Știri despre tehnologie și coronavirus și criză – 31 martie 2020

Nu trebuie actionati in justitie. Trebuie ca administratorii spitalelor sa se ridice de pe cur si sa le dea echipamente de protectie. E aberant sa ii obligi sa lucreze in conditiile astea.

Bun, in cazul asta lasa-i sa isi dea demisia. Daca ii tii acolo fara protectie, in primul rand ca le pui viata si sanatatea in pericol tocmai inainte sa ai nevoie de ei si in al doilea rand ca ii transformi in vectori de transmisie a bolii.

MAREANE, sistemul falimentar de sanatate din Romania nu putea fi intretinut fara doctorii si asistentele din sistem. Majoritatea au tacut si au bagat in buzunar tot ce au putut, bani, atentii, etc.

Te contrazic, si ele ar trebui invinovatite pentru ca timp de 30 de ani au fost complici la distrugerea sistemului sanitar si acum fug toti pe unde apuca de frica ca vor muri de COVID.

Nimeni n-a avut o imagine de ansamblu. Nimeni n-a protestat. Au acceptat cu totii si s-au bucurat cat a mers.

Sa trateze bolnavi fara echipament de protectie e inacceptabil. Motivele le-am mentionat. Sa-si dea demisia poate ca nu e ok, dar e o solutie mai buna pe termen lung decat prima varianta. Pentru ca, daca ii fortezi, ajungi sa ai mai multe spitale in situatia aluia de la Suceava, tocmai cand ai nevoie mai mare de ele.
Vrei sa ii obligi sa lucreze fara protectie? Ok, dar asteapta-te sa nu ii mai ai pe toti functionali peste 2 saptamani.

Ca sistemul din RO este corupt si putred pana in maduva nu e nimic nou dar in privinta materialelor de protectie chiar nu au ce sa faca. Sunt tari mult mai dezvoltate care isi tin doctorii la munca fara protectii pentru ca nu au. Pur si simplu nu exista suficiente costume nicaieri in lume pentru ca personalul sa primeasca o sansa reala de protectie. Putem sa dam din gura ca trebuia X, ca Y asa si pe dincolo, realitatea ramane aceeasi, nu exista nici macar pe aproape de ce ar fi necesar.

In UK “marele” NHS isi tine doctorii in “covid positive ward” doar cu masti din alea simple de panza pe fete. Doctorii astia vin si pleaca de la munca in fiecare zi, unii din orasul alaturat, circula pe strada, cu autobuze, taxiuri si trenuri zilnic.
A devenit covid positive ward dupa ce au testat intai doi pacienti. I-au mutat, dupa care au descoperit alti doi si au decis sa transforme tot wardul in sectie de ingrijit pozitivi dar care nu au nevoie de terapie intensiva. Personalul e considerat infectat si el, nu a primit decat mascutele alea simple de fata, nici macar modelele alea mai bune. Multi tusesc sau isi sufla nasul, se uita unii la altii si n-au ce face. Pana saptamana trecuta, inainte de clasificarea wardului, puteau prescrie testare pentru pacientii cu simptome dar personalul nu se testeaza pemtru ca iar, nu exista suficiente teste si poti sa stai si in cap, realitatea asta nu se schimba.

Eu, pentru ca in adolescenta cineva darnic cu TBC m-a blagoslovit si pe mine, stau acasa pentru ca sunt in categorie de risc. Stau in varful patului tusesc si citesc imbecilitati pe net. Ea in schimb merge zilnic acolo. Cand i-au clasificat ca ward positive m-a intrebat imediat daca sa incerce sa-si ia de locuit acolo ca sa ma fereasca dar cum deja tusesc destul de serios am considerat ca e prea tarziu oricum, stiu cat de greu i-ar fi sa munceasca traind in conditiile de acolo, supraaglomerate cu toti cei care vor sa-si protejeze oamenii de acasa si raman in spital sa doarma, asa ca vine si pleaca de acasa in fiecare zi.

Asta e situatia, putem declama ca trebuiau sa existe asa si pe dincolo, ca nu se poate asa, ca X si Y sa plateasca. Ok, de acord cu tot dar acum cand trebuie sa trecem prin asta cu ce avem, adica cu mai nimic. Ii inteleg si pe cei care si-au dat demisia, daca au acasa persoane pentru care infectia (care inevitabil va ajunge la ei) este echivalenta cu o condamnare la moarte, nici un job sau responsabilitate profesionala nu are precedent.

Peste tot se incearca sa trecem si prin asta cum putem, cu ce avem, categoric prea putin fata de ce e nevoie. Asta e situatia, fiecare sa faca tot ce poate, acolo unde e cu cat are sau nu are.

dezertarea se pedepseste cu moartea in timp de razboi, deci daca lupti macar ai o sansa sa nu mori.

din fericire (sau din pacate ) astazi nu putem sa instituim pedeapsa cu moartea pentru dezertarea medicilor.

Nu stiu ce as fi facut eu in 1940, probabil as fi luptat pt ca nu as fi stiut mai bine, dar astazi daca ar fi un razboi pot sa iti spun ca as face tot ce pot ca nici macar sa nu fiu mobilizat.

Si nu din lasitate, ci pentru ca nu am pentru ce sa lupt in afara de familia mea, pe care pot sa o protejez mai bine evitand sa lupt. Adica exact ce gandesc si medicii.