un blog de Radu Dumitru

asus s5507

►► Ofertele continuă la: eMAGFashion DaysFinestoreDysonFlip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄

asus s5507

Review: Epson EF-100, proiector laser portabil și foarte luminos

13 Jan 2020  ·

TEHNOLOGIE  ·

7 comentarii

Am testat acest proiector laser Epson EF-100 care m-a uimit prin luminozitatea de care dă dovadă. Este primul proiector la care am simțit că imaginile se văd bine chiar și cu lumina aprinsă și draperiile trase în cameră, ceea ce nu poți spune despre foarte multe astfel de aparate.

Epson EF-100 folosește un laser ca sursă de lumină, nu o lampă clasică precum multe alte modele din piață, iar asta îi oferă o durată de viață foarte mare. Epson estimează până la 20.000 de ore pentru EF-100 înainte de a fi nevoie să schimbi sursa de lumină, adică vreo 11 ani dacă îl folosești 5 ore per zi, deci practic cred că nu vei schimba niciodată nimic la acest proiector. Mai mult, vine cu garanție de 5 ani.

Specificații Epson EF-100W/B:

  • sistem 3LCD, sursă de lumină laser, contrast 2.500.000:1, output 2000 lumeni
  • dimensiunea maximă de proiecție 150 inchi, raport distanță între 1,04-1,40 la 1
  • rezoluție 1280 x 800 px
  • keystone 45 grade vertical și orizontal
  • intrare HDMI, are și USB pentru alimentarea unor dispozitive tip Chromecast, ieșire jack audio, ieșire bluetooth pentru sunet
  • difuzor 5W integrat
  • consum maxim 172 W
  • dimensiuni 210 x 230 x 92 mm, greutate 2,7 kg
  • mai multe detalii găsiți pe site-ul oficial

Preț: 4.000 lei la eMAG.

AMBALARE ȘI ACCESORII INCLUSE

Cutia este surprinzător de mică pentru un proiector, Epson EF-100 nefiind un model voluminos. Am găsit în cutie un cablu de alimentare și o telecomandă de control.

CUM ARATĂ PROIECTORUL

Epson EF-100 are un design un pic atipic. Este o cutie rectangulară, făcută numai în unghiuri drepte, fără porturi vizibile, cu doar câteva mici butoane de control pe partea superioară. Este ușor de transportat, că are doar 2,7 kilograme și dimensiuni cât să-l poți ține lejer într-o mână, ceea ce zic eu că-l face foarte bun pentru portabilitate, de exemplu pentru mers cu el la client pentru prezentări business sau de mutat rapid dintr-o cameră în alta, după nevoie — asta la pachet cu luminozitatea mare pe care o oferă și care-l face util inclusiv în camere luminoase.

În partea din față, plasat în colț, este lentila proiectorului. În partea de sus se află un reglaj manual de focalizare, butoane pentru keystone (adică deformarea imaginii pentru a compensa utilizarea proiectorului dintr-un unghi diferit, că de obicei nu proiectezi perpendicular pe ecran/perete), butoane pentru reglarea volumului și câteva LED-uri de stare.

În partea din spate se află de fapt porturile, ascunse sub un capac perforat. În loc de port HDMI, avem însă un cablu HDMI cu conector mamă, în care poți înfige un dispozitiv stil Chromecast sau cablul HDMI de la un laptop sau dvd/blu ray-player sau un stick Android oarecare.

Există acolo și un cablu USB care poate să ofere alimentare unui Chromecast conectat la intrarea HDMI. Acest cablu USB, care poate scoate 2 amperi, este de fapt un cablu USB-A la un capăt și micro-USB la celălalt capăt. Dacă nu ai nevoie de microUSB, ci de USB-C, este suficient să cumperi orice cablu USB-A la USB-C de, să zicem, 30 centimetri, și să-l înfigi în proiector pentru a face “upgrade-ul” la USB-C.

Capacul poate fi  pus la loc peste un Chromecast sau altă formă de dongle Android, cum sunt destule prin piață, că e suficient loc acolo. Dacă nu-i loc sau dacă vrei să conectezi un cablu HDMI de la alt dispozitiv, lași capacul deschis. Mi s-a părut un sistem ingenios, care face proiectorul să arate bine.

Undeva pe lateral, tot sub un capac, este și ieșirea de sunet pe jack audio, iar sub el conectorul de alimentare. Proiectorul dispune oricum de difuzor integrat și are și bluetooth în caz că vrei să conectezi o boxă wireless pentru sunet.

Pe partea de jos este clasicul filet pentru prindere pe un suport pe tavan. Tot în partea de jos, în față, are un mic picioruș argintiu, reglabil, ca să poți înclina rapid proiectorul dacă-l pui pe masă și proiectezi în sus. Eu am testat varianta neagră (cod EF-100B), dar există și una albă (EF-100W)

Telecomanda este simplă, dar are toate butoanele necesare pe ea. Per total, EF-100 este bine făcut, n-am găsit nimic de care să mă plâng, poate doar lipsa unei balamale pentru acel capac, ca să nu riști să-l rătăcești.

CUM FUNCȚIONEAZĂ EF-100

Cei de la Epson arată pe site că acest model EF-100 poate fi utilizat în diverse poziții, inclusiv pus vertical pentru a proiecta pe tavan sau pus pe lateral pentru a proiecta imaginea la 90 de grade, stil portrait, că poate te uiți doar la clipuri pe Instagram. În caz de nevoie, o poți roti din meniuri.

Dacă ați citit specificațiile hardware, ați văzut deja că rezoluția nativă este de 1280 x 800 pixeli, deși acceptă și semnale de altă rezoluție la intrare. Este o rezoluție slabă față de alte modele, dar este gândit pentru alte scenarii de utilizare.

Practic, Epson nu a creat acest proiector pentru un caz home cinema clasic; pentru astfel de aplicații, au alte proiectoare ce urcă până la 4K. Epson EF-100 este gândit pentru divertisment general, pentru setup rapid când vin prietenii sau familia și vreți să vă uitați la o imagine gigantică, pentru a fi ușor de luat la drum într-un weekend la munte sau de dus rapid dintr-o cameră în alta.

Poate fi dus rapid la o prezentare făcută unui posibil client, mai ales că luminozitatea sursei laser îl face foarte util în camere iluminate, iar faptul că este gata de acțiune în doar câteva secunde elimină timpii lungi de pregătire.

Având în vedere conectivitatea sa, e gândit mai degrabă pentru Netflix, YouTube și alte asemenea surse, este pentru fotografii și altele. Faptul că are bluetooth pentru a fi conectat la o boxă bluetooth, cel mai probabil tot portabilă, indică suplimentar tipul de aplicații pentru care a fost gândit (nu că n-ar scrie asta, de fapt, inclusiv pe site-ul oficial).

Se și montează foarte rapid. Dacă-l pui pe masă și îi reglezi piciorul de sprijin (îl ridic, apeși un buton, piciorul iese din carcasă în spațiul permis), proiectul își face automat un keystone pe verticală, adică o corecție de perspectivă, iar tu nu mai ai de făcut decât pe cea orizontală, dacă este cazul, iar pentru asta ai butoane pe telecomandă.

Luminozitatea, vă spuneam, este foarte puternică. Imaginile sunt foarte vii într-o cameră întunecată, dar se văd foarte bine și într-o cameră iluminată. Epson zice că-i din gama home entertainment, dar luând în considerare tot ce-am spus mai sus, merge foarte bine și în mediul business pentru diverse tipuri de prezentări.

Mai jos este fotografiat într-o cameră cu lumina aprinsă și draperiile deschise în mijlocul zilei:

Culorile sunt bune, vii, nimic de reproșat la acest capitol, cum de altfel mă și așteptam de la un proiector laser. Există patru moduri diferite de culoare (Bright Cinema, Natural, Cinema etc), similar cum și televizoarele pot schimba între diverse setări, și poți regla și luminozitatea totală între 50% (mod Eco) și până la 100%.

Pentru un proiector mic, EF-100 poate genera o imagine foarte mare, de până la 150 de inchi, adică 3,75 metri în diagonală și cu o distanță de proiecție bună, raportul fiind de 1,04:1 (adică pentru o imagine lată de 1 metru, proiectorul trebuie să fie tot cam la 1 metru distanță de perete/ecran).

O problemă minoră este că negrul nu-i foarte intens și în jurul imaginii “utile” apare un fel de halou gri spre negru. Soluția este sa amplasați proiectorul la distanța potrivită de perete pentru a nu apela la funcția zoom, care creează acest efect periferic deoarece reduce digital imaginea pentru a o face mai mică, iar în afara ei se proiectează negru, care nu-i foarte intens. Altfel spus, dacă vreți o imagine mică, încercați să duceți proiectorul mai aproape de ecran/perete în loc să utilizați funcția de micșorare digitală a imaginii.

Poziționarea proiectorului la distanța adecvată reduce și un alt efect nedorit, cel de screen door, când în jurul fiecărui pixel apare un mic contur negru. Acesta este mai greu de văzut, trebuie să vă duceți lângă perete ca să vă prindeți despre ce vorbesc, dar poate fi eliminat prin plasarea corectă a proiectorului.

Difuzorul integrat, 5W, își face bine treaba. Nu-i vreunul remarcabil, dar este mai bun decât marea majoritatea a difuzoarelor de laptop, să zicem, și oferă sunet bun în special pe voce, deci este util în filme. Dacă vreți mai mult, utilizați ieșirea pe jack audio a proiectorului sau conexiunea bluetooth cu o boxă wireless.

M-am uitat la diverse clipuri din YouTube și filme de pe Netflix, rulate direct din laptop, și toate s-au văzut bine. Culori plăcute, imagini fluente, sharpness bun pentru streaming. Nu mi-a venit să cred că-i doar 1200 x 800 pixeli, am căutat prin trei surse confirmarea rezoluției pentru că vizual nu simțeam nici o problemă.

Nivelul sonor al proiectorului este redus dacă stați cu luminozitatea pe la 80%. Peste această valoare începe să facă mai mult zgomot sistemul de răcire, dar tot nu foarte deranjant. Stați la 80% și probabil veți avea în jur de 22 dB, zice o aplicația de sonometru de pe telefon.

Per total, proiectorul Epson EF-100 oferă o experiență bună dacă vrei un aparat portabil care să genereze imagini de dimensiuni mari, dar strălucește (pun intended) cu adevărat în camere deja iluminate, unde sursa laser asigură totuși imagini clare, viu colorate, foarte vizibile. Într-un mediu întunecat strict de home-cinema, sunt alternative cu rezoluție mai mare pe piață.

CE E BINE

CE E RĂU

  • Foarte portabil, compact, ușor.
  • Culori și luminozitate bune datorită sursei laser.
  • Durată mare de viață tot datorită sursei laser.
  • Difuzorul integrat.
  • Negru nu foarte intens.
  • Fără reglaj avansat al lentilei.

CONCLUZIE

Epson EF-100 poate fi un proiector excelent în anumite situații, de exemplu când dorești portabilitate și performanță în condiții diverse de iluminare, având o versatilitate mare în aplicații moderne de divertisment sau business. Lăsând la o parte deci rezoluția sa, are doar mici dezavantaje (fără zoom optic, lens shift, negru nu foarte intens) pe care le veți observa într-o cameră întunecată și pe surse de calitate video înaltă.

Preț: 4.000 lei la eMAG.

asus s5507

    7 comentarii

  1. Nu e vorba că are preț 4000 de lei, cât un super televizor. Eu nu prea înțeleg, practic, dacă nu ești cârciumă, să difuzezi meciuri pe terasă, ce poți face cu chestia asta?

      (Citează)

    • In teorie, ai putea sa te joci la consola in split screen atunci cand dai petreceri. Insa, la rezolutia aia…

        (Citează)

    • cursuri, prezentari, discurs, conferinta, sedinta… cu asta faci bani, nu stai acasa pe canapea si pierzi timpul degeaba

        (Citează)

  2. Pacat de rezolutie.

    Am un Epson 1080p de cativa ani la care am deja peste 6000 de ore si ma gandeam sa-i fac un upgrade sau sa-i schimb lampa.

    Din pacare rezolutia ii un dealbreaker :(

      (Citează)

  3. Mihai Oprisiu:
    cursuri, prezentari, discurs, conferinta, sedinta… cu asta faci bani, nu stai acasa pe canapea si pierzi timpul degeaba

    Ultima dată când am organizat o prezentare pe proiector a fost pentru 150 de persoane, eu cred că pentru client, unde se presupune că sunt 10 oameni în sală e suficient un TV de 125. Și da, eu fac bani din asta.

      (Citează)

  4. L-am avut și eu la teste. Confirm că se vede și se aude bine în gama asta de preț, chiar dacă rezoluția e doar HD. A fost redus și la 3300 pentru vânătorii de oferte.

    Eu i-am conectat un Chromecast și nu mi-a încăput cu capacul închis.

    Motivul pentru care mi se pare o achiziție interesantă este că îți dă o senzație mai cinematică decât un TV simplu…are parcă alt farmec imaginea proiectată. Ideal este să ai și un ecran de proiecție pentru o imagine mult mai bună.

    Un alt avantaj este că poți să ajungi la o proiecție cu diagonală de peste 3 metri…e mai dificil într-un apartament, dar într-o curte, la casă e foarte tare de văzut filme, meciuri, chiar și jocuri.

    Singurul lucru care nu mi-a plăcut este acel halou în jurul imaginii de care vorbește Radu. Are ajustări limitate și trebuie să te plimbi cu el până găsești imaginea potrivită.

      (Citează)

  5. Mihai Oprisiu, eu am gândit în cheie home cinema, după ce am văzut prezentări cu youtube, filme etc. Da, orice poate fi folosit personal sau corporate.

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus