►► Ofertele continuă la: eMAG・Fashion Days・Finestore・Dyson・Flip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄
Acum două săptămâni, mânați de dorința de a vedea un loc frumos și de a sărbători că părinții mei împlinesc o mie de ani de căsătorie (aproximativ), ne-am dus o noapte la Casa Timiș lângă Ploiești, în zona viticolă Dealu Mare.
Casa Timiș, numită anterior Conacul Domniței Ralu, este un hotel boutique cu două restaurante foarte bune, probabil printre cele mai bune din România. Conacul, construit în 1925, are 7 camere și 3 apartamente, toate decorate diferit, iar restaurantele sunt românesc și mediteranean. Vă zic direct prețurile dacă sunteți curioși de cât am cheltuit: 680 de lei ne-a costat cazarea per cameră, iar în 2 persoane am dat 960 de lei pe două mese și jumătate în cele două zile acolo, deși vreo 300 de lei au fost două sticle de vin și un shot de Macallan. Scump… dar interesant.
Găsiți totul în clipul de mai jos:
Google iubește și textul, așa că pe scurt în câteva cuvinte povestea este următoarea. Matilda, care o lua razna în casă după ce-a muncit vreo 10-12 ore zilnic o perioadă, a aflat de conac de la Simona de pe lipa-lipa.ro, să mai spună cineva că nu convertesc infotrip-urile. E scump locul, după cum spuneam, dar abia am găsit cameră disponibilă. De fapt nici n-am găsit inițial, că ne-am trezit cu câteva zile înainte că vrem să mergem acolo și era totul rezervat, dar mi-au spus că mă sună ei dacă se anulează niște rezervări și până la urmă s-au anulat unele.
10 camere în total, dar restaurantele atrag foarte multă lume, au fost pline și la prânz și la cină, în ciuda prețurilor, cu oameni veniți probabil din București, Ploiești și împrejurimi. Mi-au plăcut și oamenii, toți erau discreți și liniștiți, nu te deranja nimeni. La o altă masă, unii au cerut degustarea de vin și a venit somelierul să le prezinte vinurile din producția proprie.
Am mâncat excelent. În meniu scria că chef este Nico Lontras, fost concurent și la Top Chef. Aperitivele au fost excelente, ingrediente gustoase, preparate cu mare atenție, servirea foarte atentă, fiind genul de local unde ospătarii aveau grijă să-ți așeze mâncarea mereu prin dreapta ta, cum scrie la carte. (Dacă vreți să citiți despre alte asemenea restaurante din România, începeți cu Noua, The Artist, Joseph, iar cândva voi scrie despre cum a fost la Eleven Madison Park, nr 1 mondial anul trecut, și la Gaggan, numărul 4 mondial.)
Prețuri: aproximativ 40 de lei un aperitiv, cam 70-80 de lei un fel principal (și mai mult, dacă vrei vita argentiniană), o sticlă de vin începe de la 110 lei. Găsiți mult mai multe imagini în clipul video.
Și restaurantul românesc, unde am luat cina, a fost foarte bun. Am mâncat ca aperitiv o măduvă excelent făcută, e prima oară când îmi place așa ceva. Nota 4,5/5 pentru că pieptul de rață a venit well done deși l-am cerut mediu, dar Matilda a luat un piept de porc cu șorici crocant și garnitură de porumb 5 texturi (popcorn, piure, copt, miniștiuleți și al cincilea nu ne-am prins care a fost) care a fost foarte gustos. Prețurile sunt asemănătoare.
M-au uimit la deserturi. Unul avea înghețată de Fetească Neagră, cred că la propriu vin făcut înghețată, altul mâncat avea sorbet de zmeură pe o cremă de cătină. Cafeaua a fost și ea bună.
Camera nu m-a impresionat foarte mult. Mobilier plăcut, lemn masiv, un balcon uriaș tip cerdac, dar per total tot un pat, o canapea și o măsuță am avut, iar apartament îi spunea doar pentru că patul era la etaj. N-am mai stat însă până acum la vreun conac și mi-a plăcut să văd cum este organizat prin interior.
Curtea, terasele de fapt, sunt însă poate punctul principal de atracție. Proprietatea are 40 de hectare, majoritatea cu viță de vie, și este parcelată cu alei mari, late și pietruite pe care te poți plimba pe jos sau închiriind o bicicletă.
În apropierea conacului au grădină mare cu foarte multe plante, cred că o armată de grădinari îngrijește acel loc. Sunt tot felul de chioșcuri sau aranjamente florale pitorești, e locul perfect pentru fotografii de Instagram.
Nouă ne-a plăcut mult să ne plimbăm în jurul viilor, am făcut traseul cel mai lung de vreo 2 km. Conacul este într-o mică vale, iar de sus din deal se văd în zare și munții Carpați, Orientalii și Meridionalii. Acolo mi-aș face o casă după ce câștig de trei ori la rând la loto!
Mi s-a părut greu de crezut că un astfel de loc pitoresc este la doar o oră de București, în satul de dincolo de Ploiești. E scump, dar pe măsura serviciilor și nu duc lipsă de clienți. Aș mai merge, dar poate doar la restaurant. Mă gândesc că putem merge acolo la prânz, mâncăm, stăm prin grădini și vie până seara ca să prindem și un apus de soare și revenim în București. Asta ar trebui să coste sub 200 de lei.
Ce nu mi-a plăcut: cazarea mi s-a părut cam scumpă pentru camera oferită și lipsa unei piscine, ca să ai mai multe de făcut acolo dacă ești cazat.
Casa Timiș se află la adresa str Florica Romalo 4, sat Chițorani, Prahova, cam la o oră și ceva de București (Maps). Au 7 camere și 3 apartamente (de 2 persoane) și meniul restaurantelor pe site, în parcare am văzut și o stație de încărcare electrică de 22 kW.
#SustinRomania (click pentru alte articole din serie) este hashtag-ul sub care voi scrie articole despre produse sau servicii sau companii din România care îmi plac. Este una dintre metodele prin care ajut cum pot și eu la promovarea produselor românești în această criză. Dacă vă place hashtag-ul și vreți să-l folosiți și voi, chiar vă rog! Detalii despre ideea mea găsiți aici.
Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.
Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri
Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.
41 comentarii
08/08/2020 la 7:33 AM
Ați avut bani de ars.
Ca să fii chef trebuie sa faci facultatea de profil în Franța după care trebuie sa faci câțiva ani de rezidențial la restaurantul cuiva care este chef. De abia după aia poți fi numit chef.
Chef nu este un job, este un titlu de noblețe care se câștigă greu, nu ți-l dai singur pentru ca știi să întorci la timp burgeri. La fel ca șampania, se poate obține doar în Franța.
Gaelex(Citează)
08/08/2020 la 6:23 PM
Citez dintr-un interviu la întâmplare despre Nico Lontras:
“Povestea lui Nico Lontras incepe acum 23 de ani, cand a plecat din Romania, ca optician si s-a intors bucatar. A petrecut 20 de ani in Europa de Nord. In anul 2003 a fost Bucatarul Anului in Irlanda si a reprezentat Irlanda in doua competitii internationale si s-a intors cu doua medalii de aur pentru Irlanda.
Ulteior, a petrecut 7 ani in Estonia (desi initial si-a propus sa mearga acolo pentru doua saptamani), unde a fondat o asociatie de bucatari, apoi a mers in Norvegia pentru cativa ani, dar a facut si stagii de pregatire in Islanda sau Spania in aceasta perioada.”
Și cred că în hatereala ta gratuită ai vrut sa spui rezidențiat și nu rezidențial…
Razvan(Citează)
09/08/2020 la 8:50 AM
Nicăieri nu scrie Franța.
Doar aduc aminte că nu tot ce zboară se mănâncă și că nu trebuie luate de bune titlurile.
Gaelex(Citează)
08/08/2020 la 8:34 AM
Am fost aseara la un El Barrio, un restaurant de top, din Luxembourg. Cred ca am iesit mai ieftin ca la casa Timis :)).
Alin(Citează)
08/08/2020 la 9:14 PM
Nu zic, o fi de top, dar de ce mereu trebuie să fie pe ideea că ce este în străinătate este mai bun decât ce-i în România? Poate că o fi mai bine la Casa Timiș, deși e mai scump.
Cea mai scumpă notă a mea la un restaurant a fost de 900 de dolari. Știu locuri unde ieșeam la fel de bine cu 300 de dolari, dar tot nu regret deloc experiența.
nwradu(Citează)
08/08/2020 la 9:24 PM
Turism sau locuiești pe acolo, apropo?
nwradu(Citează)
08/08/2020 la 11:03 PM
Stam o luna, de proba. Plecam apoi aproximativ 3 saptamani in berlin. Apoi ne intoarcem acasa si luam o decizie. Eu aproape mereu am fost dezamagit de restaurantele din Romania. La Noua, de exemplu, noi am primit alt “tratament” fata de o “vedeta” de pe instagram, care era la masa de langa. Nota noastra de plata a fost mult mai mare, dar noi nu am scos telefoane sa facem poze/story uri asta a fost probabil “greseala “noastra. Am mai si vazut la iesire ca unor persoane le faceau un fel de tur prin casa. Pe aici, nu conteaza asa mult cine esti. Toata lumea pare egala…p.s. Acum stam intr o mica localitate numita Fentange.
Alin(Citează)
08/08/2020 la 8:43 AM
Recomand Vega din mamaia. 9200 lei 5 nopti. Cu brecfast inclus. Aia inseamna mafiot.
In ziua de azi orice bucatar care incropeste o omleta lesinata, se intituleaza chef. Cat despre pret, fiecare face ce vrea cu banii lui, dar la scorul ala nu accept sa nu aiba cel putin piscina si spa. Altfel e doar jecmăneală iar eu unu m-as simti luat de fraier.
P. S am stat in camere mai faine decat alea din poza cu max 200 lei.
Blackskull(Citează)
08/08/2020 la 9:16 PM
Nu-i cazul aici, Nico Lontras gătește foarte bine.
nwradu(Citează)
11/08/2020 la 3:30 PM
Mi se pare destul de aiurea sa dai 680 de lei pe o camera si sa ai un pat la “mansarda” unde daca, nu esti atent cand te trezesti, dai direct cu capul in tavan.
Andrei G(Citează)
08/08/2020 la 8:59 AM
Prețurile in Romania au luat-o razna. Nicio legătură cu, calitatea.
Raiiar(Citează)
08/08/2020 la 10:29 AM
pai nicaieri preturile nu au legatura cu calitatea.
au legatura doar cu cerere si oferta.
uneori calitatea incurajeaza cererea si se creaza o legatura indirecta, dar nu este aceea pe care o astepti in comentariul de mai sus
john2381(Citează)
08/08/2020 la 3:42 PM
Prețurile au legătură cu ce cumperi în primul rând. Unul a fost la un restaurant si a mâncat o dată iar altul a fost la un hotel cu restaurant, unde a dormit si a mâncat de mai multe ori.
Eu nu am fost la restaurante de top în Luxemburg, dar în alea in care am fost mâncarea era mai scumpă decât aici. Altfel, cluburile prin care am fost pe acolo, unele in centru, nu ar putea scoate nasul în București nici măcar în Regie.
nashu_mare(Citează)
08/08/2020 la 9:06 PM
Eu în Luxemburg am fost uimit de cât de scump este până și McDonald’s.
nwradu(Citează)
08/08/2020 la 11:22 PM
Nu e prima data cand mergem la bario. Din 2015 pana sa venim acum, am stat cam 4 luni pe aici. Raportat la veniturile de pe aici, preturile sunt ok.
Alin(Citează)
08/08/2020 la 9:07 AM
Susțin România sună a jecmaneala sincer
Mihai(Citează)
08/08/2020 la 9:18 PM
De ce? Mi s-au părut prețuri destul de normale pentru calitatea și experiența oferită. Sunt restaurante din București care oferă preparate la fel de bune, dar la prețuri un pic mai mari, probabil pentru că-i București.
Bun și ieftin e practic imposibil de găsit.
nwradu(Citează)
08/08/2020 la 10:05 PM
Faptu’ ca in bucale (sau in tara) sint localuri care ofera preparate “la fel de bune” dar la preturi si mai mari, nu inseamna ca asta e ceva normal.
De ex am fost intr-o basinarie d-asta anu trecut si am dat pe-un mic dejun (2 persoane) 60 lei. 2 omlete taranesti si 3 felii lesinate de branza si inca 2 de sunca . Omleta din 2 oo si cateva bucatele de ardei. Si-am stat si m-am gandit cat kkt costa 2 oo, 1/2 ardei kapia si 3 felii de branza. Hai sa fim seriosi. Sustinem romania, da’ si romania sa ne sustina pa noi. Ca pana una alta romania ne-o cam trage cu gratie.
Blackskull(Citează)
08/08/2020 la 9:07 AM
nu mai fiti saraci!
mormaila(Citează)
08/08/2020 la 10:04 AM
Si de ce-i zice “Timis”? Au schimbat un nume frumos, cu o balarie gen “casa Timis”.
Kopa_Kopan(Citează)
08/08/2020 la 1:51 PM
E detinut de familia Timis, cei cu crenwurstii Cris-Tim.
Sa va traiasca parintii, le-ati dat vestea cea mare ca vine nepotelul? :D
Roxana(Citează)
08/08/2020 la 9:18 PM
Nu, că atunci ne-am apuca de economii :P
nwradu(Citează)
08/08/2020 la 1:47 PM
Sa fie sanatosi parintii si poate ii faceti bunici…
Cat despre locatie, multumesc nu. Ma cazez mai ieftin in Valdemossa, Ronda sau Skopelos. Evident, aia nu au “chefi” specializati in… cartofi prajiti :)
georgel007(Citează)
08/08/2020 la 2:23 PM
Eu sunt prea sarac sa îmi fac vacantele in romania. Cred ca ma apuc de blog, Huawei nu facem si noi niste reviews ceva, eu nu am nevoie de serviciile google
pmk(Citează)
08/08/2020 la 9:07 PM
Apucă-te de YouTube, acolo par a fi bani foarte mulți.
nwradu(Citează)
11/08/2020 la 3:32 PM
@pmk, nu mai sunt nici banii de la rusi ce au fost candva, nu? Ce-i drept am vazut un shift de opinie din partea ta dinspre Rusia spre China in ultimele saptamani.
Andrei G(Citează)
08/08/2020 la 2:54 PM
Inainte sa il ia Cris-Tim ii zicea Conacul Domnitei Ralu, nu Ruxandra. Era vorba ca astia de la Cris-Tim se apuca de un hotel mare langa ( probabil integrat ca nuca in perete in peisajul zonei). Era santier langa?
VMN(Citează)
08/08/2020 la 9:08 PM
Era un mic șantier pentru că făceau un iaz, care era gata, dar mai aveau de finisat aleea de lângă el. Ne-a zis și nouă recepționera de hotel, dar cred că mai este până începe munca acolo.
nwradu(Citează)
10/08/2020 la 8:49 AM
Deci hotel fac. Am fost ieri acolo, era o suprafata maricica nivelata si plina de buldozere si alte utilaje cu vreo 500m mai la vale, pe drum. Daca va fi un hotel suficient de mare poate macar va acoperi peisajul de vis cu rafinarii.
Sorin(Citează)
08/08/2020 la 3:06 PM
Am înnoptat recent la o pensiune de pe lângă Alba Iulia, curată, recent făcută, cu cameră amenajată în același stil, dar parcă mai frumos. Asta + mic dejun = 200 lei.
Să doarmă familia lui Timis acolo, amenajarea interioară nu are nimic de-a face cu aerul unui conac.
Ovidiu(Citează)
08/08/2020 la 9:09 PM
Și eu la Siriu cu 80 de lei/noapte în iunie, dar ce legătura are una cu alta? Scopul nostru a fost altul.
nwradu(Citează)
08/08/2020 la 9:12 PM
Am eliminat niște comentarii după ce cineva a spus că o firmă fără nici o legătură cu subiectul vindea 99% cancer și ca dovadă pentru asta a oferit “Fiecare este dator sa caute, din mai multe surse daca informatia este ok sau nu.”
Regret vremurile când Internetul nu era așa, în orice buzunar, gata oricând să fie un spațiu de refulare pentru oricine.
nwradu(Citează)
09/08/2020 la 9:08 AM
Nu cred ca ai procedat bine.
Nasul mare a procedat bine, ca i-a dat replica si i-a ingropat ideea. Daca nu raspundea el raspundeam io.
mac gregor(Citează)
11/08/2020 la 3:46 PM
Sunt foarte multi tampiti acum (ca altfel nu poti sa le spui) care afirma toate cate o prostie si atunci cand le ceri argumente, te pun sa cauti tu pe internet.
Andrei G(Citează)
09/08/2020 la 9:53 AM
Si mie îmi place sa vizitez astfel de locuri dar parca ajungeai mai ieftin cu 4 bilete de avion București – Iași cazare și mâncare la http://conacpolizu.ro
george(Citează)
09/08/2020 la 10:49 AM
Nu înțeleg treaba asta cu haitareala. Îți place, te duci. Nu îți place, nu te duci. Nu e afacerea ta, nu ai acțiuni acolo. Pot să pună și 5000 de lei pe noapte, daca le merge, bravo lor. Și nu-s fraieri aia care se duc acolo. Acolo găsesc ei plăcere. Poate o fi mai ieftin la pensiunea Elena, unde e 80 de e lei noaptea de cazare, dar dacă nu îți face plăcere, degeaba.
Eu(Citează)
09/08/2020 la 6:24 PM
Nu e fraier nici cine cere si nici cine da. Nimeni nu baga mana in buzunaru nimanui. Fiecare stie ce bani are, ce-si permite, pe ce-i cheltuie.
Astfel de reviewuri sint bune ca sa stie si restu daca merg sau ba acolo, daca face banu sau nu.
Da’ asta nu ne opreste sa ne dam si noi cu parerea si sa ne minunam de cati bani cer unii ptr 2 paie si cati bani sint dispusi altii sa dea pe acele 2 paie.
Blackskull(Citează)
09/08/2020 la 2:52 PM
La masă v-au servit mezeluri Cris-Tim? Nu? De ce oare? Nu sunt bune?
Cristi(Citează)
09/08/2020 la 3:08 PM
@Gaelex, se vede că nu ai habar cu ce se mănâncă un restaurant, cu atât mai puțin ce înseamnă o bucătărie fine dining, Michelin star deja e prea mult pt tine. Și da, Nico Lontras este un chef bun. Probabil că este împreună cu Ionuț Șușală. Că sunt destule persoane, chiar și din Franța, care nu au nici o treabă cu bucătăria, dar se cred “chefi” e o altă discuție. Nu am ajuns (încă) la casa Timiș, dar am înțeles că a devenit “chici” față de cum era Conacul Domniței Ralu. Restaurantul era ok și înainte, la prețuri mai decente.
Marius(Citează)
09/08/2020 la 3:48 PM
Îmi poți da te rog o referință? Nu găsesc nimic referitor la aceasta obligativitate. Altfel poți intra lejer la nu tot ce zboară se mănâncă.
Ca să devii chef trebuie sa urmezi neapărat Colegiul CFR din Urlații de Sus și apoi 14 ani de intern la barul din localitate. Because I say so…
Razvan Popescu(Citează)
10/08/2020 la 11:27 AM
Eram prin zona duminica, am stat in Urlati (nu recomand neaparat), asa ca articolul asta a picat la fix ca nu stiam unde sa mancam la pranz.
Parti bune: mancarea si vinul casei(am luat la pahar). Cu exceptia aceleiasi rate (acum am avut timp sa vad filmul, aia din film era chiar medie pe langa ce talpa am primit eu). Amplasarea, gradina (plantele), dealurile cu vie si pomi care vor arata superb peste cativa ani cand vor creste. De sus de pe deal am vazut chiar si o caprioara, in vegetatia din vale.
Parti rele: kitschareala peste tot: cainii de bronz de la intrare, excesul de de fier forjat cu inflorituri, gradina prea aglomerata cu locul de joaca si elementele decorative, fantana cu berze, nuferi, floricele, broscute de bronz (practic nu se mai vedea apa), foisorul de fier forjat bordat cu banda de led verde. Din film am vazut ca seara si conacul e luminat cu benzi de led, parca ar fi decoratiunile lu Firea.
Cel mai tare m-a deranjat excesul de prelate si corturi de plastic, care omoara complet frumusetea arhitectonica a conacului, mai ales privit de pe dealurile din spate. Inteleg ca trebuie sa aperi clientii fini de praful din zona, dar ma gandesc ca exista si metode mai elegante. Plasticul ala transparent urla ieftin.
Preturile nu le comentez, dar voi spune doar ca la banii aia ar trebui sa ai si servirea pe masura. Doamna care ne-a servit era placuta si parea sa aiba experienta, dar avea momente de neatentie sau dezinteres. La un moment dat ne prezenta deserturile si s-a intrerupt brusc in mijlocul frazei sa se duca la masa de alaturi, unde un client pesemne important ii facuse semn.
Sorin(Citează)