Nu s-a apăsat butonul OFF al epidemiei (partea doi – nici nu există un buton)

Am văzut diverși oameni spunând că nu-i momentul ca alți oameni să se gândească la concedii, ci trebuie să stăm cu toții închiși în casă.

Din păcate, nu se mai poate face asta. Nu pentru că ar fi nevoie de concedii (deși este, că și creierul trebuie odihnit după o astfel de perioadă stresantă), nici măcar nu are legătură cu acestea ideea de mai jos. Mii de alte activități și milioane de locuri de muncă depind de ieșitul din casă în toate scopurile sale.

Acesta este testul suprem pentru autoritățile din orice țară, inclusiv România: felul în care țin sub control pandemia după ridicarea măsurilor stricte de izolare, nu în timpul lor. În timpul lor este simplu, că interzici interacțiunile umane și gata, situația este sub control. Este, însă, un control fals.

Problema este că nu poți continua așa la nesfârșit, nu poți pune lacătul pe orice apartament, magazin, firmă și depozit și să-l descui după vreo 3 ani cu speranța că totul va fi bine atunci, că reieșim ca ghioceii de primăvară într-o lume curată. Pur și simplu societatea nu funcționează așa.

Nu, măsurile stricte sunt întotdeauna temporare, iar pe parcursul lor trebuie făcut un plan bun de acțiune pentru când vor fi ridicate. Acesta este scopul lor: pregătirea autorităților, spitalelor, afacerilor și a mentalității oamenilor pentru noul mod de desfășurare a vieții. Izolarea strictă nu poate fi niciodată o soluție în sine, ci doar mijlocul de a obține timp pentru a ajunge la soluția reală, cea de termen lung.

Oamenii au stat închiși în casă în perioada de urgență pentru ca autoritățile și tot sistemul de sănătate să se pună la punct. S-au pus. Sau măcar să zicem că s-a încercat asta și s-a făcut ce se putea, că “la punct” are definiții diferite pentru fiecare persoană.

Oamenii nu mai pot sta din nou închiși în casă pentru că ar da faliment toată țara. Aceste 2-3 luni anterioare de izolare oricum vor atrage o criză economică puternică pe care o vom resimți la maxim în următoarele luni. Momentan multe firme încă trăiesc din inerția unor contracte mai vechi sau au avut rezerve financiare sau au folosit înlesnirile financiare oferite de guvern, dar se termină și acelea. Peste câteva luni va fi momentul cel mai rău al crizei economice, zic eu.

Așa că mi se pare normal ca viața să continue în limitele trasate de noua realitate, cea a unui virus care se poate transmite prin respirație de la purtători asimptomatici. Noua realitate, cea în care se poartă mască în interior și în locuri aglomerate, cu distanțare socială, cu limitarea interacțiunilor inutile, cu restul măsurilor limitative care, dacă ar fi urmate așa cum trebuie (și dacă s-ar da amenzi unde nu se respectă), ar fi suficiente pentru desfășurarea vieții.

Autoritățile noastre în particular nu par să se fi pregătit bine pentru această perioadă. Ziceam anterior despre lehamitea sau nepriceperea de a pregăti niște legi bune și aplicarea lor, dar asta e altă discuție pe care deja am avut-o. Nu s-au pregătit bine când toată lumea stătea acasă, așa că acum cazurile cresc și măsurile trebuie luate “din mers”, fără luxul timpului disponibil. Și este posibil inclusiv să mai fie nevoie din nou de măsuri restrictive dure, dar acestea vor fi tot după cum spuneam mai sus, adică:

1. temporare.
2. cu mențiunea că mai important va fi din nou ce se întâmplă după ridicarea lor, nu în respectiva perioadă.

Cred și că mulți oameni trăiesc în negare atunci când consideră că ne-am putea întoarce în curând la viața din 2019. Nu se poate. Nu există butonul magic din titlul articolului. Poți să-i silești cu pușca pe toți să stea în case și să le pui lacătul la ușă vreo 3 ani și tot nu s-ar rezolva nimic dacă după aceea măsurile de siguranță nu vor fi respectate.

(Inclusiv șeful OMS a declarat recent că “no return to the old normal for the forseeable future” – link)

Poate că ne vom întoarce la o viață asemănătoare cu cea din 2019 peste doi sau trei ani, când vor apărea vaccinuri suficiente, dar până atunci viața se desfășoară și continuă anevoios, cu masca pe nas și gură, cu limitări la birouri, la instituții, restaurante, transport în comun, vamă, poștă și în practic orice alt loc, fără festivaluri, fără cluburi, cu igienizarea mâinilor, cu școala prin Zoom, cu mai multe plăți cu cardul, cu mai multe comenzi online, cu mai multă birocrație digitală și tot ce se mai poate face.

Și cu concedii, da, dar în locuri mai pustii, nu om lângă om ca până acum. Și cu mers la magazin și la muncă și la spital și la nunți, dar nu ca înainte, ci adaptat la noua realitate.

Viața continuă anevoios, dar continuă. Ne-o trăim cum putem mai bine în condițiile actuale. Nu credeam până acum că termenul new world order va însemna măști și distanțare, dar asta ne-a adus 2020.

Viața nu va mai fi ca înainte, ci mai complicată, mai lipsită de anumite plăceri sau conforturi personale. Mi-ar plăcea însă ca toți oamenii să înțeleagă că și această nouă viață poate fi plăcută dacă toți poartă mască acolo unde li se cere, dacă păstrează distanța necesară și igiena corespunzătoare. Rezistența lanțului este cât rezistența celei mai slabe verigi a sa.