un blog de Radu Dumitru

asus s5507

►► Ofertele continuă la: eMAGFashion DaysFinestoreDysonFlip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄

asus s5507

Telekom: rezultate financiare, planuri de viitor, roboți software și proiecte IT

28 Feb 2020  ·

TEHNOLOGIE  ·

21 comentarii

Poate ați văzut în știrile de zilele trecute că Telekom a anunțat rezultate financiare bune, în creștere față de trimestrele anterioare, ceea ce poate a fost o surpriză pentru cei care credeau că vor merge tot mai rău.

Mi se pare dovada că, dacă vii cu o ofertă bună (Mobil Nelimitat 6 euro nelimitat date, abonament fără perioadă contratuală) și o și prezinți bine publicului (vânzare în Mega Image, Carrefour, Profi), atunci publicul răspunde acestei oferte.

Mai exact, Telekom a anunțat:

  • venituri cu 5% mai mari, în total 980 milioane euro
  • patru trimestre de creștere succesivă în 2018
  • creștere cu 38% a ponderii clienților cu abonamente mobile
  • EBITDA în creștere cu 109%
  • trecerea la cash flow pozitiv
  • mai mulți clienți portați în rețea decât veniți în rețea

Nu toți indicatorii sunt pozitivi, desigur. Au pierdut clienți pe unele tipuri de servicii, deși au compensat asta printr-un venit mediu mai mare pe cei rămași. În fine, în general semnele arată o redresare a direcției din 2017 și 2018.

Asta ar trebui să fie o veste bună pentru toată lumea, chiar dacă sunteți clienții altor operatori. Operatorul vostru are interes să vă ofere servicii bune și ieftine doar când există concurență pe piață. Dacă Telekom dispare, nu-i deloc bine.

Apropo, de asta, am participat la o întâlnire cu presa unde s-au pus diverse întrebări managementului companiei. Referitor la posibila vânzare a companiei, au spus că nu ei negociază o posibilă vânzare, deci nu comentează. Asta înseamnă, desigur, că dacă există negocieri, acestea se poartă direct de către Deutsche Telekom din Germania cu Orange sau cu alții despre care circulă zvonuri că ar vrea să cumpere parțial sau total Telekom România.

Au spus și că nu au lansat servicii 5G deoarece au preferat ca, în loc să investească în câteva site-uri 5G într-un oraș sau mai multe, să investească în acele zone unde rețeaua 4G era subdezvoltată. Pare o strategie bună. Când pierzi clienți, vrei să rezolvi problemele care i-ar îndepărta și pe alții, nu te lansezi în chestiuni avansate.

Am întrebat dacă vor participa la licitația ANCOM pentru spectru 5G și mi s-a spus că nu au acum un răspuns, ci așteaptă să vadă condițiile de participare. Eu am înțeles din asta că așteaptă să vadă prețurile de pornire pentru spectru, condițiile de garanție, cât trebuie plătit apoi anual pentru acel spectru șamd.

Au făcut tăieri de costuri în diverse zone ale companiei. Uneori prin concedieri, alteori prin automatizarea unor procese și mutat oamenii respectivi pe alte joburi în loc să angajeze unii noi. Au implementat roboți software (UiPath și alte companii) în diverse procese. Am auzit inclusiv de un robot-robot, un fel de R2D2 pe care-l trimiți prin data-center ca să se uite la LED-urile unui anumit server dintr-un anumit rack, astfel încât un admin de rețea să nu mai piardă timpul cu asta.

Planurile pentru 2020 sunt “get things done”. Nu investiții în ceva nou, ci continuat planurile curente: simplificarea ofertelor, digitalizarea companiei, extinderea rețelei șamd. Nu știu de acum cât de lungă va fi campania cu Ghiță Ciobanul, ci o vor întrerupe atunci când oamenii se vor plictisi de ea.

Trecerea la positive cash flow îi bucură. Înseamnă că nu trebuie să se mai împrumute pentru a finanța diverse proiecte, ci o pot face și din fonduri proprii.

Pe implementarea de proiecte IT s-ar putea ca Telekom să fie cel mai mare integrator din România. Au câștigat diverse proiecte de amploare prin licitație publică și le implementează cu parteneri și furnizori tradiționali. Un exemplu este proiectul Ministerului Afacerilor Interne de digitalizare a tuturor documentelor de stare civilă din 1921 încoace, la care Telekom lucrează în prezent. Lucrează și la o parte din proiectul Wifi4EU, diverse proiecte de cloud și cybersecurity și smart city, soluții de plată a călătoriilor cu autobuzul în 12 orașe și altele.

Măsoară și diverse alte date. Clienții lor, de exemplu, folosesc cu 25% mai multe date decât cei ai concurenței sau că 80% dintre problemele semnalate în call center se rezolvă de la primul apel.

Eu sunt curios, peste vreo jumătate de an, să vedem rezultatele campaniei cu Ghiță.

asus s5507

    21 comentarii

  1. Inca o data ratezi cauza reala a unui fenomen economic. TELEKOM este acum deja la a 2-a marire unilaterala a pretului abonamentului, cu asta au ingrasat rezultatele financiare. Prima a fost in martie anul trecut, a doua acum in ianuarie.

    Sigur, 2 lei nu pare mare lucru. Asta pana iei in calcul ca se aplica la 1.4~1.5 milioane de abonati. Deci in fiecare luna, de un an de zile TELEKOM a tras din pix 3 milioane de lei mai mult. 36 milioane de lei profit curat in plus.

    De lun asta TELEKOM mai pune 2 lei in plus, tot modificare unilaterala. Asa ca acele 3 milioane de lei in plus se fac 6, in fiecare luna. E bine asa, sa ai pozitie dominanta, sa profiti de populatie imbatranita care nu se agita sa schimbe operatorul.

    Succesul lor nu are nici o legatura cu oferta de 6 euro. Succesul lor s-a facut cu pumnul in gura clientilor.

      (Citează)

    • Au zis că vor mări prețurile de câte ori vor fi pe pierdere cu acele servicii. Nu plănuiesc să facă asta în viitor, dar dacă vor fi forțați, vor scumpi.

        (Citează)

    • Nu exista pierdere la TELEKOM pe telefonie fixa. Reteaua este de pe vremea lui Ceausescu. Angajatii, la fel.

      Nu au facut nici o investitie de nici un fel. Ei nu au cheltuieli pe telefonia fixa, daramite pierdere, de unde?

      Deja au marit tarifele cu de la sine putere, fara nici o disutie sau negociere. Asta deja este traditie.

        (Citează)

    • Crezi că rețeaua de fibră optică este de pe vremea lui Ceaușescu? Au investit mult în extinderea ei, cred că au cea mai mare rețea acum.

        (Citează)

    • Asa este “succesul lor s-a facut cu pumnul in gura clientilor”:
      – au majorat unilateral preturile
      – au majorat cursul euro, mult peste BNR
      – facturau penalitati din prima zi de intaziere
      S-au bazat pe faptul ca in general clientul e comod si nu reziliaza imediat, un proces care treneaza cateva spatamani si primesti minim doua telefoane sa ramain in retea.

        (Citează)

    • Ce mai mare retea de fibra optica o are in continuare Digi | Rcs-Rds si nu pare ca ii va ajunge cineva din urma prea curand.

        (Citează)

    • Ani de zile m-am rugat de ei sa-mi puna si mie fibra vietii. Sorry nu avem infrastructura in zona. Si aveam abonam la ei din 2008. Din 2008 pana in 2019 n-au miscat nimic in zona. Abia anu trecut au venit cu fibra. Netu tot infect este cu tot cu fibra lor. Pe partea de tv nici acum nu au in zona posibilitatea de hd. Doar daca vrei tv prin net. Si la cum merge netu…..
      De scumpirile repetate au zis altii. Acum ma suna periodic si-mi tot propun o oferta beton pe partea de telefonie mobila. Sincer imi pare rau de ala/aia de la celalalt capat ca tre sa indure injuraturile mele. Dar si-o merita cu varf si indesat. Unu la mana ptr ca sint nesimtit de insistenti si doi ptr ca reprezinta o companie de kkt. Telekakaom.

        (Citează)

    • Fibra optica se foloseste pentru telefonia fixa TELEKOM? Eu as tinde sa cred fibra optica se deconteaza la abonamentele de internet.

        (Citează)

  2. Salutare Radu,

    De partea de TV s-a discutat? Ma interesează mai mult dacă au menționat ceva în legătură cu pachetul Eurosport & Discovery, dacă se mai încearcă sa se ajungă la o soluție.

    Mulțumesc,
    Sorin

      (Citează)

    • Nu vor ajunge la nicio soluție cu Europsport atât timp cât au realizat că suma ceruta, se vehiculează 9 milioane de euro, este uriașă in raport cu ratingul de 0.37 medie pe anul 2019 pe care l-a avut Eurosport. Din pacate Eurosport nu accepta varianta de compromis dar mai corecta pentru public si anume un pachet separat cu canalele lor. E frustrant pentru pasionații de sport dar mi se pare o suma imensa care nu se justifică sub nicio forma. Problema este ca in viitor prevăd ca si Digi va lua aceeași măsură.

        (Citează)

    • S-a discutat anterior, la lansarea “Ghiță”. Au zis că nu vor să transfere tuturor clienților creșterea de preț a Discovery/Eurosport, că au pierdut 0,5% din clienți după ce le-au scos din grilă și că, din perspectiva lor, nu vor face alte propuneri.

        (Citează)

    • Normal ca nu au plecat clientii, fiindca au bagat alte canale sa nu poata sa ceara oamenii rezilierea contractului fara sa plateasca penalizari.

        (Citează)

  3.   (Citează)

  4. Inca au aceeasi oameni dezinteresati si nepregatiti.
    Situatia 1: avem nevoie de un echipament fax to mail. Discutam, primim oferta, le raspundem ca il vrem si cum trebuie procedat sa il primim. Trei saptamani si 4 mailuri mai tarziu trimitem si un mail ultimativ: “Ne spuneti cum sa facem sa primim echipamentul sau cautam in alta parte”. Primim raspuns dupa inca 3 zile si echipamentul dupa doua saptamani.
    Situatia 2: sunam la ei sa le spunem ca numarul de telefon X nu poate fi apelat din Telekom (mesaj numar inexistent) dar poate fi apelat din orice alta retea. Verifica si raspund “Numarul de telefon X a fost portat din reteaua noastra, nu ne mai intereseaza”. Le spun ca asa este, dar numarul functioneaza doar ca ei au o problema si nu se poate apela. Nu vor sa asculte o tin pe aia cu nu ne intereseaza. Ma enervez si le zic “OK sunt client Telekom am la voi numarul Y si de pe el nu pot apela numarul X, rezolvati-mi problema!”. Verifica si imi dau fatality: “Numarul X a fost portat, verificati la aia la care este acum, pe noi nu ne intereseaza”. Nu vor sa faca nici o alta verificare, nu vor sa imi deschida o sesizare, nu vor sa ma lase sa vorbesc cu cineva mai inteligent. Am rezolvat-o sunand la firma la care am portat numarul X, rugandu-i pe aia sa discute pe canalele lor cu Telekom (gen n-ai vreun coleg de facultate/prieten/amant la aia la tehnic sa discuti cu el direct?). Dupa 24 ore ne-au contactat cei de la Telekom sa ne spuna ca intr-adevar era o problema de routare si au rezolvat.

      (Citează)

  5. Salutare Radu! Dupa cum iti spuneam si pe Twitter: poate Telekom ar face bine sa actioneze mai puțin discretionar, să respecte contractele in vigoare (mie personal mi-au modificat unilateral contractul de 5 ori in sase luni in 2019! Eu când am vrut sa fac o mișcare similară, nu s-a putut – au mers pe principiul “pentru ca noi putem!”) si sa ofere parametri de calitate optimi ! Restul, pana cand îndeplinesc aceste criterii, sunt SE–uri si vor continua să piardă clienti, atat din punct de vedere reputational, cat si de calitate!

      (Citează)

    • Sunt de acord. Chiar mi se pare că fiecare trebuie să-și urmeze interesul și să se mute la altul dacă are probleme.

        (Citează)

    • Asa cum zice si Radu, cand nu te mai avantajeaza un contract cu orice prestator de servicii – renunta la servicii si contract.
      Din pacate, la Telekom asta inseamna mai mereu sa faci o sesizare la ANPC dupa ce i-ai instiintat prin email si formular online ca vrei sa scapi de ei (au cerut compensatie pentru ca am ales sa imi fac al doilea contract de net+cablu la ei = fail over pt RDS pt ca lucram de acasa). Dupa 30 de zile calendaristice au fost de acord sa nu ma platesc nicio compensatie, ci doar sa le aduc echipamentele (500lei contravaloare pe ultima factura daca nu le returnam).
      FU Telekom! (reclamatie 22301 din 2019)

        (Citează)

  6. E o strategie clara de vanzare, cifrele sunt prezentate pentru cumparatori, nu pentru actionari, crede-ma, stiu genul. Statul cu capul la cutie, taiatul cheltuielilor si raportarea de mici succese la hectar, lipsa datoriilor idem.
    Pe TV Telekom sport e ca si inchis, mai sunt cativa oameni pe acolo ca sa stinga lumina, pentru ca un segment nevandabil din grup. Cu putin noroc anul asta isi gasesc cumparator pentru partea de comunicatii, iar TV-ul va fi vandut pe bani de seminte.

    Din cate am auzit atmosfera in companie e “scapa cine poate”.

      (Citează)

    • Sa nu uitam cum Telekom a scos posturile de Sport si le-a bagat intr-un pachet cu plata, apoi a renuntat la Eurosport in timp ce Digi a introdus Eurosport 4k, au stabilit cursul de schimb de la ING care este cel mai mare la Euro, si in plus au marit abonamentele cu 2 lei,
      CATV Chior fara Eurosport + INTERNET pachet minim = Total de plată 81.58 lei, cu mult peste ce ofera Digi la pachetul minim de Net+Cablu.

        (Citează)

  7. Lipseste “P” -ul din titlu.

      (Citează)

  8. Am facut cerere de reziliere in septembrie. Am platit factura pe octombrie si am predat echipamentul cu 10 zile mai devreme. S-a emis factura in continuare pe noiembrie. In decembrie am reclamat pe e-mail fiindca la telefon vorbesti doar cu roboții. Acum in februarie sunt amenintat cu recuperatori pe greșeala lor. Astazi, la magazinul partener, am stat o ora ca sa pot fi preluat de unul dintre cei 5 operatori, din cauza aglomerarii cu probleme asemanatoare.
    Oricum, chiar daca ma agaseaza inutil, eu voi rezolva aceasta problema si cred ca in curand chiar si ciobanii se vor lamuri cu “seriozitatea” si viabilitatea ofertei Telekom!

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus