Cum o fi să zbori 19 ore fără escală?

Qantas, o companie aeriană australiană, a operat zilele trecute primul zbor din ceea ce ei numesc Project Sunrise, adică o serie de trei zboruri ultra-lungi de 19+ ore și peste 16.000 de kilometri. Prima cursă QF7879 a decolat sâmbătă 18 octombrie de la New York (ora 21 locală) și a aterizat luni 20 octombrie la Sydney (ora 7 locală).

Zborul n-a fost unul uzual, cu pasageri plătitori de bilete, ci avionul, un Boeing 787-9 Dreamliner, a avut doar echipajele de zbor și câțiva pasageri pentru un total de 49 de oameni la bord. Echipajul poartă tot felul de echipamente de monitorizare, inclusiv pentru encefalograme, iar pasagerii (angajați ai Qantas, de fapt, probabil voluntari, plus câțiva reporteri și 6 frequent flyers) sunt monitorizați și ei, dar poate nu la fel de complex. Toți pasagerii au stat în clasa Business.

Qantas vrea să afle în acest mod dacă ar fi rentabile astfel de zboruri. Nu-i ușor să zbori 19-20 de ore, cel puțin în Economy, înghesuit și fără loc mult unde să-ți dezmorțești corpul, că dacă mă iau după propriile experiențe la Business… cred că aș rezista.

Poate că nu pare mare lucru, dar trebuie să studieze niște fenomene ce pot apărea. În primul rând, cum rezistă piloții la un astfel de drum, cu 3 schimburi. The Guardian spune că au avut 6 piloți la bord, dar poate că studiile vor arăta că sunt suficiente doar două. Apoi, trebuie văzut dacă nu o iau razna pasagerii.

Puțini oameni stau vreodată 20 de ore închiși undeva, doar cu aer condiționat la dispoziție, lipsiți de orice informație sau stimul din partea lumii de afară. Dacă studiile lor vor arăta că o parte dintre pasageri ar putea deveni nervoși și irascibili (pentru că situația nu trebuie privită individual, la modul “un om stă 20 de ore în avion”, ci și la comun, la modul “cum te simți într-un avion în care sunt înghesuiți încă vreo 300 de oameni alături de tine”), s-ar putea ca zborurile de linie să nu se mai realizeze pe această rută, cel puțin nu până nu apar din nou avioane supersonice care să micșoreze durata călătoriei.

Momentan Project Sunrise monitorizează cum este influențat corpul uman de acest zbor lung. Au măsurat diverși parametri, au monitorizat somnul, au monitorizat starea de sănătate chiar și cu două săptămâni înainte de acest zbor. Partea psihologică nu poate fi decât estimată sau observată pe măsură ce vor efectua zboruri reale.

Mă gândesc că sunt și multe alte lucruri de rezolvat la un astfel de zbor. Trebuie să hrănești pasagerii de vreo 4 ori, trebuie să încarci suficientă apă pentru băut și toalete, trebuie echipaje de schimb deoarece regulamentele internaționale interzic unui pilot să zboare mai mult de un număr de ore fără a se odihni, plus că nici stewarzii nu pot munci 19 ore în continuu șamd.

Pe lângă toate acestea, avionul trebuie să ia cu el suficient carburant pentru întreaga cursă. Zborul din 18 octombrie, de exemplu, a plecat cu 100 de tone de combustibil la bord. Ca traseu, a zburat de la New York spre California, iar de acolo a traversat Pacificul pe deasupra insulelor Hawaii spre Sydney, practic parcurgând harta în diagonală.

Dacă rezultatele din Project Sunrise sunt bune, astfel de zboruri ar putea începe peste câțiva ani, deși încă nu este clar cu ce tip de avioane s-ar putea desfășura, Qantas având de ales între versiuni cu autonomie mare de Boeing 777X și A350. Bănuiesc că atunci va urma o nouă rundă de teste, că vor dori probabil să afle dacă, de exemplu, instalația de climatizare poate face față la 20 de ore de zbor continuu cu 300 de oameni în avion și alte asemenea lucruri.

Mi se pare că se conturează tot mai mult nevoia de avioane supersonice moderne. Oamenii călătoresc tot mai departe în interes turistic sau de afaceri și să pierzi 24 de ore doar în zbor este greu de acceptat, mai ales că probabil vreo două zile după aceea ești terminat de oboseală și jet lag.

Problema este că nu-i așa ușor să faci avioane supersonice deoarece astfel de motoare consumă foarte mult carburant, lăsând la o parte probleme legate de zgomot și rentabilitatea. Dacă faci avionul mai mare, crește și consumul și deci este nevoie de mai mult carburant. Probabil că nu vom vedea prea curând un zbor supersonic New York-Sydney, ci mai degrabă o astfel de călătorie ar putea fi făcută din trei zboruri supersonice de durată scurtă. 6 ore timp de zbor plus două escale în care te mai întinzi un pic și bei o cafea în aeroport nu sună rău deloc.

Cel mai lung zbor al meu a fost de 14 ore, Paris-Santiago de Chile. Am rezistat mai bine decât mă așteptam, dar cred că am avut noroc în acel zbor. Pe alte curse mai scurte m-am chinuit un pic să găsesc o poziție în care să moțăi măcar câteva ore.