesc la 7 fac un dus, pun de-o cafea si mananc. Pe la 8:30 deja deschid laptopul si ma apuc de treaba. Constat dupa 7 luni ca timpul petrecut pentru job, pe zi, este mai mare decat atunci cand lucram din birou si estimez ca lucrez cu ~1-2 ore mai mult. Recunosc ca si conditiile de lucru sunt ok, compania la care lucrez s-a dat peste cap si ne-a acordat buget pentru diverse chestii necesare (birou, scaun, accesorii) ca sa nu ne lipseasca nimic.

Singurul dezavantaj e ca avand si doi scolari in clasa trebuie sa mai renunti la birou in favoarea unui pici si mai lucrez de pe canapea sau de prin bucatarie insa altfel incep sa gasesc din ce in ce mai multe avantaje fata de lucrul de la un birou “ca pe vremuri”.

Ma vad mai des cu copiii, cu doamna si overall petrecem mai mult timp impreuna.

TLDR: nu m-as mai intoarce la birou, incep sa apreciez munca din confortul apartamentului :)

– Alex

Maine se implinesc si in cazul meu 7 luni de cand lucrez de acasa. A fost destul de greu la inceput, mai ales de cand au inceput copiii scoala online la modul serios, basca nevasta profesor. Cate unul in fiecare camera, sotia in bucatarie, eu in logie aveam deja birou amenajat, iar de la geam vedeam cum curtea caminului de liceu alaturat se tot umplea de masini cu carantinati. Internet cu hot-spot pentru noi, adultii, ca sa lasam banda larga copiilor.

Am lucrat de la 5 la 8 dimineata, ca sa poate face juniorul cel mic ore de la 8 la 11 pe laptopul meu de serviciu, in pauza de pranz m-am transformat in bucatareasa, pentru ca sotia avea cursuri si platforme de e-learning de aprofundat.

Dar, incetul cu incetul, s-a terminat scoala, asa ca ne-am decis sa onoram rezervarea in Grecia, ba chiar sa plecam mai repede de 1 iulie, data de start testele la granita, asa ca la final de iunie, fara sa mai suplimentez zilele de concediu deja solicitate, eram zilnic cu laptopul pe terasa umbroasa, cu un frappe si o placinta cu branza dulce, scortisoara si aluat filo, uitandu-ma din cand in cand spre plaja unde se zbenguiau ai mei la nici 50 de metri de vila. La fiecare 2 ore puneam pauza, luam sortul de baie (se usca intre timp, la ce calduri erau) si 15 minute ma balaceam in Egee. Repetir stropit cu fructe de mare de la taverna pescareasca de peste drum. Asa pandemie sa tot fie! 2 f*cking saptamani am lafait-o ca boierii, zicandu-ne ca poate e ultimul concediu din urmatoarea perioada. Si asa a fost. Preturi mici la cazare si mancare, pentru ca lipseau multi turisti din peisaj. In rest, intors acasa, mi-am umplut timpul liber din vacanta scolara cu bicicletele pe coclauri, parcurgand uneori chiar si 40 de km. The traffic is the limit, vorba companiei care are sa-mi dea bani de pe urma zborului anulat.

Pentru sotie, cursurile cu orele, aproape zilnic, si telefoanele cu colegele de curs, au continuat sa faca parte din viata noastra. Nu, nu a obligat-o nimeni, a simtit ca e de datoria ei sa isi invete elevii chiar si de la distanta. Eu o alint cu TIC Master, la cate stie in tehnologia informatiei educationale. Azi se termina cele 14 zile de scoala online pentru ca a avut un elev cu Covid in clasa.

Totul e bine, incheia-s-ar odata cu bine! Multa sanatate tuturor!

– Cam

Voi scrie un comentariu absolut sincer și deschis, iar dacă mai vine și-un premiu din asta, nu m-aș supăra – laptopul personal a bătut cei 7 ani de acasă, lucrez de pe cel de muncă, împrumutat de la birou, e și el un laptop from home de 3 luni imediat.

Am început pandemia ca orice om naiv: fericită că nu mă mai trezesc dimineața, nu mă mai aglomerez la metrou și nu mai înțepenesc la prânz pe scaun. Rutina mi-am propus să fie una clasică, cu trezit, dușat și apucat de treabă, însă garsoniera mea începea să se micșoreze treptat, bucătăria open space să mă înștiințeze mult prea des ce am gătit, așa că pasul următor a venit firesc: plecare temporară în orașul natal și (te)stat cu iubitul cu care, întâmplător sau nu, aveam o relație la distanță. Am luat pisica la subraț și jumătate de casă și ne-am întors înapoi în București după doar 2 săptămâni, atât de bine am funcționat împreună…

După o pandemie extrem de solicitantă emoțional, am luat decizia în vară de a mă muta înapoi în orașul natal și de a lucra de acasă pentru o perioadă nedeterminată. Am reușit, m-am mutat într-un apartament spațios cu 2 camere, mi-am amenajat un birou lângă fereastră, întâmplător sau nu, avem mulți clienți în domeniu și cunosc toate pârghiile productive ale unui spațiu luminos și separat de restul casei.

Relația de care ziceam mai sus s-a dus pe copcă, asta este o lecție destul de dureroasă, la care încă mă întorc și mai iau notițe. Revenind, munca de acasă poate funcționa atât timp cât ești o fire responsabilă de facto și nu ai nevoie să fii împins de la spate de către un manager/șef/coleg. Mă trezesc, fac un duș, fug la magazin dacă am nevoie de pâine și eventual un ștrudel cu mere, servesc un ceai/o ciocolată caldă și verific tot ce e de făcut, îmi planific rapid mesele zilei, iar mai apoi, la ora 18, închid catrafusele digitale și încerc să fac un pic de mișcare.

Nu am meetinguri dese, jobul meu se pretează destul de bine acestui format, iar asta nu face altceva decât să mă încurajeze că am făcut o alegere bună. Pisica mea este cea mai câștigată, are parte de sclavă full-time, la discreție, iar ea se simte excelent în noua locație. Da, îmi este dor de colectivul de la muncă, însă vorbim zilnic pe grupul nostru privat și încerc să-i vizitez lunar – luna asta am sărit pentru că, covid. Multă sănătate tuturor și succes celorlalți participanți!

– Miha

Pentru mine e deja a șaptea lună de work from home.

În primul rând, aveam deja un birou făcut la comandă, după specificațiile mele (nu mă împac cu birourile joase, așa că mi-am tras unul de 83 cm înălțime), și un scaun destul de bun. De la birou mi-am adus desktopul și unul dintre monitoare (al doilea e al meu), suportul de picioare – model IKEA, pentru o poziție bună.

Copiii, fiind destul de mari, au priceput că sunt “la job”, nu “acasă” de la 8 la 16, așa că am liniște. Pisică n-am :)

Îmi place, evident, că stau ferit de virus, că pot lucra cu mai puține întreruperi, că mănânc mâncare caldă, de casă, la ore rezonabile, nu catering sau șaorme. Am remarcat că rămânem cu mai mulți bani în buzunar la sfârșit de lună în perioada asta, ceea ce nu-i rău.

De lipsit îmi lipsește cafeaua de la espressor-ul de la job (n-aș avea loc în bucătărie pentru unul, îmi fac la french press), interacțiunea directă cu colegii (la început vorbeam mai des pe Skype, acum s-a rărit și acolo, și oricum nu e același lucru), sandvișurile de la patiseria de la parter, mersul pe jos până la birou împreună cu nevasta (1,5 km – avem birourile la o aruncătură de băț unul de altul). Ea a mers tot timpul la birou, firmă mică de contabilitate, nu prea ai cum să lucrezi de acasă când trebuie să vină clienții cu acte.

Trăgând linie, mă bucur că jobul permite WFH. Începutul a fost mai greu, între timp e a doua natură, aș mai putea lucra așa mult și bine, ceea ce vă doresc și vouă.

– Alunelu

Din 2010 am avut biroul acasa. Freelancer. Graphic Designer. Din 2015 mi s-a alaturat si prietena, care acum a devenit sotie. Practic, asa cum zici si tu, fiecare aveam cate o camera pe care o facusem birou si ne mai intalneam prin casa pentru diferite chestii. Nu ne-am simtit niciodata ingramaditi, blocati sau nervosi unul pe altul. Ne place atat de mult sa stam impreuna incat daca am lucra separat (s-a intamplat la un moment dat) nu ne-am simti in largul nostru.

La mijlocul lui 2019 am zis sa riscam un pic si sa incercam sa ne extindem un pic business-ul. Am deschis un studio foto, chestie care practic mergea mana in mana cu ce faceam noi deja. Ne-am mutat si birourile de acasa in noul spatiu si eram foarte entuziasmati. Dupa 7 luni, stie toata lumea ce s-a intamplat… Cu studioul foto nu mai puteam sa facem nimic si am ramas doar cu multe echipamente si bani bagati care acum nu produc. Asta e, nu regret nimic!

Asa ca in martie 2020, am decis sa ne intoarcem acasa cu birourile. Si asta am facut. Spatiul inchiriat inca e acolo, inca platim chirie si avem o parte din echipamente acolo, ma mai duc din cand in cand si imi aduc aminte de entuziasmul de anul trecut cand aveam cu totul alte planuri. Cand am inchis usa biroului pe 20 Decembrie si cu mandrie am zis: “Noi am realizat asta! Si e doar inceputul!” Si cu siguranta e doar inceputul, ca nu am renuntat la planuri, doar le-am pus pe hold.

Asa ca, dupa 7 luni de lucrat acasa, practic nu s-a schimbat mare lucru, doar ne-am intors de unde am plecat. Ne simtim la fel de bine ca si inainte, mai mult, avem si o fetita de aproape 6 luni care ne face viata mai frumoasa zi de zi (chiar daca mult mai obositoare decat as fi crezut vreodata).

Long story short: noi suntem cazul fericit care am putut sa ne adaptam rapid la situatia actuala. Altii nu au fost atat de norocosi si in unele domenii e foarte nasol. Incerc sa ma impac cu ideea asta si sa nu ma uit la cat de nasol a fost 2020 si cate oportunitati am pierdut. Viata merge inainte si trebuie sa te adaptezi. Poate 2021 o sa fie mai bun. Sper!

– Cătălin

Pentru mine wfh a inceput cu cateva zile inainte de intrarea in starea de urgenta, ca un test facut de companie, si a ramas modul de lucru pentru care am optat pentru moment (nu lucrez in IT deci cumva ma simt si mai norocoasa ca pot lucra de acasa).

“Colegul” de apartament lucreaza si el de acasa, si desi la inceput acomodarea a fost mai greuta, dupa primele 2 luni am ajuns la un flow mai bun:
-el face micul dejun, eu cafeaua
-luam pranzul impreuna
-pe parcursul zilei, luam mici pauze in care incercam sa ne relaxam fie fugarind pisica prin casa, fie vorbind despre orice altceva inafara de munca
-cand colegul nu e disponibil pt a ne bea cafeaua impreuna, scot pisica pe balcon si imi beau cafeaua cu ea (asta a devenit un obicei pt pisica, in fiecare zi miauna la usa de la balcon sa fie scoasa la aer “curat”)
-foarte important si de ajutor, cel putin pentru noi, e ca putem lucra din camere separate
-lucrand de acasa, am ajuns la concluzia ca acum avem timpul necesar sa adaugam familiei si un catel
-atat cat ne permite vremea, incercam sa iesim cat mai des la plimbari in aer liber, cel mai des prin cartier

Singurul downside pentru mine este acela ca lucrez de la un pc si nu laptop, deci lipsa de mobilitate ma afecteaza cand as vrea sa schimb “peisajul” din care lucrez, si afecteaza pisica, care are vrea sa stea non-stop pe balcon :))

– GD

Pentru mine munca acasa a inceput doar de vreo 3 luni incoace. Am iesit din “linia intai” pentru ca in primul rand nu mai suportam prostia oamenilor si atunci cand trebuie sa ai grija de prosti dar ii detesti pentru cum sunt, devine si mai greu.

Ca o paranteza, “prostia” a devenit o plaga, asa cum sunt alte dezastre naturale: cutremure, inundatii, uragane, etc. a caror urmari pot fi cel mult atenuate dar nu pot fi oprite, tot asa prostia umana este acum o calamitate de care trebuie sa invatam sa tinem cont in tot ce ni se poate intampla local sau global. In plus daca pentru restul calamitatilor posibile nu exista metode de a le starni si directiona, in cazul prostiei se poate face asta iar unii se amuza sau au interese s-o faca.

Am acceptat o oferta de a merge in privat unde munca este 90% acasa, o data pe saptamana sau la 2 saptamani merg pentru niste chestii fata in fata sa le spunem.
Nici nu pot descrie cum te simti, fata de nivelul de munca de dinainte, acum parca ma plateste cineva sa fiu ca in concediu. Incerc sa nu ma bucur prea tare pentru ca partenera mea este inca in acelasi sistem ca pana acum, isi bate capul cu exact ce am lasat eu in urma dar o voi scoate si pe ea pana la urma.

Acasa m-am organizat relativ simplu, locuim intr-o casa cu doua nivele, parterul oricum era destinat “publicului”, cand aveam musafiri dar cum in situatia actuala nu mai vizitezi pe nimeni si nimeni nu mai vine la tine, parterul a devenit “afara din casa” sau biroul. Mental a fost simplu, oricum jos aveam o senzatie diferita fata de “acasa” adica sus.

Eu sunt pasionat de calculatoare, asa ca am o mica turma de calculatoare raspandite peste tot. Mi-am organizat un birou cu mai mult decat e necesar dar suficient incat sa merg sa ma asez cu placere la locul de munca.

Jumatate din spatiu e birou, jumatate e atelier IT cu mese cu componente si scule raspandite si cu un calculator deschis pe masa centrala in permanenta. Cand ma plictisesc, ma ridic si ma duc alaturi si ma relaxez mesterind ceva fire, tuburi, etc. E “microbul” meu, asta ma distreaza pe mine.
E drept ca in perioada asta Uber Eats a fost baza incat am invatat pe cei mai multi dintre curieri cred, plus ca multi sunt romani.

Am experimentat si eu senzatia de lipsa de activitate, de vinovatie chiar pentru ca prietena inca merge zilnic acolo si am atenuat trecerea inscriindu-ma intr-un program de voluntariat cateva zile pe saptamana. Dar aici dupa 2 luni mi-au spus multumim frumos dar e suficient. E un program national si au sute de mii de inscrisi care asteapta sa-si aduca contributia. Pe langa asta am observat ca aleg pe cei care au avut mai recent Covid si ii tin in primele 2 luni dupa, cat imunitatea este probabil la nivelul cel mai inalt, inca nu se stie cat si cum dureaza.

Redescopar placerea de a sta in casa si ma uit la cei care se plang ca trebuie sa stea in casa ca la niste extraterestri, probabil cum s-ar uita si ei la mine cand le-as zice ca nu-mi vine sa ma mai misc din casa.

Nu intru in concurs, am contribuit cu povestea mea pentru ca am citit povestile altora si asa e corect.

– cSM

Începutul pandemiei mi a adus un nou job pe la mijlocul lui martie. Am fost puțin norocos pentru că am avut timp să mă duc pentru a-mi ridica laptopul să pot lucra de acasă. Mod de lucru cu care eram deja obișnuit de la fostul angajator(doar că acolo lucram de acasă doar în anumite condiții speciale: viscol,polei, drumuri înzăpezite sau poate așteptam câte un meșter pentru casă).

O să detaliez pe 3 sectoare activitatea de acasă:

1. Munca la distanță nu mi a pus probleme. Colegi noi. Training-uri noi. Sarcini noi. S-au legat anumite relații de comunicare între noi și văd lucrurile pe un trend pozitiv în cadrul departamentului. Mulțumesc scaunului de gaming(nu pentru asta l am luat🙂) că mi a oferit suportul necesar. P.S.: Fiind un job nou, nu pot să afirm că se lucrează mai mult de acasă. Încă nu am ajuns la birou să compar și nu se întrevede prea curând o revenire. P.S.: Ce bune sunt cele 50 minute de somn la prânz. 😁

2. Activități extra muncă: La început Netflix-ul a fost un bun prieten. Acum l am cam terminat, dacă mă pot exprima așa referitor la conținutul pe care eu îl urmăresc. Poate apar chestii noi. 🙏 Partea fizică nu am neglijat-o, deși câteodată consider că ar trebui să fac mai multă mișcare… Sunt “posesorul” unei tetrapareze spastice din naștere. Și este necesar să fac mișcare în fiecare zi! Pentru a ține tonusul muscular sub control. Sfat: faceți mișcare din orice, cum ar zice Simona Halep.🙂

3. Autoizolare impusă: In cele 7 luni scurse până acum nu știu dacă am ieșit de 10 ori din casă. Unele persoane ar spune că mi e frică. Aș putea să le dau dreptate. Dar istoricul meu medical pur și simplu îmi cere un grad mai mare de protecție: tetrapareza mai sus menționată, un stimulator cardiac implantat la 33 ani, plus o bacterie luată din spital acum vreo 4 ani( unii doctori afirmă că ar fi putut apărea pe fondul consumului de antibiotice, din păcate la recomandarea lor când au confundat o pungă de lichid cu o infecție…😞). Tocmai de aceea îmi fac mișcare fizică în casă, mă hidratez și mănânc cât mai sănătos, iau vitamine pentru a compensa posibilele deficiențe create de statul în casă.Concluzie:
Lucrez foarte bine de acasă, m am adaptat foarte bine la situația actuală și nu am probleme în a gestiona această situație. Pun această atitudine și pe seama moralului meu pozitiv dobândit pe timpul bătăliilor mele medicale anterioare. Un psihic puternic te ajută în situațiile de acum.🙂Sfat: Spălați vă pe mâini, purtați mască mereu( chiar și în spațiile libere) și păstrați distanța. Cu disciplină și bunăvoință vom trece peste acest mic hop care ne-a( și ne va) schimba viața tuturor! 🙏

– Florentin Daniel Rotaru

Cum ne-am adaptat? Greu.

Suntem o familie alcătuită din patru persoane ,doi adulți și doi copii.Locuim într-un apartament ,,open,, ,practic în două camere in care zilnic au loc meeting-uri ,doua in același timp .Acum ascult istorie ,,A doua revoluție industrială,, .

Daca la inceputul carantinei situația părea funny,multe informații interesante ,acum la mijlocul lunii octombrie am obosit sa aud in ambele camere zeci de timbre vocale. Costientizez cat de mult se modifică vocea după câțiva ani în care ești nevoit să vorbești copiilor câteva ore pe zi.

Mă străduiesc să reglez fluxul verbal pentru că nu-mi place ,,ascuțimea,, ce o aud zilnic .

Am curățat cartofi in balcon,în frig pt că ,,nu face gălăgie! Mama , trebuie sa deschid microfonul! Când un paralelogram este romb?..daca într-un paralelogram diagonalele sunt perpendiculare ,da a început următoarea ora de mate.

In cealaltă cameră aud verificarea temei tot la matematica.

Ascult doleanțele colegilor mei profesori în cadrul ședințelor,consiliilor și tac.Ei spun așa: transmiteți părinților,bunicilor sa nu mai stea in camera copilului ,sa nu mai asiste la ore,să-și cumpere căști, sa nu le mai sufle răspunsuri.Imi vine sa tip, ,,Poate nu au spațiu,nu au bani pentru căști!,

Așa am ajuns sa programez ora la care sa spăl vase,sa fac mâncare,sa aspir casa.

Ce se întâmplă în pauza? Lasă telefonul din mana! Ți-a crescut miopia! Manca ce am pregătit !

Fetița cea mică termina mai devreme online-urile.La prânz avem aceeași discuție: Mer gem afara? Nu ,incep orele la 12.

Seara e mai frig,vreau acum.Problema nerezolvată.

Gata cu scrisul,trebuie sa fug la școală .Este ziua în care am acces la catalog(pun absente,note,notez ce este în catalog pentru a comunica părinților situația în cadrul ședinței de luni,online).De la 12 incep orele,termin la 18,ultima ora am dirigenție .

NU MAI FACE GALAGIE!!!!asta aud,spun timp de 10 ore pe zi.

Ce înseamnă că au interioare disjuncte?…. încă nu s-a terminat ora de mate,intre timp un copil,,cuminte,, i-a tăiat microfonul domnului profesor.Domnu’ , iar sunteți pe “mute”.

– Geanina

Pandemia de Covid-19 ne-a demonastrat că ne putem adapta în orice condiții. Unii mai greu, alții mai ușor, anumite sectoare mai deloc (din cauza specificului). Totodată, pandemia a scos ceea ce e mai bun din oameni (donații, programe de voluntariat, acces la resurse etc.), dar și ceea ce e mai rău (vezi exemple de oameni care spun „covrig”, vezi grupurile „anti-botniță” etc.). După ce va trece, cred că vom fi mai buni și mai puternici. Se vor cerne multe aspecte în lunile acestea.

Acum, referitor la noua normalitate. Lucrez de acasă de pe 16 martie (e foarte interesant că toți reținem precis ziua de când am început astfel) și pot să spun că mă simt OK. Aveam implementat de companie sistemul de remote working, aveam posibilitatea de a lucra o zi/săptămână de acasă. O făceam rar, aveam multe ședințe care necesitau prezența mea în sală. Eh, iată că pandemia ne-a arătat că ne putem adapta și să mutăm toate aceste lucruri în online.

Mental sunt OK. Îmi lipsesc interacțiunile de la birou cu colegii, discuțiile de la țigară (de cele mai multe ori productive, not just small talk) și drumul cu metroul spre zona Pipera (sună ciudat, dar era parte din rutina zilnică).

Fac mai puțin sport, am luat câteva kilograme deși regimul alimentar e mai OK (gătesc mai des acasă). Înainte mergeam la sală de 3-4 ori pe săptămână pentru a menține un tonus bun. Din martie și până în octombrie, sportul s-a rezumat la plimbări prin cartier sau la mers cu bicicleta (iulie-septembrie). În rest, prind rădăcini pe scaun, în fața calculatorului. De o săptămână am început antrenamentele în apartament cu un prieten pasionat de fitness. Și simt că sunt pe drumul cel bun.

Legat de viața personală, pot să spun că îmi merge bine. Perioada de lockdown a fost frumoasă, dar m-a consumat destul de mult relația de la acel moment. Apoi, din iunie, am adoptat un motan care îmi face zilele mai frumoase. Nu știu de ce nu m-am gândit să adopt un animăluț încă din martie. Momentan, sunt într-o nouă relație și este în regulă. Chiar acum ea lucrează din sufragerie, iar eu din bucătărie. Am avut bucuria unui mic dejun în doi astăzi, un lucru frumos și rar (încă nu am luat decizia de a ne muta împreună, ea vine periodic la mine).

Am două regrete pentru perioada scursă: că nu am găsit răbdarea să citesc mai mult seara și faptul că nu am putut să călătoresc mai mult. Dacă la primul este exclusiv vina mea, pentru cel de-al doilea nu cred că putem face ceva.

Ca o concluzie: am pierdut bani (două zboruri anulate), am consumat multă energie (în discuții inutile cu fosta parteneră), am ratat lucruri unice în viață (reuniunea de 10 ani de la absolvirea liceului a fost anulată), nu mi-am revăzut prietenii plecați în străinătate și am câștigat câteva kilograme.

Dar cel mai important: am câștigat timp cu mine, mi-am demonstrat că mă pot adapta extraordinar de bine unor situații neprevăzute, am înțeles mai bine importanța tehnologiei în/din viața noastră. Sunt pregătit să duc un astfel de stil de viață, dar cu mai multă mișcare, și în următorii 1-2 ani.

Sunt vesel și optimist și m-aș bucura să vă văd pe toți la fel.

– Bărbosul

Nu e perfect. E dificil să stai pe un scaun inconfortabil, să te muți după soare, să amesteci biroul cu acasă. Muncim mai mult și de multe ori mai puțin eficient. Dar cred că ne face mai mult bine decât rău :)

– Diana