un blog de Radu Dumitru

asus s5507

►► Ofertele continuă la: eMAGFashion DaysFinestoreDysonFlip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄

asus s5507

Situația și implicațiile din România ale scandalului legat de Huawei și rețele de telefonie

5 Feb 2020  ·

TEHNOLOGIE  ·

49 comentarii

La finalul anului trecut am avut ocazia să discut informal cu oameni din top managementul operatorilor telecom din România și i-am întrebat despre echipamentele Huawei pentru rețele 5G și cum văd ei toată această situație. Tocmai devenise public textul memorandumului semnat de România cu SUA, așa că aveam și un context larg. Au ieșit de acolo câteva concluzii foarte interesante despre situația din România.

Am explicat anul trecut, mai pe larg, cum a început totul între SUA și Huawei. Pe scurt, Trump a interzis de-a lungul timpului utilizarea echipamentelor Huawei de către operatorii telecom americani și apoi a îndemnat și toate țările aliate să facă același lucru, motivând un risc de securitate. Practic, se tem că ar putea fi spionați de către chinezi prin acele echipamente sau că rețelele telecom ar putea fi închise de la distanță, deși nu au arătat vreo dovadă sau informație în această direcție.

Huawei n-a stat degeaba în acest timp. Au fost niște dezbateri în Parlamentul European pe acest subiect, iar în mai multe rânduri compania chineză s-a oferit să pună la dispoziția specialiștilor codul sursă al echipamentelor și să fie foarte deschiși cu modul acestora de funcționare. S-a propus chiar și înființarea unui grup independent de experți care sa facă un audit complet.

Prima mea întrebare pentru operatori a fost despre cât de bune sunt, de fapt, echipamentele Huawei. Răspunsul a fost, în unanimitate, că foarte bune. Nu dau nume, dar un CTO mi-a spus că Huawei sunt cam cu 1-2 ani în fața concurenței în ce privește performanța sau miniaturizarea echipamentelor. Au investit mult în cercetare-dezvoltare în ultimii ani tocmai cu gândul la 5G și “it paid off”, cum s-ar zice.

În decembrie 2019 a apărut și 2019 EU Industrial R&D Investment Scoreboard, un raport al Comisiei Europene despre topul celor 2.500 de companii mondiale care au investit în cercetare-dezvoltare în ultimul an. Sunt din 44 de țări și au investit în total 823 de miliarde de euro, adică 90% din suma mondială investită în cercetare.

Huawei este pe locul 5 cu aproape 13 miliarde investite în 2018. Primele locuri sunt luate de Alphabet, Samsung, Microsoft și Volkswagen, iar după Huawei urmează Apple, Intel, Roche, Johnson & Johnson și Daimler. Qualcomm apare pe 27, Nokia pe 36, Ericsson pe 46, ZTE pe 103. Nu poate susține nimeni, deci, că Huawei nu a investit bani serioși în telecom și telefoane (și de fapt au centre de cercetare-dezvoltare în mai multe țări europene, inclusiv în România).

Eu unul credeam că echipamentele Huawei sunt la fel de bune ca și cele ale concurenței și avantajul lor principal este prețul mai mic. Prețul chiar este mai mic. Mi se pare că s-a avansat un -30%, dar nu am reținut bine și oricum cred că nu contează: Orange, Vodafone și Telekom fac parte din grupuri internaționale foarte mari, care negociază pe volume foarte mari, nu doar pentru o singură țară. Orange și Deutsche Telekom au chiar și o companie în parteneriat făcută tocmai pentru a negocia la comun cu diverși furnizori. Am aflat însă că sunt și considerate foarte performante.

Așa că mi s-a părut destul de clar că operatorii telecom își doresc să folosească echipamente Huawei (și în special Orange și Vodafone, care au cam 50% din rețeaua existentă construită pe Huawei, ba chiar și unele servicii de mentenanță/monitorizare externalizate către ei). Am întrebat despre riscurile de securitate și mi s-a spus că, deși nimeni niciodată nu poate garanta că un sistem este 100% sigur, nici măcar dacă l-a dezvoltat cu mâna sa, nu cumpărat de la alții, din felul în care sunt utilizate zilnic acele aparate și din monitorizarea rețelelor s-ar fi văzut rapid dacă erau scăpări de date.

Datele personale despre abonați, considerate cele mai importante, sunt păstrate oricum pe alte sisteme, mi s-a spus. Trebuie să revin cândva cu o schemă bloc a unei rețele telecom, ca să fie mai ușor de înțeles ce fel de echipamente monitorizează ce face fiecare abonat, ca să știe cât să-l factureze la final.

Problema particulară a României este că țara noastră a semnat un memorandum cu SUA în privința dezvoltării 5G, în august 2019, memorandum care nu numește clar Huawei în text, dar de facto spune “furnizor de echipamente telecom din China”, ceea ce tot aia este. PDF aici.

I-am văzut pe mulți spunând că ne-am făcut preș în fața americanilor, dar eu nu văd lucrurile așa. Poziția noastră geografică ne face dependenți de un aliat puternic. Nu suntem în capătul vestic al Europei, ci la Marea Neagră, la 600 km de Sevastopol. Nu ne permitem poziția lejeră a nemților în această privință, că nu avem puterea militară și nici cea economică a Germaniei, de exemplu.

Acest memorandum trebuie transpus într-o lege de către Parlament, iar până atunci operatorii telecom au blocat orice investiție în echipamente. Legea respectivă va hotărî, de fapt, dacă operatorii telecom din România au voie sau nu să utilizeze echipamente telecom, iar până la apariția ei nu are rost investiția masivă în rețea, că nu știi spre ce furnizor să te îndrepți și cum să proiectezi la scară largă totul.

Licitația 5G despre care scriam aici trebuia să aibă loc la final de 2019. Schimbarea guvernului de la PSD la PNL și alți factori au amânat-o pe 2020, dar chiar și dacă ar fi avut loc deja, nu cred că am fi văzut o dezvoltare rapidă a 5G-ului până nu se transpune acel memorandum în lege. Repet, acea lege va sta la baza direcției de dezvoltare viitoare a rețelelor telecom în România.

Și nu-i vorba doar de 5G. Adică dacă apare o lege care interzice negru pe alb echipamentele Huawei în rețelele 5G, treaba asta va crește investiția necesară din partea operatorilor și va necesita o “reconfigurare” a strategiei. Chestia asta se poate face, la o adică. Bani de investiții se vor găsi, chiar dacă poate într-un ritm mai lent. Proiectul viitoarelor rețele se poate modifica pentru a fi bazat pe echipamente de la Ericsson sau Nokia sau Samsung. Nu m-ar mira ca astfel de planuri de backup să existe, de fapt.

Altfel spus, noi, clienții, vom avea 5G, dar poate cu o întârziere și un pic mai scump. Nu știu exact.

Problema mare apare dacă acea lege va interzice echipamentele Huawei din rețelele telecom în general. Din toate rețelele, inclusiv cele existente 3G și 4G. Nu trebuie să fie musai cu intenție, este suficientă o exprimare imprecisă în textul legii și s-ar putea întâmpla și asta.

În caz de așa ceva, mi-a spus cineva, implicațiile vor fi următoarele: timp de vreo 6-7 ani nu se va investi în dezvoltarea rețelelor, ci toți banii se vor duce în schimbarea echipamentele existente cu o altă marcă.

Scenariul acesta este cel mai prost posibil pentru că, după cum aflam din altă discuție mai târziu, traficul făcut de clienți prin rețea crește constant. Dacă rețelele stau pe loc, peste un an sau doi vom avea viteze atât de mici încât experiența va deveni frustrantă oriunde.

Așa că a doua mea întrebare pentru operatorii telecom a fost despre parlamentarii români și ce semnale au de la aceștia privind situația de mai sus. Li se pare operatorilor telecom că oamenii care vor face această lege îi înțeleg pe deplin implicațiile? Cum vor pune în balanță relația cu SUA și problemele mult mai lumești despre bani, joburi și investiții din România?

Mai mult, sunt capabili să înțeleagă cum sunt legate toate acestea? Le pasă sau iau textul acelui memorandum, îl transpun într-o lege și apoi o dau cotită că ei n-au vrut și n-au știut, indiferent dacă varianta finală strică planurile operatorilor telecom sau pe ale politicii noastre externe?

Încă o întrebarea: vor face ei legea respectivă sau vine servită de mai sus?

Întrebările acestea au rămas de fapt fără răspuns clar din partea persoanelor cu care am vorbit. Nu cred că există unul. Pur și simplu este ceva ce trebuie așteptat și văzut când se va întâmpla. Toți operatorii mi-au spus însă că au participat la discuții cu ANCOM și ministerele implicate și că, per total, statul român pare să înțeleagă problema și cât de dificilă va fi balanța pe care trebuie să o găsească, în cazul în care va fi o balanță între cele două alegeri.

Dacă vreți opinia mea personală, cred ca parlamentarii așteaptă să le spună cineva ce lege trebuie să facă. Problema îi depășește, ar vrea să le spună cineva cam ce trebuie făcut, iar între timp ei se agită cu bugete, alegeri anticipate, moțiuni de cenzură șamd. Aint nobody got time for telecom, cum s-ar zice, deși timpul trebuie cumva găsit.

Posibil chiar să aștepte o rezolvare externă, poate ca SUA și China să se înțeleagă în războiul lor economic. Treaba asta s-ar putea să dureze mult sau o înțelegere făcută acum să fie din nou discutată după câteva luni.

Tot ca părere personală, cred că operatorii telecom sunt în postura fericită în care găsesc uși deschise la ANCOM și ministerul economiei și finanțelor, adică o pare din statul român este conștient că industria telecom va da miliarde de euro la bugetul de stat în următoarea perioadă prin investițiile în spectru și rețea. Problema s-ar putea să fie că e greu de transmis acest lucru la nivelul puterii legislative.

Pe de altă parte, alianța cu SUA este importantă și nu doar pentru noi, ci pentru întreaga Europă aflată spre vest de România. Pe 29 ianuarie, Comisia Europeană a lăsat oficial fiecărui stat în parte decizia privind alegerea furnizorilor de echipamente telecom și a venit doar cu un set de recomandări. Recomandările (text complet aici, rezumat aici) sunt ca fiecare țară să analizeze riscul potențial, să folosească un mix de furnizori și să analizeze cu grijă ce echipamente folosește în nucleul rețelei.

Poziția CE nu mă miră deoarece Uniunea Europeană are ca parteneri foarte importanți de comerț atât pe SUA, cât și pe China (și ambele țări au amintit discret acest lucru recent). Și nu-i vorba doar de import și export, dar și investiții vin din ambele direcții anual, toate traducându-se, de fapt, în prosperitate pentru europeni.

În acest context, toate țările vor să rămână în relații bune cu ambii parteneri. Spania nu știe ce să aleagă. Austria așteaptă ca întâi alte țări UE să adopte o poziție clară. Grecii fac la fel.

Germania a declarat în vara anului 2019 că nu va copia decizia Statelor Unite. Pe 21 ianuarie, cancelarul Merkel a declarat că este nevoie de asigurarea securității, dar fără a exclude din start companii din procesul de selecție; diverși aliați politici din guvern îi cer însă o poziție mai dură. Probabil nemții vor aștepta summitul UE din martie înainte de alte decizii.

Nici Marea Britanie nu a adoptat poziția SUA, deși de obicei sunt bine aliniați cu poziția americanilor. Câteva luni, autoritățile au plănuit să solicite operatorilor britanici să nu utilizeze Huawei, dar în același timp CEO-ul întregului grup Vodafone, care are HQ-ul acolo, spune că fără Huawei vor trebui investiți mult mai mulți bani în rețele și că Europa nu va mai fi un vârf în domeniul tehnologiei pentru că rămân în urmă în această cursă.

În cele din urmă, pe 28 ianuarie Marea Britanie a decis oficial să permită echipamente Huawei în rețelele operatorilor, dar cu câteva limitări, restricționându-le la zone non-core. Pare o poziție apropiată de cea a Comisiei Europene și, de altfel, destul de logică: nu vor ca războiul economic dintre SUA și China să-i forțeze la cheltuieli suplimentare de miliarde de lire sterline.

CEO-ul grupului Orange, Stephane Richard, a declarat pe 23 ianuarie, la o conferință a grupului, că este împotriva excluderii Huawei, o declarație importantă având în vedere că grupul Orange a avut mereu legături puternice cu furnizorii europeni de astfel de tehnologie; vorba aia, Alcatel-Lucent, care acum este parte din Nokia Networks, este din Franța.

Este ca și cum am fi între ciocan și nicovală. Sau, mai degrabă, Uniunea Europeană este într-o astfel de poziție. România, în particular, este într-una și mai complicată prin existența acelui memorandum semnat, a cărui transpunere în lege poate aduce schimbări majore în economia țării, în ritmul ei de dezvoltare și în poziția noastră ca hub tehnologic în Europa, pentru că pe partea de rețele-Internet-comunicații suntem așa ceva în prezent.

Per total, însă, s-ar părea că nici România și nici restul țărilor UE nu știu ce parte a baricadei să aleagă. S-ar părea că fiecare așteaptă ca țările din jur să facă primul pas și să dea un exemplu. Decizia finală, însă, trebuie luată cam până la mijlocul lui 2020, că nu-i ceva ce poate fi amânat pe termen lung. Inclusiv recomandările oficiale ale Comisiei Europene sunt ca țările să le implementeze până pe 30 aprilie și să revină cu un raport clar până pe 30 iunie.

Probabil că și România își va clarifica poziția până pe 30 aprilie, dacă parlamentarii noștri reușesc să lucreze la așa ceva în mijlocul discuțiilor despre pensii speciale, alegeri anticipate și restul problemelor ce-i privesc direct.

asus s5507

    49 comentarii

  1. Povesti foarte frumoase, iar acum realitatea: toate companiile chinezesti sunt detinute de statul chinez. Scurt. Fara discutii despre proprietate privata, capitalism, nu exista asa ceva in China.

    Ca ar fi societati pe actiuni, ca actiunile ar fi detinute de muncitorii angajati in companii sau de fondator, toate astea sunt fantezii. In secunda 2 vine statul chinez si multumeste frumos pentru realizari, preluam noi, la revedere.

    Ca e unul fondator si presedinte nu conteaza absolut deloc daca nu e cuminte sa faca ce ii spune dom’ general. E inlocuit imediat daca incepe sa se creada independent si misca in front pe langa limitele trasate de partid si guvern.

    In realitate nu sunt proprietari, sunt doar niste gestionari care sunt temporar in lumina reflectoarelor si statul chinez ii lasa sa faca niste bani, sa ia niste case, niste masini, amante. Dar numai cat produc destul pentru stat si sunt cuminti in banca lor.

      (Citează)

    • Gaelex: toate companiile chinezesti sunt detinute de statul chinez. Scurt. Fara discutii despre proprietate privata, capitalism, nu exista asa ceva in China.

      Nu deținute de stat, dar au niște legi care permit statului să ceară acces la datele oricărei companii care activează în China, inclusiv străine. Nu mă aștept nici la naționalizările despre care vorbești tu, că nu-i nevoie de fapt de ele.

      Dar asta contează mai puțin. Fiecare își construiește firma în limitele legilor din țara sa. Pentru noi contează de fapt cum putem să jucăm ambele părți în acest scandal între SUA și China, că de fapt astea vrea Uniunea Europeană să facă.

        (Citează)

    • “Fiecare își construiește firma în limitele legilor din țara sa.” si cum ti se pare China, ai incredere in cei care fac legi acolo? Te-ai muta sa traiesti in China in sistemul acela? Ai incredere in conducerea din China?

      Revenind, Huawei are acelasi CEO de la infintare, in general managementul este detinut doar de chinezi, iar majoritatea fac parte din Partidul Comunist, no joke.

      Acum sa corectam cateva din greselile pe care le-ai spus in text (ma rog tu zici ca asa au zis niste CEO, sa iti zic si parerea de inginer care a lucrat cu echipamentele lor):

      -“Răspunsul a fost, în unanimitate, că foarte bune.” cu completoarea moar ”
      “cateva”. Sunt foarte bune doar pe anumite domenii si anumite modele. Exemple: echipamentele de DWDM, anumite echipamente de rutare de core, echipamentele de radio. (mai au servere, diverse aplicatii de monitorizare, firewall-mentiune speciala: AU CELE MAI PROASTE FIREWALLURI, se chinuie sa intre pe piata cu echipamente de securitate, dar aici chiar nu au nici o sansa momentan.

      -“Prețul chiar este mai mic.” pentru anumite echipamente si depinde foarte mult de volum. Daca ar avea pretul mic peste tot (si nu ar conta calitatea) toata lumea si-ar pune Huawei, ca au echipamente pentru orice solutie.

      -“din felul în care sunt utilizate zilnic acele aparate și din monitorizarea rețelelor s-ar fi văzut rapid dacă erau scăpări de date” cum poti vedea niste scapari de date care in general presupun niste fisiere txt foarte mici si in plus reteaua ta e accesata si de producator pentru colectarea anumitor informatii de mentenanta sau in caz de incident?

      -“Datele personale despre abonați, considerate cele mai importante, sunt păstrate oricum pe alte sisteme, mi s-a spus.” stiu cel putin un operator in Romania care foloseste echipament denumit arhitectura mobila HLR (e de fapt baza de date cu abonati ai companiei) produs de Huawei (model Home Location Register HSS9860)

      Ca inginer telecom consider ca nu poti pune companiile sa scoata toate echipamentele din retea acum, dar trebuie impuse anumite restrictii. Telecomunicatile au devenit vitale in ziua de azi si personal nu mi-as lasa infrastructura sa depina de un producator chinez intr-o proportie foarte mare.

      Grupul DT a luat decizia ca echipamentele de access si cele de core sa fie de la producatori diferiti. Huawei ai ramas cu zona de access (antene si alte echipamente) restul au ramas pe core si cred ca este cea mai buna practica.

      Cat priveste Romania si care o sa fie viitorul 5G, ia o pauza te rog. Personal ca sa ridicam tara asta, pentru ca are o indindere destul de mare si acoperirea este dificila trebuie un acord intre companiile de telecom si distribuitorii de energie sa extinda acoperirea. Apoi ai prioritatea zero educatia si drumurile. Ca degeaba ai oameni educati daca nu se pot deplasa usor la o fabrica, un birou etc… 5G nu ar trebui sa fie o prioritate sau o problema. Cum au mai explicat si altii, tot ce vinde 5G acum se poate implementa si peste 4G.

        (Citează)

    • @Ciprian: mulțumesc pentru comentariu și completări.

      China are probleme ei, bineînțeles. De asta am și zis că toate exprimările din memorandumul SUA nominalizează de facto Huawei pentru că se referă la țări în care statul poate interveni în deciziile companiilor, structură organizațională transparentă șamd. Sunt 5 furnizori telecom în lume, e clar unde bat.

      Ciprian: -“Datele personale despre abonați, considerate cele mai importante, sunt păstrate oricum pe alte sisteme, mi s-a spus.” stiu cel putin un operator in Romania care foloseste echipament denumit arhitectura mobila HLR

      Nu m-ar mira. Mie mi-a spus cele de mai sus reprezentantul unui operator, nu i-am întrebat pe toți.

      De curiozitate, au și VLR-urile tot pe Huawei?

      Ciprian: Apoi ai prioritatea zero educatia si drumurile.

      Astea se pot face în paralel. Drumurile sau educația nu țin de operatorii telecom. Aceștia nu vor investi bani în șosele indiferent care ar fi nevoile țării.

      Acum se poate discuta despre cum aduni bani la buget pentru a face drumuri și educație.

        (Citează)

    • @radu scuze pentru tonul agresiv si arogant de ieri. Sper sa am timp diseara sa iti trimit niste explicatii mai detaliate pe mail.

        (Citează)

    • VLR-urile au fost integrate in MSC-uri.

        (Citează)

  2. Eu cred ca nu te vor mai invita anul asta la petrecerea ambasadei de 4 iulie.

    Pesemne, imi pare foarte fortat momentul sa scrii despre asa ceva.

      (Citează)

    • Înseamnă că pe premierul Marii Britanii nu-l mai primesc deloc în SUA :P

      Acum e momentul perfect pentru așa ceva, că n-am ocazia să văd prea des schimbarea de generații de comunicație. După ce l-am scris pe acesta m-am prins și de nevoie de a explica ce este core-ul unei rețele, că tot îi dăm în sus și în jos cu asta, dar nimeni nu zice ce intră acolo și de ce este important. Așa că m-am apucat de studiat scheme bloc pentru asta.

        (Citează)

  3. Adevarul e ca am avea nevoie de 5G pe DN1 atatea ore.

      (Citează)

  4. Soluția gasita de Uk cu limitarea la 30% si interzicerea folosirii la site-urile sensibile gen UM si alte e chiar ok, mulțumește pe toată lumea cât de cât. Dar si guideline facut de comisia Europeană e bun fiindca conține câteva limitări, la transcrierea memorandumului in legislația interna ar trebui avute in vedere acestea.
    România nu este in 5 eyes asa ca nu e asa de critică problema cum era in cazul UK, iar colaborarea dintre serviciile secrete mai ales sri si colegii din SUA va continua oricum fiindcă daca România se pricepe la ceva atunci acel lucru e adunarea de informații din orientul mijlociu plus arabii din România.

      (Citează)

    • Tom: Soluția gasita de Uk cu limitarea la 30% si interzicerea folosirii la site-urile sensibile gen UM si alte e chiar ok, mulțumește pe toată lumea cât de cât.

      Cred că pe Huawei nu-i mulțumesc deloc :P

      Nu știu cum au ajuns la pragul de 30% (parcă 35%, de fapt). Adică sunt curios cum au determinat că această cifră este cea potrivită.

        (Citează)

    • Da ce TP-Link nu e bun? 😂

        (Citează)

  5. Problema e mai nuantata de atat.

    Problema este ca Huawei a facut R&D pe banii statului chinez, pe o movila de bani mai exact, sunt subventionati si pot oferi preturi de dumping la licitatii. In felul asta pot scoate de pe piata companii private ca nokia, ericsson si samsung care nu au astfel de colosi in spate.

    Si nu e o industrie in care vrei monopol.

    O solutie ar fi ca si restul companiilor sa fie subventionate, dar e un pic tardiv ca sunt in urma. O alta ar fi sa refuzi huawei la licitatii, si unii uite ca fac asta.

      (Citează)

    • În aceeași logică, unde încadrezi ajutorul federal luat de Tesla și restul companiilor lui Musk? Subvenții?…

        (Citează)

    • Ce ajutor federal au primit Tesla, SpaceX si celelalte in mod special, diferit de restul companiilor care activeaza in acelasi domeniu?

        (Citează)

    • Nu am studiat activitatea tuturor companiilor care activează în același domeniu, dar e de notorietate că Tesla etc. au primit foarte mult ajutor financiar federal.
      Similar, sînt sigur că și alte companii chineze au primit ajutor de stat pentru dezvoltare de tehnologii.
      Cred că toate statele sprijină companiile care aduc progres tehnologic în domenii de vîrf, nu e cazul să demonizăm China și să considerăm îngeri pe ceilalți.
      Toată discuția asta e despre politică, nu are legătură cu concurența corectă despre care vorbește @add.

        (Citează)

    • Initial ziceai de toate companiile lui Musk, acum doar de Tesla. Sunt curios de ce ai mentionat restul companiilor lui Musk in cazul asta, desi presupun ca e o chestie personala. Si cand vine vorba de Tesla, folosesti expresia “e de notorietate” pentru a suplini lipsa de informatii si speri ca e suficient.
      Tesla a primit ajutor, la fel ca restul producatorilor de masini electrice, sub forma de ev tax credits. Nu e o subventie pentru Elon Musk, ci pentru cresterea numarului de masini electrice de pe strazi. Si nu e o subventie in sensul ca Tesla a luat bani de la stat si a facut dezvoltare cu ei, ci ca produsul final a avut un pret redus, fiind ceva mai atractiv din punct de vedere financiar. Sper ca intelegi diferenta de principiu si risc.

        (Citează)

    • @Giani: really? am zis Tesla etc. Iar ceea ce a primit Elon (pentru mai toate companiile) nu a fost ev tax credits, a fost pur și simplu cash de la guvernul federal. Inclusiv pentru rachetuțele lui.
      Iar “preț redus” și Tesla nu pot fi scrise în aceeași frază.

        (Citează)

    • Daca viata mea ar depinde de o masina fabricata in America sau una in China stiu sigur ce as alege. Trebuie sa facem o diferenta intre ajutoare de stat pentru anumite companii si ajutoare de stat pentru companii care sunt producatori de echipamente pentru servicii vitale cum au ajuns telecomunicatiile.

        (Citează)

    • – Ai zis “Tesla și restul companiilor lui Musk” sugerand faptul ca toate companiile lui Musk au primit ajutor federal. Tesla + restul = toate
      – Ai o sursa pentru afirmatia ca Elon a primit cash pentru “mai toate companiile”? In special Tesla pentru ca vad ca insisti pe aia.
      – Pretul redus este datorita tax credits, fata de pretul initial. Asta era evident din restul frazei. Parerea ta fata de pretul unei masini Tesla e irelevanta in context.

      E evident ca ma bag intr-un fel de rant cauzat de antipatia ta fata de Musk, deci nu are sens sa ma astept la logica si argumente. My mistake. Da-i inainte.

        (Citează)

    • https://www.cnbc.com/2018/10/21/how-government-policies-and-taxpayer-money-have-helped-musk-and-tesla.html
      … asta asa, la 3 minute de căutat…
      Scuză-mă că nu îl divinizez pe dumnezeul vostru Elon.

        (Citează)

    • add: pot oferi preturi de dumping la licitatii. In felul asta pot scoate de pe piata companii private ca nokia, ericsson si samsung care nu au astfel de colosi in spate.

      Vezi că nu-i cu licitație. Doar statul cumpără prin licitație, că folosește bani publici și trebuie o oarecare transparență.

      Operatorii telecom sunt firme private, pot cumpăra ce vor ei. Fac și ei “licitații”, dar iau decizia luând în considerare și performanța, fiabilitatea, costul total de ownership, cât de ușor sunt de instalat, cât de compatibile sunt cu ceea ce au deja în teren șamd. În domeniul lor, nu cred că diferența de preț între Huawei și concurență este un factor atât de important.

        (Citează)

  6. Da, Huawei investeste in cercetare dupa ce s-a ridicat doar pe furaciuni si pe finantare de la guvernul chinez.
    Imi aduc aminte de povestile cunoscutilor din Alcatel despre cum au intrat chinezii pe piata telecom, adica cu clone de centrale Alcatel E10010 la jumatate de pret, pentru ca, nu-i asa, au investit in cercetare 0$.

      (Citează)

  7. Huawei are cel mai mare centru de dezvoltare in Munchen, normal ca nemtii vor sa profite de tehnologia aia. UK a permis echipamente huawei in zonele non-core dar cred ca i-au eliminat din partea de mentenanta. Deci, legat de riscul de securitate invocat de SUA, problema acestor echipamente este cine face mentenanta lor? Huawei s-a bagat peste tot si nu prea lasa pe altii sa se bage in echipamentele lor. Prin urmare, poate ca echipamentele lor sunt “safe” si chiar daca au oferit garantii ca totul e ok (probabil au adus si dovezi, au oferit codul sursa etc) nu poti sa stii ce se intampla ulterior cu acele echipamente. Pot fi hackuite? Pe de alta parte nu cred ca echipamentele deja montate vor trebui schimbate, ci doar verificate si facuta mentenanta cu cineva de incredere. Cat despre acordul dintre SUA si Romania, treaba e groasa, aia vor sa-si extinda bazele din Romania, deci au nevoie de retele sigure. Nu m-as mira sa vad niste actiuni de lobby pentru anumite companii, eventual ceva reduceri la anumite echipamente si ceva ajutoare de stat (sa zicem, licente 5G ieftine) astfel incat operatorii de telefonie din Romania sa scape mai ieftin.

      (Citează)

    • Danyzus: Pe de alta parte nu cred ca echipamentele deja montate vor trebui schimbate, ci doar verificate si facuta mentenanta cu cineva de incredere.

      Depinde de ce anume te temi. Tu poți spune cele de mai sus. Altcineva îți poate răspunde că mentenanța se referă la șters de praf, nu la văzut ce-i ascuns prin software și dacă o rețea poate fi oprită de la distanță la comandă.

      E o discuție care se poate prelungi la infinit, de fapt, pentru că nu pot exista dovezi concrete într-o direcție sau alta până nu se întâmplă ceva clar de dovedit.

      Danyzus: aia vor sa-si extinda bazele din Romania, deci au nevoie de retele sigure

      Cred că ei vor comunica prin rețeaua STS oricum.

      Danyzus: ceva ajutoare de stat (sa zicem, licente 5G ieftine)

      La noi? Nu cred, ANCOM a anunțat sume de pornire foarte mari, e foame de bani la buget.

        (Citează)

  8. de unde brusc schimbarea asta de opinie ca huawei sunt OK?
    pai si ficusul care a semnat ce i-a pus sub botic nenea trump cum ramane?

    vrei sa zici ca ficusul e prostul satului? nuuuuuuuuuuuuuu, nu are cum

      (Citează)

  9. “din felul în care sunt utilizate zilnic acele aparate și din monitorizarea rețelelor s-ar fi văzut rapid dacă erau scăpări de date.”

    As dori sa las linkul de mai jos care demonstreaza ca nu e chiar asa.
    https://www.bloomberg.com/news/features/2018-10-04/the-big-hack-how-china-used-a-tiny-chip-to-infiltrate-america-s-top-companies

    E un long-read, dar sumarul e ca un chip mai mic decat bobul de orez pe placa de baza a unor servere trimitea din cand in cand cate un “ping” ca sa lase sa se stie ca e activ si asteapta instructiuni, in caz ca e nevoie

      (Citează)

    • Articolul poate modifica afirmatia initiala doar prin eliminarea cuvantului “rapid”.
      Altfel, cea mai misto fraza citita intr-un articol anul asta:

      “Two of Elemental’s biggest early clients were the Mormon church, which used the technology to beam sermons to congregations around the world, and the adult film industry, which did not.”

        (Citează)

    • @C: Nu știu ce să zic. Adică pe de o parte sunt conștient că poți ascunde în software un backdoor care poate închide rețeaua timp de 5 ore ca avertisment. Sau un troian hardware care face același lucru.

      Pe de altă parte, operatorii folosesc niște firewall-uri puternice între rețeaua lor și exterior. Nu știu dacă vreunele sunt Huawei în ce avem acum în România, dar în viitor nu cred că vor fi. Ei se bazează pe aceste firewall-uri pentru a detecta rapid trafic suspect. Nu le cunosc încât să pot zice dacă sunt sau nu atât de performante.

        (Citează)

  10. Problema e ca trebuie sa dai inapoi banii de propaganda!… in poza nu e un AAU 5G Huawei, pare sa fie 5G Samsung :)
    Acum, sa nu schimbi poza chiar daca ti se cere… ca te faci de ras si-ti scade credibilitatea!…

      (Citează)

    • E o fotografie generică pe care o folosesc ca să mai rupă textul din articol cu o ilustrație. Or fi Samsung, nici eu nu mai știu unde le-am fotografiat.

      Ai citit și textul sau te-ai uitat doar la poze?

        (Citează)

  11. Parca “patronul” Huawei e un fost de prin armata lor. La ei ai voie sa detii firme mari doar daca iti da voie partidu’. Probabil gogoseriile sunt la liber. Tehnica e copiata la greu (eu nu stiu vreo realizare originala chinezeasca in domeniu) si vanduta mai ieftin ca sa ia ochii si sa te faca dependent de ei. I-as da afara in suturi, chiar daca asta implica ceva nemultumire a celor care nu vad dincolo de portofel (*). Cat despre “investitii” chinezesti, vedeti exemplul Africii…
    (*) iertati-mi cliseul. Trebuie sa ne dispensam de banii lor. In cazul asta banii miros foarte, foarte urat.

      (Citează)

    • Initial si eu am vrut sa ma iau de spionajul industrial pe care l-au practicat, dar apoi mi-am adus aminte ca multi s-au lansat asa, inclusiv Microsoft si Apple (doar ca evident la un alt nivel, ca na asta erau vremurile). Acum nu stiu daca merita aratati cu degetul pentru asta, iar pentru tehnologia 5G chiar nu au avut de unde sa o copieze. Aici si-au invatat lectia de la 4G unde au platit o gramada de bani pentru proprietate intelectuala catre celelate companii care sa dezvolte 4G. La 5G le-au luat-o inainte tocmai ca sa vanda ei acum patentele.
      Din pacate nu cred ca putem sa ii eliminam de tot din lumea telecom (cel putin in Europa).
      Personal eu ii invinuesc pentru ca au scazut mult calitatea serviciilor. Iti promit ca echipamentul lor face de toate… il cumperi si apoi stai in discutii intre biroul local si cel din China pentru dezvoltarea unor cerinte pe care ei de fapt nu le suportau… pentru ca ei nu stiu sa zica “nu”. Si discutiile astea se taraganeaza si incepi sa peticesti, sa improvizezi etc…

        (Citează)

  12. Pai Vodafone ( +O2+Telefonica) din UK a instalat deja echipamente 5G Huawei.
    Telekom si Telefonica din DE la fel. Vodafone din DE au avut echipamente 2,3,4G Huawei si acu pun Ericsson 5G in unele zone.
    KPN din Olanda pune deja Huawei 5G.
    Orange din Franta a avut 2,3,4G Huawei si a pus Nokia.
    Bell din Canada este pe echipamente Huawei.
    Si asa exemple mai sunt multe. Din ce-am inteles eu, marii operatori telecom schimba echipamentele la fiecare 4 ani.
    Ca idee, pe fiecare site ( piloni, terase) poti avea orice echipament, centralele in schimb sunt mai greu de schimbat ( alte echipamente, alte soft-uri).
    Pana la urma poti trece echipament Huawei prin link Ericsson samd.
    Parerea mea este ca daca existau brese de securitate sigur erau descoperite pana acu. Americanii vor sa limiteze Huawei ca nu mai au ceilalti producatori vanzari.
    In fine, vedem ce va fi.

      (Citează)

    • Emil: Din ce-am inteles eu, marii operatori telecom schimba echipamentele la fiecare 4 ani.

      Poate le schimbă pentru că se strică, nu schimbă vendorul și sistemul, că le-ar da peste cap toată rețeaua.

      Emil: Americanii vor sa limiteze Huawei ca nu mai au ceilalti producatori vanzari.

      Este chiar interesant de studiat motivația SUA, deși nu avem informații. Ei nu au un producător propriu de echipamente telecom, deci nu au interes direct. Cred că se uită că Huawei este poate cea mai mare companie chinezească ce activează în întreaga lume și este un punct bun de lovit în războiul lor comercial și de influență. Practic, nu vor ca o mulțime de bani să se ducă spre China, ci preferă spre Suedia, Finlanda sau Coreea de Sud.

        (Citează)

    • Ma rog stirea e tradusa prost. Aveti aici stirea originala. Vodafone procedeaza exact cum a decis si DT, vor folosi Huawei in zona de access doar (antene si rutere fara multa putere de procesare), nu in zona de stocare a informatiilor.

      https://www.theguardian.com/business/2020/feb/05/vodafone-to-remove-huawei-from-core-european-networks

      PS: Las aici o mica explicatie cu acces si core si diferenta dintre o retea de transport si una de telefonie mobila.

      O retea de transport are in general 3 zone: acces, aggregare si core. Reteau de transport este formata din echipamente de DWDM (care transporta semnal optic pe distante lungi, intre rutere) si rutere

      O retea de telefonie mobila functioneaza peste o retea de transport, insa ea are doar 2 zone principale acces si core. Echipamentele de baza ale unei retele de telefonie mobila sunt: antenele, “centralele telefonice” si baza de date. Antenele sutn in zona de access, “centralele telefonice” si baza de date in zona de core.

        (Citează)

    • Era de așteptat, din moment ce guvernul a decis oficial această cale. Mă aștept ca și România să facă la fel, de fapt. Dacă și Franța face ceva similar, cred că România va urma exemplul Vodafone și Orange din acele țări.

        (Citează)

    • Este ceva mai complicat la Core, din câte am înțeles eu. Nu știu la ce te referi prin baza de date. Dacă la cea cu abonați, aia este ceva adițional, de fapt. Ai nevoie de una, ca să ții evidența clienților, dar nu cred că intră în core în sensul de functionalitate absolut obligatorie pentru telecom.

      Din ce știu eu, în Core intră doar acele sisteme care asigură partea de mobilitate, adică țin evidența poziției generale a fiecăruia (nu musai nume și prenume, ci identificatori tehnologici) pentru a ști încotro să ruteze un apel sau un pachet de date. Mai adaugi niște gateway-uri și poate sistemele legacy de la generațiile anterioare.

      5G vine suplimentar cu un core distribuit în teren. Ca să obții latența aceea foarte mică, trebuie să duci o bucată de core lângă zona de interes pentru acel serviciu, de exemplu lângă fabrica ce are nevoie de așa ceva. Faptul că poți distribui core-ul în teritoriu, că poți face core local sau regional, este ceva nou în această generație.

      Că ulterior alt sistem contabilizează cât trafic a făcut fiecare identificator, se uită cui aparține și deci cui să emită factura, e altă treabă. N-aș numi asta core.

      E ca la o mașină. Câtă vreme ai șasiu, motor și transmisie, roți, o poți conduce. Acestea sunt sistemele care o fac “mașină”. Multe altele sunt mereu prezente în mașini, dar nu sunt de fapt obligatorii.

        (Citează)

    • Prin baza de date ma refeream la HLR. El are si functia de autentificare in retea. Daca iti inchizi telefonu si il de la el primesti acces in retea. Discutia despre core si acces cred ca merita separata pe partea de date si de voce. Ar fi mai simplu de explicat, daca e cineva interesat.

        (Citează)

  13. *router nu ruter, scuze.

      (Citează)

  14. “Nu deținute de stat, dar au niște legi care permit statului să ceară acces la datele oricărei companii care activează în China, inclusiv străine.”

    Pe scurt, SUA nu exclude un conflict militar cu China intr-un viitor apropiat si n-ar dori sa aiba cumva comunicatiile spionate de acestia. De asta se opune Huawei, bine pozitionata pe piata 5G si nu are nimic cu alte firme chineze cum e Xiaomi.

      (Citează)

    • Poate realizam ca tarile dezvoltate nu se ai ataca cu tancuri si ca informatia este cel mai valoros “obiect” in zilele acestea. Informatii financiare, informatii despre populatie, informatii … BIG DATA toti vor cat mai multe informatii pe care le analizeaza si le transforma in modele pe baza carorar fac previziuni de consum pentru un profit cat mai mare. Ma rog mai sus e vorba de furt de informatie, dar razboiul actual este de fapt informatic. Cine are cele mai multe informatii si putere de calcul sa inchida reteau energetica a celuilalt, sau sistemul bancare sau etc…

        (Citează)

  15. In Huawei baga bani statul chinez, ceea ce nu se intampla la celelalte companii vestice, de aici si diferenta de bani.
    Ani de zile Huawei a copiat fara jena tehnologia Cisco/Juniper stiind ca nimeni nu are ce sa le faca. Daca luai un switch/router Cisco si unul de la Huawei, din aceeasi clasa, singura chestie care diferea era logo-ul, in halul asta s-a copiat.
    Nu zic ca echipamentele nu sunt bune dar mai usor cu pianul dezvoltarilor pe scari.

      (Citează)

  16. Nu inteleg de ce ne preocupa Huawei si 5G-ul fara a avea studii de siguranta asupra acestei tehnologii?
    De ce sunt oamenii atat de bolnavi dupa 5G si ce au ei personal de castigat?
    Personal ma preocupa reducerea expunerii la radiatii de radiofrecventa atat pt mine cat si pt familia mea. Se ignora studiile independente si se merge pe recomandarile ICNIRP, recomandari clar influentate de lobbyul industriei.

    Cu cat se intarzie mai mult cu atat avem sansa sa identificam problemele cauzate, in alte tari, de aceasta tehnologie!

      (Citează)

  17. nwradu:
    E o fotografie generică pe care o folosesc ca să mai rupă textul din articol cu o ilustrație. Or fi Samsung, nici eu nu mai știu unde le-am fotografiat.

    Ai citit și textul sau te-ai uitat doar la poze?

    Citit! clar foarte bun, pare un articol foarte bine documentat si obiectiv!

    Altfel, daca poza nu e de pe net si spui ca e poza facuta de tine dar si ca nu-ti mai aduci aminte unde ai facut o poza asa de specifica atunci ma mir de cum de iti aduci aminte ce ti-au povestit tie CTOs din Romania cum ca gata, e sfarsitul lumii si ca Romania si Europa si Planeta ramane in lumea a treia a telecomunicatiilor din cauza Americanilor.

    Maine poimaine apare pe langa kit 5G comercial azi de la Ericsson, Nokia, Samsung, various OpenRAN vendors si network kit 5G de la Apple si tu zici ca e sfarsitul lumii:

    https://www.reuters.com/article/us-usa-trump-apple-5g/trump-wants-apple-to-be-involved-in-5g-infrastructure-building-in-u-s-idUSKBN1XV1FW

      (Citează)

  18. Legat de Huawei, eu cred ca lumea se concentreaza pe echipamentele de telefonie mobila si uita cat de prezenti sunt ei in alte zone ale telecomunicatiilor, cum ar fi retelele PON care duc FTTH la fiecare dintre noi in casa.
    Inside joke: BTW, who makes our guidance software? Si nu e doar o gluma…
    ONT-ul 8247H de la Huawei este calul de bataie al RDS, Telekom, Orange – pe astia ii stiu eu. Daca ei sunt in atatea case/firme, si nu pot fi scosi peste noapte (cu ce-i inlocuiesti? ZTE, really? n-or fi mai sigure FiberHome sau Fullwell!), atunci trebuie cumva sa vezi ce poti face ca sa pastrezi echipamentele chinezesti in retea, dar sa filtrezi/limitezi cumva traficul catre clasele de adrese chinezesti – desi, asa cum se spunea mai sus, uneori e nevoie de mentenanta la distanta…
    Pastrezi HLR, VLR, MSC, Media Gateway si ce mai ai in core pe europeni, desi-s mai scumpi, pui Billing-ul pe echipamente ceva mai renumite (Oracle, Dell, HP – astea nu cumva suna si ele acasa?!) si lasi partea de access (site-uri, BSC & comp) pe mana chinezilor… dar, ghici ce, telefoanele mobile sunt o buna cota de piata Huawei, si ne temem ca pot sa fie oprite de la distanta cele din core (ca nu cred ca isi inchipuie cineva ca poti sa exfiltrezi cantitati prea mari de date catre China prin firewall fara sa vada nimeni)!
    Cand s-a luat decizia globala de a merge pe calea mai profitabila de a subcontracta productia de echipamente catre uzinele Steagul Rosu (inclusiv Dell si HP fabrica in ograda Clevo!), nu se gandea nimeni decat la portofel, acum au inceput sa vada care e pretul ieftinelii! Intrebarea e daca vrei sa fii spionat de Unchiul Sam sau vrei sa te miroasa orezarii. Sau, o faci french style si ai Bull, Dassault, Alcatel – care totusi s-a lipit cu Lucent candva, si te bazezi oarecum pe cercetari nationale. Si nemtii (Fraunhofer va spune ceva? remember mp3?) incearca sa dezvolte tehnologii…

      (Citează)

  19. Nu a reusit nimeni până acum sa arate concret, cu cifre, de ce este bun “parteneriatul” cu sua. Vrajeala ca suntem aproape de rusi nu mai tine, doar asa, arunci cu rusul in discutie si gata, sclavia la marele american este justificată. Sperietura cu rușii ca sa justificam sclavia catre alții nu mai tine. Vad ca nu ai o problema cu motivul pentru care america se de peste cap sa blocheze huawei. Care este ala ? Aha, dar hai sa facem ca ei, altfel, stiti voi, ne ataca rușii. America este cea mai egoistă in relatii internationale tara din lume dupa israel, nu imi puteti arată nici un deal din ultimii 30 de ani care sa nu beneficieze mult mai mult americii decât respectivului “partener”. America este dusmanul lumii care pozeaza in salvatorul ei. Nici nu as putea sa accept sa vorbesc cu o țară care pentru un plus de avantaj economic si profit, nereușind să facă față pe bune in orice piata cu adevărat concurențială, renunta la acordul de la paris si elimina majoritatea protecțiilor mediului din legislație ca sa poata polua la greu poate poate devin competitivi. Americani ca politica externă și relații de afaceri sunt niște jeguri arogante care au impresia ca toti trebuie să se ploconeasca in fata banilor lor printati. Trump doar ce arata asta direct fara ascunzisuri, arată fata adevarata a americanului. Si toata lumea, bine, mai puțin sclavetii, este dezgustată.

      (Citează)

    • “nereușind să facă față pe bune in orice piata cu adevărat concurențială”: China vine pe piata concurentiala cu bani de la stat, destul de fair play ce sa zic :)

        (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus