Paninaro m-a surprins cu mâncare excelentă

Despre Paninaro am aflat din podcast-ul Între Show-uri, de fapt cred că-i chiar localul lui Teo sau al nevestei sale sau al amândurora. Restaurantul, care-i pe strada Luterană în spatele hotelului Radisson, este micuț, chiar ușor înghesuit, dar mâncarea este excelentă și tot ce-am comandat acolo a fost mult peste așteptările pe care le am de la un local mic, cu o bucătărie cât prima cameră a lui Harry Potter.

Matilda a luat budincă de mălai, adică “mămăligă cremoasă cu unt și parmezan, spanac, ciuperci sălbatice cu salsa de trufe și ou poșat” și chestia asta a fost excelentă, genul de preparat care ar putea fi servit într-un restaurant fancy românesc modern și, mâncându-l, aș spune “da, iată că au putut reinventa mămăliga” într-un mod inedit.

Nu știu cum au făcut-o, dar mămăliga avea textură de humus, adică una foarte fină. Spanacul, pe care de obicei eu îl urăsc când este fiert, s-a potrivit perfect aici, iar ciupercile au fost moi exact cât să fie plăcute ca textură în gură, dar fără a scrâșni în dinți. Un pic de ulei cu aromă de trufe dădea din când în când aroma lui specifică (prea mult strică, dar nu a fost cazul aici), iar oul a fost moale.

Excelentă! Poftesc de atunci la încă o porție.

Eu am luat Philly Cheese, care în original este un sandviș foarte faimos din Philadelphia, unde se face cu carne de vită, ceapă și brânză într-o baghetă pufoasă. Să zicem că cel de la Paninaro este adaptat la condițiile normale, adică bagheta are o coajă mai crocantă, iar în interior are și ardei gras, dar nu m-a deranjat asta. Carnea mi s-a părut din belșug și era genul gătit lent, un fel de pulled beef, gustoasă. A venit cu cartofi și un sos “secret” care pare un fel de thousand islands amestecat cu samurai.

Am fost și o a doua oară, în următorul weekend, și am luat burger din măduvioară de vită. Arată ca un burger, dar nu-i cu adevărat unul pentru că nu are chiftea de vită, ci măduvioară amestecată cu pesmet ca ingredient central (eu eram convins că va fi carne amestecată cu măduvioară).

Nu contează așa mult dacă poate fi numit burger sau nu. A fost bun, chiar inedit, iar în interior conține și kimchi, care-i o varză murată coreeană, brânză, ou ochi și un pic de dulceață de ardei gras (ar fi mers mai multă). Mi-a plăcut ca preparat, deși dacă-l luați din poftă după un burger clasic, rețineți că nu este așa ceva, ci mai degrabă un alt preparat în formă de burger.

Castraveții murați pane sunt exact ce le spune numele, adică felii lungi de castravete murat, prăjiți în pesmet panko. Nu-s foarte acri, așa că merg mâncați singuri alături de o bere.

“Picioci ca pe Valea Izei” s-a dovedit un fel de mâncare “cu de toate” românească, adică un soi de tigaie ce conține cartofi prăjiți, bucăți de cârnați, telemea, ouă ochiuri, castraveți, ceapă și un sos de roșii. Un fel de shashuka românesc, dacă vreți. Puneți mămăligă în loc de cartofi prăjiți și zici că ar fi fost inventată de rudele mele :) În particular, însă, e un amestec de prea multe ingrediente și cred că sunt preparate mai bune în meniu de încercat înainte de acesta.

Și deserturile sunt foarte bune. Frigăneaua de cozonac este o felie de cozonac (fără nucă sau altceva, dar pare aluat de cozonac “turnat” în formă de cozonac) dată prin ou și lapte și prăjită, este care cei de la Paninaro pun cremă de urdă cu smântână, o dulceață de fructe de pădure și câteva fructe proaspete. Este bun, merge bine combinația, chiar dacă eu aș fi preferat o ricotta în locul urdei românești, care are gustul ei intens. Nu cred că am mai mâncat vreodată un asemenea desert, deși am putea să-l vedem și ca un papanaș reinventat.

“Crema de zahăr ars ca la Melinda în Maramu'” a fost o altă surpriză plăcută. Arată bine, în primul rând, este o farfurie în care crema de zahăr ars propriu-zisă, așa cum făcea și bunica mea, este de fapt în stratul de jos, iar acolo în interior am găsit și o prună mare, iar deasupra un alt strat de desert și nuci.

A fost bună. Mă așteptam la un boț de cremă de zahăr ars, dar am primit un desert complet și complex; n-am mai mâncat cremă de zahăr ars de foarte mulți ani și mi-a plăcut să o redescopăr aici.

Matilda a băut prosecco și gin cu socată. Eu doar socată, că am fost cu mașina, și un suc de fructe. Apa este gratuită, așa că am băut și multă apă.

După cum spuneam la început, localul este foarte mic. Jos sunt trei mese de câte 2 persoane și parcă una de trei persoane, toate cam înghesuite. Le etaj mai este o masă de maxim 4 persoane, plus locuri la un fel de bar, vreo 6 scaune. Serviciul se face la bar, stil pub englezesc. Comanzi totul acolo, îți aduc ei la masă ce-ai comandat, dar măcar plătești la final, nu pe parcurs. Când am fost prima oară ni s-a spus că trebuie să așteptăm 30 de minute după mâncare, dar a venit în vreo 12. Din când în când poți auzi întrebări de genul “voi ce aveți? un philly cheese? iese imediat!”. Muzica e bună, au niște playlist-uri mișto în rotație.

Dacă mergeți acolo, deci, trebuie să o faceți cu ceva indulgență pentru acest aspect și pentru faptul că s-ar putea să nu găsiți locuri libere. Sper, de asemenea, că mâncarea va fi mereu la fel de bună precum am găsit-o eu. Multe localuri micuțe au probleme în a asigura consecvență în preparate, de a le face mereu la fel, dar sper să nu fie cazul și aici.

Paninaro se găsește pe str Luterană 3, vizavi de hotelul Park Inn. Orar L închis, M-V 9-17, S-D 10-18, au site și pagină de Facebook. Cu parcarea e complicat în zonă, că strada Luterană este aglomerată și în weekend, dar până la urmă găsiți un loc sau puteți parca în fața hotelului Hilton, în parcarea primăriei, sau veni pe jos de la Piața Romană.