Statul român și Huawei se învârt în cerc în domeniul 5G

Zilele trecute a fost o conferință de presă a Huawei despre proiectul de lege privind rețelele 5G, proiect care include niște prevederi ce ar putea exclude echipamentele Huawei din viitoarele rețele românești.

N-am asistat la ea, deși a fost online, așa că părerea de mai jos este formată pe ce au relatat jurnaliști care au fost pe recepție, puteți citi principalele declarații în Economica și ZF.

Per total, mi s-a părut că n-am avansat cu nimic în această problemă. Statul român acuză voalat Huawei de niște treburi; Huawei se apără pe complet alte treburi, ba poate chiar își face un deserviciu nerăspunzând niciunei probleme ridicate de statul român prin proiectul respectiv de lege și analiza în CSAT ce va veni în viitor.

În primul rând, dacă statul român vrea ca furnizorii de echipamente 5G să “nu se afle sub controlul unui guvern străin, în lipsa unui sistem juridic independent;” și doar compania Huawei se declară contrariată de respectivul proiect de lege, practic arată că se simt cu musca pe căciulă în această privință. În locul lor aș fi așteptat decizia CSAT și apoi ieșeam la atac, dacă era cazul.

Dacă Nokia sau Ericsson scot acum o declarație în care să spună “noi respectăm cu totul prevederile din proiectul respectiv de lege și nu avem o problemă cu el, ci doar vrem să înceapă cât mai repede licitațiile”, Huawei ar primi încă o lovitură. Din fericire pentru ei, astfel de gesturi nesportive nu se fac între companii de asemenea dimensiuni.

Apoi, văd că Huawei cere ca evaluarea echipamentelor să fie făcută de ingineri, nu de politicieni. “Foarte puțin s-a acordat evaluării tehnice și aspectelor de securitate cibernetică. Protejarea rețelelor nu este responsabilitatea politicienilor, ci a inginerilor.” zice o publicație, “Inginerii telecom şi specialiştii în IT ar trebui să fie mai implicaţi decât politicienii în definirea cadrului legal privind reţelele 5G“, scrie cealaltă.

Asta nu se va întâmpla. Întreaga planetă a decis deja că infrastructura telecom a unei țări este critică pentru securitatea țării respective, iar în această perioadă în care avem inclusiv state-sponsored hacking, majoritatea țărilor au decis că este mai important să lucreze cu companii de încredere, nu cu cine îți oferă performanța cea mai bună. Politicienii au misiunea de a evita nevoia ca protejarea rețelelor să ajungă în sarcina cuiva.

Nu cred că neagă cineva că echipamentele Huawei de rețea 5G sunt foarte bune. Toți operatorii telecom din România mi-au spus același lucru, uneori folosind exprimări precum “un an în fața concurenței” sau despre cum sunt mai ușor de gestionat, de integrat în rețelele curente șamd. Cică vin și ceilalți furnizori tare din urmă, dar se cunoaște că Huawei a investit din timp mulți bani în echipamente 5G tocmai pentru a profita acum.

Discuția însă nu este despre performanță. De fapt, puține licitații sunt despre performanță, majoritatea impun niște specificații minime de îndeplinit, iar criteriul de selecție uzual este prețul cel mai mic.

În domeniul 5G, totul este deja foarte precis standardizat, deci acele specificații minime sunt respectate de toți producătorii. “Performanța” în acest domeniu înseamnă de obicei funcții bonus adăugate on-top, precum provisioning mai rapid, compatibilitate mai bună cu rețele legacy, mentenanță mai simplă șamd, dar nu ceva crucial, ceva musai necesar pentru buna funcționare a rețelei.

Statul român vrea ca furnizorii “de 5G” să fie și de încredere. Adică oferta tehnică oricum este puternic standardizată, așa că statul român intervine în proces și le spune operatorilor telecom “nu vrem să recurgeți la criteriul prețului cel mai bun, ci să conteze majoritar micșorarea riscului de securitate prin proveniența dintr-un stat de încredere”. Nu văd o problemă cu asta, câtă vreme niște specialiști au decis că acest lucru este important în privința infrastructurii critice de comunicație.

Ah, și sunt destul de sigur că inginerii, specialiștii, au fost deja implicați în decizie și de la ei a pornit semnalul de alarmă că această infrastructură trebuie să fie considerată critică și deci bine securizată. Nu cred că s-a trezit Trump într-o dimineață speriat de securitatea rețelelor mobile, dovadă acest articol din The Economist scris în 2012, pe vremea când Obama abia începea al doilea mandat de președinte, care vorbește despre astfel de probleme. Bulgărele împotriva Huawei se rostogolește de multă vreme, acum a și ajuns la masa critică.

Revenind la relatarea conferinței de presă din România, nu am văzut un răspuns de la Huawei în aceste privințe de mai sus. Adică au spus că acționariatul lor este transparent, compania fiind deținută de angajați, iar statul chinez nu are acțiuni la Huawei.

Noi știm deja că asta nu contează, câtă vreme statul chinez are legi ce permite autorităților să se bage în bucătăria internă a oricărei firme private. Statul chinez nu trebuie să fie acționar la o firmă pentru a avea reprezentați în board-ul companiei, dacă nu mă înșel există o altă lege care spune fix asta.

Despre astfel de probleme nu au vorbit pentru că nu cred că au ce spune. Faptul că sunt dispuși să semneze “acorduri no-backdoor” cu orice guvern (asta a zis-o CEO-ul mare al companiei, cândva) nu mi se pare că valorează ceva pentru respectivele guverne. Dacă prinzi statul chinez spionându-te prin rețea, scandalul va fi la fel de mare cu sau fără acord, la fel și pierderile survenite.

Dacă vreți să aflați mai multe despre legile chinezești, citiți acest articol. Spune acolo cum o nouă lege privind securitatea statului chinez duce, printre altele, la două măsuri importante:

• companiilor străine din China li se interzice să folosească VPN-uri pentru a comunica cu sediile lor din afara Chinei. Cu alte cuvinte, datele trebuie să curgă prin rețelele și serverele chinezești.
• autoritățile au puterea legală de a accesa informațiile de pe orice server sau computer personal de pe teritoriul Chinei, chiar dacă aparțin unor companii străine.

Luați asta la pachet cu o lege nouă, chiar din 2020, care spune că statul chinez poate numi un reprezentant în conducerea oricărei companii străine. Anterior cele străine erau exceptate, statul putea face asta doar cu companiile chineze. Cam așa tratează statul chinez companiile private care acționează pe teritoriul lor.

Eu despre asta speram să aud la conferința de presă. Nu știu dacă aceasta a fost o simplă declarație fără Q&A sau dacă jurnaliștii prezenți n-au întrebat ce garanții de securitate poate da Huawei în condițiile în care există asemenea legi în țara lor de origine, dar asta aș fi vrut să se discute. Sau poate că s-a pus întrebarea și singurul răspuns a fost “păi jurăm pe roșu să nu facem asta”, deși e clar că nu se pot opune dacă cele de mai sus sunt adevărate.

Cred că la un moment dat, chiar și considerând că Huawei are cele mai bune intenții în minte, compania trebuie să-și asume că vine din China, că se supune legilor chinezești, iar aceste legi sunt cum sunt.

Nu cred că se poate da vina pe statele care nu vor să-și asume un potențial risc de securitate. Vina este a Chinei, care prin natura regimului politic intern și a legilor adoptate de partidul comunist a creat aceste posibile riscuri și a dus la pierderea încrederii în anumite domenii de business.

Cei de la Huawei au vorbit și despre cum limitarea furnizorilor poate întârzia adopția 5G în România și poate costa economia noastră până la 9 miliarde de euro. Nu știu dacă de 9 miliarde de euro, dar da, probabil că 5G-ul va fi mai scump dacă se vor alege furnizori mai scumpi sau mai puțini performanți, însă statul român (ca și alte state) a decis că asta e mai puțin important față de securitatea informatică.

9 miliarde de euro sunt mulți bani, dar suma trebuie (verificată și auditată) comparată cu pierderea în caz de spionaj, care poate fi la fel de mare. Pare genul de decizie pe care și-o poate asuma un stat prin politicienii săi, că aceștia sunt în CSAT și poate au acces la mai multe informații despre subiect decât inginerii sau oamenii de rând.

Sunt destul de sigur că și în timpul războiului rece dintre SUA și URSS au fost o mulțime de companii rusești care produceau ceva bun și totuși nu li se permitea să vândă în partea stângă a cortinei de fier. Similar, au existat și companii americane sau britanice cărora le era interzis accesul în dreapta cortinei, tot din motive ce țineau de posibil spionaj sau, mai degrabă ca și în prezent, de faptul că nu voiau să dea bani unor rivali economici.

Asta se întâmplă și acum. Asistăm la momentele de început ale unui nou război rece, unul mai complicat pentru că țările vestice și China au o relație de interdependență, pe când anterior țările vestice și URSS-ul erau destul de clar separate în lumea din 1945. Echipamentele de rețea Huawei pot fi prima victimă a acestui război rece.

Am rămas, după toate acestea, la părerea pe care o aveam deja. Dacă autoritățile române vor să interzică echipamentele Huawei, o pot face chiar dacă asta va atrage niște costuri sau pierderi economice pe diverse planuri. Așa este în război rece. Chiar nu cred că se mai poate spune ceva pentru a schimba decizia CSAT-ului din viitor, trebuie doar să o așteptăm și să vedem cum s-au mișcat lucrurile acolo.