Cum a fost cu operația de bypass la Spitalul Monza

Spuneam recent că s-a operat tata de inimă, bypass dublu, la Spitalul Monza din București. Morala era să nu ignorați nevoia de analize și de rezolvare mai rapidă a unor afecțiuni când încă sunt în stadiul incipient. Iată mai multe detalii și despre operație și ce-a fost la Monza.

INTRO

Problema a început de vreun an sau doi cu dureri în piept. Pentru asta lua nitroglicerină, o pastiluță cu efect imediat. Din câte înțeleg, aceasta dilată aproape imediat vasele de sânge și deci “dă drumul” circulației prin ele. Majoritatea celor cu astfel de probleme umblă cu pastila la ei, în caz de nevoie.

Medicul cardiolog care l-a consultat atunci i-a spus să facă și o coronarografie. Analiza aceasta este uzuală pentru inimă și restul sistemului cardiovascular și presupune introducerea unei substanțe de contrast în sânge pentru ca apoi arterele să fie clar vizibile în radiografii. Asta îi permite medicului care face analiza să observe blocaje în artere, zone unde acestea sunt îngustate și poate chiar complet gâtuite.

(poză stock)

O îngustare a unei artere înseamnă debit mult mai mic de sânge și deci irigarea slabă a unor zone. Durerile în piept sunt un semn al unei îngustări destul de avansate, de obicei. Dacă artera se blochează complet, ca și cum ar avea un dop, cred că se ajunge la infarct.

Coronarografia mai are un avantaj. În timpul examinării, dacă medicul vede o zonă îngustată, poate introduce acolo un stent, un fel de arc care dilată ușor respectivul vas de sânge și deci permite circulația sângelui prin el. Stentul se introduce cu o procedură minim invazivă. Ca un șarpe ce desfundă țevi, este introdus de obicei prin artera femurală, începând din zona inghinală, și ghidat prin corp până aproape de inimă. Mie mi s-a părut SF când au auzit prima oară de asta, dar e o procedură chiar banală, efectuată de foarte mulți ani.

CORONAROGRAFIA

Tata a încercat să se înscrie la o coronarografie și s-a lovit de lipsa de bani în spitalele de stat. În iulie 2019 au sunat pentru o programare la Fundeni și li s-a spus că nu sunt fonduri, să mai încerce prin decembrie. În decembrie 2019 li s-a recomandat să încerce prin mai 2020. În mai 2020 nu erau în continuare fonduri, ba chiar apăruse și pandemia de covid.

Cum tata avea tot mai des dureri în piept, s-a programat la privat. A ales Medlife, care are un centru mare de boli cardiovasculare pe Griviței, și unde coronarografia costă 1.400 de lei cu tot cu o noapte de internare acolo, plus încă 300 de lei pentru un test covid-19 efectuat înainte de internare.

Costul este doar al analizei. Dacă trebuie să-ți pună și un stent, costul devine 12.900 de lei. Două stenturi? Aproape 15.000 de lei. Mi s-a părut extraordinar de mare, dar în practică s-a dovedit apoi că ar fi fost soluția cea mai fericită față de ce-a urmat.

A făcut coronarografia pe 17 iulie și i s-a descoperit un blocaj semnificativ pe artera descendentă anterioară. Aceasta se bifurcă la un moment dat în trei. Blocajul afecta două dintre aceste ramuri și debitul era micșorat la 5%. Cum am zis anterior, închipuiți-vă un robinet prin care curge apă și apoi închipuiți-vă că mai curge doar 5% din debitul uzual.

Am văzut și eu imaginile luate de angiograf, că ni le-au dat pe CD (și din motive ciudate, nu se pot deschide decât de pe un CD). În zona respectivă eu nici măcar nu vedeam trecerea sângelui, era o zonă blank ca și cum ar fi lipsit o bucată de arteră. Mai curgea sânge cât un fir de păr, a spus medicul.

Problema este că n-au reușit să-i monteze stent, deși au încercat de trei ori. Blocajul era prea mare, prea aproape de sânge, nu s-a potrivit nici o dimensiune de stent. Concluzia oficială a medicului respectiv a fost că are nevoie urgentă de operația de bypass, iar până atunci trebuie să stea liniștit și să evite orice efort pentru că sistemul circulator n-ar face față.

Am plătit 4.300 de lei pentru încercarea eșuată de a pune stent. Inițial mi s-a părut ciudat să plătesc o încercare nereușită, dar na… oamenii și-au făcut treaba, au consumat consumabile, nu e vina lor că nu s-a putut. Am văzut în articolul anterior că multora li se pare ridicol să plătești o încercare nereușită. Aș vrea să vă amintesc că operația se plătește și dacă pacientul moare acolo, că nu se dau banii doar dacă se termină totul cu bine. Oamenii au muncit, au încercat procedura, au folosit stenturi exact ca și cum ar fi fost o intervenție reușită. În plus, era un cost comunicat de la început și deci l-am acceptat.

Apropo, tata a spus că totul a fost foarte frumos în noaptea petrecută la Medlife. Curățenie impecabilă, mâncare excelentă, apă, mereu asistente în jur pe acolo, senzația aceea de spital pe care-l vezi de obicei doar în filme.

BYPASS AORTO-CORONARIAN

Bypass-ul este o operație ce sună foarte complicat, deși în prezent este cea mai întâlnită intervenție asupra inimii. Pe scurt, se creează o nouă cale prin care sângele poate curge în jurul unui blocaj. E ca atunci când ai o coadă mare la o casă de hipermarket și se mai deschide încă o casă, în paralel, ca să treacă mai rapid oamenii spre aceeași ieșire. Schema ar fi asta:

Pentru a ajunge la inimă se face o incizie pe centrul pieptului de vreo 30 cm lungime, de la gât și până sub coaste, apoi se taie oasele sternului și acesta se deschide de parcă ai tranșa un pui. Inima se oprește cu ajutorul  unor medicamente, iar funcția ei de pompare este preluată de o mașinărie, o pompă numită heart-lung machine în engleză, care va simula bătăile inimii în următoarele ore.

O arteră curată se recoltează de undeva din corpul pacientului (decid ei de unde, lui tata i-a luat din artera mamară pentru că aparent nu-i trebuie) și se coase în jurul dopului ca un… bypass. Dacă totul arată bine, circulația sângelui este mutată din nou de pe pompa artificială pe inimă și aceasta este repornită (forțat sau repornește singură, probabil după injecția altor medicamente). Se pun la loc oasele sternului, care se leagă cu un fel de sârme, apoi se coase pacientul de sus până jos.

Asta este considerat banal în zilele noastre, un lucru care nu încetează să mă uimească.

Cum și unde faci bypass-ul, acum. Păi, la stat sau la privat. Cei de la Medlife ne-au recomandat, în fișa de externare, numele a diverși medici de la privat (Monza, Sanador etc) și de la stat cu care să discutăm.

Eu știam că Monza este un mare centru cardiovascular mult lăudat. Procedura cu ei a fost foarte simplă deoarece oamenii știu să facă vânzări, că nu le pot spune altfel. Matilda le-a trimis într-o zi de joi un email cerând o programare pentru un consult cardiovascular. Am fost contactați înapoi de o domnișoară care s-a comportat ca un key account manager, cum se zice prin firme, adică ne-a cerut câteva date și ne-a făcut programarea pentru marțea următoare. Am cerut un consult chiar la mediul ce ne fusese recomandat anterior și despre care auzisem și noi de bine din alte surse (dr. Rurac) și ne-a spus că bine, la acesta ne programează.

Am trimis scanate toate fișele și imaginile primite de la Medlife, ca să se uite medicul pe ele înainte de consultație. Consultația, apropo, a fost gratuită, de asta zic că au un sistem în care practic fac vânzări. Te consultă gratuit, dacă accepți să faci operația la ei bine, dacă nu asta este și pleci acasă fără să dai nici un ban.

Asta este un pic diferit de Sanador, am impresia. Ne-am interesat și acolo, costa parcă 450 de lei o consultație la medicul pe care l-am fi vrut noi. În practică, nu aveam vreo îndoială că e nevoie de bypass și deci consultația era doar începutul discuției. Am fi plătit 450 de lei doar ca să-i arătăm și acelui medic concluzia coronarografiei și să-l întrebăm când poate face operația și cât ar costa.

Într-o zi de marți, pe 21 iulie spune calendarul meu, ne-am dus la Spitalul Monza din Pantelimon, pe str Tony Bulandra aproape de Mega Mall. Clădire mare, parcare cu plată. În interior aspect de recepție de hotel, cu canapele albe si tablouri pe pereți și în general o atmosferă modernă.

Am trecut prin cel mai complicat triaj epidemiologic de până acum. Am fost eu împreună cu tatăl meu, ne-a fost luată la intrare temperatura, am completat o fișă, am primit halat, mănuși și botoșei înainte de a fi lăsați să intrăm în spital. Ni se vedeau doar ochii, eram ca niște ninja albi.

Consultația a fost rapidă și eficientă. Am fost preluați de domnișoara pe care am numit-o account manager și duși într-un cabinet ce era liber. Medicul, doctorul chirurg Rurac, a venit după câteva minute. S-a uitat pe CD-ul cu coronarografia, dar studiase deja bine fișierele trimise pe email și era la curent cu toată situația, așa că am discutat direct cazul de față.

Ne-a spus că operația este des efectuată în prezent și cu șanse mari de recuperare fără probleme ulterioare. De obicei cam de la un blocaj de 70% în sus se recomandă bypass, deci la 95% nici nu era altă variantă. Ne-a spus că e nevoie de fapt de două bypass-uri, sunt două ramuri înfundate în imagini, dar nici asta nu-i ceva neobișnuit. S-a uitat în calendar și a spus că poate face operația pe 30 iulie, peste 9 zile.

Am întrebat dacă restul problemelor pe care le are tata pot fi complicații. Tata are cam 103 kg, diabet ușor (140 glicemia), niște probleme cu coagularea sângelui, îi stă uneori și părul cam vâlvoi. Ne-a spus că nu. Cam așa arată toți pacienții ce ajung să aibă nevoie de bypass.

Am întrebat și ce înseamnă să nu facă efort până în operație. Să nu alerge maratonul sau chiar să stea în pat liniștit? Doctorul ne-a spus că mai degrabă să stea în pat liniștit, că la ce stenoză are pe artera respectivă trebuie să evite orice efort. M-am uitat mai încruntat la tata, care în ziua anterioară trecuse pe la mine cărând niște sacoșe cu pepene și alte chestii de la piață.

Apoi medicul a plecat. Domnișoara care ne însoțea ne-a spus că operația costă 31.000 de lei și prețul include 10 zile de spitalizare, operația, ecografii, radiografii, medicamente și practic tot ce-i nevoie înainte și după operație. Ne-a spus că anumite costuri nu sunt incluse, de exemplu cel de dializă sau niște medicamente mai speciale ce-ar putea fi necesare în caz că apar complicații, dar ne-a spus costurile lor ca să le știm.

Eu mi-am păstrat my my my poker face, cum ar zice Lady Gaga. Sincer să fiu, costul mi s-a părut rezonabil. Vorbim de 6.400 de euro, dar discutând anterior cu alții operați la Monza de diverse afecțiuni sau citind pe net mă așteptam la 10.000 de euro. Venisem acolo mai degrabă cu gândul de a afla care-i limita de sus a prețurilor. Am spus că ne vom gândi și am plecat acasă.

Urma să ne gândim și pentru că, între timp, tata avea o programare la centrul de cardiologie CC Iliescu din cadrul spitalului Fundeni din Colentina. Cum ar fi, cel mai bun centru de așa ceva din București din sistemul de stat, dacă nu mă înșel. Mai sunt și altele foarte bune, poate la spitalul Militar sau la Balotești, dar nu-i chiar ușor de ajuns acolo.

L-am dus a doua zi la Fundeni, de altfel. Din nou triaj epidemiologic complex. A intrat singur acolo, eu l-am așteptat afară. În sistemul de stat situația s-a dovedit a fi tot blocată de bani și covid. Adică medicii de acolo l-au consultat din nou și s-au uitat pe rezultatele coronarografiei, dar concluzia lor a fost, pe scurt, următoarea: “dacă te poți opera la privat, du-te acolo, că la Fundeni ai putea fi programat peste 1-3 luni, când or fi fonduri, pentru că spitalul este aproape blocat de pandemia de coronavirus și se operează doar cazuri foarte urgente.”

Tata era într-o situația ce necesita operație urgentă, că putea face poc la orice moment. Medicii, însă, înțeleg prin “urgență” oameni care fac infarct și care trebuie operați pe loc pentru un bypass, deși acolo scopul este păstrarea pacientului în viață, nu recuperarea completă după câteva săptămâni. Dacă faci infarct pentru că anumite zone sunt lipsite de irigarea cu sânge, e posibil să rămâi cu sechele grave.

Așa că am sunat la Monza și am confirmat operația. Am avut 6.400 de euro de strâns între timp (vorba vine, am mai pus două bannere si am rezolvat), că banii se plătesc înainte de internare, iar tata de făcut încă niște analize de sânge înainte de internare.

Mi-am făcut un calcul. La stat cât ar fi costat de fapt? Poate 1.500 de euro la chirurg, încă vreo 1.000 de euro la ceilalți din echipă (dacă vrei sau îți cer ei de la obraz), plus cât te costă vreo 10 zile de internare cu tot ce presupune asta. Mi se părea că n-am ieși sub 4.000 de euro, poate chiar mai mult. Într-un sistem blocat pe câteva luni în avans, nu poți ști dacă chirurgul nu-ți cere chiar mai mult ca să te programeze și pe tine la o operație.

Then again, poate sunt eu pesimist și nimeni n-ar fi cerut nimic. Nu vom afla niciodată, că ne-am dus la Monza.

Câteva zile după aceea, însă, cineva mi-a spus de o rudă operată la Fundeni în februarie de bypass și care încă nu scăpase de infecțiile nosocomiale luate din spital, ba chiar avea probleme mari din cauza lor, că antibioticele luate nu prea aveau efect.

Nu vreau nici să zic că sistemul medical de stat este inutil în astfel de situații. Am impresia că acel cost de 31.000 de lei era oricum “subvenționat”. E posibil ca aceasta să fie partea pe care o plăteam noi, dar alți bani îi dădea CASMB sau cum s-o numi. N-am putut afla nici asta cu certitudine, dar acolo tata a dat și cu cardul de sănătate.

Cei 31.000 de lei, apropo, par a fi prețul standard al acestei operații. Iată ce-a scris RalucaV într-un comentariu la articolul anterior:

Tata a avut interventie de dublu by-pass tot la Monza, in 28 iulie. Am platit 31.000 lei si la externare inca 5.000 lei (pentru zile in plus de internare fata de pachetul de 31.000).
Am avut bilet de trimitere de la dr de familie pentru Chirurgie cardiovasculara si asta a redus costul cu vreo 2.000 lei (deci initial a fost 32.600 minus 2.000 partea deconatat de stat plus test covid = 31.000). Internarea a fost in 22 iulie, externarea in 4 august.

OPERAȚIA

Pentru internare au vrut test covid făcut la ei, că aveau centru de testare la spital, plus încă vreo 3 analize (exudat faringian și altele) pe care tata le-a făcut la o clinică mai apropiată de casă. Altfel spus, în cele 9 zile până în operație n-a fost chiar timp de stat degeaba.

Internarea s-a făcut pe 29 iulie, cu o zi înainte de operație. L-am dus la spital, am intrat și eu cu el în zona birourilor de internare ca să văd că nu apare vreo problemă sau că nu e nevoie de acte în plus. Plata o făcusem prin transfer bancar cu două zile înainte. Ne-am luat la revedere în holul spitalului. M-am gândit că ar fi putut fi ultima oară când îl văd, așa amândoi echipați cu halate și botoșei și măști, el cu un troller de haine. Din fericire n-a fost cazul.

Nu știu dacă în perioada aceasta de coronavirus sau întotdeauna, dar cei de la Monza ne-au spus de la început că nu vom avea acces în spital. Îl lăsăm acolo pentru operație, îl vedem după 10 zile la externare.

Conform unor reglementări, medicul de caz urma să ne sune la ieșirea din operație și apoi zilnic ca să ne spună starea pacientului. Nu-i musai procedura Monza, e chiar un ordin de ministru în acest sens, dat la începutul pandemiei pentru a gestiona comunicația cu familiile pacienților. Și sigur, dacă pacientul poate să te sune chiar el, n-are decât să stea toată ziua pe videochat cu familia.

Tot o domnișoară key account manager l-a luat de la parter și l-a dus într-un salon la etajul 3. A stat cu încă un pacient în cameră, aveau televizor, aer condiționat, o baie curată ca la hoteluri moderne șamd. Din fotografiile pe care mi le-a trimis de acolo, totul părea foarte bine.

Pe la ora 5 sau 6 a doua zi au venit să-l pregătească de operație, adică i-au dat alt halat și l-au uns cu betadină ca pe un pui de pus la rotisor. Pe la ora 9 ne-a dat un mesaj scurt “au venit să mă ia”.

La ora 14:17 ne-a sunat chirurgul să ne spună că operația s-a terminat cu bine, că s-a desfășurat fără probleme, că inimă i-a repornit singură și că acum este la terapie intensivă, intubat și sedat, și se va trezi mâine, vineri.

Chiar s-a trezit vineri, dar a stat în continuare intubat. Sâmbătă pe la prânz ne-a sunat chiar tata, ușor groggy, cu voce de om slăbit, și am vorbit un pic cu el. În zilele următoare starea sa s-a îmbunătățit constant, pe luni sau marți a început și recuperarea fizică în spital cu un terapeut de-al lor, mergea pe acolo cât putea șamd.

În costul operației au fost incluse nu doar intervenția în sine și zilele de spitalizare, ci și tot ce s-a mai întâmplat acolo. Cred că i-au făcut vreo 5 ecografii și 5 radiografii în zilele următoare, plus o tomografie, ca să vadă starea inimii și a grefelor, i-au dat o tonă de medicamente, au fost câteva ore de recuperare fizică șamd.

Mâncarea, mi-a spus tata, a fost foarte bună. Mi s-a părut că a mâncat mai bine decât am făcut-o eu acasă, că două mese pe zi erau cu friptură, garnitură și desert, în cantități îndestulătoare. I-am zis în glumă că, dacă n-ar fi fost tăiat de sus până jos și oasele pieptului tăiate apoi cu fierăstrăul, sună ca și cum ar fi la hotel.

Nu vă închipuiți că recuperarea este banală și pacientul zburdă după câteva zile. În primele două zile, tata a fost destul de confuz, chiaun, amețit sau cum vreți să-i spuneți. Se pare că este o consecință normală a operației, ba chiar el a fost stare foarte bună. Am vorbit cu o asistentă de acolo într-o zi și-mi spunea că alți pacienți aiurează total, nu recunosc familia și alte asemenea în primele zile după intervenție. E chiar o dezbatere în mediul academic dacă nu cumva inima artificială din timpul operației introduce niște modificări în sânge și în creier și asta duce la o oarecare confuzie în primele zile, deși testele comparative zic că nu.

L-am luat acasă în ziua 10 de la internare. A ieșit din spital chiar vesel, pe picioarele lui și umblând ca înainte, cu poftă de o cafea bună. Recomandările oficiale sunt să facă mișcare multă, gen plimbări de minim 1 km per zi. Nu există restricții importante de dietă. Deși l-au tăiat și înțepat pe toate părțile și a stat 10 zile acolo, nu are vreo urmă de infecție căpătată în spital.

Cum totul s-a terminat cu bine, mă bucur că am ales Monza. Îi sunt recunoscător și doctorului Rurac. O fi uzuală operația, dar cei care au făcut-o i-au salvat viața. La externare n-a mai avut nimic de plată. Acasă i-am prins o coardă de pat, ca să se poată ridica trăgându-se de ea, că în coate nu avea voia să se împingă în primele zile având în vedere că oasele sternului erau tăiate.

Ce le pot reproșa celor de la Monza este că nu ne-au sunat conform reglementărilor în vigoare, adică o dată pe zi. De fapt, în 10 zile am fost sunați de 2 ori, o dată după operație, o dată a doua zi după ce i-am trimis eu un SMS medicului cerându-i informații noi.

Înțeleg că chirurgul e ocupat ziua cu treburi mai importante, dar să pună pe altcineva să sune, în special în primele zile când pacientul nu te poate contacta el. Într-o zi vorbeam cu tata și era foarte groggy și aș fi vrut să-mi spună un cadru medical că este normală treaba. În altă zi i-au făcut un CT și o ecografie și, deși puteam vorbi oricând cu tata, aș fi vrut ca un cadru medical să-mi spună de ce i-au făcut analizele și dacă au arătat ceva în neregulă sau că totul e normal. Pur și simplu trebuie să poți afla starea pacientului de la un cadru medical, chiar dacă în paralel poți vorbi și cu pacientul.

În fine, am presupus că no news este good news pe acel front și nu m-a deranjat asta prea tare. S-a dovedit, de fapt, că așa este.

Pe 21 septembrie l-am dus la un consult programat încă de la externare. Totul bine. La acesta n-a plătit nimic, dar s-a dus cu trimitere de la medicul de familie și probabil costul a fost acoperit prin CASMB.