►► Ofertele continuă la: eMAG・Fashion Days・Finestore・Dyson・Flip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄
Samsung lansează de două ori pe an niște telefoane flagship: întâi seria S, apoi seria Note. De două ori pe an avem deci discuția despre chipset-ul Exynos versus Snapdragon.
Pe mine mă miră că o tot avem. Știți de câtă vreme ține această discuție? De la Galaxy S4, lansat în 2013. Generațiile anterioare aveau în principal procesoare Samsung Exynos și doar în câteva țări se vindeau cele cu procesoare Qualcomm. Motivul era legat de compatibilitatea cu benzile de frecvențe 3G și LTE.
Apoi a venit Galaxy S4. În România s-a vândut modelul cu procesor Qualcomm Snapdragon 600 quad-core, pe când în multe alte țări europene și în alte zone ale lumii se vindea cel cu Exynos 5 Octa 5410, care era octa-core. Pe vremea aceea, problema era că nu se vindea modelul cu Exynos în România!
Seria Note a avut și ea o alternanță cauzată de benzile 3G diferite din SUA și alte țări. Note 1 și 2 au folosit în general procesoare Samsung Exynos, Note 3 și Note 4 au venit cu Qualcomm la noi în România pentru compatibilitatea 4G, iar Note 5 a revenit la procesoare Exynos.
De ce face Samsung telefoane cu două chipseturi diferite? Două motive principale: profit mai mare și faptul că nu contează pentru client în decizia de achiziție.
Chipseturile Exynos sunt proiectate chiar de Samsung și produse în fabrica Samsung, adică profitul lor per telefon vândut este mai mare decât dacă ar cumpăra procesoare de la Qualcomm. În plus, se aude că platforma Snapdragon este scumpă, iar Qualcomm obligă clienții să cumpere și modemul lor 5G, dar Samsung și-a proiectat și propriile modemuri 5G și deci are tot interesul să le folosească pe acelea.
Altfel spus, Samsung are tot interesul să vândă cât mai multe telefoane cu chipset propriu Exynos, nu cu Qualcomm, ca să obțină un profit mai mare per unitate. Simple as that!
Atunci de ce vinde Samsung telefoane cu chipseturi Qualcomm în unele țări? De exemplu, S20-ul vândut în SUA, Canada, America de Sud, Coreea de Sud, China și Japonia are Snapdragon 865. Nu știu despre toate țările, dar în SUA țin minte că avea legătură cu niște patente pe care Qualcomm le deține în acea țară (probabil și Canada) și Samsung n-ar fi putut vinde propriile Exynos acolo pentru că ar fi încălcat acele patente.
Asta cred că a fost situația la început.
Apoi, cele două companii pur și simplu și-au împărțit lumea. Qualcomm avea niște patente pe care Samsung dorea să le folosească, iar Samsung avea niște patente pe care Qualcomm dorea să le folosească (Samsung face chipseturi din 2000, au și ei ce oferi). În 2009, Samsung a fost de acord să plătească 1,3 miliarde de dolari către Qualcomm probabil pentru a echilibra balanța și cred că tot atunci cele două companii s-au înțeles ca Samsung să folosească chipseturi Qualcomm în anumite piețe cheie.
Cele două companii au renegociat termenele înțelegerii în 2018. Nu știm care sunt acestea, ci doar că și-au “extins parteneriatul strategic” și că vor colabora pentru dezvoltarea de echipamente 5G. Ca parte a înțelegerii, Samsung a renunțat la acțiune împotriva Qualcomm intentată la o Comisie pentru Comerț din Coreea de Sud. Este foarte posibil ca atunci să se fi rediscutat împărțirea pe țări a procesoarelor.
Și cam asta este situația. TLDR: Samsung ar vrea să folosească în toată lumea procesoare Exynos, că le iese profit mai mare, dar în unele țări sunt condiționați de patente deținute de Qualcomm să folosească chipseturi Snapdragon.
Cum să nu conteze? Doar de vreo 7 ani tot discutăm aici pe blog, de minim două ori pe an, despre Exynos versus Snapdragon! Doar Logan nou versus Passat SH și iOS versus Android declanșează supărări mai mari!
Da, dar suntem pe un blog unde discutăm și despre tehnologie. E o bulă, ca să zic așa, a unor oameni ceva mai informați în astfel de privințe decât restul. Pentru vreo 80% dintre cumpărătorii de Samsung S20 sau Note20, eu zic că nu contează cine produce procesorul din interior.
Întâi, să stabilim un lucru. Puterea de procesare a lui Exynos 990 versus Snadragon 865 este foarte asemănătoare. Citiți cu atenție acest test făcut cu S20 și S20 Ultra în ambele variante cu programele uzuale de benchmark (PCMark, Geekbench etc), dar per total am adunat eu scorul și este acesta: Exynos 990 câștigă 13 teste, Snapdragon 865 câștigă 14 teste.
În general diferențele sunt mici, de exemplu 11.987 puncte versus 11.933 puncte. Uneori diferența ajunge până la 10% în favoarea unuia sau a altuia. În general Snapdragon stă mai bine în aplicații multi-core, Exynos în cele single-core.
Având în vedere, însă, că ambele procesoare oricum obțin rezultate foarte bune și rulează în cele mai bune condiții orice program și orice joc actual, aceste diferențe nici măcar nu ajung să conteze. Vei avea 77 fps în PUBG Mobile, dar cu celălalt procesor doar 75 fps.
În celălalt aspect important, adică consumul energetic și autonomia bateriei, cei de la Android Authority găsesc că Exynos 990 oferă o autonomie mai mare a bateriei în aceleași condiții de test.
Și atunci unde este diferența? Păi asta zic, nu prea este una. Majoritatea oamenilor se bazează pe buzz-ul creat anual de noile Snapdragon și performanța lor. Și sunt bune, chiar foarte bune, probabil cele mai bune din piață, dar și procesoarele Samsung le suflă în ceafă. Pentru marea majoritate a clienților, diferența nu contează.
Putem găsi diferențe dacă intrăm mai în detaliu. S-ar putea ca Snapdragon 865 să se încălzească mai puțin în sarcină maximă. Poate că acele modele suportă și codecul audio Bluetooth AptX, care-i dezvoltat de Qualcomm, dar inferior celui LDAC care oricum este prezent pe ambele variante.
În practică, diferențe au venit din alte privințe. Cum chipsetul nu înseamnă doar procesor și putere de prelucrare, ci asigură și interfața și controlul camerelor foto și restului perifericelor, probleme pot apărea în diverse alte elemente. De exemplu, seria S20 avea probleme de focalizare lentă sau hunting pe telefoanele cu procesoare Exynos 990, dar nu și pe cele cu Snapdragon 865. Parcă pe la începutul vânzărilor auzisem și de niște probleme de ecran ce apărea pe telefoanele cu Exynos, dar n-a fost niciodată clar dacă din cauza procesorului sau pur și simplu era un lot de ecrane cu probleme.
Oricum, astfel de probleme minore, dar ușor ridicole, au creat un renume prost procesoarelor Exynos în ultimii ani.
Însă să revenim la idee: nu contează pentru marea majoritatea. Cei mai mulți oameni habar n-ar ce procesor au în telefon, câte nuclee are șamd. Le pasă să meargă bine. Să facă fotografii bune, să învârtă rapid interfața, să îi audă difuzorul când sună în cealaltă cameră, să țină bateria cât mai mult, să pună rapid 5 fotografii pe Stories șamd.
Matilda folosește vechiul meu S10. Îi place dimensiunea și camera ultrawide, că vechiul ei telefon nu avea una, dar habar n-are ce diagonală are ecranul, ce procesor conține în interior, cât are bateria șamd.
Asta este și ideea. Asta și vor producătorii de telefoane și asta transmit constant: ce poți face cu telefonul, ce noutăți aduce, cât de fericit ești dansând în timp ce asculți muzică de la el sau făcând selfie-uri cu prietenii la malul mării. De asta nici Apple nu a anunțat mulți ani la rând hardware-ul telefoanelor nou lansate, de abia când le dezasambla cineva se descoperea câtă memorie RAM conțin și ce baterie au. Marea majoritate a oamenilor nu este interesată de astfel de detalii!
Și odată ce accepți asta și cuplezi cu ideea de maximizare a profitului, mi se pare destul de clar că Samsung nu va utiliza niciodată de bunăvoie procesoare Snapdragon într-o țară în care nu este forțată de alte împrejurări sau contracte. Cum e vorba aceea? Nu vă țineți respirația așteptând să se schimbe modelul adus în Europa și alte țări.
Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.
Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri
Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.
25 comentarii
07/08/2020 la 6:58 AM
!!! Marea majoritate !!!
Marius A.(Citează)
07/08/2020 la 8:44 AM
50.1% = majoritate
99.9% = majoritate
Get it?
Nume(Citează)
07/08/2020 la 10:32 AM
Poate fi majoritate si cu 2% daca mai sunt 99 de optiuni care isi impart egal restul de 98 de procente.
De aia exista majoritate mica si majoritate mare.
Majoritate inseamna doar cel mai mare numar dintr-o colectivitate, dar periodic apare cate un destept care nu stie sa foloseasca dictionarul.
Csf ncsf
Marean(Citează)
07/08/2020 la 7:58 AM
Samsung sunt niște cărpănoși și vor tot profitul, inclusiv folosind procesoare proaste. Qualcomm au fost și vor rămâne mai avansați tehnologic, de asta sunt măgari și cer mulți bani pe ele și condiționează de achiziția modemului 5G tot de la ei.
Samsung sunt niște scârbe, anunțurile lor de joburi pe LinkedIn încep cu un cap în gură pentru cine o fi interesat să aplice:
For the non-fulfillment or improper fulfillment of the tasks incumbent on him, he is liable under the conditions of the disciplinary, conventional or criminal law, as well as material whenever damages have occurred to the Company’s patrimony due to the employee’s fault.
Niște gunoaie arogante care insistă în prostia lor, sunt paraleli cu realitatea și gândirea europeană. Așa s-au scutit de câțiva români cel puțin semi – competenți care le-au plecat pentru că managerii parașutați aici erau spălați pe creier.
Gaelex(Citează)
07/08/2020 la 8:07 AM
That time of the month?
varucu(Citează)
07/08/2020 la 10:26 AM
…la el e tot timpul, in legatura cu orice subiect
Adrian(Citează)
07/08/2020 la 10:38 AM
Nu trebuie sa avem toti aceeasi parere, chiar e contraindicat pentru supravietuirea speciei.
Iar sa fii picat in spagat dupa un brand e dovada de minte slaba si influentabila.
Gaelex(Citează)
07/08/2020 la 8:43 AM
Radu, o intrebare: ai testat faza cu aptX pe Samsung-urile cu Exynos? Vad ca parerile sunt impartite, unii zic ca ar trebui sa mearga:
https://eu.community.samsung.com/t5/galaxy-s10e-s10-s10-s10-5g/what-are-the-supported-bluetooth-audio-codecs-of-my-exynos/td-p/1760364
Am 2 perechi de casti care stiu doar aptX si SBC, nu prea as vrea sa renunt la ele.
Sorin(Citează)
07/08/2020 la 8:45 AM
Anandtech are niste articole mult mai detaliate despre performantele chipset-urile Exynos vs Qualcomm pe seriile S de la Samsung. Acolo sunt diferente la autonomie si de 2-3 ore, in favoarea QC. Plus incalzire mai mare, ceea ce duce la dropped frames.
Nu zic ca Android Authority mint, dar anandtech e o sursa mult mai buna.
Problemele in general sunt pentru chipset-urile mai slabe, adica primesti in Europa un terminal cu performante mai mici, la pret mai mare (EUR vs USD, taxe, TVA).
Si in tara lor natala au mereu chipset-ul mai performant.
rdb(Citează)
07/08/2020 la 8:46 AM
Evident, ideea e că mare parte din ăia care sunt interesanți și nu le convine ce procesor primesc, nu cumpără Samsung, prin urmare logica cu “peste 80% din cumpărători e părtinitoare.
Și îi spune Exymoș nu Exynos.
Catalinx(Citează)
07/08/2020 la 9:07 AM
Diferența este foarte mare, Snapdragon este mai puternic cu 30% și are cu 20% mai bună autonomia faţă de Exynos.
Pe lângă asta telefoanele cu Exynos au lag și se supra încălzesc — am pățit asta cu Note 9.
Oricum cine le cumpară, își merită ţeapa.
Ca idee, iPhone-ul cu 3.969 mAh are o autonomie mai bună decât S20 Ultra cu 5.000 mAh. Vorbim de 1.031 mAh în plus, enorm de mult. Asta spune multe despre software-ul și procesoarele celor două companii.
Claudiu(Citează)
07/08/2020 la 9:37 AM
(Detinator de samsung din 2015, care va trece (inapoi) la Apple cu urmatoarea generatie).
“Samsung ar vrea să folosească în toată lumea procesoare Exynos, că le iese profit mai mare, dar în unele țări sunt condiționați de patente deținute de Qualcomm să folosească chipseturi Snapdragon.”
Bun, ok, ei fac o economie. Prostul (cumparatorul) da MAI MULTI bani pentru mai putina performanta. Deci ramai si batut si cu banii luati.
Ia sa faca din start samsung o diferentiere de preturi (in avantajul cumparatorului) si sa vezi ca se potolesc toate discutiile astea.
PHNC(Citează)
07/08/2020 la 1:55 PM
E foarte simplu. Fost fan Android.
Samsung cu Exynos, pe lângă procesorul mai slab, avea și senzor foto Samsung, comparativ cu cel Sony de pe Qualcomm – exista o diferența clară in materie de fotografii.
Totul se rezuma la costuri. Samsung vrea sa scoată o platforma care sa rivalizeze cu Exynos, doar ca nu are cu de.
Nu e vorba doar despre procesor, e o întreaga platforma. Am mers pe iPhone de Atunci. Totul e ok.
Fragmentarea e o problema reala și nu am chef și disponibilitate sa plates#c.
Alex(Citează)
07/08/2020 la 10:48 AM
No offence dar nu te-ai documentat destul. Dintre miile de articole de pe net cu teste Exynos versus Snapdragon l-ai ales fix pe ala (singurul) de pe androidauthority care zice invers. Citeste articolele de pe anandtech si vezi acolo diferente cu adevarat mari nu doar “neglijabile”. Chiar si in review-urile de pe emag se plange lumea … c’mon. Adica daca toata lumea zice una, nu poti sa vii sa zici ca se i-au unii dupa altii
Calin(Citează)
07/08/2020 la 12:05 PM
Mă, și tu citești Pitici Gratis? :)
Cătălin Tănase(Citează)
08/08/2020 la 7:38 AM
Nu, probabil el s-a inspirat de la mine. Sau de la Darwin, dar parca nu as crede.
Gaelex(Citează)
07/08/2020 la 12:08 PM
ca posesor de samsung cu exynos inanuntru , confirm ca nu sunt f multumit de decizia de a vinde doar asa ceva in ue.
de curiozitate, un samsung cu QC luat din USA, ar fct in RO?
teo(Citează)
07/08/2020 la 2:32 PM
Nu cred ca ai avea garantie la el daca e destinat pentru alta piata, nu cea din UE.
Irina(Citează)
07/08/2020 la 5:28 PM
Corect. Telefoanele Samsung destinate altor piete nu au garantie valabila in afara lor.
Claudiu(Citează)
13/01/2021 la 6:35 AM
@teo: ce limba vorbesti, boss??
Florian(Citează)
07/08/2020 la 5:37 PM
Probabil că acest articol a pornit de la emailul de la mine.
Ei bine, îți înțeleg punctul de vedere, dar greșești. Partea cu care nu sunt de acord, este aceea că plătesc la fel de mult (sau chiar mai mult) pentru un terminal cu chipset practic inferior, oricât de mici ai zice că sunt diferențele, ele există și sunt în defavoarea Exynos-ului. Autonomie mai mică, arhitectură mai slabă (A77 vs. A76), performanțe mai slabe, modem mai puțin eficient (Qualcomm face cele mai bune modem-uri, orice ai zice), chiar și lipsa APTX este un mare dezavantaj.
Mai zic o dată: plătesc la fel de mult ca ceilalți care primesc Qualcomm! Ce face Samsung se numește discriminare și sper să le scadă suficient vânzările de telefoane în regiunile cu Exynos astfel încât să le vină mintea la cap. Eu unul nu mai dau banii pe un Samsung cu Exynos.
Culmea e că procesoarele Exynos sunt decente în gama entry-level/mid-range. Acolo pot să livreze în continuare telefoane cu chipseturile lor. Dar nu la flagshipuri.
Lucian(Citează)
07/08/2020 la 5:48 PM
Stai un pic, adică ăștia te bagă la închisoare dacă nu îți îndeplinești sarcinile de serviciu conform standardelor lor? :))
Asiaticii ăștia nu glumesc, toți au sclavia în sânge?
manu144x(Citează)
08/08/2020 la 7:41 AM
Asiaticii în general sunt cu capul, iar ăștia de la Samsung sunt și mai plecați cu sorcova.
Gaelex(Citează)
07/08/2020 la 6:49 PM
Va scrie un deținător de Galaxy S10+ cu Snapdragon luat de la unul din cei doi mari comercianți care vând astfel de telefoane la noi. Fratele meu are un S10+ cu Exynos. Ca sa nu va mai țin, iată concluziile pe scurt: Snapdragonul are 3 avantaje clare, incontestabile: 1. Nu face throtlling in sarcina cum face Exynos. Sta rece și calm ca un boss, orice ai arunca spre el, când Exy gafaie și zici ca ia foc efectiv. 2. Fotografii mai bune (și nu, nu e o afirmație pur subiectiva, când pui pozele unele lângă altele vezi clar diferenta). ISP-ul se pare ca ar fi responsabil pentru asta. 3. Cel puțin o ora în plus de screen on time pentru Snapdragon, oricum ai folosi telefonul. În condițiile astea ce face Samsung, punandu-te sa plătești pt Exynos un preț similar cu cel pt Snapdragon e bătaie de joc. Cine vrea Samsung cu Snapdragon (singura varianta corecta de Samsung, în opinia mea) are opțiunea lui S10 Lite care e un tel. excelent pentru preț și ce oferă.
Khal Drogo(Citează)
08/08/2020 la 3:37 PM
Care sunt comercianții aia 2 ?
Catalin(Citează)