Thailanda: zborul cu Qatar Airways spre Chiang Mai și trecerea de la Dreamliner la A340

Probabil că v-ați săturat să citiți peste tot doar despre epidemia curentă, așa că o să încep o serie de articole despre turism, că anul trecut am călătorit mult și am povestit puțin despre asta. Dacă merge planul, scriu de două ori pe săptămână despre asta.

În martie 2019 am mers în concediu în Thailanda și a fost cea mai frumoasă vacanță a noastră de până acum. Am zburat cu Qatar direct în Chiang Mai, unde am stat 4 zile, apoi ne-am dus în Bangkok pentru alte 5 zile și apoi în Krabi, la mare, într-un resort amplasat într-un golf între stânci, accesibil doar cu barca.

Aceasta este seria de articole despre Thailanda, în caz că vreți inspirație pentru un concediu. Prețurile pe acolo sunt mici. Am plătit 900 de euro în total pentru zborurile București-Chiang Mai-Bangkok-Krabi-București cu Qatar Airways și partenerul lor pe zboruri interne. Un hotel de 5 stele în Bangkok, Akara, acum primul pe din Tripadvisor ca best value și #7 general, a fost cam 300 de lei pe noapte. Cazarea în centru în Chiang Mai a fost mult mai ieftină. Pe acolo poți mânca street food cu câțiva euro. Thailanda oferă o valoare extraordinară pentru prețul plătit.

---

Încep cu zborul București-Doha-Chiang Mai cu Qatar Airways. N-a fost perfect, în sensul că segmentul Doha-Chiang Mai ar fi trebuit să fie al 200-lea meu zbor (da, țin socoteala pe flightdiary.com, nu, nu are vreun scop clar asta dincolo de faptul că-mi plac statisticile) și urma să fie operat cu un Dreamliner nou, avion cu care nu mai zburasem niciodată. Avionul s-a defectat, așa că a fost mai complicat.

Să o iau cu începutul. Am decolat din București cu cursa Qatar de la 12:55 spre Doha, unde urma să avem o escală de aproximativ 3 ore. Am început ca de obicei cu acces la lounge-ul din Otopeni cu cardul Visa Gold (apropo, 1,5 măsuri gin + 1x Campari + 1x Martini roșu formează un cocktail Negroni perfect), iar apoi ne-am urcat într-un avion Airbus A320 pentru un zbor de aproape 5 ore spre Qatar.

Qatar nu-i doar una dintre cele mai mare companii aeriene din lume, dar sunt și printre puținii care nu au tăiat din serviciile oferite clienților, acele mici detalii care fac experiența să pară superioară altora.

Meniul în Economy, de exemplu, a inclus un aperitiv, apoi la alegere între pui (cu mămăligă, mazăre și morcovi), miel (cu piure și ceapă) și paste în sos de brânză, apoi desert. Băuturile includeau vin, tării, lichior, coniac, sucuri, cafele, limonadă din aceea cu mentă care-mi place foarte mult în țările arabe. Mâncarea a fost foarte bun, puiul avea un sos pe care mi-ar plăcea și mie să știu să-l fac.

Am ajuns în Doha și ne-am pierdut un pic vremea prin aeroport, fotografiindu-ne cu ursul uriaș din centrul său, o operă de artă a unui artist pe care aeroportul a plătit câteva milioane de euro. Am vrut să-mi iau o geantă stil poștaș, dar nu m-am decis între una Hermes și alta Botegga Veneta. Mă enervează când pățesc asta. Am amânat decizia pentru data viitoare, ca de obicei.

Aventura adevărată a început când ne-am îmbarcat într-un Boeing 787 Dreamliner cu destinația Chiang Mai. Zborul de la acea oră nu-i foarte aglomerat și eram atât de puțini pasageri într-un avion atât de mare încât aveam fiecare propriu său rând. Cum zborul durează vreo 7 ore și este de noapte, asta mi s-a părut o veste foarte bună, că înseamnă că urma să dorm bine.

Căpitanul ne-a spus, într-o engleză cu accent britanic, că există o mică problemă tehnică și încearcă să o rezolve și că ne va informa peste 15 minute despre evoluția ei. Se vedea în față că ușa cabinei piloților este deschisă și un om cu vestă reflectorizantă specifică personalului tehnic din aeroport robotește ceva pe acolo. Am simțit un pic sentiment de yikes! în stomac.

După 15 minute ne-a spus că nu are nimic nou de raportat, dar va reveni în 15 minute. După un alt sfert de oră, același mesaj. Deja îmi făceam griji.

După o oră de așteptat astfel, am fost informați că îi pare rău, dar problema nu poate fi rezolvată rapid și avionul nu va decola. Trebuie să ieșim din el și să urmăm personalul aeroportului spre o zonă de regrupare.

Am făcut asta. Trebuie să recunosc că cei de la Qatar Airways sau personalul aeroportului Hamad din Doha s-au mișcat și au procedat excelent cu noi. Pentru mine a fost prima oară când mi se anulează un zbor “sub picioare” și mă întreb “păi și noi ce facem?” și mă temeam de ceea ce vezi pe la știri, adică oameni abandonați prin aeroport, fără informații.

N-a fost cazul aici. La ieșirea din avion ne-au așteptat câteva persoane care ne-au dus într-un restaurant din aeroport, unde ne-au dat gratuit de mâncare. E procedura standard la ei și are sens, că pe burta plină nu mai faci scandal la fel de mult.

Mâncarea n-a fost vreun simplu sandviș, ci o masă completă. Salată, șnițel de pui cu orice garnituri voiai dintre cartofi, orez sau mazăre, un fel de banana bread ca desert, băutură nealcoolică la discreție. Am trimis mesaje acasă, am scris și hotelului din Thailanda că vom întârzia masiv, dar să nu ne anuleze rezervarea.

Problema a fost, desigur, că intuiam că veștile nu vor fi bune în continuare. Companiile aeriene nu au câte un Dreamliner în plus, stând degeaba în aeroport, gata să înlocuiască un avion cu probleme, mai ales nu la o cursă cu atât de puțini oameni. Dacă ai un avion în plus, îl pui la muncă, nu-l ții de rezervă.

După vreo oră de stat acolo, a venit din nou cineva din personalul aeroportului și ne-a spus că a fost anulată cursa noastră și că vom fi transferați automat la cea de a doua zi. Asta însemna că avem 24 de ore de stat în Doha, iar ei urmau să ne dea vouchere pentru un hotel și transfer gratuit până acolo. Treaba asta nu suna chiar rău, că am fi putut vizita și Doha, dar eu și Matilda eram setați pe Chiang Mai, mai ales că ar fi însemnat să pierdem o noapte de cazare plătită acolo.

I-am întrebat ce pot face pentru a lua totuși altă cursă, poate cu escală, spre Chiang Mai. Mi-au recomandat să cer asta la ghișeul de servicii pasageri, acolo unde urmau să ni se împartă voucherele de cazare.

Am alergat un pic cu Matilda până acolo pentru a ajunge printre primii. Câțiva pasageri ajunseseră deja înaintea mea acolo (toți aveau aspect de oameni de afaceri și probabil experiență în anulări) și au cerut același lucru. Unei domnișoare de lângă mine i s-a oferit să fie mutată pe o cursă de Bangkok care urma să decoleze în curând și apoi, din Bangkok, să plece spre Chiang Mai cu o cursă locală după o altă oră de escală. I-am spus direct omului de la ghișeu că vreau aceeași soluție.

Acum, nu mai știu dacă ne-a oferit aceeași soluție sau una similară cu un delay de 2 ore. A butonat ceva prin calculatoare, a chemat un șef, a căutat vreo 10 minute pe acolo și ne-a făcut semn că se rezolvă. În jurul meu, alți pasageri își ridicau resemnați voucherele de cazare și urmau să petreacă 24 de ore în Doha.

Era ora 21. Mi se pare că nu ne-a găsit loc pe cursa de ora 23, dar pleca o altă spre Bangkok la ora 2 noaptea și ne-a mutat pe aceea. Cred că Doha-Bangkok se zboară de minim 10 ori pe zi. În Bangkok urma să avem 30 de minute escală și apoi să ne urcăm într-o cursă locală Bangkok Airways către Chiang Mai. Am acceptat soluția, am primit biletele, am avut încă 2 ore de stat prin aeroport. Nu am plătit nimic în plus.

Zborul meu 200 trebuia să fie cu un Dreamliner nou, dar s-a stricat. Am zburat, în schimb, cu un Airbus A340 mai vechi. În interiorul său, însoțitoarea de zbor mi-a spus că este la ultimul său zbor. Nu musai pentru că-i vechi, ci pentru că va fi înlocuit cu avioane mai noi și mai economice.

Airbus A340 este, alături de A380 și de Boeing 747, o aeronavă cu 4 motoare. Toate trei tipurile sunt treptat scoase din uz pentru că sunt mari consumatoare de carburant. Am simțit că e ok și așa. Probabil o altă ocazie de a zbura cu un A340 nu voi mai avea.

Zborul a fost foarte plăcut. Avionul a fost și mai gol, că era 2 noaptea și o altă cursă spre Bangkok plecase cu două ore înainte plină. Am dormit aproape tot zborul. Cotierele scaunelor (configurație 2-4-2) se ridicau complet, așa că mi-am făcut un pat din 4 locuri, m-am acoperit cu pătura și m-am legat acolo cu 2 centuri pentru a nu cădea și am dormit vreo 5 ore după decolare.

La trezire am mâncat un brunch în avion, că a fost din nou cu meniu la alegere între vită cu piure, omletă cu cârnați și stir-fry noodles și am aterizat în Bangkok.

Pe la momentul acesta deja mă gândeam că am avut foarte mult noroc și că, în ciuda problemelor, vom ajunge la destinația finală cu doar câteva ore de întârziere. Față de alternativa cu “totul se decalează cu 24 de ore”, părea un miracol.

La ieșirea din avion chiar ne aștepta cineva cu o pancartă care ne-a spus să alergăm spre o anumită poartă pentru a prinde zborul de Chiang Mai. Ajunși la poartă, însă, am aflat că între timp compania aeriană a considerat că nu putem prinde acel avion și ne mutase deja pe o altă cursă de Chiang Mai ce urma să decoleze două ore mai târziu. N-a fost rea vestea, că am preferat așa decât să riscăm să nu ne fie transferat și bagajul de cală.

În cele două ore ne-au dat acces gratuit la un lounge mai de clasa economy, unde măcar am avut la dispoziție cafea instant, ceva snacks, prize și fotolii. A fost un moment de relaxare, că aveam biletele de Chiang Mai în mână și știam că nu mai poate apărea nici o problemă. Am scos și bani thailandezi de la un bancomat (probabil cea mai bună soluție în Thailanda, că e un comision foarte mic, ceva gen 3-4 euro), am trimis mesaje spre părinți ca să nu ne dea dispăruți și am decolat spre Chiang Mai la ora programată.

La poarta de îmbarcare, domnișoara de acolo ne-a confirmat că bagajele noastre de cală au fost transferate cu bine. Zborul cu Bangkok Airways a fost plăcut. Este un low-cost de-al lor, dar au avioane noi și inclusiv un serviciu rapid de băuturi și sandviș la bord pe această cursă de o oră.

Am ajuns în Chiang Mai la ora 18 seara în loc de 6 dimineața. O întârziere mare, dar măcar nu de 24 de ore, și nici n-am pierdut vreo noapte de cazare din cele deja plătite acolo. Când mi-a ieșit și bagajul de cală pe banda de cauciuc, am răsuflat ușurat ca la finalul unei povești.

Două lucruri mi-au plăcut în aeroportul din Chiang Mai, care-i micuț, dar bine organizat:

• sunt vreo trei magazine care vând cartele de telefonie pentru turiști și ți le și instalează. Cred că am dat vreo 8 euro pentru câțiva GB de date valabile 21 de zile, iar acestea mi-au ajuns în întreg concediul. Samsung S10, pe care tocmai îl luasem cu câteva zile înainte, este dual-sim, așa că am păstrat și cartela din țară în el.
• taxiurile sunt ieftine față de București și au preț fix către oriunde în oraș. Mi se pare că am dat 4-5 euro până la hotel și am mers cu un SUV Toyota mare cât toate zilele, ceva gen Land Cruiser.

Și cam acesta a fost drumul până acolo. 12 ore întârziere, dar din fericire ne-am făcut tot programul planificat de acasă în zilele următoare și am recuperat această întârziere.

Am învățat totuși ceva din asta: când se anulează o cursă, mergeți cât puteți de repede la ghișeul de informații sau servicii pasageri și cereți o altă variantă. În caz că există alternative, numărul locurilor este limitat și trebuie să fiți printre primii care cer așa ceva.

Vă spun în episoadele următoare despre Chiang Mai, Bangkok și Krabi. Bangkok a fost o surpriză plăcută. A fost prima metropolă foarte mare vizitată de mine. Am fost în skybar-uri în aer liber la etajul 60, am fost la Gaggan, care pe vremea aceea era restaurantul numărul 5 în topul mondial, am vizitat templele și palatul regal, piețe de noapte și am mâncat insecte prăjite în Chinatown, ca să enumăr doar câteva puncte importante.