un blog de Radu Dumitru

asus s5507

►► Ofertele continuă la: eMAGFashion DaysFinestoreDysonFlip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄

asus s5507

Cum stați cu nunțile?

13 Apr 2020  ·

GÂNDURI  ·

86 comentarii

Când am întrebat, acum două săptămâni, cum resimțiți toată această perioadă și criză, câțiva au spus că aveau nunta programată. Și întrebarea mea este pentru ei: cei care aveați nunți, botezuri, cumetrii programate în această vară, ce faceți?

Sau, dacă erați invitați la astfel de evenimente, ce știți despre ele? S-au amânat? S-au anulat? Sunt încă programate în speranța că se va relaxa carantina?

Noi suntem invitați la două nunți în această vară, iunie și iulie. Cea din iulie va fi probabil amânată. Pentru cea din iunie, mirii păstrează data nemodificată și așteaptă să vadă evoluția situației din țară.

La voi cum stau lucrurile în astfel de privințe?

Mă gândesc că e destul de complicată situația. De exemplu, e clar că o mulțime de nunți au fost deja amânate pentru toamnă sau pentru 2021 și deci este foarte posibil ca cei ce vor dori să organizeze o nuntă în 2021 să nu mai găsească atâtea localuri și DJ și fotografi disponibili.

Este la fel de posibil ca prețurile să crească. Cererea de localuri/DJ/fotografi va fi mai mare, dar numărul de “sloturi” relativ similar cu cel actual, că nu apar o mie de săli suplimentare peste noapte, deci ar putea crește prețurile, că balta are pește.

Inclusiv cei care doar amână nunta, cu scopul de a păstra un contract și localul pentru o altă dată, se pot trezi cu creșteri de tarife. Vrei? Bine. Nu vrei? Mulțumim, ia avansul înapoi, avem alți clienți la ușă care acceptă tariful mai mare.

Și mă întreb, de asemenea, cum se va modifica mentalitatea societății noastre în privința adunărilor mari de oameni. Adică să presupunem că prin iunie se ridică restricțiile și vor fi permise adunările de maxim 100 de oameni. Vor merge oamenii la nunți, cu gândul “hai că merge o petrecere și abia aștept să văd familionul la un loc”, sau nu vor merge, din teamă, deși legal n-ar fi interzis? Voi ce-ați face?

asus s5507

    86 comentarii

  1. Nu vad logica asta. Pe termen scurt salile care gazduiau evenimentele au fost lovite puternic pt ca multe nunti s au anulat sau exista perspectiva sa se organizeze cu mult mai putini invitati. Asta loveste puternic in buget. Sad preturile nu cresc. La fel si cu fotografii si cu dj/trupe

      (Citează)

    • Sălile nu rămân neocupate. Dacă mulți oameni și-au amânat nunta, va fi o cerere de săli mai mare decât oferta de săli, deci prețurile pot crește. “O dau mai scump, că sigur vor accepta unii”.

        (Citează)

  2. Niste prieteni aveau nunta programata in mai, ne-au anuntat saptamana asta prin SMS ca le pare rau, dar invitatia nu mai poate ramane in picioare din cauza restrictiilor impuse prin ordonante militare si ca au decis sa faca nunta intr-un cadru restrans, doar cu parintii si nasii.

      (Citează)

    • Păi nici așa n-au voie. Sunt idioți?

        (Citează)

    • Ciuby:
      Păi nici așa n-au voie. Sunt idioți?

      ordonanta militara nr 2, art 9, alin 3

      “(3) Se pot oficia acte liturgice/religioase cu caracter privat (botez, cununii, înmormântări), Ia care pot participa maximum 8 persoane, cât și împărtășirea credincioșilor bolnavi la spital sau la domiciliul acestora”.”

        (Citează)

    • @ciuby cine-i idiotu’ acum?

        (Citează)

  3. Pe 9 mai aveam programat botezul fetiței. O s-o botezam doar religios, cu nașii și socrii. Cred că o să le fie mult mai dificil celor care au avut nunțile programate pentru această primăvară-vară, pregătirile de nuntă fiind în unele cazuri pe ultima sută de metri.

      (Citează)

  4. Cate persoane pot participa la o ceremonie?

      (Citează)

    • La religioasă maxim 8.

      În prezent, petrecerea este interzisă. Restaurantele nu pot fi deschise, nu ai voie după ora 22 afară din casă.

      Ideea era ce se va întâmpla imediat după relaxarea acestor condiții.

        (Citează)

    • Radu, despre ce vorbesti cand spui ca nu ai voie după ora 22 afară din casă? Nu mai exista o interdictie dependenta de un interval orar decat in cazul persoanelor trecute de 65 de ani. Pentru restul restrictiile sunt valabile pe tot timpul zilei.

        (Citează)

    • Mă refeream că acum nu ai voie să ieși din casă după ora 22 nici pentru aprovizionare sau mișcare, ci doar pentru muncă. Dar oricum discuția despre nunți ar fi în contextul relaxării acestor condiții.

        (Citează)

    • So totusi revin. Informatia pe care o prezinti nu este corecta. Restrictiile referitoare la intervalul 22-06 si-au incetat aplicabilitatea. In acest moment ai voie sa iesi din care in orice interval orar atata timp cat respecti articolul 4 din ordonanta 3, cu adaugirile ulterioare (service, spalatorii etc). Ca sa fiu mai aproape, te poti duce la 1 nopatea, de ex, la megaurile non-stop de pe mosilor sau de pe rebreanu.

        (Citează)

  5. Pentru o nunta trebuie obligatoriu mirii (2), martorii (2) / nasii (2). popa (1) / ofiter stare civila (1) si raman 3 locuri libere pentru parinti, fotograf.

    Deci se pot face foarte eficient.

      (Citează)

  6. Eu sunt prestator de servicii avand cabina foto, s-au reprogramat nuntile pe care le aveam pana in luna iunie inclusiv, deocamdata. Am pastrat aceleasi tarife si am oferit invitatii digitale gratuite celor care au reprogramat. Multi inca se mai gandesc daca vor amana si asteapta pana dupa 15 mai cand va expira prelungirea starii de urgenta care va fi anuntata zilele acestea (sa vedem faca o va aproba parlamentarii!).

      (Citează)

  7. Poate oamenii vor realiza in sfarsit ca o nunta nu e o afacere care presupune musai o turma de oameni, din care trei sferturi sint prezenti din obligatie. Si merge facuta foarte bine si in cadru restrans.

      (Citează)

    • Cătălin Tănase

      13/04/2020 la 9:54 AM

      Dacă aș putea ți-aș da like

        (Citează)

    • Like

        (Citează)

    • Perfect de acord ( si eu urasc nuntile de genul asta) – doar ca nu vor avea prea multi aceasta epifanie. Lucrurile vor continua ca si pana acum de indata ce se vor opri restrictiile. O nunta mare e o chestie de fala – nu renunta romanul la treaba asta asa usor…

        (Citează)

    • De fapt, pentru destui este. Daca nu era nu erau lucrurile in sensul asta nici pana acum. Pentru cine nu este nu punea mare pret pe asta nici pana acum. Cei ce asteapta mai mult de un an pentru un local liber au alta parere.

        (Citează)

    • Dar invitații nu sunt forțați să vină. Știu destui care au vrut nunți mici, dar și oamenii care au visat la bal ca în povești. Fiecare își face ce vrea.

      Mie mi-ar plăcea ca invitații să-și dea seama că pot refuza să meargă.

        (Citează)

    • Big Like.

      Dar vezi tu, asta e morisca care se intinde pe ani/zeci de ani.
      Te-ai dus la toti prietenii, colegii si rudele pana la gradul 7 la chermeze, ai cotizat si acum sa ai ROI 0?
      Mai sunt cazuri unde se duc “ai batrani” peste tot, doar ca sa fie siguri ca o sa creeze niste obligatii pentru cand li s-o insura odrasla. O mizerie groaznica.
      P.S. Am avut nunta cu 20 de invitati.

        (Citează)

  8. Situația e complexă și plină de incertitudine, nu e vorba de o singură decizie.

    Pe de o parte, localurile au o clauză în contracte prin care trebuie să plătești TOT, chiar dacă anulezi nunta. Îți dai seama de ce o au în contracte…
    Dacă va fi interzisă prin lege adunarea a X persoane în ziua nunții, ok – nu mai e valabilă clauza. Dar, dacă restricția se scoate cu o zi înainte, cam trebuie să plătești tot.
    Apoi, chiar dacă scapi de clauza respectivă, la local plătești avans, poate 50%. În caz de anulare, din orice motiv, niciun local nu va returna banii tuturor pentru că riscă să aibă probleme de cashflow și să se închidă.
    Apoi, localul, dacă trăiește din nunți și nunțile se nu mai țin, se poate închide de tot, așa că degeaba amâni pe o dată mai târzie.
    Și multe altele legate doar de local.

    Apoi, pregătirile, care durează. Târgurile de nunți de anul acesta nu mai există. Diverși furnizori sunt închiși temporar și nu știi dacă se vor mai deschide. Dacă sunt deschiși , fie și online, vor banii în avans ca să-și minimizeze riscul. Dacă se vor deschide, va fi problemă cu timpul necesar pregătirilor.

    Apoi, invitații. Unii trebuie să vină din străinătate, dar nu știu cum să facă cu biletele de avion. Unii, mai bătrâni, nu ar mai risca să vina într-un grup. Unii, mai tineri, au rămas fără job și nu vor mai avea bani “de dat”. Unora, dacă situația se agravează, poate le va muri o rudă, și nu vor mai avea chef de distracție. Pe scurt, invitații au alte priorități, nu nunta ta.

    Luna de miere? Poate doar o rezervare pentru anul viitor.

    Bugetul de nuntă ? Poate ai noroc și nu se închide firma în care lucrezi.

    Cheful? Poate ai noroc și nu-ți moare nineni apropiat. Și nu se ajunge să fie îngropate victime in gropi comune, că nu ar mai fi atmosferă de nuntă.

    Și multe altele…

      (Citează)

    • Da, e nasol. Plus riscul de îmbolnăvire. Chiar dacă epidemia va fi sub control, să stai X ore cu 100 de oameni într-o sală închisă nu va fi plăcut, mai ales că nu știi de unde a venit fiecare.

        (Citează)

  9. Noi am avut nunta in februarie, am scăpat la limită.
    Prieteni cu nunta in mai au anulat. Alții cu nunta in octombrie stau pe gânduri. Nu știu câtă lume mai e incantata sa meargă la adunări mari de oameni sau sa străbată sute mii de km pentru o nuntă. Se poate sa fie declinul unei industrii. Nunti mai mici, cadru mai intim, brusc nu mai ai nevoie de 2 fotografi și video poate doar unul.
    Nu vad de ce ar creste prețurile. Foto-video e in cădere liberă, muzicanții la fel, aranjamente , cofetarii etc.
    Probabil în Maramu’ tot nunti de 800+ o sa facă.

      (Citează)

  10. era un an plin: o nunta si un botez in mai, nunta iunie, nunta septembrie – nu am fost informati ca s-ar anula;

      (Citează)

  11. Aveam 2 in mai și 2 în septembrie. Cei din mai au reprogramat și ei pe septembrie, dar din păcate se suprapun cu celelalte 2.
    Nu stiu dacă suprapunerea asta e o excepție sau chiar va fi o problemă pentru cei care decid sa amâne tot pentru anul asta.

      (Citează)

  12. Noi aveam programată nunta pe 9 mai, și am reprogramat pentru 14 Noiembrie. Era singura data anul acesta in care erau liberi trupa și sala (și fotograful). Am amânat fără nici o modificare a costurilor. Sincer, aș fi preferat să anulez, dacă am fi primit avansurile înapoi (sunt câteva mii de euro), dar nu a fost o opțiune. SPER să fie totul in regulă in Noiembrie, deocamdată sunt in stres pt că mama și cumnatul tratează pacienți cu covid, cumnatul chiar la Suceava, in celebrul spital..

      (Citează)

    • In toamna se anunta valul 2 de Covid, asa ca e posibil sa se amane si atunci.
      Cert este ca nimeni nu mai are chef de nunti si botezuri, multi sunt in somaj tehnic si isi calculeaza banii de la o luna la alta, iar multi nu mai vor sa se expuna riscului de contaminare, pur si simplu.

        (Citează)

    • Deea: Cert este ca nimeni nu mai are chef de nunti si botezuri, multi sunt in somaj tehnic si isi calculeaza banii de la o luna la alta, iar multi nu mai vor sa se expuna riscului de contaminare, pur si simplu.

      Pe de altă parte, îi înțeleg și pe miri. Poate ei visau la o nuntă “cu de toate”, nu la una făcută cu 15 persoane.

        (Citează)

  13. Am fost invitați la câteva evenimente anul ăsta:

    Nuntă în mai – anulată.
    Nuntă în iunie – încă nu se știe nimic, dar probabil nu vom merge oricum.
    Nuntă în septembrie – probabil vom merge dacă nu se anulează.
    Botez în septembrie – n-am cum să nu mă duc, probabil va fi ceva restrâns oricum.

    Acum merită reprofilarea. Hai să ne facem fotografi de nunți cu toții.

      (Citează)

  14. Nunti? Eu ma gandesc pentru iulie-august cand sper sa numarul de cazuri va fi in scadere si o sa stim sigur daca scapam somehow sau nu. O sa vreau si eu sa beau o bere la terasa dupa atata timp. O sa pot oare? O sa ma gandesc de 16 ori daca paharul ala a fost spalat bine? O sa ma gandesc, oare masa a fost dezinfectata recent? O sa vin cu paharul meu? Pana la nunti sunt activitati “normale” sa le zic asa care vor fi o problema.

      (Citează)

  15. Poate ar fi timpul sa schimbam mentalitatea. Gen, nunta in aer liber (camp, padure, malul unui lac) pe timpul zilei, cu bufet suedez. Fara muzica si tot tacamul pentru ca acolo e mai greu cu electricitatea. Adica in loc de paranghelie sa fie un fel de picnic.

      (Citează)

    • “nunta vara in aer liber la malul unui lac” suna bine doar in filme. in realitate (proprie experienta) stai in canicula langa o sursa de insecte si tantari (balta aia imputita), care toti iti vor da tarcoale, in timp ce transpiri agresiv. tocurile – indiferent de lungime, ca nu te poti duce in adidasi – iti intra in pamant sau pietris. NEVER AGAIN!

        (Citează)

    • Nu cred că merge fără electricitate și nici nu sunt atâtea locuri pe maluri de lac.

        (Citează)

  16. Aveam nunta pe 13 iunie cu avans dat la sala muzica poze/filmare si bar. La inceputul lui aprilie am vorbit la sala sa vedem datele libere pentru la anu. In data de 13 iulie anu viitor am reușit sa ii prind pe toti liberi.

      (Citează)

  17. O prietena buna avea nunta in mai. A vorbit la local, din pacate nu a putut modifica nimic, patronii nu au fost de acord sa mute nunta (chiourile oricum nu au nimic liber nici la anul) si nici avansul nu l-au restituit, pe motiv ca ei gazduiesc evenimentul la data respectiva si nu e problema lor daca mirii nu vor sa aduca 8 oameni in sala de 200. Catering-ul era separat, dar si acolo e discutie lunga, ca firma nu a perceput avans ci “taxa de rezervare” si le-au rezervat data respectiva, ba chiar sunt dispusi sa faca si catering pt 8 persoane – evident, taxa de rezervare ar fi mai scumpa, dar in contract nu era calculata in functie de nr de persoane ci era o suma fixa.
    Cu muzica nu stiu ce au facut, poate doar de acolo sa mai recupereze de acolo ceva.

      (Citează)

    • Deci pana la urma ai voie sa faci cu 8 persoane petrecerea sau doar ceremonia religioasa?

        (Citează)

    • Cum zice si Roxana, 8 persoane e permis la ceremonia religioasa. In sala oricum nu ai voie sa organizezi acea “reuniune”. Daca o organizeaza asa proprietarii risca niste amenzi foarte mari.

      La cei cu catering-ul da…e mai greu sa ii dai in judecata si sa castigi. Activitatea lor nu e intrerupta, si probabil nici nu va fi indiferent de modificarile care apar(inclusiv in Italia au fost lasate restaurante sa faca livrari, multi au inchis dar era posibil sa isi continue activitatea prin catering).

        (Citează)

    • Nici eu nu văd cum restaurantul/sala ar putea spune că ei organizează oricum nunta și să vii tu cu maxim 8 persoane. Lăsând la o parte faptul că asta ar putea fi de competența ANPC, restaurantele sunt închise în această perioadă.

        (Citează)

    • De fapt, sala respectivă nu are regim de restaurant dacă era cu catering separat. Este doar o sală închiriată.

      Tot nu se aplică prevederea cu 8. Cât era acum? Sunt interzise adunările de peste 100 de persoane, iar pentru cele sub 100 de persoane trebuie să asiguri un metru distanță?

        (Citează)

    • Da, de asta s-au prevalat si ei, ca nu sunt restaurant, ci servicii de catering cu livrare si inchiriere sala, care nu s-au inchis. Evident, e doar o chichita ca sa tina de avans, demonstrand ca ei ar putea sa presteze serviciile pe care prietena mea le-a contractat, dar ea s-a retras din contract :) Plangere la ANPC nu a facut inca, dar nici nu stiu cat castig de cauza ar avea ca pana la urma patronii cam au dreptate, desi e absurd.

        (Citează)

  18. Conform traditiei romanesti, vom da darul fara a participa la nunta, viata merge inainte. Vorbind strict financiar, cine anuleaza pierde, cine restrange castiga.

      (Citează)

    • Explica-mi si mie te rog traditia asta cu “dau darul chiar daca nu ma duc”, am tot vazut-o inclusiv in jurul meu si n-am inteles-o, dar mi-a si fost rusine sa intreb :)) E vorba de nuntile celor care au venit la tine si acum trebuie sa le dai darul inapoi? Su in general, la orice nunta la care esti invitat, daca nu poti sa ajungi le dai darul?

        (Citează)

    • Dau darul sau trimit un cadou celor la care as merge dar nu pot sa ajung. Pentru cei care ma invita si la care n-am chef sa ma duc, aceeasi traditie milenara spune sa ii refuzi explicit. Aceasta sitiatie ar tebui insa sa nu se intample, in sensul ca mirii ar trebui sa anticipeze cine vine si cine nu, si sa nu invite aiurea 500 de persoane.

        (Citează)

    • Un cadou mai trimit și eu, poate un coș cadou sau o șampanie mai bună.

        (Citează)

  19. maddy:
    “nunta vara in aer liber la malul unui lac” suna bine doar in filme. in realitate (proprie experienta) stai in canicula langa o sursa de insecte si tantari (balta aia imputita), care toti iti vor da tarcoale, in timp ce transpiri agresiv. tocurile – indiferent de lungime, ca nu te poti duce in adidasi – iti intra in pamant sau pietris. NEVER AGAIN!

    sunt locatii si locatii. tu se pare ca nu ai ales o locatie buna dar asta nu inseamna ca e o idee rea. mie mi se pare cea mai buna varianta. Facut nunta in aer liber si vazut ca invitat la alta in aer liber.

      (Citează)

  20. Ionutb:
    Nu vad logica asta. Pe termen scurt salile care gazduiau evenimentele au fost lovite puternic pt ca multe nunti s au anulat sau exista perspectiva sa se organizeze cu mult mai putini invitati. Asta loveste puternic in buget. Sad preturile nu cresc. La fel si cu fotografii si cu dj/trupe

    prețurile sunt jos dacă faci nunta mâine, că nu e cerere. dar când va fi cerere, vor fi mult mai multe cerere față de ce pot ei oferi. Prețul crește, cam aia e ideea.

      (Citează)

  21. cea mai mare porcarie! sa nu se mai faca nunti!!!

      (Citează)

  22. Sa vezi cand s-o prinde lumea ca se poate si fara…

    Carnati tare aia care tin de avansuri si nu-s flexibili.

      (Citează)

  23. cateva ganduri:
    – dupa o izolare acasa cu viitorul partener.. s-ar putea sa nu mai vrei sa faci nunta aia (desi unii preziceau o crestere a natalitatii.. efectul imediat pare a fi o crestere a divorturilor).
    – multi fac nunta oricum, in format restrans

    – considerand ca buluceala nu e asa de mare (unii renunta, unii o fac acum, unii reduc oricum lista de invitati).. si ca locatiile de evenimente mai aveau si alte tipuri de evenimente care nu se vor mai tine..
    eu cred ca per total o sa fie o scadere si nu o crestere.

      (Citează)

    • Eu cred ca va fi totusi o crestere a natalitatii…

        (Citează)

    • Roxana:
      Eu cred ca va fi totusi o crestere a natalitatii…

      asta ramane de vazut.
      cred ca e posibil, dar nu ma astept sa fie o crestere spectaculoasa.
      pe langa “timp” impreuna mai e nevoie si de lipsa de stress si de resurse ulterioare pentru ce urmeaza dupa nastere.
      in perioada asta s-ar putea ca lumea sa astepte putin sa vada cum evolueaza lucrurile si apoi sa ia decizii pt termen lung.

        (Citează)

  24. Poate e doar in cercul meu, dar nuntile mi se pare ca si-au pierdut de mult insemnatatea. Oamenii vad nunta doar ca pe un mare stres, deopotriva la miri si invitati, si scopul e sa scoti bani, ca un fel de camatarie dubioasa, vii la mine, vin la tine.

    Mi-ar placea sa se schimba putin treaba asta in perioada urmatoare si sa realizam ca e ok si o petrecere misto intre prieteni, cu daruri simbolice, iar banutii aia de nunta sa ii bagi direct la un apartament, fara sa incerci sa-i mai inmultesti prin intermediul cunostintelor :)

      (Citează)

    • *schimbe

        (Citează)

    • La origine, nunta, era o forma de intalnire a tuturor rubedenilor si prietenilor. Un moment de bucuriei. Asa cum la o inmormantare mergea tot satul(din respect pentru mort), asa se mergea si la nunta – din respect pentru miri. Darul reprezenta ajutorul pe care comunitatea il dadea mirilor ( pentru a-si incepe noua viata)

        (Citează)

  25. Trebuie sa fiu nas la o nunta in iulie, cununia civila in iunie.
    Cununia din iunie depinde inclusiv de analizele medicale ale mirilor, care nu stiu daca se mai pot face in momentul asta, ca teoretic nu sunt urgente. N-ar fi problema sa se faca tot in iulie cununia civila, daca se mai relaxeaza treaba pana atunci.
    Sunt convins ca multa lume care ar fi venit acum va ezita sa vina, si atmosfera va fi alta.

      (Citează)

  26. Nunta programata pe 16 mai, undeva la 40 de persoane, pe Valea Prahovei.
    Am anunțat de o luna oamenii ca o vom amana pana apare un vaccin…
    Am sunat azi la pensiune, omul a “înțeles” situația, o amânăm pentru când doresc, dar mai vrea încă 10% plata avans, pe lângă cei 30% achitați deja.

      (Citează)

  27. Marcel din Busteni

    13/04/2020 la 1:54 PM

    Daca insista cineva cu nunta anul acesta , ii dau banii in cont si nu ma duc , ma rog le dau doar alora carora tre sa le intorc favorul….asta e…

      (Citează)

  28. alunelu:
    Trebuie sa fiu nas la o nunta in iulie, cununia civila in iunie.
    Cununia din iunie depinde inclusiv de analizele medicale ale mirilor, care nu stiu daca se mai pot face in momentul asta, ca teoretic nu sunt urgente. N-ar fi problema sa se faca tot in iulie cununia civila, daca se mai relaxeaza treaba pana atunci.
    Sunt convins ca multa lume care ar fi venit acum va ezita sa vina, si atmosfera va fi alta.

    Nu prea stii mare lucru asa ca te informez eu ca mai toate laboaratoarele de analize medicale lucreaza, cu program redus dar lucreaza. Ori tu crezi ca daca tu stai acasa nu mai sunt cetateni care sa-si faca analizele? Plus ca pentru cununie iti trebuie doar adeverintele de la medicul de familie. Așa că, nașule, nu scapi tu așa ușor!

      (Citează)

    • Adeverința se dă în baza analizelor, amiright?
      N-am cercetat prea mult, e treaba mirilor până la urmă, dar nici n-am zis că am de gând să scap :)

        (Citează)

  29. First world problems.
    Cand am fost noi botezati (la sfarsitul anilor 80), parintii au fost la biserica si au facut o *petrecere* acasa cu familia, cu nasii si fratii lor care erau in oras. Maxim 10 persoane. Acuma se face party, se da *dar*, se plm. Petrecere de parastas/divort pe cand? Daca tot facem tot felul de party-uri. Vad ca unii nu stiu cum sa mai faca bani. La fel cu cadourile de Paste si Craciun pentru adulti. Cand se streseaza toata lumea ca nu stie ce sa cumpere. Eu stiu ca se fac cadouri pt copii, sa se bucure. Nu trebuie sa decartezi bani la fiecare trimestru ca e ba Pastele, ba nunta, ba botez, ba craciun, ba sf valentin, ba 8 martie, etc etc. Ma scuzati daca sunt #sarak, dar nu am inteles niciodata obligatiile astea, nu le vad rostul, mai ales cand toata lumea se vaita de bani. Mi se pare ca in felul asta ajungem fix genul de adult de care radeam cand eram cu totii copii. aia super-stresati si lasi, incapabili sa spuna NU la *obligatii*, si cu multe aspecte de viata false, tristi si overworked.

      (Citează)

    • Când am fost noi botezați (la sfârșitul anilor 80) era în plin comunismul acela crunt, de nu aveai nimic.

      Scopul este să trăiești mai bine decât generațiile anterioare, să petreci mai mult, să călătorești mai mult, să mănânci mai variat. Altfel, care ar fi evoluția?

        (Citează)

  30. Noi avem programat botezul pe 1 august, sper sa fie in regula pana atunci, desi nu cred….

      (Citează)

  31. nwradu:
    De fapt, sala respectivă nu are regim de restaurant dacă era cu catering separat. Este doar o sală închiriată.

    Tot nu se aplică prevederea cu 8. Cât era acum? Sunt interzise adunările de peste 100 de persoane, iar pentru cele sub 100 de persoane trebuie să asiguri un metru distanță?

    ma gandeam ca ar fi o idee petrecerea pe „grupuri”
    intai 8 parinti + nasi, pe urma 8 amici apropiati ai ei, pe urma alti 8 ai lui si cam atat ca se termina noaptea, dar macar participa mai multi

    oricum la cate probleme sunt, grija petrecerilor e ultima, sa faca pe cea civila si sa amane distractia

      (Citează)

  32. nwradu:
    Când am fost noi botezați (la sfârșitul anilor 80) era în plin comunismul acela crunt, de nu aveai nimic.

    Scopul este să trăiești mai bine decât generațiile anterioare, să petreci mai mult, să călătorești mai mult, să mănânci mai variat. Altfel, care ar fi evoluția?

    omul nu zice sa nu petreci, ci ca e o industrie asta cu petrecerile „de obligatie”.

      (Citează)

  33. Sa fim seriosi, totul o sa scada, incepand cu numarul de inviati , meniu si evident – cererea!
    Vorbim peste 12 luni, cand o saiei meniul de toamnia 2019 de 100 Euro la 60 Euro – si chiar si aoclo putini clienti.

    Lumea ramane fara bani.

      (Citează)

  34. nwradu:
    Dar cea civilă ai făcut-o? Dacă nu, o amâni și pe ea sau o faci de acum?

    Cea civila sper sa pot sa o fac in perioada de criza doar cu parintii si martorii.

      (Citează)

    • Noi plănuiam civila pe 9 sau 15 mai. Am renuntat. Nici nu m-am interesat dacă se mai pot face căsătorii la starea civila, nu o vad ca pe o treaba esențială. Fac atatea eforturi sa-mi țin parintii în casa, de ce i-as scoate din casa pentru asa ceva?

        (Citează)

  35. Intrebarea corecta e cum stati cu divorturile.

      (Citează)

  36. nwradu:
    Când am fost noi botezați (la sfârșitul anilor 80) era în plin comunismul acela crunt, de nu aveai nimic.

    Scopul este să trăiești mai bine decât generațiile anterioare, să petreci mai mult, să călătorești mai mult, să mănânci mai variat. Altfel, care ar fi evoluția?

    Sînt de acord cu “GabrielaB”. În comunismul ăla crunt, “cumetrii” aveau bani, nici vorbă că nu aveau nimic. Obiceiurile astea nu au început după 90, doar s-au profesionalizat după 90. Și mie mi se pare o maaaaare porcărie faza asta cu nunți-botezuri-cununii care să însemne o mare cheltuială pt toată lumea. Eu nu am făcut așa ceva și nu particip la ale altora. Cînd sînt invitat, zic nu mersi.

      (Citează)

    • @Alias, as intelege sa fie mare party la nunta, daca asta isi doresc mirii( nu parintii sau altcineva), dar c’mon… botez cu 100 de invitati? F*** is that, nunta number 2? Am vazut ca au inceput cu o gramada de invitati si la zilele de nastere ale celor mici, nu stiu, dar mie mi se pare ca nu se pot bucura spontan de moment, fara pregatiri, fara super mega extra haine, dupa aia ne plangem ca nu avem economii. Sunt unii care fac credit ca sa se duca la nunti. Altii care fac credit ca sa se duca in vacanta in luna de miere.
      Eu am fost la o nunta acu’ 3 ani la fosta colega de banca din liceu. Abia m-a bagat in seama in anii de dinantea nuntii, abia ma baga in seama acum. Nici nu mai stiu care e ultima data cand mi-a urat *la multi ani*. Asa ca mi se pare doar o forma de a face bani, chemi multa lume si aia e. Nu e bucurie, nu e despre iubire. E business.

        (Citează)

  37. nwradu:
    Când am fost noi botezați (la sfârșitul anilor 80) era în plin comunismul acela crunt, de nu aveai nimic.

    Scopul este să trăiești mai bine decât generațiile anterioare, să petreci mai mult, să călătorești mai mult, să mănânci mai variat. Altfel, care ar fi evoluția?

    What goes up, must go down.
    Dorinta de a epata si de a acumula bunuri de acum este o reactie a lipsurilor in care au trecut generatiile trecute, si a suferintei cauzate de saracie.
    Eu cred in echilibru, nici prea prea, nici foarte foarte.

      (Citează)

  38. august 2018: parintii mei, parintii sotiei, cateva rude din partea amandurora, nasii. Undeva pana in 20 de persoane.

    Muzica adusa de mine, ambientala, pusa frumos in surdina sa mearga mancarea. Urasc din suflet muzica data la maximum si sa astepti pauza intre piese pentru a putea comunica.

    La ora 16 am dat startul la local, la ora 21:30 am terminat frumos. Nu ma laud, pur si simplu nu pot intelege toata circoteca, dar nah, fiecare face cum vrea pe banul lui.

      (Citează)

  39. Pentru cei in pana de idei iata si solutia:
    https://www.olx.ro/oferta/cristelnita-pentru-botez-acasa-IDdwthW.html

      (Citează)

  40. Iona:
    So totusi revin. Informatia pe care o prezinti nu este corecta. Restrictiile referitoare la intervalul 22-06 si-au incetat aplicabilitatea. In acest moment ai voie sa iesi din care in orice interval orar atata timp cat respecti articolul 4 din ordonanta 3, cu adaugirile ulterioare (service, spalatorii etc). Ca sa fiu mai aproape, te poti duce la 1 nopatea, de ex, la megaurile non-stop de pe mosilor sau de pe rebreanu.

    Mega nu mai este deschis non-stop. Se inchide la 21.00.

      (Citează)

  41. Sunt videografde nunta. Sau amanat deja nuntile din luna mai, iunie si iulie. Toate sunt amanate in toamna 2020 sau 2021, una era pe cale sa fie si anulata (au insistat parintii si au reprogramat-o in 2021). Noi nu pierdem aproape nimic insa vor fi perioade foarte aglomerate.

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus