un blog de Radu Dumitru

asus s5507

►► Ofertele continuă la: eMAGFashion DaysFinestoreDysonFlip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄

asus s5507

A început vremea testelor de covid-19 făcute la privat pentru turism sau alte nevoi

13 Jul 2020  ·

TEHNOLOGIE  ·

60 comentarii

Tata a făcut un test de covid-19. Nu pentru că ar fi fost suspect, dar are nevoie de el înainte de alte tratamente medicale, ca să-l primească în spital.

295 de lei la MedLife Grivița, făcut desigur cu programare prealabilă. Făcut vineri, primit rezultatul luni direct online. A durat aproape 30 de minute de când l-am lăsat în fața clinicii și până a ieșit de acolo, trecând prin scurtul triaj cu completarea unei declarații pe proprie răspundere afară, într-un cort, apoi intrat în clădire, verificat programare, testat, plecat.

Mi-a spus că i-au băgat un bețigaș din acela lung în ambele nări și în gât. Ușor incomod, dar nu deranjant. Asta înseamnă că este un test PCR, mai exact un qRT-PCR (quantitative reverse transcription polymerase chain reaction, în caz că vreți să rețineți termeni noi), adică un test care caută ARN viral în zona nasofaringiană, ceea ce arată că ai virusul respectiv în corp.

Există și teste de sânge care, pe lângă că pot detecta și ele virusul, pot detecta și prezența anticorpilor la SARS-CoV-2, semn că ai avut virusul și ți-a trecut.

Am văzut recent la știri că Grecia cere acum românilor să arate la graniță rezultatul negativ al unui test de covid-19 făcut în ultimele 72 de ore. Austria vrea același lucru. Treaba asta sună foarte complicat pentru că trebuie să planifici bine de tot când faci testul, când primești rezultatul său și când ajungi tu la granița cu aceste țări.

Mai mult, nu mi-e clar dacă grecii vor ca acest rezultat negativ să fie pe o foaie frumoasă cu ștampilă și semnătură și dosar cu șină sau le poți arăta rezultatul primit online, pe telefon. Părerea mea este că, dacă aveți nevoie de un astfel de test în scop turistic, întrebați dacă vă pot emite rezultatul inclusiv în limba engleză și cu toate ștampilele necesare pe el.

Cred, însă, că începe vremea în care turiștilor și diverșilor angajați li se va cere să arate astfel de rezultate negative ale unui test, un fel de cazier medical curat. Era de așteptat să se ajungă și la asta, deși costul unui test mi se pare în continuare destul de mare.

Teste fac și alte clinici, desigur. Am găsit pe net așa:

  • Sanador Plevnei – 350 lei PCR, 120 lei anticorpi.
  • Regina Maria – 340 lei PCR, 280 lei anticorpi (e prețul pentru ambele teste de anticorpi IgM și IgG, se poate face și doar unul dintre ele, ca la ceilalți, cu 140 lei).
  • Medicover – habar n-am, în pagina aceasta scrie că testarea PCR se face doar la recomandarea unui medic, iar de anticorpi fac la cererea pacientului, dar nu zic prețul.
  • Medsana – 320 lei PCR, 120 lei anticorpi.
  • Synevo – 285 lei PCR-ul.

De fapt mi se pare că marile clinici nu s-au mișcat bine în a pune informațiile despre testarea de covid-19 sus și tare pe pagina principală a site-urilor proprii, deși cred că se fac tot mai multe astfel de teste din diverse motive legate de turism sau înainte de internare pentru diverse intervenții medicale. Inclusiv tarifele pot diferi, că și la Medlife în site scrie de 340 lei, dar bonul fiscal a ieșit pe 295 lei.

asus s5507

    60 comentarii

  1. Mi se pare absurd sa îmi ceara pârlitii aia de greci test covid basca și tradus în engleza.
    Și le mai trebuie și ceva declarație online cu x zile înainte și când e luna plina.

    Sa le crape liniștit turismul pana m or vedea făcând asta, nu înțeleg cum sunt gusteri revoltați la noi ca nu poarta masca dar dacă un grec le cere dosar cu sina nu zice nimic. Just wow….

      (Citează)

    • Din punctul lor de vedere poti sa zici ca nu e absurd, pt ca romanii si sarbii etc sunt cretini cu covidul dupa cum se vede, dar din pct de vedere al meu, ca potential turist, este.

      Adica in loc sa ma duc la relax, acu’ tre sa fac teste pt toata familia, sa completez formulare, sa risc sa astept pe la granita niste ore etc etc, deci intr-adevar e complet absurd sa mai iau in calcul vacanta in Grecia, chiar si daca nu mi-ar fi teama ca o sa iau virusul fix de acolo.

      Si e si un pic de rahat din partea lor, adica daca tot ai deschis turismul, asta e, iti asumi ca vei importa virus, nu te apuci sa tratezi turistii ca pe animale, ca aia vin sa-ti dea bani. Vrei sa fii safe, nu deschizi turismul.

      E total aiurea.

        (Citează)

    • Pai nu-i trateaza pe toti ca pe animale, nu? Doar pe aia veniti din locuri cu mai multe animale.
      Planificasem si eu sa vin prin Romania in cateva zile. Am anulat, evident. Mult noroc peste cateva saptamani, cand vor fi peste 1000 pe zi si vecinii va inchid granitele.

        (Citează)

    • Mie nu mi se pare deloc absurd, hai sa punem lucrurile in perspectiva. Grecii au in total pe la 3700 de cazuri, noi pe la 32000, deci de vreo 10 ori mai mult. Pentru cateva saptamani grecii au lasat toate granitele deschise si, soc, s-au trezit cu cazuri in zonele unde inainte aveau 0 (ex. Paros, Corfu). Prin urmare, nu au inchis de tot granitele, ci le-au cerut turistilor sa dovedeasca ca sunt sanatosi. Ce e absurd la asta?
      Mai mult, chiar si in calitate de turist mi se pare un lucru f bun, pt ca am garantia ca in locul ala sunt putine cazuri, deci risc f mic de infectare. Ce e rau in asta? Ca pierzi aprox. o ora inainte de vacanfa sa te testezi? Mi se pare un pret infim pt o vacanta linistita.

        (Citează)

    • hahahahahahahahahhahahhahahaa parliti de greci auzi. la ce te mai duci atunci? stai acasa, mergi la padure, mergi la covid parties mai nou si aia e. e foarte bine ce fac grecii, in locul lor i-as interzice total pe romani si sarbi. paza buna trece primejdia rea zicea un chinez asa ca mai bine sa piarda cateva mii de euro de la niste romani neparliti decat sa inchida toata tara din cauza unor eventuale focare de covid.

        (Citează)

  2. Aceiași români care înjură litoralul românesc că e nașpa și murdar si plin de cocalari si nu frumos ca în Grecia acum îi înjură pe greci ca le cer teste. De fapt, niște pârliți care ar vrea sa fie cocalari pe bani puțin și pe multă mâncare

      (Citează)

    • Eu as fi de acord ca indiferent de tara in care calatoresti si de modalitatea de transport (masina, avion, tren) sa fie necesar sa ai un test covid efectuat in ultimele 48-72 de ore. Cel mai bine verificarea initiala sa se faca la iesirea din tara, sa nu te trezesti ca ajungi in aeroport in Grecia si esti trimis inapoi (sau pus in carantina).

        (Citează)

    • @Andrei G: probabil pe termen lung la asta se va ajunge și cred că o vor cere chiar companiile aeriene pentru a te lăsa în avion.

        (Citează)

  3. Noi zburam saptamana asta in CFU, nu ni s-a cerut test, dar exista riscul sa fim testati in vama asa ca vineri am fost amandoi si am facut testul la Synevo, nu am primit inca rezultatul.

    Se pare ca testul e solicitat doar celor care intra in Grecia prin Kulata (granita terestra), fie ca sunt romani, bulgari, maghiari sau sudcoreeni.

    Mi se pare un lucru foarte bun sa il faci si tu dinainte in conditiile in care exista riscul sa ti-l faca ei si sa te trezesti in ceva hotel de carantina sau mai rau – intr-un spital, daca habar nu ai daca ai virusul sau nu.

      (Citează)

    • CFU?
      Io sunt mai de la tara….

        (Citează)

    • Corfu

        (Citează)

    • Roxana, am o curiozitate: ce ai făcut cu timpul liber pe care l-ai câștigat scriind CFU în loc de Corfu? 🤔

        (Citează)

    • Testul e cerut tuturor celor care intra pe teritoriul greciei indiferent de modalitatea prin care fac acest lucru. Maxim 72 de ore de la efe tuarea testilui.pana la.intrarea in grecia.
      Kulata e singura granita deschisa pt turism.

      Sa nu te trezesti ca salivezi la CFU din aeroport si pleci inapoi.

        (Citează)

    • Giumbix:
      Roxana, am o curiozitate: ce ai făcut cu timpul liber pe care l-ai câștigat scriind CFU în loc de Corfu? 🤔

      Se mai uită pe unde conduce, poate salvează o viață.

        (Citează)

    • CFU este codul aeroportului din Corfu. Și eu scriu de multe ori OTP în loc de Otopeni sau MSFT în loc de Microsoft (simbolul bursier, adică). Unor oameni le plac prescurtările :P

        (Citează)

  4. Daca un test nu e acceptabil ce mai zicem de unguri care vor cere incepand de miercuri 2 teste negative realizate la interval de 48 de ore ? deci aproximativ 700 de lei pentru o persoana.

      (Citează)

  5. De ce te ai duce la unguri?

    Mihai:
    Daca un test nu e acceptabil ce mai zicem de unguri care vor cere incepand de miercuri 2 teste negative realizate la interval de 48 de ore ? deci aproximativ 700 de lei pentru o persoana.

      (Citează)

    • De ce te-ai duce in vacanta in Romania, de ce te-ai duce la Bulgari, etc.?
      Peste tot exista locuri frumoase care merita vizitate, inclusiv la Unguri (chiar daca nu suntem noi foarte buni prieteni).

        (Citează)

  6. De ce este mai scump testul mai prost? Este evident ca testul de sânge da informații mai detaliate. Testul pcr nu are nici un avantaj, durează 3 zile pana afli rezultatul.

      (Citează)

    • Nu chiar. Testele imunologice nu sunt chiar relevante, data fiind dinamica anticorpilor. Anticorpii IgM (cei care apar primii și care ți-ar arata infecția acuta) nu apar chiar la începutul bolii (când ești asimptomatici și poți și să răspândești boala), iar cei IgM apar și ei undeva la jumătatea evoluției bolii, când ești în continuare infecțios, desi mai puțin și pot dispărea după 2-3 luni. Astfel aceste teste serologice oferă un grad destul de mare de incertitudine.
      Testele PCR oferă o singura informație: că nu ești infectat la momentul recoltării acestora. De asta și durata ceruta de autoritati- maxim 72 ore.

        (Citează)

    • Daca ai rezultatul in 72 de ore, degeaba il mai faci pentru turism. Este deja prea vechi pentru tarile care cer sa prezinti test negativ.

      Deci trebuie sa il faci undeva sa ai rezultatul repede ca sa fie inca valabil.

        (Citează)

    • nu am spus ca ai rezultatul in 72 ore, ci ca autoritatile (in special cele din Grecia) solicita un test cu o vechime de 72 ore maxim. Cumva neoficial cam aceasta este durata de valabiltate acceptata pentru un test in lumea medicala (sa ii zicem asa), dar infectarile se pot produce practic si imediat dupa ce ai facut testul.

        (Citează)

    • @Gaelex: chiar dacă ai rezultatul după 72 de ore, tot este mai bun decât nici un test. Șansele să te infectezi fix înainte să ajungi în vama lor sunt mici.

      Testul cu anticorpi nu e relevant în context. Ei vor dovada că nu ai virusul acum și nu-l poți transmite deci altcuiva. Nu le pasă dacă l-ai avut anterior.

      În plus, anticorpii apar după o vreme și uneori în paralel cu virusul activ. Faptul că nu ai anticorpi nu înseamnă că nu ești bolnav. Faptul că ai anticorpi nu înseamnă că nu ești bolnav.

      Este explicat binișor aici https://www.medlife.ro/articole-medicale/testare-coronavirus-sars-cov-2

        (Citează)

  7. Ca vrei sa ajungi acasa, in Luxembourg(de asta te duci la unguri)…p.s.daca esti in tranzit, nu e obligatoriu testul.

      (Citează)

  8. Articolul are documentare zero. Testul de sânge nu detectează faza acută când ești contagios, ci doar dacă ai anticorpi în sânge – ai fost expus și ai anticorpi specifici.
    Testul de referință este cel RT-PCR, care necesita minim 24 de ore pentru rezultate, depinde de reactivi și de aparat.
    Înainte să scrii prostii întreabă un medic de laborator sau un microbiolog.
    Toți cei care cer teste cer PCR.

      (Citează)

    • De fapt se face in aproximativ 4 ore. Dar cum nu poti multiplica specialistii si aparatele incat sa procesezi testul in momentul in care il recoltezi, laboratoarele garanteaza ca il dau in 72 de ore.

      De exemplu in Austria, “la stat” dureaza maxim 24 de ore pana primesti rezultatul.

        (Citează)

    • La care articol te referi? Că dacă la acesta, eu n-am scris nimic despre ce zici tu acolo.

        (Citează)

  9. bit:
    CFU?
    Io sunt mai de la tara….

    Corfu.

      (Citează)

  10. tu realizezi ca te contrazici singur, in aceasi fraza? :D
    altfel, ungurii sigur nu citesc pe raducu

    Alin:
    Ca vrei sa ajungi acasa, in Luxembourg(de asta te duci la unguri)…p.s.daca esti in tranzit, nu e obligatoriu testul.

      (Citează)

  11. boss, esti in plina pandemie si tie iti arde “locuri frumi” care “merita vizitate” FIX ACUM??

    Andrei G:
    De ce te-ai duce in vacanta in Romania, de ce te-ai duce la Bulgari, etc.?
    Peste tot exista locuri frumoase care merita vizitate, inclusiv la Unguri (chiar daca nu suntem noi foarte buni prieteni).

      (Citează)

    • Aici sunt de acord ca in perioada asta nu ar trebui sa pleci nicaieri, nici in tara, nici in afara tarii. Eu cel putin am amanat momentan orice fel de concediu, vedem mai spre toamna cum stau lucrurile si ma decid atunci daca plec undeva.

      Dar tu ai pus problema de genul: “de ce te-ai duce la unguri si nu in alta tara”.
      Sau cel putin asa am inteles eu.

        (Citează)

    • Ba eu cred că poți pleca, câtă vreme respecți normele în vigoare. Virusul aceste va rămâne cu noi încă 1-2 ani minim și în tot acest timp vom avea constant cazuri noi. Important este ca acestea să fie ținute sub control, dar sper că nu-și închipuie nimeni că asta înseamnă 2-3 pe zi. Țările care au redeschis totul au în continuare câteva sute pe zi.

        (Citează)

  12. Deci țineți minte, la 1000 de cazuri în toata tara acum câteva luni toți injurati “imbecilii” care își plimbau copilul cu carutul prin parc ca vezi doamne nu se protejează pe ei și ceilalți deși nu era nimeni la 200m în jurul lor, oameni ascunsi prin padure pe o pătură, criminali de fapt care nu faceau distantare sociala deși erau singuri în pădure. Acum la 30000 e ok sa ne plimbăm la mare, la terase la greci etc. Cei care spuneau atunci ca aveți reacții exagerate erau arsi pe rug, ia uite cum de fapt erati niste pussies speriate care ati fi făcut orice sa va simțit atunci safe inclusiv sa va lăsați logica și bunul simt în dulap.
    Atunci nu aveam voie sa ies cu masina din București, acum merge sa plec la greci cu alte zeci de mii de disperați sau sa stau în club si la sala cu cateva zeci/ sute in jur. Frumoasa ipocrizia, cred ca este atributul uman care se raspandeste cel mai repede în lumea modernă

      (Citează)

    • Ai voie să faci tot ce-ți permite legea curentă. Faza de care spui tu era una de panică.

      Acum oamenii au început să înțeleagă că virusul va fi cu noi încă 1-2 ani, că vom avea mereu câteva sute de cazuri noi în fiecare zi și că viața trebuie să meargă înainte chiar și în aceste condiții, altfel dă faliment întreaga țară.

      Important este să te protejezi pe tine și pe cei din jur în timp ce faci diversele activități din viață. Dacă toți ar respecta metodele de protecție, probabil n-ar mai exista probleme semnificative.

        (Citează)

  13. update on topic, sincer polemica despre daca sunt justificate sa nu chiar nu ma intereseaza.
    deci luat lista de centrele acreditate si sunat si avem asa:
    1. regina maria – nimic liber saptamana asta
    2. sanador – primul loc liber pe 22 iulie
    3. gral medical – site nefunctional, la telefon nu raspunde nimeni
    4. genetic lab – site nefunctional, la telefon nu raspunde nimeni
    5. sante – numar mereu ocupat, in rarele ocazii cand suna nu raspunde nimeni.

    to be continued…

      (Citează)

    • Si un update de seara:
      Sanador – primele locuri libere pe 30 iulie
      Synevo – primul loc liber pe 28 iulie, centrul din Ghencea, altfel 3/4 august
      Medlife – primele locuri pe 21 iulie, DAR:
      – rezultatele se elibereaza doar in romana, si nu pot garanta ca le primesti mai repede de 72 de ore / 3 zile lucratoare. Nu se calculeaza ziua recoltarii, nu se lucreaza peste weekend.

        (Citează)

  14. Mai stați naibii pe acasă, în vremuri din astea va arde de concedii?? Sa trecem cu bine peste pandemie și după aceea ne ducem în concedii de 2-3 ori pe an, asta e părerea mea. Mi-e mila de cei care au nevoie de spital pentru alte afecțiuni și stau acasă în loc sa meargă sa facă tratamente.

      (Citează)

    • Pandemia trece peste 2-3 ani, când apar vaccinuri pentru toți. Până atunci, îți reiei viața respectând cât mai multe măsuri de micșorare a riscurilor. O țară nu se poate închide până la un vaccin și nici nu poți cere oamenilor să stea 2-3 ani închiși în casă.

        (Citează)

    • Acum, prostia e ca nu e un program national. Si nu doar pentru vacante.

      De exemplu in Danemarca poti face un test(gratuit) la cerere. Motivul pentru care vrei sa il faci poate fi atat vacanta, cat si curiozitate. In Austria un prieten a fost testat doar pentru ca avea febra si il durea capul. La noi daca nu erai contact al unui caz confirmat nici nu se uita la tine.

      Nu ar fi rau ca si la noi statul sa mareasca capacitatea de testare si sa testeze gratuit si la cerere, nu doar in cadrul anchetelor epidemiologice. Plus cum zicea Radu ca tatal lui a platit la privat un test, pentru a putea “intra in spital”. Nu e ok sa fie platit din buzunarul propriu. Statul ar trebui sa le faca gratuit tuturor celor ce au nevoie de spitalizare. Pana acum am mai auzit persoane care au mers la privat sa faca testul, pentru a se interna la stat. Nu e ok. O singura persoana am auzit sa fie testata tot la stat.

        (Citează)

  15. Corco:
    Testul e cerut tuturor celor care intra pe teritoriul greciei indiferent de modalitatea prin care fac acest lucru. Maxim 72 de ore de la efe tuarea testilui.pana la.intrarea in grecia.
    Kulata e singura granita deschisa pt turism.

    Sa nu te trezesti ca salivezi la CFU din aeroport si pleci inapoi.

    Really?

    E ceva charter organizat de Christian Tour, nu m-as trezi chiar singura in aeroport…

    In alta ordine de idei, pe ce te bazezi cand spui ca singura granita deschisa e Kulata? Probabil TERESTRA e singura deschisa, dar poti sa vii cu avionul in multiple orase, cu ferry din Italia etc.

      (Citează)

    • Roxana: Really?

      E ceva charter organizat de Christian Tour, nu m-as trezi chiar singura in aeroport…

      In alta ordine de idei, pe ce te bazezi cand spui ca singura granita deschisa e Kulata? Probabil TERESTRA e singura deschisa, dar poti sa vii cu avionul in multiple orase, cu ferry din Italia etc.

      da, da, doar pentru terestru.

        (Citează)

  16. Adi:
    Pentru greci, testul trebuie tradus legalizat in engleza. Pentru austrieci, tradus in engleza sau germana.

    De ce dezinformezi? Nu scrie absolut nicăieri ca la greci trebuie legalizat! Cel mai probabil la vama și dacă trece perioada de valabilitate cu 2-3 ore te vor lasă sa treci.
    Mie mi se pare foarte corect ce au făcut! Eu ma programasem oricum sa îmi fac testul înainte sa se dea directiva ca sa nu am surprize. Singurul dezavantaj e ca va trebui sa se testeze și consoarta.

      (Citează)

    • eu sunt curios daca si verifica undeva testele astea.
      ca altfel abia astept sa iasa conationalii nostri gri la culoare sa vanda foi cu testul pass pe centura. 10 lei boss

      ma mir cum de nu s-a gandit nimeni la asta!

        (Citează)

  17. @Radu: am o veste bună pentru tine: http://www.ms.ro/centre-testare/

    există informații oficiale cu privire la unde se pot face testele. tare, nu?

    pe lângă variantele enumerate de tine și de Ministerul Sănătății, mai e un test de tip drive in la Băneasa. ceva mai scump, primești rezultatul pe mail în 24h așa cum promit, dar cu foarte puțină interacțiune.

    https://okmedical.ro/drive-thru-rt-pcr

      (Citează)

    • Verisoara mea a facut testul acela la sfarsitul lui mai, cand abia deschisesera centrul drive-in. Nu a primit nici pana acum rezultatul, desi suna zilnic la 0219677. A primit raspunsuri care mai de care mai amuzante: s-a pierdut mostra, rezultatul e neconcludent, au fost probleme cu laboratorul, au aglomeratie si il primeste in maxim o zi-doua etc.

      A trecut o luna jumatate, s-a resemnat cu ideea si a facut testul la Synevo, avea nevoie de el pentru o interventie chirurgicala. Nu urgenta, dar nici nu putea sa astepte pana la anul.

        (Citează)

  18. stai lejer ca la noi nu te testeaza decat daca esti politician, ai pile, sau chiar ai covit.
    altfel poti sa te rogi unde vrei tu, nu te testeaza nimeni.
    sau cum zici tu, pe banii tai. si iti da un parlit de test unde risti sa zica ca ai covit, si daca vrei sa repeti ca nu are cum, e tot pe banii tai.

    alex:
    Acum, prostia e ca nu e un program national. Si nu doar pentru vacante.

    De exemplu in Danemarca poti face un test(gratuit) la cerere. Motivul pentru care vrei sa il faci poate fi atat vacanta, cat si curiozitate. In Austria un prieten a fost testat doar pentru ca avea febra si il durea capul. La noi daca nu erai contact al unui caz confirmat nici nu se uita la tine.

    Nu ar fi rau ca si la noi statul sa mareasca capacitatea de testare si sa testeze gratuit si la cerere, nu doar in cadrul anchetelor epidemiologice. Plus cum zicea Radu ca tatal lui a platit la privat un test, pentru a putea “intra in spital”. Nu e ok sa fie platit din buzunarul propriu. Statul ar trebui sa le faca gratuit tuturor celor ce au nevoie de spitalizare. Pana acum am mai auzit persoane care au mers la privat sa faca testul, pentru a se interna la stat. Nu e ok. O singura persoana am auzit sa fie testata tot la stat.

      (Citează)

  19. Gabriel Udrescu:
    există informații oficiale cu privire la unde se pot face testele. tare, nu?

    Pai nu cuprinde centrele private (cel putin pentru orasul meu, unde Synevo face, noroc cu Radu), la spital nu-ti face nimeni testul doar ca vrei tu.

      (Citează)

  20. Ar fi fost culmea ca privații sa rateze șansa de a lua bani de la fraieri pt testare.

    Marius: Pai nu cuprinde centrele private (cel putin pentru orasul meu, unde Synevo face, noroc cu Radu), la spital nu-ti face nimeni testul doar ca vrei tu.

      (Citează)

    • Vad ca e zarva mare cu anuntul de azi.
      oare sunt si in engleza si …se vor face?

      “Gabriela Firea, anunț mare pentru bucureșteni: Testare gratuită pentru COVID dacă au vacanță în Grecia”
      15 Iul 2020

        (Citează)

  21. Rezultatul acestor teste este cumva raportat si la…. DSP?!

      (Citează)

  22. nwradu:
    Ai voie să faci tot ce-ți permite legea curentă. Faza de care spui tu era una de panică.

    Acum oamenii au început să înțeleagă că virusul va fi cu noi încă 1-2 ani, că vom avea mereu câteva sute de cazuri noi în fiecare zi și că viața trebuie să meargă înainte chiar și în aceste condiții, altfel dă faliment întreaga țară.

    Important este să te protejezi pe tine și pe cei din jur în timp ce faci diversele activități din viață. Dacă toți ar respecta metodele de protecție, probabil n-ar mai exista probleme semnificative.

    Deci atunci pe moment când se spunea ca e prea multa panica si exagerare cu acele posturi/amenzi/ poze ale poliției cu “infractorii” / reacții, era adevarat nu ? Doamne dar cate randuri de justificari pentru cele mai panicoretardate practici si reactii au fost scrise, nu domne, voi, voi astia care stati pe patura 2 insi in padure voi nu intelegeti distantarea sociala, distanțare = arest la domiciliu…
    Si ia zi, tot asa dezinfectezi tot? Ai manusile cu care preiei comenzile de la usa pe care le tii in borcanul cu clor? Schimbi hainele dupa fiecare ieșit afară?

      (Citează)

    • pmk: Si ia zi, tot asa dezinfectezi tot? Ai manusile cu care preiei comenzile de la usa pe care le tii in borcanul cu clor? Schimbi hainele dupa fiecare ieșit afară?

      Da, dezinfectez în continuare tot, mănuși nu am folosit niciodată, dar am în continuare aceeași procedură legată de spălat pe mâini, haine, purtat mască în lift. Eu port mască și în aer liber dacă este aglomerație.

      Mai bagă o fisă, poate iese ceva :))

      pmk: Deci atunci pe moment când se spunea ca e prea multa panica si exagerare cu acele posturi/amenzi/ poze ale poliției cu “infractorii” / reacții, era adevarat nu ?

      N-am înțeles la ce te referi. Generic vorbind, este o diferență între “îi înjur pe unii că nu fac ce mi-ar plăcea mie să facă” și “îi înjur pe unii pentru că încalcă legea”. Prima este o chestiune subiectivă. A doua trebuie respectată pentru că de obicei este minimul necesar pentru a ne fi bine.

        (Citează)

  23. Hai că încet încet băieții deștepți încep să facă bani grei cu pandemia asta…
    Ba niște măști, ba niște dezinfectant, ba câteva sute de mii de teste în clinicile lor private…

      (Citează)

    • În orice criză sunt unii care se îmbogățesc masiv pentru că sunt bine poziționați pentru a profita de ea. E ceva normal, nu merită să te gândești prea mult la asta.

        (Citează)

  24. nwradu: Da, dezinfectez în continuare tot, mănuși nu am folosit niciodată, dar am în continuare aceeași procedură legată de spălat pe mâini, haine, purtat mască în lift. Eu port mască și în aer liber dacă este aglomerație.

    Mai bagă o fisă, poate iese ceva :))

    N-am înțeles la ce te referi. Generic vorbind, este o diferență între “îi înjur pe unii că nu fac ce mi-ar plăcea mie să facă” și “îi înjur pe unii pentru că încalcă legea”. Prima este o chestiune subiectivă. A doua trebuie respectată pentru că de obicei este minimul necesar pentru a ne fi bine.

    Deci nu era exagerat sa puna politia poze cu marii incalcatori de lege care erau ascunsi pe o patura in padure ? Era distantare sociala atunci si toti erati disperati sa aratati cu degetul pe cei care intelegeau ca distantarea sociala nu era egal cu arestul la domiciliu si faceau lucruri decente, cum ar fi sa isi plimbe copilul cu carutul în jurul stadionului cand era gol pe strada. Sau sa vrea sa ia aer stand in padure cu prietena pe pătură. Exagerarile de genul asta au facut mult rau atunci, nu puteai sa nu te enervezi la felul în care se exagera cu reactiile sau amendarea acelor oameni, cum se încerca să se creeze exemple din ei despre cum sa nu fi în timpul pandemiei si despre cât de bine își fac treaba autoritatile, adică, uite, politia e vigilenta, a dat amenda acestei mamici cu copilul in carut care a avut aroganta sa vrea sa ia aer curat de primăvară din parc. Cum va e frica de ceva cum deveniți niște pasarici panicate si ipocrite care ar face orice sa se simta mai safe.

      (Citează)

  25. Lavinia:
    Si un update de seara:
    Sanador – primele locuri libere pe 30 iulie
    Synevo – primul loc liber pe 28 iulie, centrul din Ghencea, altfel 3/4 august
    Medlife – primele locuri pe 21 iulie, DAR:
    – rezultatele se elibereaza doar in romana, si nu pot garanta ca le primesti mai repede de 72 de ore / 3 zile lucratoare. Nu se calculeaza ziua recoltarii, nu se lucreaza peste weekend.

    https://www.imuno-medica.ro/lab/

    Am gasit aici cu 300 lei testul. aveau liber si pe 30 iulie si pe 31 ca am schimbat eu datele…testul iese iin 48 ore se da si in engleza, orcium cand suni le spui ca e pentru Grecia si reamintesti ca trebuie si in engleza

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus