un blog de Radu Dumitru

asus s5507

►► Ofertele continuă la: eMAGFashion DaysFinestoreDysonFlip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄

asus s5507

Casamigos Anejo: cea mai bună tequila băută până acum

4 Apr 2020  ·

FOOD & LIFESTYLE  ·

17 comentarii

În loc de whisky, am filmat o tequila. Voiam să o țin pentru Paște, dar i-am dat cep acum. Casamigos m-a intrigat când am auzit că este brandul lui George Clooney și a altor doi prieteni de-ai săi și am vrut să o beau după ce am aflat că Diageo a cumpărat brandul pentru 1 miliard de dolari, această tequila fiind considerată foarte bună!

Și este! Este foarte bună! Față de alte tequila la preț normal, e ca diferența între un whisky făcut la mare artă și ținut 15 ani în butoi și unul de 60 de lei sticla. Dacă aveți ocazia, încercați cândva această Casamigos Anejo, mie mi se pare peste Don Julio și Patron.

Nu sunt multe de zis în clip despre băutură, așa că l-am lungit. L-am început și arătând cutia în care a sosit de la Finestore. Dacă vreți să comandați băutură prin curier pentru că acum este mult mai dificil de ajuns la magazinul lor din Bd Aerogării 2, vine de obicei împachetată așa cum vedeți mai jos, în cutii groase de carton, cu compartimentare interioară suplimentară. În 3 ani de comenzi date acolo, n-am primit niciodată o sticlă spartă.

Cei de la Finestore zic într-un newsletter că au luat toate măsurile de igienizare necesare și că folosesc mănuși și dezinfectant. Eu am igienizat oricum coletul odată ce l-am primit acasă, ca aici.

În ce privește tequila în general, reiau pe scurt ceea ce-am explicat în clip:

  • Evitați tequila pe care scrie “gold”, că e tequila normală colorată cu caramel. Mai bine beți direct tequila normală.
  • Tequila numită “blanco” sau “silver” este cea distilată și îmbuteliată imediat după aceea. Tequila numită “reposado” sau “anejo” a stat câteva luni sau ani în butoi de lemn, așa că a prins natural acea culoare arămie pe care o are și de obicei mai multe arome, exact ca orice băutură ținută la maturat în butoi.
  • Dacă nu scrie pe sticlă și “100% tequila de agave”, înseamnă că doar 51% din alcoolul folosit este distilat din planta de agave, minimul necesar pentru a putea fi numită tequila. Restul alcoolului este ce-a vrut producătorul să adauge în mix. O tequila superioară folosește 100% alcool din agave albastre și scrie asta pe sticlă.

Adică o ordine crescătoare a calității și de obicei și a prețului este:

tequila silver > 100% tequila de agave silver > tequila reposado > tequila anejo.

asus s5507

    17 comentarii

  1. Mai ții minte telenovela cu Kate del Castillo și plantația de agave pentru făcut tequila?
    Ce vremuri bune, ce program mișto era la TV.

      (Citează)

  2. Am dat pe link sa vad preturile. Cea mai ieftina Casamigos din asta e 260 de lei. Nu e pentru omul de rand.

    Pentru Paste am vazut niste oferte bune la viskey, poate imi iau un Ballantines la 50 de lei din Lild, are si doua pahare in cutie. Sau un rom la 55 de lei.

      (Citează)

    • Mai bine bei o tuica de prune curata, decat prostiile alea ieftine.

        (Citează)

    • 50 lei. cât să fie sticla, cât să fie transportul, cât să fie munca, cât să fie profitul vânzătorului? dacă îl bei cu cola merge.

        (Citează)

    • Transportul adauga 3% la costul de intrare, sticla nu e mai mult de 1 Euro.
      Iar pentru prezenta in catalog, umbla la fondul de marketing furnizorul.

      Bine, tot o posirca este de fapt, dar nu e mai proasta decat varianta pe care o iei cand nu este la promotie in Lidl sau alt retail.

      Cineva care se pricepe ar putea sa studieze in paralel productia de cartofi, porumb si alte cereale folosite in productia de alcool. S-ar putea sa ii rezulte ca toata productia din lume de materii prime pentru bauturi nu este de ajuns pentru a face cata alcool se vinde in lume.

      Si mai exista si consumul alimentar uman de cereale si cartofi plus cel furajer pentru vaci si alte animale.

        (Citează)

  3. Pentru ceva foarte bun dar si diferit recomand tot de pe finestore, Sierra Milenario Fumado. O tequila 100% agave afumata cu un gust dulce de fructe dar si un miros de fum care fac o combinatie inedita.

    Partea buna e ca este mai tot timpul la reducere, cred ca se sperie lumea de ideea de afumata.

      (Citează)

  4. O sticla (entry level, dar de firma), costa la usa distileriei cam 4 dolari. Asta in perioada cand Europa se chinuia cu ECU. Restul sunt extra-uri, similar carburantului.
    My choice:
    https://www.hc-rumsammlung.de/Collection/7-years
    …alaturi de Behike 56, chiar daca, in vremea asta, se potriveste mai bine “Coronas” Especiales 5 (ultimele doua, sunt Pit Stop pt “The Real Thing”).

      (Citează)

  5. Kopa_Kopan:
    Pentru Paste am vazut niste oferte bune la viskey, poate imi iau un Ballantines la 50 de lei din Lild, are si doua pahare in cutie. Sau un rom la 55 de lei.

    Ia o tuica romaneasca de casa cum zice Giovani decat sa bei prostia aia la 50RON.

      (Citează)

    • Pe langa palincile din Ardeal, care sunt bune, dar periculoase ;-) , am bat de cateva ori niste tuica facuta prin Timis galbuie, uleioasa, cu un parfum de iti vine sa iti bati copiii cu motzul de la basca

        (Citează)

  6. Mai e una disponibila pe Amazon cu 75€.

      (Citează)

  7. Mai oameni buni, nu mai puneti botul la spirtoase de 15 ani sau 50 de ani, ca indiferent de virsta e tot alcool si aromat pe repede inainte in butoaie de stejar arse si cu adaos de tanin. Rachiul neaoș pus in butoi de dud le da clasa la multe d-astea ”cu renume”. Doar la vin se vede vechimea…

      (Citează)

  8. Ceva mai entry level dar foarte buna este si asta Sierra Milenario Reposado https://www.finestore.ro/sierra-milenario-reposado-07l

      (Citează)

  9. Singura betie din viata mea cu blackout total a fost de la tequilla. Am inteles a doua zi ca am escaladat balcoanele hotelului la etajul 3 si m-am plimbat in chiloti cu liftul. Un fel de Marea Mahmureala.

      (Citează)

  10. Un miliard de dolari? Ești sigur? Ăștia vând la concurență cu volumul Coca Cola?

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus