un blog de Radu Dumitru

asus s5507

►► Ofertele continuă la: eMAGFashion DaysFinestoreDysonFlip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄

asus s5507

Mega Image a introdus case de marcat self-service

31 Jan 2020  ·

FOOD & LIFESTYLE  ·

28 comentarii

La Mega Image-ul de la Șincai, care este cel mai mare din cele 4 din jurul meu (fără a număra Shop&Go-urile), au fost introduse case de marcat self-service, unde scanezi și plătești singur. Sunt trei la număr și sunt de ajutor când ai puține produse, știi ce să faci la ele și vrei să sari peste cozile mari de la celelalte case.

Le-am folosit cu mare eficiență acum câteva zile, când la toate casele cu casier erau cozi de 3-4 persoane. Și la cele self-service erau oameni, dar am așteptat 20 de secunde după cineva, apoi mi-am scanat singur cele 10 produse, am plătit cu telefonul și am plecat din magazin.

În același timp, un domn pe lângă care mă strecurasem pentru a ajunge la casa mea nici măcar nu avansase la rândul său, unde avea alți 3 cumpărători în față. Avantaj eu și self-service!

Problema acestor case este că sunt din cele cu cântar de control, care reprezintă o experiență frustrantă pentru client. Cu cântar, adică trebuie să pui cu mare grijă produsele pe acesta după ce le scanezi pentru ca un sistem automat să verifice că nu cumva scanezi un produs ieftin și de fapt cumperi altul scump (și face asta comparând greutatea cu cea din baza de date).

Sistemul acesta creează uneori probleme atunci când cântarul nu reușește să detecteze produse foarte ușoare. De exemplu, după ce pui vreo 3 kilograme acolo, mult noroc să-ți detecteze și un pachet de gumă de 10 grame. Sau o pungă ușoară ca fulgul.

I get it, Mega Image se teme de hoți, dar există o persoană care supraveghează oricum acele trei case de marcat. Vreau să felicit pe această cale pe cei de la Carrefour care, spre deosebire de Auchan și IKEA (unde mai sunt case DIY), au eliminat sistemul acesta cu cântar și merg pe încredere, plus o supraveghere destul de lejeră. Există o persoană aflată în preajmă mai degrabă ca să te ajute în caz de probleme, nu ca să te verifice că nu cumva scanezi o etichetă dezlipită de pe salamul Victoria și lipită pe unul de Sibiu.

Cele de la Mega Image acceptă și maximum 15 produse. Nu văd de ce ar exista această limitare, care-i scrisă pe un panou la intrarea în acea zonă. Nu cred că-i o limitare în software-ul casei. La o adică, poți intra acolo cu oricâte produse și faci mai multe bonuri de câte 15 produse. Ideea de limitare în sine, însă, este și ea frustrantă.

Înțeleg și aici. Sunt gândite pentru cei cu puține produse. Momentan, însă, aceste case stau mai mereu goale, că totuși sunt puțini oameni care 1) știu ce au de făcut acolo la casă și 2) plătesc cu cardul. Limitarea aceasta cu “hai să le păstrăm pentru cei cu puține produse” e utilă abia după ce vor deveni mai mereu aglomerate și ele.

Apropo, la Carrefour Băneasa chiar se întâmplă asta. Au vreo 10 sau 15 case DIY, unele mici, unele mari cu bandă rulantă, și sunt aproape mereu pline, ba chiar cu 1-2 persoane așteptând la fiecare dintre ele. Dacă ai persoane în față la o casă DIY, mai bine te duci direct la una cu casier care are o coadă la fel de lungă. Într-o astfel de situație, casierul este mai rapid.

Chiar și cu astfel de probleme, însă, când e coadă mare la casele normale, te salvează o casă din aceasta self-service, așa că mulțumesc Mega pentru ele. Le-am folosit deja de 3 ori și le voi folosi în continuare.

asus s5507

    28 comentarii

  1. Cred că le-am folosit de 20 de ori, dar nu am văzut limitarea de 15 produse :)). La început am strâmbat din nas, lumea nu se descurca, angajații care dădeau sfaturi acolo erau prea solicitați și se aștepta cam la fel ca la o casă cu om. Mie mi se părea incomod pentru că nu-mi puneam ce scanam în sacoșa proprie de la început și stăteam mult după să le așez și simțeam că fac ceva greșit. Apoi o angajată mi-a arătat că am buton de “pungă proprie” cât capul meu la începutul procesului și a mers mult mai repede așa.
    Eu merg des la Mega și iau puține produse, plătesc mereu cu card, deci mi se potrivește la fix.
    La Auchan merge mai greu pentru că se plătește și cu cash, bonuri de masă… parcă, iar oamenii au mult mai multe produse de scanat și nu au viteza unui casier. Mi s-a părut dubios controlul la ei, totuși. Poate am nimerit eu un nene mai zelos și aproape că m-a și buzunărit. Asta chiar la început, când au pus case self scan în Afi.

      (Citează)

  2. Cristian Severius

    31/01/2020 la 7:20 AM

    In Republica Cehă, Slovacia, etc, sunt astfel de case la Tesco. Sunt in jur de 10-15. Însă nu inteleg asta cu limitarea. Aici nu ai o limită( poti avea câte produse vrei).

      (Citează)

  3. Dacă lumea ar folosi aplicația Carrefour Pay si-ar scana produsele din timp ce le pun in coș iar la self checkout ar scana doar codul generat de aplicație si plăti ar dura maxim 10 secunde de om. Carrefour are cel mai bun sistem de self checkout dintre toate, din păcate puțini știu să îl folosească eficient si stau sa piardă vremea cu scanatul produselor unul cate unul direct la casă. Consider ca aici e si problema retailer-ului care poate ar trebui sa demareze o campanie mai eficientă de informare a clienților in legătură cu avantajele aplicației.

      (Citează)

    • E mai incomod si dureaza mai mult, pentru mine, sa stau sa scot telefonul la fiecare raft din magazin, sa-l deblochez, sa intorc produsul pe toate partile pana gasesc codul de bare,si sa scanez in aplicatie. Plus ca aplicatia mai da rateuri gen pierdut lista de produse deja scanate.

      Asa ma duc cu toate la casa si le trec prin fata scannerului unul cate unul. Scannerul de la automate e mult mai rapid si mai sensibil decat camera telefonului meu, am ambele maini libere, pun produsele direct in plasa, mi se pare mult mai eficient.

      Da, pentru cei din spatele meu de la casa dureaza mai mult decat daca as avea totul scanat. Solutia ar fi sa aiba case dedicate pentru cei cu aplicatia.

        (Citează)

    • Alexandru Teican

      01/02/2020 la 9:01 AM

      Grosul de cumpărături îl fac in Carrefour. Nu am avut nici cea mai vagă idee ca exista opțiunea asta in aplicație.

      Tocmai ce-am instalat-o.

        (Citează)

  4. Sunt case din astea si la Mega din Plaza.
    Povestea un nene de la paza din Auchanul din Afi ca oamenii sunt foarte inventivi la casele astea de self pay (de genul un produs scanat, 2 nescanate si bagate direct in sacosa). Nu am detalii, sper din suflet sa nu impute pierderile angajatilor.

    Asa imperfecte cum sunt casele astea self
    service, sunt clar un pas inainte

      (Citează)

  5. in japonia, cosul cu care umbli in mana iti face totalul. in japonia, unde nu exista gardieni la magazine. doar ca o curiozitate

      (Citează)

    • Teoretic nu-i greu de introdus, dar la noi nu cred că merită investiția.
      Decathlon are un sistem în care la casă pui toate produsele într-un coș și se face automat totalul, nu le scanează pe rând.

        (Citează)

    • Lucian:
      in japonia, cosul cu care umbli in mana iti face totalul. in japonia, unde nu exista gardieni la magazine. doar ca o curiozitate

      nu stiu in Japonia ai fost tu dar in aia in care am fost eu am vazut asta cu cosul intr-un singur lor. nici self check-out nu prea au, casierele sunt baza si asta pt ca japonezii pun un pret enorme pe serviciul de calitate: omul ala de la casa iti va pune produsele in punga, iti va multumi de o mie de ori, it ida restul, e o intreaga ceremonie.

      apoi da, nu prea vezi paznici :)

        (Citează)

  6. Nu inteleg mentionarea Shop&Go in contextul “cel mai mare Mega Image”, fiind imposibil ca un Shop&Go sa se compare vreodata cu un Mega Image normal.

    Ceea ce as vrea eu este casa dedicata pentru cei care platesc contactless si au cumparaturi in limita pentru care nu este nevoie de PIN. Asta ar fluidiza operatiile in orice retail.

    Pasul urmator ar fi casa dedicata pentru bosorogi care platesc numerar si vor restul la ultimul ban, sa nu mai stam sa asteptam sa termine de terorizat saraca femeie de la casa.

      (Citează)

    • Gaelex: Nu inteleg mentionarea Shop&Go in contextul “cel mai mare Mega Image”, fiind imposibil ca un Shop&Go sa se compare vreodata cu un Mega Image normal.

      era in contextul “cele 4 din jurul meu”

        (Citează)

    • @Gaelex si ce faci daca ai facut calculul gresit si in loc de 99 de lei, pretul total al produselor este de 100 lei si 50 de bani?
      Bagi frumos toate produsele inapoi in cos si te duci sa stai la coada la casa normala?
      Sau te bagi in fata la coada normala, fiindca tu deja ai asteptat o data?

      “bosorogi care vor restul” – este normal sa primesti restul la casa, anormal este ca sa desconsideri o anumite categorie de persoane doar pentru ca se misca mai lent decat tine.

      Problema nu o reprezinta “bosorogii”, ci magazinele care nu angajeaza suficienti casieri… sau nu dau salarii suficient de mari ca sa isi pastreze casierii existenti.

        (Citează)

  7. astea is probleme mici, care pot fi depasite.

    Sistemul se va impune sau va muri in functie daca oamenii vor fi cinstiti sau nu.

    Zicea unul ca in America de Sud pierderile firmelor sunt ca si cum ai mancat de viu de furnici. Un milion de muscaturi mici.

      (Citează)

  8. Nici mie nu-mi place ideea cantarului… Inițial nu am observat cantarul și nu înțelegeam de ce îmi tot da eroare și trebuia sa vina angajatul sa ma ajute (de exemplu la legume și mai ales la cele la bucata). Angajatul cred ca era deja stresat de sistem pt ca la sfârșit aproape s-a răstit la mine pt ca l-am chemat a 3-a oara. BTW, asta e in Cluj

      (Citează)

  9. Aștept să le introducă la mai multe. Am unul lângă mine și chiar ar fi binevenite. Având în vedere că seara stai și câte 20 min la coadă, fiind una sau cel mult 2 case deschise.

      (Citează)

    • Adica firmele aste pun clientul sa faca munca pe care ar trebui sa o faca un angajat platit.
      Eu sa fiu multumit..ca nu e coada.
      Adica in loc sa angajeze mai multi si sa deschida casele ce le tin inchise tot timpul, dauboamenii afara ca pun clientul sa munceasca.
      Pai ce…la casele “rapide” sunt produsele mai ieftine daca muncesti pt serviuciul ala?
      Sau iese magazinul in avantaj ca au concediat angajatii?
      Trendul e ingrijorator…numai ca lumea nu gandeste ca de fapt sunt locuri de munca pierdute pt profitul corporatilor…

        (Citează)

    • O sa mai fie o bună bucată de timp angajați în magazine, cineva trebuie sa mute dintr-un loc in altul marfa.
      Daca porți la inimă soarta angajaților din magazine ar trebui sa boicotezi mega de exemplu si sa le scrii un mesaj cu asta, fiindcă le da salarii mici angajaților, daca va adunați mulți care sa le scrie email ca in viitor nu o sa mai faceți cumpărături la mega pana nu le cresc salariile oamenilor ai face mai mult pentru ei decat faci acum cu faptul ca esti contra casele de marcat fara operator. Esti ca englezii din timpul industrializării, ohh vai vin mașinăriile ne iau locurile de muncă…

        (Citează)

  10. Cea mai proasta implementare de case self service ever.
    Peste tot unde sunt case din astea le-am folosit fara probleme, numai la mega nu m-am descurcat.

    Instructiunile nu numai ca nu sunt clare, dar sunt confuzante: de ex. am observat ca pe ecran cantarul ala de control apare in cealalta parte decat este el in realitate.
    Sistemul este slow si se blocheaza.

    Persoana aia care era acolo sa supravegheze alerga in continuu de la un client la altul.

      (Citează)

  11. IKEA nu are sistem cu cantar, sau cel putin nu avea in Noiembrie 2019 cand am fost eu pe la ei ultima data si am folosit sistemul de self checkout.

    Kaufland are in schimb si nu merge niciodata bine. Am incercat sa folosesc sistemul de 2 ori, am avut probleme cu el de fiecare data si am renuntat. Din fericire oricum nu imi place sa imi fac cumparaturile in Kaufland.

      (Citează)

  12. ITranceYou:
    Dacă lumea ar folosi aplicația Carrefour Pay si-ar scana produsele din timp ce le pun in coș iar la self checkout ar scana doar codul generat de aplicație si plăti ar dura maxim 10 secunde de om. Carrefour are cel mai bun sistem de self checkout dintre toate, din păcate puțini știu să îl folosească eficient si stau sa piardă vremea cu scanatul produselor unul cate unul direct la casă. Consider ca aici e si problema retailer-ului care poate ar trebui sa demareze o campanie mai eficientă de informare a clienților in legătură cu avantajele aplicației.

    @itranceyou

    Eu eram mega fan al aplicații carrefour pay, oricum aveam lista pe telefon și deobicei stăteam cu el în mână, scanam puneam in coș direct în pungă, plus că vedeam și prețurile la produsele care nu aveau etichetă. Dar a venit update-ul și s-a transformat aplicația în Carrefour și surpiză îmi arăta că sunt în hypermarket dar îmi scana ca și cum aș fi într-un Carrefour express aflat la 5 km distanță. Am sperat că se rezolvă, dar surpiză nu s-a rezolvat așa că săptămâna trecută am dat uninstall la aplicație. Bineînteles am luat la rând toate meniurile din aplicație să schimb magazinul și degeaba.
    Singura hiba la aplicație era că mă punea să stau la casa self ca să scanez și să dau cu cardul…iar la casele self de multe ori sunt persoane care se mișcă foarte încet, adică ei dacă s-ar duce la casă normală ar termina mai repede decât dacă stau și le scanează singuri.
    Carrefour Pay + Casă dedicată Carrefour Pay și aia e in mai puțin de 1 minut ai achitat și ai ieșit.

    La Kaufland sistemul e mai greoi, iar de multe ori se blochează casele și trebuie resetate, noroc că acolo fac doar cumpărături mici.

      (Citează)

    • Cristian Verestiuc

      31/01/2020 la 10:26 PM

      Răzvan, e simpla si exista si afară. La Tesco.un card de discount se face pe loc(durează 5 minute maxim). Apoi daca ai card Tesco,sunt scanere la intrare. Care scanează, adună cosul,mergi la casele de plata individuale si rezolvi imediat. Probabil poti si cu telefonul,nu am.incercat. e un sistem.simplu si ieftin. Nu înțeleg de ce nu introduc mai.multi.competitoei.

        (Citează)

  13. Va complicati fara sens. Eu marg cu cash, pun produsele pe banda, apoi dau banul casierului. Clasic si eficient.

      (Citează)

  14. Si Auchan are limitarea asta stupida si ma enerveaza de mor. Nu poti intra nici cu cosul mare acolo, trebuie sa ai doar cateva produse, iar cantarul da rateuri la ordinea zilei.

    Am fost surprins weekend-ul trecut cand am fost la Carrefour si am vazut ca nu e cu cantar si merge mult mai repede.

      (Citează)

  15. Merge foarte prost sistemul ala de la Decathlon, mai ales cand pui mai multe produse identice. Am vazut ca multi casieri nu mai risca si te roaga sa bagi produsele pe rand.

    nwradu:
    Teoretic nu-i greu de introdus, dar la noi nu cred că merită investiția.
    Decathlon are un sistem în care la casă pui toate produsele într-un coș și se face automat totalul, nu le scanează pe rând.

      (Citează)

  16. Mie îmi plac toate sisteme de self service, cand pot la ele ma duc. Eu in principiu cred ca cele cu cântar sunt viitorul, e mai bine pentru toată, singurul inconvenient cu ele e ca nu mai pot sa beau din apa înainte sa ajung la casă dar asta e, si in străinătate cele cu cântar sunt răspândite, si un alt bonus la ele e ca nu se mai uita nimeni suspicios la tine cand cumperi 2-3 kg de banane sau potocale si nu le pui in punga ca oare lea cântărit, la un auchan m-a si întrebat cel de la securitate ca sigur le-am cântărit.

    Cele din Kaufland au cântar uriaș încape acolo tot ce vrei si poți sa intri cu căruciorul, la kaufland problema e ca de obicei e acolo un paznic care nu prea face nimic si un angajat dupa care trebuie sa aștepți de obicei daca ai pus de exemplu alt fruct sau probleme de genul.

    Sistemul de la Carrefour e foarte bun, puține erori, angajatul vine doar cand trebuie sa valideze o reducere sau la produse alcoolice.

    Auchan au mai multe tipuri de aparat, la unele softul si aparatul arata de parca au fost facute cu un topor, altele sunt ok, ei au si cel mai tâmpit sistem in care stai la rand la sa iti scaneze cineva lucrurile ca apoi sa plătești la un aparat.(concluzie trasă după trei auchanuri vizitate, cu trei sisteme diferite)

    Cele de la Mega merg bine le-am încercat in Băneasa concept acum o luna, apropo noapte sunt oprite ca nu au destui angajați, miercuri la 23 erau in total 2 angajați prin magazin

    Lild nu cred ca o sa le aduca prea rapid chiar daca in anglia de exemplu au dar in țările vecine inca nu au apărut

      (Citează)

  17. Nu știu ce să zic despre Carrefour și casele lor self-service, având în vedere că în cel mai mare Carrefour din județ, aflat în incinta Shopping City Timișoara, casele self-service sunt identice cu cele folosite de angajați pe casele de marcat și sunt complet neintuitive. Înțeleg că se cereau case self-service, dar chiar nu aveau o soluție care să nu necesite 15 minute de training înainte? O fi vreo metoda subtilă de recrutare, de ex. dacă ieși în mai puțin de 3 minute, te așteapta o HRistă la colț să-ți ofere un post permanent.

      (Citează)

  18. LIpseste lidl-ul :)

      (Citează)

    Alătură-te discuției, lasă un mesaj

    E-mail-ul nu va fi publicat. Fără înjurături și cuvinte grele, că vorbim prietenește aici. Gândiți-vă de două ori înainte de a publica. Nu o luați pe arătură doar pentru că aveți un monitor în față și nu o persoană reală.

    Apăsați pe Citează pentru a cita întreg comentariul cuiva sau selectați întâi anumite cuvinte și apăsați apoi pe Citează pentru a le prelua doar pe acelea. Link-urile către alte site-uri, dar care au legătură cu subiectul discuției, sunt ok.


    Prin trimiterea comentariului acceptați politica de confidențialitate a site-ului.



    Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.

    Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri

    Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.

sus