►► Ofertele continuă la: eMAG・Fashion Days・Finestore・Dyson・Flip. 📺 YouTube: youtube.com/NwraduBlog ◄◄
Din 3 august 2021, o directivă a Uniunii Europene ne obligă să emitem cărți de identitate moderne, de dimensiunea unui card bancar și cu cip integrat în ele. Eu acum am aflat asta.
Statul român va încerca să facă asta începând cu 3 august 2021, dar nu este o garanție că va reuși. Directiva este, însă, obligatorie și este deci clar că în viitor vom avea buletine de dimensiuni mai mici, chiar dacă după o mică întârziere (sau nu, să fim optimiști!).
Mai exact, este vorba de directiva 1157/2019 și care obligă țările membre UE la următoarele:
Vestea este excelentă pentru că, în sfârșit!, putem avea portofele de dimensiuni rezonabile. În acest moment, cel mai mare obiect din portofelul vostru este buletinul și probabil că mulți v-ați cumpărat un portofel mare ca să încapă și acesta în el.
Eu am un portofel de călătorie, unul pe care-l folosesc doar când plec din țară, când nu iau niciodată buletinul cu mine. Este mult mai mic din acest motiv și este atât de confortabil de purtat inclusiv în buzunarul de la pantaloni încât pe 3 august 2021 probabil voi merge să solicit schimbarea buletinului vechi cu unul nou și micuț, nu mai aștept să-mi expire al meu.
Dacă vreți sfaturi despre cum să aveți un portofel mai subțire, am scris un articol despre asta.
Cărțile de identitate actuale nu vor trebui schimbate pe 3 august 2021, ci vor putea fi păstrate până la expirarea lor, moment când vi se va elibera un buletin pe formatul nou. Sunt sigur că nu doar eu voi dori să fac trecerea mai rapid la unul nou.
Noile cărți de identitate vor avea și un cip înăuntru, precum pașapoartele sau cardurile de sănătate. Cip-ul va stoca o fotografie a titularului și două amprente ale acestuia, exact ca pașaportul biometric, iar statul român probabil va adăuga acolo și un certificat digital pentru ca noul buletin să poate fi utilizat în locul cardurilor de sănătate pe la medici.
Am auzit la Digi24 un interviu cu un șef al Direcției Evidența Populației. Acesta a spus că se va putea opta pentru un buletin fără cip integrat (să fim realiști, vor fi destui paranoici care vor dori asta), dar cu acel buletin fără cip nu se va putea călători în interiorul Uniunii Europene, așa cum se făcea cu buletinul vechi.
Sincer să fiu, nu-mi pasă prea mult de ce cip vor sau nu alții. Eu abia aștept noul buletin micuț, ca să scap de cel uriaș din prezent. Visez la un viitor când astfel de buletine vor fi utilizate pentru autentificare la urne, cu posibilitatea de vot electronic. Am coșmaruri când mă gândesc că întregul sistem al noii cărți de identitate ar putea fi dezvoltat de cei ce au făcut și cardurile de sănătate.
Vreți un avatar în comentarii? Mergeți pe gravatar.com (un serviciu Wordpress) și asociați o imagine cu adresa de email cu care comentați.
Dacă ați bifat să fiți anunțați prin email de noi comentarii sau posturi, veți primi inițial un email de confirmare. Dacă nu validați acolo alegerea, nu se va activa sistemul și după un timp nu veți mai primi nici alte emailuri
Comentariile nu se pot edita ulterior, așa că verificați ce ați scris. Dacă vreți să mai adăugați ceva, lăsați un nou comentariu.
54 comentarii
15/01/2020 la 6:33 AM
… Eu aștept acel document electronic ce poate înlocui și permisul de conducere și cardul de sănătate și pașaportul și buletinul dar și alte documente personale.
Nu cred că are rost să ne plimbăm după noi cu jdemii de documente când putem fi identificați poate usor cu un ID Card sau SSN cum au Americanii.
Oricum, acest buletin electronic e un prim pas și este foarte bine venit.
Mihai(Citează)
15/01/2020 la 11:30 AM
Ce comentariul ciudat…
Phaff(Citează)
15/01/2020 la 6:36 AM
Bine ca la pașapoarte se poate sa aibă toată elementele alea în el dar la buletin e cu întârziere sau nu se grăbesc.
Intre timp prioritățile curcilor PNL sunt pensionarea la 70 ani și ca îți poți închide balconul la ap cum te duce capul.
Vioricooo hai înapoi
Mihnea(Citează)
15/01/2020 la 7:05 AM
Pai si cu talonul mașinii ce faci ca nici ala nu încape intr-un portofel mic
Ovidiu Constantin(Citează)
15/01/2020 la 12:04 PM
Îl poți îndoi, că nu-i din plastic precum buletinul.
nwradu(Citează)
15/01/2020 la 4:31 PM
Talonul sta în mașină de 21 de ani. Mai ales dacă ai 2 mașini pe familie e chiar multă bataie de cap sa-l iei în casa. Chiar și când mi-au intrat hoții într-o mașină nu iau interesat actele.
Singura problema ar fi dacă ai casco și ți se fura mașina. Dar nu e cazul.
EGO(Citează)
15/01/2020 la 7:12 AM
Tot la digi au zis ca dureaza cam 18 luni implementarea sistemului. Si noi nici nu ne-am apucat.
Deci da, o sa fie o “mica” intarziere. Sau se intoarce Ghita la anul si ne face el ceva frumos, in procedura de urgenta.
Sorn(Citează)
15/01/2020 la 12:09 PM
Ceva așa, da. Trebuie bine calculat sistemul, apoi făcută licitația, apoi implementate în teritoriu și toate metodele de citire a buletinului nou odată ce începi să-l produci, deci nu e chiar simplu.
nwradu(Citează)
15/01/2020 la 7:13 AM
eu abia astept sa il schimb in 21, ca acum 5 ani eram gras si imi statea si gulerul stramb.
Morrissey(Citează)
15/01/2020 la 11:52 AM
Nu mai astepta; schimba-l de acum. Poti spune ca ti-a fost furat, il declari nul si, gata, ti-l schimba. Asa n-o sa mai fii gras si n-o sa ai gulerul stramb.
Radu-Mihai(Citează)
15/01/2020 la 12:08 PM
Cât ai slăbit și cum?
nwradu(Citează)
15/01/2020 la 10:47 PM
Ok, inteleg, daca e buletinul mai mic e probabil si poza mai mica, deci pari mai slab. Dar cum iti indreapta gulerul? :D
Sorin(Citează)
15/01/2020 la 7:58 AM
Visez la un timp când poți avea buletinul pe telefon și te poți autentifica prin NFC , fără să mai fie nevoie de carduri de plastic.
Catalinx(Citează)
15/01/2020 la 12:12 PM
Eu nu prea visez la asta. Folosesc atât de rar buletinul încât nu-mi trebuie în telefon. Ar putea pune direct semnături digitale în telefon, la o adică, dar întâi trebuie să aibă cine o accepta.
nwradu(Citează)
15/01/2020 la 8:14 AM
Daca are nevoie de baterie pentru a functiona atunci nu e ce trebuie.
Plus necesitatea unei fotografii. Saubo arati si penaia tot de pe telefon?
Mario(Citează)
15/01/2020 la 9:08 AM
Fotografia se afla la autoritati si nu trebuie sa o arat pe telefon , trebuie ca prin NFC sa transmit un mesaj encodat intr-un anume fel, ce contine fotografie si ce mai e.
Sau un cod care permite accesul intr-o anume serviciu oferit de autoritatea publica in domeniu pentru preluarea datelor astora.
Catalinx(Citează)
15/01/2020 la 8:39 AM
Mihai(Citează)
15/01/2020 la 9:00 AM
cred ca prin 2021.. toamna.,. imi pierd buletinul.. nu de alta da expira in 2029 :)))
gabi(Citează)
15/01/2020 la 10:02 AM
Super. O sa-mi incapa si mie buletinul intr-un portofel normal.
Andrei(Citează)
15/01/2020 la 10:17 AM
urmatorul pas: certificat de inmatriculare card ca in toate tarile normale.
add(Citează)
15/01/2020 la 10:18 AM
UTI, Siveco si altii cred ca isi freaca mainile. Pana atunci revine si Sebi Ghita pe baricade.
Dan(Citează)
15/01/2020 la 11:24 AM
Cred ca imi iau fara cip si las restul pentru pasaport.
Phaff(Citează)
15/01/2020 la 11:52 AM
si-o sa fii singurul prost care nu se poate loga cu el sa-si plateasca taxele online.
add(Citează)
15/01/2020 la 11:57 AM
Mie trebuie sa imi multumiti, va zic sincer. Mi-am schimbat pasaportul: au bagat imediat valabilitate pe 10 ani. Mi-am schimbat buletinul, acum o sa inceapa sa le faca de dimensiuni ca pentru oameni.
Spuneti-mi va rog ce acte va mai deranjeaza si ma duc sa le schimb asap.
JP(Citează)
15/01/2020 la 10:49 PM
Ai putea te rog sa-ti schimbi certificatul de nastere cu unul nemtesc?
Sorin(Citează)
15/01/2020 la 12:00 PM
Nu stiu cat e de legal, dar mi-am facut o copie color a C.I., l-am printat la dimensiunea unui card bancar si l-am infoliat asa ca nu-mi mai trebuie portofel “special”. L-am prezentat chiar si unei patrule de politie si mi-au zis ca sunt ingenios, dar mi-au atras atentia ca nu pot sa-l prezint unde e nevoie de el si copie dupa acesta.
Radu-Mihai(Citează)
15/01/2020 la 12:01 PM
Este legal să faci copii. Poți fi amendat însă pentru că nu ai buletinul la tine.
nwradu(Citează)
15/01/2020 la 3:23 PM
Nu si in Tg Mures.
nashu_mare(Citează)
15/01/2020 la 4:05 PM
Adevarul e ca nu m-am exprimat corect; sigur e legal sa faci copii, dar ma gandeam cat de legala e prezentarea acelei copii. Desi s-a intamplat sa ma legitimeze dimineata, la ora 4, in cealalta parte de oras nu mi-au atras atentia cu privire la amenda pentru lipsa C.I. asa ca n-am vazut-o ca o problema.
Stie cineva cat e amenda respectiva?
Radu-Mihai(Citează)
15/01/2020 la 9:50 PM
Intre timp am aflat ca din 26.01.2020 va intra in vigoare legea 192/2019 si nu vei putea fi sanctionat daca nu ai C.I. la tine. Totusi politistul iti va putea cere sa te legitimezi prezentand C.I., dar daca nu-l ai la tine o vei putea face verbal ca sa te verifice in baza de date.
“Atunci când persoana nu poate prezenta un act de identitate, stabilirea identității se realizează pe baza unui act prevăzut cu fotografie sau a declarațiilor acesteia, precum şi a verificărilor poliţistului, realizate pe loc, în bazele electronice de date la care are acces”.
Radu-Mihai(Citează)
15/01/2020 la 12:22 PM
Eu nu-mi platesc taxele online. E o grija de-a mea, sa-mi platesc taxele in persoana, fiindca ma asigur de niste chestii de evidenta si documentare. Nu ma joc cu asa ceva.
Phaff(Citează)
15/01/2020 la 3:42 PM
Eu prefer să le plătesc online tocmai ca să am evidența plății lor și peste câțiva ani.
nwradu(Citează)
15/01/2020 la 3:54 PM
Le am si daca le platesc in persoana. Diferenta e ca, cel putin pentru mine & siguranta mea mintala e ca nu se pot maslui contra evidentei platita in persoana, cu semnatura si cosemnatura.
Asa imi platesc si facturile. Am certitudinea ca se inregistreaza corect, nu prin sugubāturi intermediare sau mofturi de genul “n-am chef sa ies din casa” sau alte motive.
Asa sunt eu: sa am certitudinea fata de mine, in primul rand…
Phaff(Citează)
15/01/2020 la 4:14 PM
iti dau chitanta si online, sa stii
Mark(Citează)
15/01/2020 la 4:17 PM
Figurez cu 3 amenzi restante pe ghiseul.ro. Una am platit-o la Primarie si 2 online. Stii ce e intersant? Chitanta aleia platite la Primarie acum 6 ani nu se mai vede. S-a decolorat. Astept sa se prescrie.
nashu_mare(Citează)
15/01/2020 la 1:22 PM
De la 84 la 71 ( and counting), combinatie de keto la inceput + alergat, iar dupa 2 luni doar tinut alimentatia in control asa, din ambreiaj si crescut cardio din ce in ce mai mult, pe masura ce scapau oasele de greutatea suplimentara. De la un 200 de km alergati/luna in sus, controlul alimentatia nu mai e atat de important, atata timp cat nu exista excese.
L-carnitina inainte/in timpul cardio ajuta de asemenea la topit grasimea.
Morrissey(Citează)
15/01/2020 la 3:40 PM
Nice, felicitări!
Acum ai supărat o mulțime de oameni zicând că erai gras la 84 kg.
nwradu(Citează)
15/01/2020 la 4:12 PM
poate omu are 1.5 in inaltime (nu ca ar fi ceva rau).
GabrielG(Citează)
15/01/2020 la 4:15 PM
Nu e rău, e chiar dragalas.
nashu_mare(Citează)
15/01/2020 la 3:16 PM
Se ia legatura cu serviciul similar dintr-o țară care deja a implementat buletinele securizate mici, se poate rezolva totul în cel mai scurt timp daca suntem de acord sa scrie pe buletinele noastre Republique francaise .. sau Magyarország..
Acum serios, experienta in domeniu acumulată de celelalte țări UE e cam degeaba..
Petronius(Citează)
15/01/2020 la 5:45 PM
:)) 1.71 :)
Morrissey(Citează)
15/01/2020 la 5:55 PM
Exista si la noi sucursale ale unor firme care fac asta pentru alte tari.
Actzipild(Citează)
15/01/2020 la 8:17 PM
In sfarsit! Nu-ti mai futi coloana stand pe un portofel obez.
varucu(Citează)
16/01/2020 la 8:45 AM
Poate pun si data nasterii pe buletinul nou.
Comentator(Citează)
16/01/2020 la 11:48 AM
Probabil veti fi si mai excitati cand peste 10 15 ani cand vor fi All in One in corpul uman pentru ca : bineinteles acestea nu vor mai fi sigure .
Intradevar sunt bune ca sunt mai mici dar chiar nu va deranjeaza faptul ca pana la urma este posibil sa va fie furate aceste date ? – ca veti fii urmariti non stop prin aceste RFID-uri la purtator – totusi sunteti obligati sa le aveti la voi .
Perversitatea este mare : intr-o parte birocratia excesiva din RO pe de alta parte promisiunea ca aceste device-uri ne vor simplifica foarte mult viata .Dar de fapt veti fi monitorizati nonstop prin acest CI sau prin prin Ecall din masinile de dupa 2015.
Veti exclama “Vai ce cool este!!!!” “Ce dragutttt!!!” cand veti vedea reclame personalizate cand va veti misca fundurile prin mall-uri . Nu va mai sperie faptul ca vorbiti cu cineva despre un serviciu / obiect sa zicem ca se numeste obiectul/ serviciul X si dupa ceva timp va apar reclame cu acel X.?
Dar de fapt veti fi intr-o uriasa inchisoare si veti fi urmariti prin cip-urile acelea din acte/pasapoarte device-uri cum sunt track-uite produsele la dechatlon sau animalutele pe Discovery .
AHHHH si sa nu uit ce mare excitare va fi cu casa smart device-uri smart etc etc ….
GOgu(Citează)
18/01/2020 la 3:13 PM
Excitați nu știu dacă vom fi, poate doar dacă ne injectează Viagra în corp. Poate vrei să zici “Entuziasmați” și ai tradus greșit excited in engleză.
Eu sunt printre cei care ȘTIU că nu poți fi monitorizat printr-un cip în buletin. Sunt și din acela care plătește cu cardul și se uită cum alții se caută după mărunt și “dați-mi 3 lei ca să vă dau 5 lei”, care folosește case self-service în timp ce alții stau la coadă la cele normale, care trece cu pașaportul biometric imediat prin porțile automate în timp ce alții stau la cozi la cele normale. Așa bine mă simt!
nwradu(Citează)
17/01/2020 la 6:46 PM
Catre autorul articolului!
Sunt unul din paranoicii, pe care i-ai descris și sigur nu voi opta pentru noul buletin care încalcă atât dreptul la libertate religioasă și prin elementele multiple de control și versatilitate devine un instrument de control și urmărire a persoanei, similar controlului aplicat bovinelor,ovinelor și altor necuvântatoare.
Cei care tu le zici paranoici se numesc creștini și surpriză pentru tine sunt de aproximativ 2000 de ani pe aici inai te de a fi aceasta Uniune Europeană care ne spune nouă cum sa traim, ce să mâncăm și ce să gandim, pentru că în direcția asta se tinde…dacă vrei să fi liber citește! Pune mana pe o carte așa mai veche de cam 1800 de ani ce conține fapte și scrieri de mai bine de 5000 d ani și vezi că alții cu mult înaintea UE au prevăzut aceste lucruri și lasă comoditatea (lenea) că vezi (omenirea) vrea totul pe tavă chiar cu prețul vânzării sufletului! Deci decizia îți aparține! Cu respect ! Un paranoic.
Pară No i-a nimeni!(Citează)
18/01/2020 la 3:10 PM
Nu i-aș numit crești, că Biblia nu zice nimic despre buletine cu cip sau fără. I-aș numi mai degrabă neinformați și care nici nu doresc să se informeze. I-aș numi oameni ușor de influențat de ceea ce aud din surse discutabile, majoritatea făcută să râdă de asemenea oameni și să profite de pe urma lor câștigând bani din traficul făcut pe acele site-uri sau vânzându-le “torser”. Asta ca să nu zic mai rău.
Tu i-ați ce fel de buletin vrei. E o țară liberă. Asta nu mă împiedică să nu râd foarte tare.
nwradu(Citează)
26/01/2020 la 1:00 AM
Nu ne spune noua UE cum sa traim, ce sa mancam si ce sa gandim. Ne spune o carte veche de 2000 de ani.
Plm de idioti.
Giani Mucea(Citează)
23/04/2020 la 8:42 AM
Adevarat !!!! Perfect adevarat ,chiar. Prea multi se vand mult prea usor !
Raluca(Citează)
25/01/2020 la 10:22 PM
La mine s-a rupt firul la două amprente !? De ce ? Cred că rămîn la versiunea non digitală. La nemți amprenta se furnizează doar dacă posesorul dorește asta. Doar fotografia este biometrică. Și semnătura digitală este și ea opțională.
Nimeni(Citează)
12/03/2020 la 12:29 PM
Ca să vedeți cât de încuiați la minte suntem, vă recomand să intrați pe https://www.mai.gov.ro/informatii-publice/transparenta-decizionala/, să căutați după “identitate” și să citiți minuta (link http://webapp.mai.gov.ro/frontend/documente_transparenta/260_1580978558_Minuta.doc ).
Printre altele:
– proiectul restrânge dreptul la libera circulație și reglementările propuse sunt discriminatorii, întrucât cartea de identitate simplă nu va fi valabilă ca document de călătorie
– formatul ID-1 nu este agreat, întrucât poza va avea dimensiuni reduse și actul de identitate va fi inscripționat pe ambele părți;
– s-a exprimat dezacordul cu privire la emiterea de cărți electronice de identitate, fiind prezentate argumente de natură religioasă;
Oare care-s oamenii care se duc la aceste dezbateri publice?
George(Citează)
27/04/2021 la 5:32 PM
Si cum ma voi loga in sistem ca sa imi platesc taxele cu buletinul cel nou, de pe desktop? Inteleg ca de pe telefon ii scanzez vreun cod, dar de pe desktop?
raluca(Citează)
27/04/2021 la 10:21 PM
Ce scanezi la cel actual? Că nu-i nimic de scanat pe nicăieri.
nwradu(Citează)