un blog de Radu Dumitru

asus s5507

►► Ofertele continuă la: eMAGFashion DaysFinestoreDysonFlip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄

asus s5507

Economii în euro sau lei?

18 Mar 2020  ·

GÂNDURI  ·

42 comentarii

În ce este mai bine să ții economiile, în lei sau schimbați în euro? Discuția aceasta am avut-o des în ultimul an cu diverși oameni din jurul meu, iar acum, când se pare că ne îndreptăm spre o criză economică și leul se depreciază aproape zilnic, pare și mai importantă.

Răspunsul meu a fost mereu același: depinde de sumă și de cum procedezi cu schimbul valutar.

Ce vreau să zic întâi este că n-am nici cea mai mică ideea despre cum va evolua cursul leu/euro în viitor. Mă aștept să se deprecieze în continuare, că economia noastră nu-i mai puternică decât a țărilor euro, dar nu știu dacă peste o lună de zile cursul va fi de 4,84 lei/euro sau de 5,2 lei/euro. În același timp, nici economia Europei nu va crește, că sunt toate semnele unei viitoare recesiuni.

Sunt cu ochii pe ce au de spus diverși analiști despre asta și voi pune pe blog linkuri când găsesc ceva interesant. Este prea devreme pentru predicții detaliate, zic eu.

Revenind însă la euro sau lei, trebuie calculate cifrele.

Să zicem că aveți o sumă în lei, poate 10.000 de lei. O puneți la banca voastră. Calculați câți lei veți avea la finalul unui depozit de un an cu dobânda băncii și câți lei veți pierde pe comisioanele ce pot apărea.

Comparați apoi cu transformarea lor în euro. Simulați la ce curs îi transformați în euro. Faceți schimbul direct în bancă, poate la un happy hour? În aplicația Revolut? Scoateți întâi leii din bancă (cu ce comision de retragere?) și îi schimbați la un exchange la parter de bloc?

Ce faceți apoi cu acei euro? Îi țineți în cont pentru o dobândă? Dacă da, calculați cât câștigați așa și care sunt comisioanele la final pentru a-i retransforma în lei.

Dacă îi țineți la saltea, calculați cât vă va costa la final doar retransformarea în lei.

Nu vă pot spune eu care este calea ce mai bună, ci doar că metoda matematică ar trebui să vă răspundă la întrebare. Depinde de sumă, de banca voastră și mai ales de cum va evolua cursul și de ce iese din calcul. Altfel spus, cât ar trebui să varieze cursul pentru ca un eventual câștig din toate aceste schimburi să merite efortul făcut?

Că dacă la final vă ies 3% în plus, nu merită. Dacă ies 10%, da. (nu gândiți în valori absolute, că acelea depind de suma inițială, ci în marja de profit).

Doar voi puteți răspunde la asta și diverse simulări (de exemplu, făcute în Excel cu toate comisioanele și taxele posibile luate în calcul) vă ajută să ajungeți la răspuns.

Ce vă pot spune din experiența de până acum:

În anii trecuți, nu merita schimbarea în euro decât pentru termen lung. De exemplu, acum doi ani cursul era de 4,66. Acum câteva zile a fost 4,8 lei. La 10.000 de euro, diferența ar fi fost de 1.400 de lei. Pare mult, dar vorbim de vreo 300 de euro, deci un câștig de 3%.

Din acesta e posibil să pierdeți niște lei pe la diverse comisioane sau taxe și ajungeți, practic, la o dobândă similară cu cea practicată de bănci pentru depozitele în lei. ING are o dobândă de 1,7% la depozitele la termen pe un an, dar Banca Transilvania de 3%, chiar 3,5% pentru cele de 2 ani. Ați fi câștigat deci mai mult ținând banii la BT pentru doi ani.

(Apoi ați fi realizat că de fapt n-ați câștigat nimic pentru că inflația reală a fost tot pe la 4% și puterea de cumpărare a rămas aceeași.)

Folosiți cursbnr.ro pentru a vedea evoluția în anii anteriori.

Acum euro este 4,82 lei. Dacă peste doi ani va fi 4,96 lei, situația este similară, mai bine puneți leii în depozit la termen. Dacă va fi însă mai mult de atât, merită să faceți acum conversia la euro.

Cum spuneam, deci: faceți un calcul pe sumele și planurile voastre și apoi stați cu ochii după estimările analiștilor privind evoluția euro (și nu BNR-ul sau Orban, care au datoria să fie optimiști) sau bazați-vă pe instinct. De la 5% câștig în sus merită schimbul.

Mai luați în calcul și alt lucru: evoluția euro depinde și de cea a dolarului, iar discuția de mai sus se poate transforma și în leu versus dolar american, la o adică. Aici evoluția este la fel de incertă din două motive: nu se știe cât de mult va fi afectată economia SUA de coronavirus, iar în noiembrie au loc alegeri prezidențiale în SUA și numele câștigătorului poate determina o fluctuație mare a dolarului.

Sunt foarte curios să aud gândurile voastre despre această problemă și predicțiile pentru viitor. Comentați mai jos, vă rog.

asus s5507

    42 comentarii

  1. Salut,

    Eu de 2 ani imi tin toate economiile in euro.
    Rationamentul nu este neaparat legat de curs, ci de faptul ca inflatia la euro e in jurul la 1% iar la lei este cam 4-5%. De asemenea, toate preturile in Ro sunt raportate la euro (chirii, apartamente, abonament TV, telefon etc.).
    La euro momentan nicio banca din Romania nu ofera dobanda (probabil e legat de faptul ca Euribor e foarte mic sau chiar negativ).

    Cum procedez eu:
    1. Incasez salariul in ING si fac top up de lei in Revolut
    2. Fac conversia lei – euro in Revolut
    3. Transfer gratuit euro din Revolut in contul de euro deschis la BT (care are comision de administrare 0)

    De curand, pentru a elimina dependenta de Revolut, mi-am facut un pachet la Raiffeisen pentru schimbul valutar la curs BNR in happy hour. Acest pachet include un cont de lei si un cont de euro gratuit.
    Nu am avut probleme cu Revolut, dar prefer sa am acces la bani mai rapid.

      (Citează)

    • Exact asta fac si eu cu Euro, tot cu Revolut si BT. Ba chiar mi-am facut doua conturi de euro, in unul tin banii iar pe altul il am legat la un card de euro, pentru momentele cand vreau sa trag euro direct in Revolut si sa-i schimb avand costuri minime.

      Insa eu am ales sa tin o parte din economii in lei, o parte in euro. Cei in euro sunt cei de care nu planuiesc sa ma ating pe termen scurt, tocmai pentru a nu fi nevoit sa-i schimb in lei.

        (Citează)

    • Intrebare, daca nu sunt indiscret cam ce sume vehiculati lunar prin revolut cu toate aceste schimburi valutare?
      Asta pt ca am auzit tot felul de povesti cu conturi blocate la alimentari mai mari din motive de prevenire a spalarii banilor ….
      Multumesc!

        (Citează)

    • Si uite-te acum dupa 2 ani, inflatia la euro de 5% si la lei la 8% (zic ei).

        (Citează)

  2. Banul la ciorap, in lei. E cea mai sigura metoda, nu doar pe timp de pandemie sau alte belele. Ai luat produsul, ai pus banul pe tejghea. E sfant asa. La Lidl casierii aveau manusi, nici o probelma deci de o eventuala contaminare de pe banii dati de clienti. Mai repede il iei de pa POS-ul ala pe care il intoarce fiecare: si vanzatorul spre client, si clientul cum are chef.

      (Citează)

    • da, corect. n-ai cum sa iei nimic de pa cash. am auzit ca nici virusul asta nu ar fi chiar real.

        (Citează)

    • De pa banii spalati nu prea se ia nimic, cum se ia de pa POS

        (Citează)

    • se spala bani mai nou? interesant, poate imi deschid si eu o spalatorie din asta, in colaborare cu mafia rusa.

        (Citează)

    • @giovani revolut zici?

        (Citează)

    • Ma baieti, terminati cu snobismele astea. Eu, cu banul in buzunar, sunt stapan oriunde ma duc, scot si platesc, apoi plec. Voi, cu plasticele, stati de fiecare data cu frica ca vi se respinge plata, ca n-aveti fonduri suficiente sau ca v-a blocat banii revolut-monese-plm+etc.

      Vad destui din astia care transpira ca nu le accepta plata din prima, baga pin, incearca alt card, tiganeala maxima.

        (Citează)

    • Mega-image nu mai accepta la livrare plata decat cu card bancar. Asa ca, cu banul in mana, te poti duce doar la magazin. Multa sănatate!

        (Citează)

  3. Daca masurile de preventie luate in Romania vor avea efect iar activitatile economice vor ramane relativ deschise, atunci Romania va sta mai bine decat UE (procentual vorbind). Romania se bazeaza pe importuri masive dar in vremurile de acum ne vom reorienta catre productia interna care se poate dezvolta enorm. Plasarea economiilor pe euro nu prea e sustenabila, degeaba ai bani daca da virusul peste tine. Prin urmare nu cred ca leul va suferi prea mult in comparatie cu Euro. Totusi, sunt de parare ca dolarul va avea o evolutie mai buna. Poate o idee mai buna ar fi sa investesti acei bani in ceva util acum: productia de materiale sanitare, igiena, alimente, livrare la domiciliu si chiar gazduirea bolnavilor in carantina (ma refer la hoteluri, ca oricum nu mai au activitate acum). Daca totusi nu ai solutii, e bine sa-ti tii banii in mai multe valute (lei, euro, dolari) si sa-i folosesti ulterior in functie de necesitate astfel incat sa faci cat mai putine schimburi valutare (acum poate vi se par ok schimburile dar in viitorul apropiat bancile nu vor fi atat de darnice si nici speculatorii de la casele de schimb).

      (Citează)

  4. Cash.

      (Citează)

  5. Sunt mai multe variabile de luat in considerare si nu exista o singura solutie pentru toti.
    Eu am veniturile doar in lei, atat din salarii cat si din alte surse – la deprecierea monedei locale, puterea de cumparare imi scade instant.
    Totodata cheltuielile mele lunare sunt tot in lei, inclusiv creditul ipotecar a fost contractat in lei – la deprecierea monedei locale, daca nu se schimba altceva (tariful practicat sau ROBOR luat drept referinta), datoria mea si costurile aferente exprimate in EUR devin scriptic mai mici.
    Eu “castig” pe de o parte, dar “pierd” pe de alta parte – pe termen mediu si lung pierderea este evident mai mare (veniturile nu se ajusteaza atat de rapid sau deloc fata de cheltuieli), dar este un lucru inevitabil intr-o economie in contractie.
    Asadar pentru a limita proportiile dezastrului, pastrez economiile 50% in lei si 50% in USD (as fi preferat sa am si in EUR, dar costurile de administrare si transfer deja depaseste beneficiul real; si nici sumele detinute nu sunt atat de mari).
    Rezerva in USD este destinata sa fie atinsa doar in ultima instanta, pe cand ce am in lei poate fi folosit oricand pentru o rambursare anticipata (deja a crescut ROBOR 3M de la 2.85% la 3.20%), pentru a diminua dobanda platita la banca.
    Daca nu aveam datorii in lei, probabil as fi tinut rezervele doar in EUR si USD.

      (Citează)

  6. Nimeni in aur?

      (Citează)

    • Cum / de unde cumperi aur?
      PS nu ma intereseaza aur “de hartie”.

      Merci

        (Citează)

    • Monetaria statului ? Acum e cursul din ianuarie, dar in 24 februarie a fost cu aproximativ 12.6 % mai mare, fluctueaza binisor. Cred ca intrebarea mai buna e cine il cumpara de la tine….

        (Citează)

    • trebuia sa precizez ca vreau aur fizic, dar nu vreau sa-l tin eu acasa si nici sa nu il pot vinde rezonabil de repede

      idealul este aur fizic in custodia unei banci care sa-l si rascumpere daca ai nevoie

      iar asta din cate stiu eu nu (mai) exista la noi – sau nu stiu eu unde sa ma uit

        (Citează)

    • @Marean: Tehnic tot “de hartie” e ca ti-l cumpara inapoi doar daca l-ai tinut la ei in rezerva…
      Totusi macar ai modalitatea sa-l iei acasa si sa le arati dusmanilor…
      https://www.bcr.ro/ro/aur

      “Este important să știi și că ne obligăm să răscumpărăm de la clienți doar aurul vândut de BCR și depozitat la noi pe întreaga perioadă.”

        (Citează)

  7. Cont curent lei si eur.
    Dupa cheltuieli curente si previzionat “ocazionale” cumpar eur la exchange si ii depun in cont la ATM (in ultimii ani am folosit doar cand am platit cu cardul prin zona eur).

    Pastrez in contul de lei o suma de aprox 1-2000lei ca un buffer.
    Majoritatea cheltuielilor le achit cu cardul de credit si la data stabilita transfer intre conturi.

    Am tot zis ca voi deschide si unul de USD insa n-am mai apucat.

      (Citează)

  8. Eu îi țin în euro, dolari și lei (în titluri de stat, cu dobânda între 3-5%). Dacă aș avea și sume consistente chiar ar fi fain ):! Oricum, consider că nu este deloc momentul să cumperi acum euro sau dolari, nu la cursul ăsta.
    Conjunctural, eu cumpăr acum lire sterline, cursul este foarte jos și voi avea nevoie de multe lire după ce covidul se plictisește de noi.

      (Citează)

  9. cred ca iti scapa un factor important din calcul:
    “nu tine toate ‘oole’ in acelasi cos”

    practic, tu propui sa faci o estimare / un pariu (prin calcul matematice) si sa mergi “all-in” pe el.
    uneori, desi castigul poate sa nu fie la fel de mare, e mult mai sigur sa ai un portofoliu divers (da, chiar si la 10.000 de lei, o parte pot sa fie in euro, alta in lei si eventual un colt in aur – e doar un exemplu, nu o recomadare).

      (Citează)

  10. Lei. La ciorap cat de multi posibil. Restu in banca.
    Euro n-am ce face cu ei in romania. Plus ca functie de ce se intampla UE s-ar putea duce dracu.

      (Citează)

  11. Eu ii am intr-un cont de investitii in lei – BT Obligatiuni (au si in euro si chestii mai riscante). Iti ofer 2.5 – 3% pe an. E mult mai bine decat in depozit bancar dar e totusi putin avand in vedere cat e inflatia. Not the best move, not the worst.

      (Citează)

    • Rascumpara repede. Inclusiv fondurile de obligatiuni au scazut la ei. Cele bazate pe actiuni s-au dus in jos si cu 50% in ultimele zile

        (Citează)

  12. Cel mai bine e de mine că nu am economii,, așa ca nu imi fac probleme din astea.

      (Citează)

  13. Euro, cont, pregatit sa mai scada niste actiuni. Astea ale firmei la care lucrez au ajuns aproape de jumatate fata de anul trecut, cand se duc la 45% mai iau si eu cateva.

      (Citează)

  14. speedy.gonzales

    18/03/2020 la 4:39 PM

    dolari, nu euro.
    sapt trecuta am cumparat pe revolut la 4.24 cand la bnr era 4.25 (deci mai mic decat cursul bnr) iar azi dolarul a crescut deja la 4.39

      (Citează)

    • Esti sigur ca SUA nu tipareste dolari acum? Practic baga artificial bani in piata, bani care, pana la urma, se vor devaloriza. EURO nu sunt chiar atat de usor de generat artificial.

        (Citează)

    • lasa-i sa ia dolari, cand or incepe sa moara americanii pe capete, o sa vada cat de specialisti in finante sunt.

        (Citează)

    • E și mișto ca SUA au datorii în dolari. Practic, dacă s-ar devaloriza dolarul, ar cam scăpa de datorii, nu?

        (Citează)

  15. speedy.gonzales

    18/03/2020 la 5:47 PM

    si euro si dolarii se genereaza la fel, cu aceeasi tiparnita electronica.
    in europa nu avem FED, dar tot exista ceva echivalent.
    urmarind pe termen lung, e mai rentabil sa ii tii in dolari decat in euro. momentan la euro dobanda de referinta e negativa, adica iti ia bani ca sa ii tii in banci.

      (Citează)

  16. Kopa_Kopan:
    Banul la ciorap, in lei. E cea mai sigura metoda, nu doar pe timp de pandemie sau alte belele. Ai luat produsul, ai pus banul pe tejghea. E sfant asa. La Lidl casierii aveau manusi, nici o probelma deci de o eventuala contaminare de pe banii dati de clienti. Mai repede il iei de pa POS-ul ala pe care il intoarce fiecare: si vanzatorul spre client, si clientul cum are chef.

    Well, poate nu ai avut economii în lei prin 1996-1997 :)))
    Dar hai să ajungem mai spre anii noștri, 2008-2009. Cît a pierdut leul în fața euro/chf, $ ?

      (Citează)

  17. speedy.gonzales

    18/03/2020 la 10:24 PM

    pe interbancar dolarul a ajuns azi la 4.46.
    adica a crescut cu 0.20 lei intr-o saptamana

      (Citează)

  18. Marean:
    trebuia sa precizez ca vreau aur fizic, dar nu vreau sa-l tin eu acasa si nici sa nu il pot vinde rezonabil de repede

    idealul este aur fizic in custodia unei banci care sa-l si rascumpere daca ai nevoie

    iar asta din cate stiu eu nu (mai) exista la noi – sau nu stiu eu unde sa ma uit

    Exista. La BCR. Acum.

      (Citează)

  19. USD va avea crestere ca toata lumea cumpara dolari pt hedge-uri si rulat pietele bursiere si etc si etc si etc

      (Citează)

  20. Kopa_Kopan:
    Ma baieti, terminati cu snobismele astea. Eu, cu banul in buzunar, sunt stapan oriunde ma duc, scot si platesc, apoi plec.Voi, cu plasticele, stati de fiecare data cu frica ca vi se respinge plata, ca n-aveti fonduri suficiente sau ca v-a blocat banii revolut-monese-plm+etc.

    Vad destui din astia care transpira ca nu le accepta plata din prima, baga pin, incearca alt card, tiganeala maxima.

    LOL! Ce aberatie.

      (Citează)

  21. Mai astepti pana piata sangereaza si mai tare si cumperi actiuni. Lumea fuge catre dolari acum. De asta s-a si depreciat foarte tare coronoana norvegiana si rubla ruseasca – sunt la minime istorice, pe langa faptul ca sunt economii bazate pe petrol.

      (Citează)

  22. Si uite-te acum dupa 2 ani, inflatia la euro de 5% si la lei la 8% (zic ei).

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus