►► Ofertele continuă la: eMAG・Fashion Days・Finestore・Dyson・Flip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄
CFR Călători a anunțat că trenurile care s-au întors duminică 26 ianuarie 2020 de pe Valea Prahovei au avut capacitatea dublată. A fost weekend prelungit și un număr foarte mare de turiști în stațiuni.
Eu nu înțeleg rostul acestei măsuri, ba chiar o văd ca pe una care anunță incompetența managerilor CFR. Măsura ar fi fost bună dacă s-ar fi aplicat și la dus, adică vineri, și dacă ar fi fost anunțată din timp, cu vreo două săptămâni înainte, că doar se știa că este un weekend prelungit cu ocazia zilei libere de Unire.
Adică CFR a arătat că pot suplimenta capacitatea trenurilor, dar n-a făcut-o din timp pentru că… nu se știe. N-au vrut. S-au gândit la asta duminică dimineață. Nu știu.
Mă întreb și cum a anunțat CFR acest lucru turiștilor de pe Valea Prahovei. Oare crede că aceștia, în timp ce se distrează la munte, se mai uită din când în când și pe pagina de Facebook a CFR? Sau că, înainte să plece acasă cu mașina sau ce-or putea, trec pe la gară și verifică dacă nu cumva mai e loc în tren?
Dar na… s-a făcut treabă, s-a dat comunicatul, trenurile au mers la capacitate mare, dar oamenii au vrut în continuare să se înghesuie pe DN1.
Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.
Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri
Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.
26 comentarii
30/01/2020 la 4:19 PM
Fu facuta de noul director de la CFR, Costescu, fost ministru tehnocrat la transporturi, care in vinerea aia a intrat in paine ca director general al cfr calatori. In conditiile astea nu aveam cum sa faca dinainte.
Dorin(Citează)
30/01/2020 la 4:22 PM
Nu e nevoie sa anunte ca au fost suplimentate trenurile. Oricum cererea e mare, multi nu prind bilete si vagoanele sunt arhipline, chiar si in picioare. Apar scandaluri, injuraturi etc. Ce au facut a fost o normalitate si banuiesc ca au vandut toate biletele. Se putea si mai bine? Nu, ca efectiv nu mai au vagoane, dar eu zic ca cererea e mult mai mare (cel putin in weekend sau de sarbatori, zile libere). La dus nu-i nevoie, ca multi pleaca de joi, apoi vineri, sambata si chiar duminica (turisti de o zi, plimbare pe munte). Dar duminica la intoarcere catre Bucuresti e haos!
Danyzus(Citează)
31/01/2020 la 6:31 AM
Ai perfecta dreptate
Oana(Citează)
30/01/2020 la 4:24 PM
daca vrei sa iei corona (hai noroc) virus, mergi cu cfr.
altfel, cine are bani de valea prahovei in weekend, SIGUR SIGUR nu merge cu cfr.
Mihnea(Citează)
30/01/2020 la 4:42 PM
@Mihnea: time IS money
ipo(Citează)
30/01/2020 la 5:09 PM
Pana la Brasov trenul merge super bine, de multe ori e mai rapid decat masina, e semi confortabil depinde ce vagon prinzi, ai wc, nu te enervezi din cauza ambuteajelor, plus nu iti e frica ca intra unul in tine de pe contrasens (am o prietena careia ii e frica, un pic, sa mearga cu masina dupa ce s-a rostogolit cu masina la un accident acum ceva ani)
Tom(Citează)
30/01/2020 la 6:15 PM
ai fi surprins cati oameni care “au bani” merg cu trenul tocmai pt ca nu le place sa piarda timpul cu masina. chiar si in Romania
stefan(Citează)
30/01/2020 la 6:54 PM
@ipo : Exact si cine are bani isi permite timpul ala pierdut, sta singur in masina lui, nu imparte un compartiment cu alti nespalati si prost educati.
Catalinx(Citează)
30/01/2020 la 6:55 PM
@stefan: Pentru ca “au bani” cu ghilimele. Pe aia fara ghilimele nu prea o sa ii vezi cu trenul, eventual nu merg in Valea Prahovei, daca timpul pierdut pe drum e un sacrificiu prea mare.
Catalinx(Citează)
30/01/2020 la 8:08 PM
sunt f curios ce intelegi tu prin “au bani” cu ghilimele. eu vorbesc de niste cazuri concrete, oameni care chiar au bani, cu un nivel de trai mult (f mult) peste media din Romania.
si care totusi, atunci cand aleg sa plece pe VP, nu merg cu masina pt ca prefera sa faca sub 2 ore in loc de 4.
PS: exista si alte trenuri in afara CFR-ului, cu conditii cu mult mai bune. dar ca sa le descoperi trebuie sa scoti nasul din masina si asta e f complicat in Romania post-89.
stefan(Citează)
31/01/2020 la 9:13 AM
Fix de asta e plina Elvetia de trenuri care te duc oriunde prin tara, de saraci ce sunt.
Irinel(Citează)
01/02/2020 la 11:44 AM
@Stefan. Posibil că există. Eu ultima oară am mers cu trenul, in Romania, in 2015 când mi s-a stricat rabla și mă gândeam dacă aș putea să trăiesc fără să cumpăr alta, dar am fost suficient de nemulțumit cât să nu repet experiența de atunci .
Știu că înspre mare frate-meu mergea cu ceva tren mai rapid decât mașina și zicea că e mai confortabil decât CFR-ul și îl cred, dar nu știu cât de confortabil, că dacă mergi la mare in România mi se pare că ești genul de om care nu are mari pretenții de confort.
În ceea ce privește CFR ce pot să îți spun e că din 2010 incoa’ oridecâte ori am mers, am cumpărat bilete la clasa I iar când nu erau disponibile, am cumparat toate locurile din compartiment, in ideea că nu am poftă să stau pe scaune jegoase și să îmi frec coatele de toți nespălații și toți nesimțiții. Evident că nu a funcționat nicicum ( zic asta lăsând la o parte întârzieri și alte carențe elementare din serviciile și “confortul” oferite de CFR). Dar dacă zici tu, te cred – însă eu tot nu o să merg cu trenul in Romania, decât dacă nu am optiuni .
Iar eu NU sunt dintre ăia care au bani fără ghilimele. Eu sunt din ăia cu ghilimele așa; în ceea ce privește Valea Prahovei, am preferat să nu mai merg acolo, pe cât posibil, că timpul meu contează orișicât, nu îmi permit elicopter, și singurul hack e că îmi permiteam să merg acolo UNEORI ( că de aia ghilimelele) în zile/ore in care #sarakii sunt blocați la birou, dar în general asta înseamnă să ai bani fără ghilimele. Nu te înghesui cu fraierii vineri după masă și duminică , că nu te oprește nimeni dacă vii de vineri dimineață sau joi :). Și să pleci luni. Sau dacă ai motive să fii vineri seara acolo – îți conduce altcineva rabla, tu lucrezi, etc, alte activități.
Dacă trebuie să mergi acolo vineri – duminică sau in weekend extins cu zile libere naționale, ai bani doar cu ghilimele, ești cu pulimea. Asta ca să avem un reper despre ce înseamnă să ai bani și ce însemnă doar să pretinzi și să fii așa doar un nivel două peste săraci.
@Irinel. Da și vezi cine merge cu ele și unde. ;)
Aia care au bani fără ghilimele posibil că le folosesc uneori de navetă, doar dacă sunt hipsteri să arăte lumii ce oameni simpli sunt ei, dar mai des nu.
Apoi, întâmplător sau nu, am mers cu trenul( în fiecare țară mai mult decât în România, cred ) în Elveția, Suedia, Danemarca, Germania, Franța și UK.
În UK cred că sunt majoritatea trenurilor de calitate, viteza, punctualitate și cu calitatea călătorilor inferioare celorlalte țări enumerate mai sus și totuși sunt la distanță mare față de România. Adică totuși, în trenul lor mediu te simți mai bine decât într-un taxi galben din Romania, lol.
Acuma, nu mă credeți pe mine, că voi mergeți cu alea, dacă vă place să credeți că aveți trenuri mișto și rapide care sunt mai bune decât mașinile mergeți cu alea pe Valea Prahovei, nu vă luați după mine.
Catalinx(Citează)
30/01/2020 la 4:28 PM
CFR a aratat ca pot dar de fapt nu prea pot sa faca treaba asta in mod constant, a fost mai mult un exercitiu de imagine. Spun asta pentru ca ei sunt intr-o mare criza de vagoane si pentru suplimentarea asta au luat vagoane de la alte trenuri: Craiova, Constanta, Pitesti, Iasi sau Suceava. Chestia e ca acolo nu e asa vizibila problema, toti ochii presei sunt orientati catre Valea Prahovei.
Colegul Oc7avian a facut o statistica a capacitatii de transport pe CF intre Bucuresti si Brasov in functie ore aici: http://forum.peundemerg.ro/index.php?topic=441.msg273099#msg273099
Cristi(Citează)
30/01/2020 la 5:21 PM
Posibila explicatie: la dus calatorii se impart in mai multe trenuri: unii au plecat de joi seara sa evite aglomeratia, unii s-au trezit devreme vineri dimineata sa fie la 8 pe partie, altii mai lenesi au putut pleca pe la 10-12 ca oricum aveau 3 zile de weekend. deci se distribuie fluxul de calatori pe vreo 10 trenuri, plus operatorii privati.
La intoarcere toti calatorii respectivi se inghesuie in cele 4-5 trenuri de duminica dupa-amiaza, toata lumea incearca sa plece cat mai tarziu.
Sorin(Citează)
30/01/2020 la 6:32 PM
Exact, toti pleaca imprastiat dar de intors o fac toti in acelasi timp :)
Iulian(Citează)
30/01/2020 la 5:38 PM
Iti poti lua biletele online, daca nu sunt locuri disponibile vezi acolo…
Alin(Citează)
30/01/2020 la 6:12 PM
Nu intelegi pentru ca nu mergi cu trenul pe Valea Prahovei, ergo nu stii cum se misca oamenii aia.
Sunt mai multe trenuri la dus, din care poti alege. La intors insa, toata lumea vrea sa plece cat mai tarziu, asa ca toti se inghesuie la ultimele trenuri de duminica. Pe scurt, ce ai adus vineri si sambata plus duminica dimineata cu toate trenurile care urca la Predeal, vor sa plece inapoi cu doar 3-4. Evident ca nu incap toti, asa ca se impune suplimentare. Si da, ai zmarfon in buzunar asa ca poti arunca un ochi pe pagina Facebook CFR Calatori, pe site, poti suna un prieten, alt prieten, etc.
Nu mai dezbateti subiecte doar ca sa scrieti un articol in plus. Si sa apara in Google.
IonP(Citează)
30/01/2020 la 6:17 PM
Radu, ar trebui sa te intorci in weekend cu trenul de pe VP, ai observa ca pot suplimenta si de 2 ori, tot mai e nevoie. am fost de mai multe ori pina la Sinaia cu trenul, e intotdeauna o inghesuiala fantastica.
stefan(Citează)
30/01/2020 la 8:39 PM
Nu prea e adevărat, eu m-am întors duminică seara de la Brașov, trenul avea 15 vagoane și nu a fost prea aglomerat. Ideea este alta, vorba nașei trenului, degeaba bagi zeci de vagoane dacă de 30 de ani nu faci nimic cu calea ferată și este restricție de viteza între Brașov și Sinaia. Oricum chestia ciudată a fost că nu a avut întârziere până la București dar….din București spre Constanța a avut întarziere 1 oră, a plecat din Gara de Nord cu 50 minute întarziere. Mișto, nu?
Adi@(Citează)
30/01/2020 la 7:37 PM
Ar trebui sa citeste articolul asta https://www.reddit.com/r/Romania/comments/eqna59/studiu_de_caz_e_aglomerat_pe_valea_prahovei_ia/
florin(Citează)
30/01/2020 la 9:17 PM
Romulanul vero stie el ca neaparat toti din compartimentul ala, din trenul ala, din ziua aia, de pe ruta aia sunt nespalati si prost educati. El e spalat cu Savon de Provence si vorbeste doar in pilde. Hai sictir, bã.
IonP(Citează)
30/01/2020 la 11:18 PM
Nu stiu de ce au declarat asta, dar ei mai suplimenteaza trenuri. Dupa experienta mea cu trenul de anul trecut presupun ca uneori suplimenteaa f din scurt. Adica bilet de intors (cu loc) la tren am gasit in ziua plecarii. Pana in ultima zi nu apareau bilete de intors online.
KMean(Citează)
31/01/2020 la 9:38 AM
Florin(Citează)
31/01/2020 la 9:56 AM
Sa stii ca banii nu cumpara educația si bunul simt pe care vad ca tu nu-l ai. Prin a vorbi asa de semenii tai, nu faci altceva decât să dai dovadă de o purtare josnica. A călătorii cu trenul si a împărții un spațiu cu alte persoane, nu inseamna a fi nespalat, ca sa nu zic, ca aceasta varianta e posibil sa fie în propria ta mașină, (oricum esti singur si nu te miroase nimeni), stand la cozi si enervandu-te pe cel din fata ta… probabil ti-ar fi rusine într-un mijloc de transport pe care este posibil ca parintii tai sa-l fi folosit si sa te fi dus cand erai copil.
Păcat ca atunci cand nu vom mai avea CFR Călători si vor venii operatorii privați cu monopol si vei vrea si tu sa călătorești la standarde internationale, probabil o sa fii trimis în “mașina” proprie….., dar pentru o schimbare de comportament trebuie sa ai si cei 7 ani de acasă……pe care “unii” nu-i au….
Florin(Citează)
31/01/2020 la 6:56 PM
Cei de la CFR nu inteleg ca trenurile trebuiesc suplimentate in permanenta pe Valea Prahovei. Este un adevarat noroc sa gasesti bilet cand ai nevoie pt ca trenurile sunt arhipline. Sunt f multi studenti pe acest traseu . Ei au gratuitate si au si loc pe scaun. Am vazut de multe ori oameni care plateau 45 de lei pe un bilet fara loc pana la Brasov si care stau in picioare langa studentii care stau pe scaun gratuit. Vi se pare corect domnule Ministru al Transporturilor ? Nu este vina studentilor. Este dreptul lor la transport gratuit si salut aceasta facilitate din partea guvernantilor dar suplimentati vagoanele sa circulam in conditii civilizate atunci vand avem nevoie.
Anonim(Citează)
01/02/2020 la 9:41 PM
@Catalinx:
Sa stii ca banii nu cumpara educația si bunul simt pe care vad ca tu, Catalinx, nu-l ai. Prin a vorbi asa de semenii tai, a fi nespalati, nu faci altceva decât să dai dovadă de o purtare josnica. A călătorii cu trenul si a împărții un spațiu cu alte persoane, nu inseamna a fi nespalat, ca sa nu zic, ca aceasta varianta e posibil sa fie în propria ta mașină, (oricum esti singur si nu te miroase nimeni), stand la cozi si enervandu-te pe cel din fata ta… probabil ti-ar fi rusine într-un mijloc de transport pe care este posibil ca parintii tai sa-l fi folosit si sa te fi dus cand erai copil.
Păcat ca atunci cand nu vom mai avea CFR Călători si vor venii operatorii privați cu monopol si vei vrea si tu sa călătorești la standarde internationale, probabil o sa fii trimis în “mașina” proprie de aceștia pe care ii numești nespalati….., dar pentru o schimbare de comportament trebuie sa ai si cei 7 ani de acasă……pe care “unii” se pare ca nu-l au….
Florin(Citează)