Jumătate dintre românii emigrați din țară vor să se întoarcă în România – BA NU, NU VOR!

Experiente diferite.
Mi-am rupt discret asa incheietura palmei stangi, am cazut prosteste in timp ce striveam sticle de plastic sa le pun la reciclabile :). Nu sariti pe ele pentru ca se pare ca este un accident destul de frecvent.
Mers la spital pe picioarele mele, sa nu deranjez ambulanta pentru ceva marunt.

Intru la camera de garda, povestit la receptia lor ce si cum. M-au tras de urechi usor ca in 4 ani nu ma inscrisesem la medic de familie, deh… pe ideea naah nu-mi trebuie mie, aia e pentru mosi si babe :/

Invitat sa iau loc printre aproximativ 30-40 de alti oameni care asteptau si imi indica sa ma uit pe oricare dintre monitoarele de acolo dupa numarul alocat mie si sa vad la ce camera trebuie sa merg. Apare numarul si camera, timp total sub 15 minute de la momentul in care am intrat pe usa.

Intru pe coridorul indicat, camerele erau de fapt niste separeuri pe stanga si dreapta, ma preia o doctorita si incepe sa ma descoasa in detaliu ce si cum, eu fiind mai mult jenat de prostia mea decat speriat de ce mi s-a intamplat.
Fiind primul meu contact ca pacient cu medicina de aici, procedurile m-au surprins, cu cate menajamente iti vorbesc si te trateaza sa nu cumva sa te faca se te simti prost chiar si cand prost ai fost :).
Ma invita si insista sa-mi ofere ceva calmant dar eu care iau pilule o data la trei ani si asta daca chiar nu mai pot fara, refuz categoric si rade, glumind ca vreau sa trec prin asta ca un barbat.
Tacane in calculator acolo si ma invita pe coridor mai jos la o receptie mai mica unde sa merg si sa-mi spun numele. Timp: sub 15 minute.

Ajung la receptie unde cand imi spun numele sunt salutat in romana de una dintre cele doua asistente :). Cealalta, o italianca dupa accent, ma preia imi spune sa iau loc. Abia apucasem sa-mi scot telefonul din buzunar sa-mi fac de lucru, cand sunt strigat si condus intr-o camera alaturata unde sunt asezat pe scaun imi aseaza palma pe tablie si ma lamuresc ca o sa-mi faca radiografii. Trage rapid una fata si una profil si ma invita din nou la receptie. Timp: 5 minute.

Aici am asteptat putin, poate 10 minute, apucasem sa-i scriu cuiva ca sunt la spital ca mi-am rupt mana etc.
Sunt strigat iar, introdus intr-o alta camera unde se uita deja la radiografiile mele pe un monitor. Sunt invitat sa iau loc si imi explica sa mi se va aplica un ghips temporar. Se scuza ca in general ghipsul temporar se aplica pentru 48h dar era intr-o joi seara si trebuie cazul analizat de o echipa de doctori care sa aprobe planul de tratament si asta urma sa se produca abia a doua zi dimineata. Dupa asta urma sa fiu programat sa mi se aplice ghipsul final si prima zi in care aveau slot liber era abia luni dimineata la ora 8. Am zis ok, nici o problema si a inceput sa-mi aplice ghipsul.
M-a rugat sa nu ma misc vreo 5 minute si sa am grija in urmatoarele 10-20 minute sa nu-l fortez cumva. A desfacut si o esarfa din aceea in care sa-ti tii mana dupa gat si a stat sa mi-o ajusteze cum trebuie si nu s-a lasat pana cand a fost ea multumita.
Mi-a pus in mana niste hartii, unde era programarea pentru luni cu indicatii clare cum sa ajungi prin spital la camera respectiva, ceva despre ce nu trebuie sa faci cand ai ghips si sfaturi cum sa te descurci cand te trezesti brusc in situatia sa ai un ghips.

Invitat sa ies pe o alta usa m-am trezit inapoi in sala de asteptare a camerei de garda, unde n-am mai avut decat sa ies pe usa afara si eram gata. Intr-o ora de la intrare eram deja afara iar, cu mana “rezolvata” in ghips si am plecat spre casa, fac pe jos cam 15-20 minute pana acasa. Leicester Royal Infirmary 2019.

Am mai auzit de experiente nasoale, ma rog mai mult am citit descrieri ale altora care au fost lasati sa astepte sau tratati prost, nu stiu ce sa zic, probabil asa a fost. Eu pot sa povestesc doar prin ce am trecut eu. Ce sa zic, facand abstractie de mana rupta, eram de-a dreptul incantat de experienta si cantareste greu in decizia mea de a nu ma lasa dus din tara asta.

Am insistat sa descriu cum s-au comportat exact pentru ca m-a surprins complet felul foarte placut in care esti tratat si in care isi fac treaba.

Fiind obisnuit cu medicina din Romania unde din momentul in care intri pe usa spitalului esti tratat dur si nesimtit, unde te simti mai mult ca o bila intr-un pinball, lovit si aruncat de colo-colo prin traseul necesar fara nici o grija fata de cum te simti, facandu-si treaba dar intr-un mod complet mecanic si pe alocuri il pot numi chiar inuman, in definitiv sa zici mersi ca esti tratat (sistemul romanesc).

Aici m-am simtit mai mult ca pus pe o banda rulanta care te poarta dintr-o parte in alta, unde esti ingrijit delicat, cu atentie sa nu fi lezat, facandu-si treaba dar tu simtindu-te ok in timpul asta.

As putea sa va povestesc si cand m-am dus sa-mi pun ghipsul final sau cand l-am scos dar a fost cam la fel, nu are rost.

@Doru:

> Prietene, tu stii ce spui? Ai fost vreodata tratat in alt spital ca sa-ti dai cu parerea?

Da, am fost.

> Coruptia in Spania ? Suntem la ani lumina in urma lor.

Suntem exact cum spune raportul acelei organizatii independente. Deci nu sunt cu ani lumină înaintea noastră. Poate o ţară scandinavă da. Vorbesc de Spania pentru că de asta era vorba în articol. La fel Italia.

> Cand ai fost ultima data intr-o institutie publica sa-ti rezolvi o problema ceva mai serioasa (pe care intre paranteze fie spus n-ai fi avut-o tocmai daca n-ar fi existat acele institurii publice al caror singur scop este sa dea salarii la afiliatii puterii si rudele lor).

Am fost pentru eliberare pasaport de exemplu: totul rapid şi digitalizat. Apoi am mai folosit pentru un alt lucru serviciile unei firme ce intermediază relaţia cu statul şi nici nu a fost nevoie să mă deplasez la instituţie. Astea doar recent.

> Stam mai prost la sosele?? Aici in loc de anii lumina de care vorbeam mai sus, ar trebui sa se inventeze alta unitate de masura. Spaniolii, caci despre ei vad ca iti place sa vorbesti, au autostrazi pana si in varful muntilor.
LOL, clanul Dancila inca bantuie in tara asta.

No comment.

Încă un lucru important, după o căutare dată de mine, în 2018 au plecat 220.000 români, dar s-au întors 165.000 deci trăgând linie avem minus 55.000 de persoane din emigrare. Asta potenţial invalidează tot articolul pentru că… deja se întorc un număr mai mare de 47% din plecări.

Poate găsiţi şi voi alte statistici mai bune, numărul întoarcerilor e de obicei ignorat, dar eu asta am găsit. Alte păreri?

Un articol al lui Alex Mihăileanu care sintetizează foarte bine multe din reacţiile mele pe acest blog: https://www.subiectiv.ro/de-ce-emigreaza-si-nu-se-mai-intorc-romanii-in-tara.html

“este, efectiv, prea mult negativism, iar când totul în jurul tău e negativism, e ca depresia, e extrem de greu să ieși de-acolo. Dar se poate.
în concluzie, nu cred că se fuge din cauza “lipsei perspectivelor”, ci din cauza negativismului și presiunii constante la care ești supus și care te ține captiv și te afundă și mai mult într-o depresie generalizată.”