►► Ofertele continuă la: eMAG・Fashion Days・Finestore・PC Garage・Flip・Secom・Altex. 📺YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄
Cred că vorbesc pentru toată lumea când mă întreb când a trecut primăvara?
Adică țin minte că am intrat în casă cam pe 15 martie, puțin după momentul “woohoo a început primăvara!”, iar acum este vară. Am trecut de la 1 martie și 8 martie la iunie.
Știu ce-am făcut în timpul acesta. M-am spălat mult pe mâini și am aflat mai multe decât voiam să știu despre tipuri de măști, criza ventilatoarelor și trucuri pentru a comanda la Mega imediat după miezul nopții.
Parcă însă am pierdut o perioada din viață. Probabil așa se simte un amnezic. Ce am făcut, totuși, în fiecare zi?
Am făcut în perioada aceea o serie de clipuri video zilnice, jurnale de casă, povestind exact ce-am făcut. Le-am scos acum din YouTube, că nu mai aveau nici o relevanță pentru canal, dar bănuiesc că aș putea să le revăd pentru a-mi aduce aminte. Fără ele, însă, e cam mult blank.
Țin minte câteva momente. Prima ieșire la plimbare prin cartier, cu declarație, mască, Matilda ocolind larg orice alt om de pe stradă și mai ales bucuria și parcă uimirea de a vedea din nou copaci, iarbă, flori, chiar și mașini.
Mai țin minte că într-o zi prin aprilie mi-am călcat pe inimă și am comandat McDonald’s prin Glovo. A fost cel mai bun Big Mac mâncat vreodată, curcubeu pe cerul gurii. Dar în rest? Când a trecut primăvara?
Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.
Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri
Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.
38 comentarii
06/06/2020 la 8:59 AM
Viata e grea dar trece.
Radu(Citează)
06/06/2020 la 9:07 AM
A trecut dezinfectand ambalaje. :)
alex(Citează)
06/06/2020 la 11:45 AM
True. Mai țin minte și liniștea permanentă în zi și noapte. Fără mașini, fără gălăgie pe stradă.
nwradu(Citează)
07/06/2020 la 12:07 PM
Da, asta m-a marcat si pe mine, dupa 10 seara parca eram intr-un sat de munte. Era placut dar si super ciudat si deprimant in acelasi timp.
alex(Citează)
06/06/2020 la 10:00 AM
Timpul exista pentru ca lucrurile sa nu se intample in acelasi timp.
Giovani(Citează)
06/06/2020 la 10:15 AM
Trebuie sa aflu de pe zoso ca Radu a fost scos din blogroll?
Dar sincer nu prea îl înțeleg pe zoso, nu e de parca Radu s-ar baga pe nisa de topoare sa ii faca concurenta.
Da, mai uita sa puna niste P uri la articole dar in rest face treabă buna.
Tom(Citează)
06/06/2020 la 10:45 AM
Raționamentul lui Zoso nu e greșit, când încearcă să impună un standard pentru bloguri. Plus că e un principiu curat, ingineresc, mă mir că nu îl atrage pe Radu :)
Then again, ar fi la fel de ok ca Radu să facă frumos o pagină în care să explice principiile lui cu privire la publicitate (dacă nu e deja ascunsă în “despre mine”). Uite așa aleg eu clienții, așa îi refuz pe unii dintre ei, astea sunt standardele mele, de aia nu le marchez etc.. Ideea e să fie transparent.
Daaaaaaaaar cel mai bine ar fi să se oprească undeva la mijloc. Nici ca ei, nici ca el. Să marcheze toate articolele care nu sunt plătite cu o etichetă “articol gratis” :D
Painkiller(Citează)
06/06/2020 la 11:51 AM
@Tom: nu cred ca merg lucrurile așa. Dacă am scrie amândoi de topoare, probabil ne-ar fi mai bine la amândoi, pe termen lung. Lumea tot vede o concurență între bloguri pe împărțit un tort în felii, dar nu apare așa des o astfel de problemă.
Aici a fost altceva la mijloc. Am vorbit cu Vali, am înțeles perspectiva lui, i-am spus că voi lua măsuri în viitor pentru că, după cum zice Painkiller mai jos, principiile sunt bune.
Am fost transparent în multe articole scrise despre campanii publicitare. N-a contat asta niciodată. Oamenii tot au impresia că eu (sau bloggerii în general) ar face orice pentru bani, că aproape orice articol este publicitate șamd. Așa că n-ar avea mare rost astfel de explicații, mai bine scriu despre ceva mai util.
nwradu(Citează)
06/06/2020 la 7:39 PM
Desi citesc bloguri de o gramada de timp nu am dat vreodata click pe vreun link din blogroll. Hell, nici macar nu sunt sigur pe unde e in pagini.
Baltha Zerus(Citează)
06/06/2020 la 10:32 PM
Hehe, ia ceva vointa sa te rupi de un blog, dar nu mai trec de ceva timp pe la cei doi mari. Adica… Ne suparam cind radu uita sau omite un p, e ok, avem principii. Dar cind face asta prietenul nostru celalalt mare bloger uitam de principii, e prieten ce naiba.
Mircea2(Citează)
06/06/2020 la 11:56 AM
Care sunt principiile pentru care vei lua masuri in viitor?
Giani Mucea(Citează)
06/06/2020 la 12:44 PM
Din cele 2 luni, una a fost WFH, iar cealalta cu somaj, am bagat alergat la 2 zile cate 5km, am citit 3 carti, facut un curs de 15 ore pe udemy si cireasa de pe tort, am sapat gradina bunica-mii, fapt ce necesita in alti ani gasirea unui om sa praseasca 3 zile (mi-a luat o saptamana jumatate ca deh, conditie fizica de tastatura). M-am simtit ca in concediu si mi-am reincarcat bateriile. Am simtit primavara mai mult ca in alti ani 😂
Robert(Citează)
06/06/2020 la 12:56 PM
Eu mi-am schimbat părerea despre ce înseamnă pedeapsa cu privare de libertate. Trăiam cu impresia comună că e ușor să stai în închisoare 2-4-7 ani și eventual în condiții mai de Dragnea, așa, cu TV, cu mâncare OK și după aia să numeri banii când ieși. Nu e chiar așa. Nu e deloc ușor, iar anii nu se cuantifică automat în bani. E o pedeapsă eficientă.
ipo(Citează)
07/06/2020 la 9:37 AM
Doar informativ:
Dragnea nu face inchisoare decat cu numele.
Are un regim preferential (vezi si MAZARE si VIDEANU cand au fost in arest etc) nu ca alti condamnati
Atat ca a fost scos din jocul politic – si asta DOARE Rau
Justitia la TV – PRAF IN OCHI SI CAN CAN
Dragnea in realitate o duce bine si o sa isi rontaie multii bani cand va iesi😀
Semnat:
UN om ce cunoaste cum actioneaza oameni platiti din banul public sa ii pazeasca pe detinuti.
jar(Citează)
06/06/2020 la 1:28 PM
Io știu? În felul ăsta ai avea unde să îi trimiți pe cârcotași. La pagina respectivă, vreau să spun :D
Ar fi și o referință obiectivă, cu care tu și alții să măsurați diversele articole/afirmații.
Painkiller(Citează)
06/06/2020 la 4:02 PM
de cînd e asta o știre că “cutărică l-a scos pe cutărelu din listă” ? fiecare recomandă pe cine vrea. Scoți pe cineva ca să bagi pe altcineva. Eu îl citesc pe nwradu, nu-l citesc pe zoso. Mi se pare prea negativist, și basta.
alias(Citează)
06/06/2020 la 10:45 PM
Nu doar asta e problema acolo, pe mine m-a saturat cit de des are meciuri personale cu alte persoane pe care nu le cunosc. Adica… Blogul omului, ograda personala, faca ce vrea el dar nu e obligatoriu sa si ramin acolo.
Mircea2(Citează)
06/06/2020 la 6:31 PM
Eu si sotul meu (Doamne,bine e-n 2 ! ), am dus viata de …”expirati” si – sub rezerva cuvantului de onoare – ,va spun ca “N-am misunat ca altii”, cand trebuia sa stam, neaparat, “incarcerati “!
Doamne,bine e sa ai,si copiii, si nepoti, a caror IUBIRE,acum, a devenit “toxica”, asa ne-au ingrijit in aceste 3 luni, nestiind 1000% ca eu, mai ales eu, sunt “pulbere,scrum si tandari” de grija pentru ei, pentru voi, pentru romani, nu pentru noi, “ca ne a-m mancat malaiul” l
( Si cand erau mici sau scolari, studenti, si chiar acum, gandeam: ” Doamne, ce bine de Safa mea si de Secretara mea – “Fete batrane” – , ce griji au ele ???
Viata a decurs ca la majoritatea “inutililor” : dusul, gatitul, spalatul, ordine prin carti, tacamuri,vase,haine etc,TV ( la “Trinitas”,”Paprica”,”Medica”, Diva, Geo Nat
Wild / People etc. si, mai putin, la Stiri, indiferent de canal ) si NET, intrucat, la INBOX, am primit ca acum, cca 7 ani, cand ne-am ingropat fiu, medic, 42 de ani, infarct subit, zeci de mail-uri cu “nestemate” si informatii despre molima asta.
Am si o alta satisfactie: am avut timp sa citesc enspe carti superbe.
Vi le amintesc si invit,mai ales, sotiile, iubitele, prietenele,mamele sa le citeasca:
1.Michelle Obama-“Povestea mea”;
2.Ileana Vulpescu- “Preludiu” si “Carnetul din Port hart”;
3.Elif Shafak:”Bastarda Istambulului” ;
4.Irina Binder-“Pana la sfarsit” si “Strainul de langa mine”;
5.Irvin Yalom- “Calatorie catre sine” si “Solutia Schopenhauer”;
6.Boris Vasiliev- “Stalin mi-a furat copilaria”;
7.Marina Konstantinova – “Tarmul alb “;
8.Khaled Hosseini-“Splendida cetate a celor1000 de sori”;
9.Jean Carper – “100 de metode,ce previn Alzheimer-ul”;
10.Robin Norwood – “Femei,care iubesc prea mult”;
11.Andreea Hoffman – “Povestea Faridei,fata care a invins ISIS”;
12.Andrei Plesu -“Comedii la Portile Orientului”.
13. Vasile D. Zamfirescu-“Intre logica inimii si logica mintii”:
14. Sempronia Filipoi – “Basme terapeutice”;
15.dr. David R.Hamilton -“Cum poate mintea sa vindece corpul” ( o citesc, incepand de diseara, iar o amica, imi aduce maine,la usa, pe glastra cu lamaiul, fara s-o vad decat de la balcon – pe Gh.D .DULCAN.)
In rest, de la “Paprica”, am tot invatat sa fac prajituri, ca,pe vremea lui ceasca, aveam cartela, iar mai apoi, avem o Cofetarie de top, langa noi!
Mai ales eu, ca-s mai bisericoasa, dar “nu habotnica”, ci am credinta de bun -simt a romanului, va invit sa spuneti, zilnic, in gand si seara,la culcare,cate o rugaciune sau cate mai stiti !
Dumnezeu sa va/ne ocroteasca si sa va/ne binecuvanteze cu sanatate, imunitate, putere de munca si de dus grijile,precum si alese bucurii spirituale!
Amin!
Ada Iliescu(Citează)
07/06/2020 la 6:23 AM
Sunteți mama domnului Nelu?
Roxana(Citează)
07/06/2020 la 6:27 AM
Cine o arde userist? Wtf? Radu? Mie mi se pare de dreapta Radu… Poate basist…
Roxana(Citează)
07/06/2020 la 9:01 AM
Stimabilo, te rog ca în viitor să nu îmi mai ștergi postările … :))))))))
[Gj nw!]
theSame(Citează)
09/06/2020 la 10:42 PM
Un șut în fund, un pas înainte…
După comentariul meu greu de digerat (deleted meantime), zoro azi 09iunie prestează cât pentru o săptămână întreagă ….5 articole de conținut și 1 cu pe.
Și totuși, te-a scos….
theSame(Citează)
07/06/2020 la 9:06 AM
Am sa incerc o explicatie (o teorie a conspiratiei locale) : Toata “tevatura” asta cu Radu vs Zoso vs Cetin si altii este o “manevra” de revigorare a blogging-ului autohton. Dupa atata “lockdown” si izolare, cineva trebuia sa vina cu niste idei de a reface / reporni motoarele social-media. Si asta e Zoso. O “cearta” inofensiva pe niste subiecte irelevante. Eu pariez pe faptul urmator: Radu, Zoso, Cetin, Vasilescu, Mihailescu, Hoinaru, Gaben, Chinezu, Petreanu si toti ceilalti vor continua sa scrie in propriul stil ca si pana acum. Nu exista niciun conflict real din cauza caruia bloggerii mai sus mentionati sa nu mai poata convietui pe internet. Niciunul ! Cearta e falsa, actorii sunt demascati. ( cu o mica precizare / explicatie : eu nu-l vad pe Radu spunand : ‘am vorbit cu Vali si voi lua masuri pe viitor’, de parca Zoso ar fi patron la firma lui Radu, si nu-l vad pe Zoso spunand o fraza fara s-o argumenteze: ‘e a nu știu câta oară când face din astea. nu mai am chef de așa ceva.’ nu e stilul lui Zoso care, poate ca e mai dur, dar, isi argumenteaza afirmatiile, de obicei. Despre Cetin nu zic nimic, el doar da cu parul cand aude de religie, in rest e baiat bun… daca nu-l contrazici. )
cata_nv(Citează)
07/06/2020 la 9:37 AM
Doar informativ:
Dragnea nu face inchisoare decat cu numele.
Are un regim preferential (vezi si MAZARE si VIDEANU cand au fost in arest etc) nu ca alti condamnati
Atat ca a fost scos din jocul politic – si asta DOARE Rau
Justitia la TV – PRAF IN OCHI SI CAN CAN
Dragnea in realitate o duce bine si o sa isi rontaie multii bani cand va iesi😀
Semnat:
UN om ce cunoaste cum actioneaza oameni platiti din banul public sa ii pazeasca pe detinuti.
jar(Citează)
07/06/2020 la 4:55 PM
Faptul că nu poate ieși la pescuit când are chef sau la cinematograf tot este nasol.
nwradu(Citează)
07/06/2020 la 10:23 AM
Partea buna la faptul ca zoso il trage de urechi pe nwradu sa stearga comentarii este ca Radu devine obligat sa le citeasca :-))
Vad ca e a doua saptamana in care mi se sterg comentarii. Nu ma deranjeaza, dar e de notat. Alaturi de articolul de zilele trecute care e de fapt 100% misogin, pare ca nwradu o ia pe urmele sefului sau.
Marean(Citează)
07/06/2020 la 4:56 PM
Dacă înjuri de pomană sau îți verși aici frustrările, se șterg. Fă-ți blog și scrie acolo ce vrei tu.
nwradu(Citează)
07/06/2020 la 6:23 PM
Mie mi s-au sters multe comentarii, desi nu am zis nimic urat, nimic de rau. Probabil ca sunt niste criterii automate de filtrare, dar care sigur sunt cu probleme.
Lorelai(Citează)
07/06/2020 la 6:26 PM
@Lorelei: mă voi uita când ajung la un PC.
nwradu(Citează)
07/06/2020 la 8:09 PM
Nu am injurat nici macar o data, nu stiu despre ce vorbesti. O zici asa la deruta ca lumea care citeste sa creada ca de asta mi-ai sters comentariile?
Of of… pe bune ca semeni tot mai mult cu zoso. Ma faci sa imi para rau ca am zis ca esti un om mult mai decent decat el..
Marean(Citează)
07/06/2020 la 3:30 PM
Știi că ăia care fac gură că nu e etic cum scrii tu nu plătesc un leu pentru munca ta și fie sunt cititori și ar vrea ei păreri oneste , pe profesionale și eventual la fel ca ale lor ( pentru validare , desigur ) gratis, fie alți concurenți cu care împărțiți aceleași fonduri de marketing. Nu , nu câștigati mai mult dacă scrieți mai mulți pe aceleași teme că nu sunt cu mult mai mulți bani disponibili, oricare sunt temele.
Iar cei care îți plătesc munca de regulă nu prea vor să le marchezi tu articolele cu (P) , sau altfel, în destule contracte scrie clar “articol nemarcat și linkuri cu dofollow” .
Adică, dacă pot comanda un advertorial nemarcat intr-o publicație de presă centrală care , cu tot respectul, are trafic cam cât cele mai urmărite 10 bloguri adunat, realizezi că un client are și el niște cerințe – pentru care plătește – și nu prea ii pasă de figurile publicului care nu dă bani pe bilet, nu ?
Catalinx(Citează)
07/06/2020 la 4:54 PM
Not really, de obicei nu există discuții despre marcarea articolelor. De obicei.
Mie nu-mi place că strică titlurile și seo, de asta am trecut la categorie specială.
nwradu(Citează)
09/06/2020 la 11:32 AM
În mod normal ajută când sunt mai mulți care scriu pe aceleași teme pentru că poți învăța mai multe și ai păreri diferite. Ca cititor ai să vrei să vezi ce scrie și altul și comunitățile în general se vor intersecta, ceea ce e bine pentru toată lumea – ar trebui să ducă și la un trafic mai mare pentru fiecare.
Mie nu-mi place argumentul ăsta „Știi că ăia care fac gură că nu e etic cum scrii tu nu plătesc un leu pentru munca ta” pentru că la rubrica de comentarii scrie „Alătură-te discuției, spune-ți părerea:”, nu ceva gen taci din gură că e gratis. Problema asta nu se poate rezolva simplu pentru că un paywall te cam scapă de trafic pentru că până la urmă valoarea în bani e stabilită de cei ce consumă.
Mai nou se caută implicarea finnciară a comunităților (prin Patreon de exemplu) pentru conținut exclusiv, dar la noi n-o să meargă asta prea curând pentru că găsești pe gratis afară.
dam167(Citează)
09/06/2020 la 11:50 AM
@Marean: Te-ai băgat într-o dispută pe care n-o poți câștiga. Nu știu de când arunci un ochi pe blogurile din România, dar pot să-ți spun că, încă de la începuturi, nu există discuții libere și sincere în comentarii. Și nici n-o să fie vreodată. Motivele sunt multe, dar uneori comentariile te obosesc și aia e. În plus, oricine are un blog e convins că aia e tarlaua lui, nu un loc public unde, prin faptul că încurajează comentarii, mai mulți oameni se vor aduna pentru a completa/contesta postările. Dacă e tarlaua lui trebuie să arate și să funcționeze cum consideră el/ea.
Pe de o parte mie îmi pare rău că unii nu-și dau seama că un om care n-are legătură cu publicitatea le percepe altfel postările (nu numai cele plătite, mă refer și la cele ce descriu domeniul) și văd orice argument împotrivă ca fiind incomod. Am râs amar când am văzut la hoinaru că ți-a spus că dacă nu i-ai citit blogul până acum n-ar trebui să comentezi. Încă de la începuturi, cu cât era un comentariu mai clar și mai bine construit veneau cu „e ușor să fii anonim” sau alte aiureli de genul, care arătau foarte clar că nu erau deschiși la discuții. Acum s-au mai liniștit, dar orice comentariu care nu lăuda postarea era direct hater, erau foarte puțini unde se putea porni o discuție în comentarii.
Sunt convins că, așa cum eu văd cum întregi postări merg pe supoziții greșite în domeniul meu de activitate, mulți observă greșeli – dar n-ai ce să le faci. Eu unul n-aș avea pretenția ca postarea să fie rescrisă sau ștearsă, dar ar fi bine ca în comentarii să se poată face lumină iar cine citește să rămână cu ce e corect.
dam167(Citează)
09/06/2020 la 10:49 PM
La buhuhunici e perfect sistemul: nu publică niciun comentariu care nu laudă suficient… Bine măcar că a scos intre timp invitarea cititorilor la a face comentarii…
theSame(Citează)