un blog de Radu Dumitru

asus s5507

►► Ofertele continuă la: eMAGFashion DaysFinestoreDysonFlip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄

asus s5507

Cum este viața cu un filtru de apă cu osmoză inversă montat direct sub chiuveta

17 Mar 2020  ·

FOOD & LIFESTYLE  ·

32 comentarii

Dacă vă gândiți să vă montați un filtru de apă cu osmoză inversă direct în bucătărie, pe coloana de alimentare, ar trebui să o faceți. Noi avem de aproape trei ani unul în casă și de atunci n-am mai cumpărat și nici cărat vreo sticlă de apă plată.

Nu pot să vă zic exact ce fel de filtru avem pentru că l-am primit cadou la nuntă, fără multe detalii tehnice. Omul care l-a montat știa doar să-l monteze; pe el nu scrie nimic edificator. Cred că este acesta, că seamănă după fotografie, și persoana care ni l-a făcut cadou mi-a spus că-i Nobel.

Mai exact, sub chiuveta din bucătărie am fost montate două cutii albe:

  • stația de filtrare, care se alimentează cu apă de la conducta chiuvetei și pe care o filtrează.
  • un rezervor de câțiva litri, posibil vreo 8 litri, sistemul având și o pompă care mută apa din stația de filtrare în acest rezervor.

Pe chiuvetă am montat o baterie de mici dimensiuni, argintie, cu robinet proprie, care preia apa din rezervorul de apă osmozată. Pe țeava ei de alimentare este montat un magnet “neodimium gape magnetizer” care nu știu ce influența ar putea avea asupra apei din furtun. Probabil îi deschide a treia chackră sau ceva.

Pe măsură ce consum apă din rezervor, stația de filtrare și pompa intră singure în funcțiune și îl reumplu, astfel încât de obicei este mereu plin. Etapa aceasta este ușor zgomotoasă, dar nu deranjantă.

Apa care iese la final este foarte bună. Nu are nici un gust sesizabil (ceea ce este principalul meu reproș pentru apa potabilă de la robinet) și cândva am testat-o cu un tester de particule și a rezultat un număr de 20 ppm, spre deosebire de cea de la robinet care trecea de 200. Asta nu-i musai o bucurie, că unele particule din apă sunt benefice, dar măcar arată că-și face treaba de filtru.

Bancul de filtre elimină teoretic impuritățile din apă (nisip, rugină etc) și diverse substanțe chimice (clor și altele), iar membrana de osmoză inversă mai reține o mulțime de alte săruri și substanțe ce ar putea fi dăunătoare, eliminând astfel și un posibil gust neplăcut al apei. Sunt în total patru filtre cilindrice ce trebuie schimbate la 6 luni, plus încă unul care mi s-a spus că se schimbă după 3 ani.

Am încercat să aflu mai multe detalii despre ele, dar site-ul de mai sus ați văzut deja cum arată, iar pe filtre nu scrie nimic în afara unor instrucțiuni de montare. Până la acest articol, oricum nu mi-a păsat prea tare.

Avantajul este că n-am mai cărat apă de atunci. Am apă curată oricând vreau, doar deschid robinetul și gata. O folosesc inclusiv pentru gătit. Este un confort excelent.

Dacă vreți deci un astfel de filtru, sunt multe avantaje, dar trebuie să veți în vedere următoarele: aveți nevoie de spațiu cam cât două bidoane de 10 litri de apă și de alimentare cu energie electrică pentru acea pompă și de acces la țeava de apă rece pentru a se monta un splitter pe ea.

Apoi intervine chestiunea banilor: nu știu cât costă acest filtru, dar să luăm ca punct de start acei 910 lei de pe site-ul de mai sus. Adăugați aici încă 180 de lei cam la fiecare 6 luni (deși nu vă forțează nimeni să faceți acele înlocuiri și le puteți amâna, la o adică).

În total, înseamnă un cost inițial cam cât 200 de bidoane de apă de 5 litri și apoi un cost de 40 de bidoane la fiecare 180 de zile. Voi știți în ce ritm beți apă și dacă astfel de cheltuială este justificată, dar luați în calcul și că nu mai cărați apă în această ecuație.

Există și alte filtre cu osmoză pe piață, folosiți Google pentru asta. Toate funcționează cam la fel, diferența de preț vine din calitatea filtrelor utilizată și din fiabilitatea sistemului.

asus s5507

    32 comentarii

  1. Am șI eu unul de la Zepter. Acum este defect, cred că o pompa nu mai funcționează. Ce nu îmi place la el este că pentru 1 litru de apă produs consuma alti 5 litri pentru autospălare. A costat vreo 3500 de lei acum vreo 4-5 ani.

      (Citează)

    • Metoda veche si patentata, de a fierbe apa, nu mai e buna? Fierbi 4-5 litri de apa, o lasi sa se raceasca, si ai cea mai buna, sigura & ieftina apa de baut.

        (Citează)

    • Cum o fierbi? Cu puterea mintii? Nu folosesti pentru fierbere gaz, lemne, curent electric, pacurina, plutoniu etc?

        (Citează)

    • Si prin fierbere dispar particulele (solidele dizolvate)?

        (Citează)

    • Cătălin Tănase

      17/03/2020 la 10:42 AM

      @Kopa_Kopan prin fierbere se elimină doar bacteriile, nu și calcar, rugină, etc. Ia pune tu o lingura de nisip într-un ibric și fierbe. Ce zici, dispare nisipul din apă?

        (Citează)

    • Robescu Dumitru

      19/03/2020 la 7:07 AM

      Pt reparația osmozei sunați la 0765518745

        (Citează)

  2. Cele mai minunate sunt filtrele cu apă kangen. Nu ai cum să fii sărac și să nu iei așa ceva. Cel mai bun filtru eva. 14000 de lei. O nimica toată pentru avantajele aduse, gen nimic.
    Scuze trollaju, dar mi-am adus aminte de cat am fost de pistonat să cumpăr așa ceva de la rudă băgată în fel de fel de MLM-uri dubioase și cât de minunat e aparatul.
    Până la kangen era evanghelist habotnic la Nu SKin

      (Citează)

  3. Fain prelungitor sub chiuvetă, senzații tari dacă picură apă pe acolo. Siguranță diferențială?

    Filtre magnetice se pun pe instalații cu țeavă de cupru ca să adune particule de fier din apă, care pot să corodeze galvanic țevile dacă se așează într-un loc (ex: în interiorul unei centrale). Se pun pe intrarea aparatelor. Ce ai tu, pe instalație de plastic, pare să fie doar marketing.

      (Citează)

  4. Nu am vazut nicaieri in descriere cartusul de remineralizare, care este esential.

    Daca nu stiati, este contraindicat sa bei apa de osmoza, adica apa pura – nu are minerale si le extrage pe alea din corp. Nu stiu sa explic cum anume, dar asta se intampla, look it up.

    Acel 20 ppm indica ca probabil exista un cartus de remineralizare, pentru ca de la osmoza iese 0 sau 1, dar mie mi se pare mica valoarea.

    Apropo la mine la retea in Bucuresti este 120, nu stiu de unde ai tu 200, am testat acum.

    Pentru apa de la retea din Bucuresti eu zic ca nu este necesar osmoza, e arhisuficient un filtru cu mai multe stadii: de ex eu am sediment, carbune, ceramic, membrana ultrafiltrare.

    Costa vreo 100 de euro si ocupa mai putin loc.

      (Citează)

    • un filtru cu mai multe stadii: de ex eu am sediment, carbune, ceramic, membrana ultrafiltrare.

      Poti sa-mi dai te rog mai multe detalii? Cum se numeste mai exact, la cat timp schimbi filtrele si eventual de unde il ai?

        (Citează)

    • Acel 20 ppm este TDS. Nu iese 0 sau 1 nici la instalatiile medii industriale. Poate doar in domeniul medical sa ajunga atat.

        (Citează)

  5. Testele alea, după cum ziceai sunt, sunt irelevante, iese aproape 0 pe apa distilata și știm că aia nu e bună de băut.

      (Citează)

  6. la mine trece prin paine

      (Citează)

  7. Poți verifica ce pH ai după filtru?
    Am la muncă stație de osmoză inversă industrială și după filtrare apa nu este bună de băut. Fără săruri și pH acid. ~5

    În SUA a fost un concurs stupid la radio în care trebuia să bei cât mai multă apă distilată.

    Guess what. O femeie a murit după ce a băut 7-8l de apă distilată.

      (Citează)

    • Ph-ul apei RO/DI nu este relvant, poate varia ametitor pentru ca apa pura are zero “buffering capacity”, deci chiar si daca o aerezi un pic poate sa scada ph-ul de la co2-ul din aer.

      Eu am osmoza acasa (pt alte scopuri nu pt baut) si ph-ul este de obicei 7 dar scrie clar pe instructiuni ca ph-ul nu este nici predictibil si nici relevant.

        (Citează)

  8. La mine testerul luat ca fiind Xiaomi indica 150~160 pentru apa de la robinet si 98~99 pentru apa trecuta prin cana filtranta Amazon Basics. Mi se pare OK pentru facut cafeaua.

    Asta cu demineralizatul nu o cred, organismul scoate din corp ce are in exces dupa procese de prelucrare si filtrare. Oricum apa nu este deloc singura sursa de minerale.

      (Citează)

  9. Folosesc un sistem Rainsoft de filtrare prin osmoza. De vreo 4 ani.
    Singurele conexiuni sunt la apa, respectiv singurele echipamente sunt bateria de cartușe și butelia, prin care se deviază, filtrează și depozitează apa de robinet. Plus bateria de robinet neinvaziva dedicata care iese din masca. Este total silențios, cred ca se descurca fără vreo pompa.
    Iar pentru “psihoza cu osmoza” se pune și am pus un cartuș de remineralizare, rezolvând problema de gust și toate eventualele probleme chimice.
    Cele 3 filtre se schimba anual sau chiar mai rar, se testează apa cu niște benzi pe care le oferă.
    Setul de filtre e vreo 5-600 lei.
    Firma serioasa, care au echipamente similare și pentru hoteluri, restaurante, vine un domn simpatic și le schimba și igienizeaza în 15 minute atunci când e cazul.

    Cand vreau sifon, pun apa filtrata la Sodastream și sunt gata de un șpriț de vara în orice anotimp.

      (Citează)

  10. In realitate nu ai nevoie de osmoza la apa furnizata de Apanova in Bucuresti, sau orice alta apa furnizata in retea ca fiind potabila.
    O ultrafiltrare e absolut de ajuns; spre exemplu eu am asta de vreo 5 ani si sunt foarte multumit: https://filtro.ro/produse/filtro-uf4-clasic-sistem-de-ultrafiltrare

    Daca vrei sa citesti mai multe, exista un topic urias pe softpedia despre filtre, sunt explicate acolo ce si cum, si despre filtre, osmoza, etc; rabdare sa ai sa citesti ca nu e foarte structurat.

    Iar la un consum de 2 persoane si apa venita de la apanova chiar nu e nevoie sa schimbi la 6 luni filtrele principale, eu le schimb la 9-10 luni pe cele 3, si la 2 ani cel de ultrafiltrare.

    Ceea ce pot vedea cert este ca atunci cand bag filtrul de sedimente (cel in cartus transparent) este alb, apoi intr-o luna maxim se face maro, probabil de la rugina de pe tevi.

      (Citează)

  11. Pyro:
    In realitate nu ai nevoie de osmoza la apa furnizata de Apanova in Bucuresti, sau orice alta apa furnizata in retea ca fiind potabila.
    O ultrafiltrare e absolut de ajuns; spre exemplu eu am asta de vreo 5 ani si sunt foarte multumit: https://filtro.ro/produse/filtro-uf4-clasic-sistem-de-ultrafiltrare

    Daca vrei sa citesti mai multe, exista un topic urias pe softpedia despre filtre, sunt explicate acolo ce si cum, si despre filtre, osmoza, etc; rabdare sa ai sa citesti ca nu e foarte structurat.

    Iar la un consum de 2 persoane si apa venita de la apanova chiar nu e nevoie sa schimbi la 6 luni filtrele principale, eu le schimb la 9-10 luni pe cele 3, si la 2 ani cel de ultrafiltrare.

    Ceea ce pot vedea cert este ca atunci cand bag filtrul de sedimente (cel in cartus transparent) este alb, apoi intr-o luna maxim se face maro, probabil de la rugina de pe tevi.

    primul comentariu la obiect. Bravo.
    Adaug si experienta mea:
    – Osmoza inversa – e buna la filtrat minerale din apa (in caz de pietre la rinichi face minuni); “Curata” prea mult apa ca sa o mai poti ioniza. Exista solutia cu pompa (pt etaje inalte, peste 3-4) sau solutia fara pompa mai ieftina. Personal mi se pare prea extrema solutia pt utilizare acasa. Familia unui amic a scapat de pierte/nisip la rinichi consumand apa din asta (zic ei, 3 persoane), singurul dezavantaj e ca fie consuma apa osmozata fie apa imbuteliata in concedii sau stau cu pastile anti-diaree dupa ei…
    – UltraFiltrare e mai ieftina, pastreaza mineralele in apa, elimina baterii/virusi; Se poate instala dupa, ionizator de apa (gen Kangen, etc.). Filtrele si la osmoza/ultrafiltare e recomanda sa fie schimbate la 6-9luni sau 3000litrii. Pentru consum casnic din oras, schimbarea la 6luni a filtrelor mi se pare excesiva.

      (Citează)

  12. Pentru linistea mea, prefer sa am filtru cu osmoza cum are si Radu.
    Chiar stau in aceeasi scara cu Radu intamplator si pot zice ca apa de la robinet e infecta.

      (Citează)

  13. Eu folosesc eSpring și sunt foarte mulțumit de el deocamdată.
    Și da singurul motiv pentru care l-am luat a fost că mă săturasem de cărat apă acasă.

      (Citează)

  14. Si eu am de mai bine de 4 ani. Câteva observații :
    1. Randamentul este e aproximativ 25% restul apei fiind ejectata. Ar fi fost interesant un sistem sa o ducă în rezervorul de la toaleta sau la flori…
    2. La modelul meu nu e cea mai mare fericire schimbarea filtrelor (îmi ia aproape 1 ora)
    3. Este obligatoriu filtrul de re-mineralizare dacă ai osmoza inversa
    4. Depinde de unde ai apa – nu se instalează în orice zona acest filtru (sector 4 are apa relativ ok deci sistemul funcționează la parametrii indicați). Nu instalați fără sa știți ce apa curenta aveți – vezi punctul 5
    5. Eu am cumpărat de pe azura.ro. Tipul de acolo este super profesionist și de încredere. Are și un blog unde puteți citi diferite articole legate de filtrarea apei: moleculah2o parca.
    6. Când am nevoie de un PET in casa nu găsesc…
    7. Recomand sa mai adaugi o lampa cu ultraviolete. Am pus dar nu găsesc o soluție tehnica sa pornească doar când pornesc robinetul.
    8. Am pus robinet cu 2 cai: cu și fără reminalizare. Cea ne-mineralizata o folosesc la expresor (nu judecați, fiecare cu piticii lui)

      (Citează)

  15. Hai ma, si noi te acuzam ca nu esti “prepper” :). Spor la renovat

      (Citează)

  16. Daca sunteti paranoici mai trebuie si o etapa de tratare uv.

    Apa de osmozo e buna pentru acvariu. La consum mai trebuie un filtru de reminalizare.

    Fa un diy sa recuperezi apa aruncata, o poti folosi la toaleta sau udat flori.

      (Citează)

  17. Eu am de 6 luni un sistem de filtrare in trei trepte de la Romstal (PUR 3UF 10). Nu stiu daca e cea mai buna solutie tehnica insa mie mi se pare cea mai echilibrata din toate pct de vedere. Adica stiam si eu ca osmoza e prea extrema plus ca e mai complicata instalatia, pe cand cu sistemul asta totul este pasiv (nu ai pompe), ai debit rezonabil direct, fararezervor, cu 3 trepte (sunt si cu 2) si filtreaza bacteriile si virusii dar pastreaza mineralele, deci este utila si pentru corp dar cel mai mare avantaj e ca nu mai trebuie sa cari apa imbuteliata!

      (Citează)

  18. Cătălin Tănase

    17/03/2020 la 10:45 AM

    Eu folosesc o cană cu filtre Brita. Diferența este sesizabilă

      (Citează)

  19. Dupa ce am citit putin cam ce e necesar pt o instalatie de filtrare, eu am folosit la apartament, in Bucuresti, pt 7 ani o instalatie de filtrare cu osmoza inversa si remineralizare (fara pompa). Apoi pt ca era suficient, am migrat din motive de costuri catre o instalatie cu doar 3 filtre, pe care am folosit-o 5 ani. De aproape doi ani ne-am mutat la casa (avem apa tot de la retea) si folosesc tot o instalatie cu 3 filtre de care sunt f multumit (https://www.emag.ro/sistem-domestic-de-filtrare-a-apei-in-3-etape-barrier-expert-standard-501-st-501-st-1018/pd/DVCX6BBBM/?ref=fav_pd-title). Am ales aceasta instalatie pt ca se schimba filtrele super usor (fara desurubare); la cele dinainte imi lua vreo 30 de min iar la asta doar 3 min. Sunt foarte multumit de aceste filtre si am scapat de caratul si costul a multor baxuri de apa. Plus ca am folosit-o si la facut mancare, ceai, cafea, apa de baut pt pisici, udat florile, etc.

      (Citează)

  20. Eu beau apa direct de la robinet. #flawlesspower

      (Citează)

  21. “Nu mai cari apa” – zici ca esti in africa si trebuie sa cari caldari cu apa 8 kilometri prin desert.

      (Citează)

  22. Nu prea e bine Radule. Apa aia pe care o bei tu este extrem de saraca, te va demineraliza. Iar fara minerale, corpul nu functioneaza cum trebuie. Te trezesti mai tarziu ca vrei sa mergi prin Italia pe timp de criza :P

      (Citează)

  23. Robescu Dumitru

    19/03/2020 la 7:01 AM

    Bună ziua recomand, cu placere filtrul cu osmoza inversa, pt apa ne tratata din fantani sau puțuri, pt a elimina nitrați și nitriți și alte bacterii coliforme, pt rețeaua de apa potabilă a orașului se poate folosi, baterie filtranta compusa din, filtru sedimente, 5micron,cărbune activ blok, și cărbune activ granulat pt a neutraliza mirosul și gustul de clor de pe rețea și aveți apa de băut pt întrebări 0765518745

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus